Tag Archives: aniversare

Împreună

Împreună

E trecut bine de amiază. M-am așezat un pic pe fotoliu să-mi trag sufletul. Mă dor genunchii de la workout-ul de dimineață. Ciorba se odihnește pe aragaz. Friptura e în cuptor. Rufele se mai amestecă nițel in mașină. Pruncul înca doarme. Eu șed încinsă cu șortul de bucătărie și ascult 7 Years – Joseph and Maia și îmi las mintea și sufletul să hoinarească spre toate lucrurile pe care le-am trăit împreună de când ne știm.

Ah, piesa e pe repeat. Hai că e bine! Asta e piesa pe care am dansat la nuntă. Mai ții minte? Eram așa de emoționați amândoi și ți-am zis să te uiți doar la mine și să ne mișcăm cum simțim. Ca și cum nu se uitau 100 de oameni la noi. Și așa a fost. Ne-am privit ochi în ochi tot dansul până când un trenuleț de jucărie și-a croit drum pe ringul de dans și a rupt liniștea de dinaintea petrecerii. După care am sărit, am facut pogo, am râs în hohote și ce bine ne-a fost.

Împreună se alege în fiecare zi. Și e așa ușor de ales când ne e bine, dar al naibii de greu când nu ne e bine. Și am avut parte și de momente extraordinare, dar și de momente atât de apăsătoare că ne venea amândorura să o luăm la goană. Departe, departe, numai să scăpăm de ele, să scăpăm de părțile alea din noi sau din celălalt cu care ne e atât de greu să facem pace și cu atât mai greu să le intelegem.

Îți mulțumesc că m-ai ales să-ți fiu alături și că ai ieșit din zona ta de confort ca să vii în zona mea de haos și de nebunie. Când te-ai intors din UK și ai căzut într-un genunchi, ai scos un inel făcut special pentru mine și m-ai întrebat dacă vreau să-ți fiu soață în aeroport, după ce mi-ai dat să ascult o piesă la căști, am uitat să respir un pic. A fost ireal de frumos și neașteptat.

Pfff, ce ne mai place spontaneitatea și dorul de ducă pe-o nălucă. Mult, mult. Ne dă vânt în pupă și ne ridică moralul când e scufundat undeva sub nivelul marii. Am avut zile în care pur si simplu ne trezeam, ne echipam și plecam unde ne ducea drumul. Am avut zile în care ne trezeam, ne făceam treburile de dimineață și ne așezam în rutina zilei fiecăruia, fie împreună, fie separat. Cumva ambele sunt speciale, atâta timp cât coexistă. Atâta timp cât există cate puțin din toate în viața noastră de familie. Puțin din mine. Puțin din tine. Puțin din Dimi. Puțin din noi. Puțin din… tot, care sfârșește prin a face un mult și preaplin pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum. E așa nou și complex și câteodată înfiorător de copleșitor.

Ca în seara aia în care eram amândoi atât de frumoși și aranjați într-un loc atât de frumos și aranjat și cumva am dat-o cu mucii în fasole încercând să facem față preaplinului într-un nor de oboseală și confuzie. Și cumva ne-am gasit drumul în ceața dintre noi… în cearta dintre noi… în ceata noastra…

Am trecut prin atâtea furtuni împreună. Nici nu le mai țin socoteala, dar rămân cu mine învățămintele după fiecare ciocnire pe care o avem. Cam așa se simte când creștem împreună, nu? Ascult în continuare Joseph and Maia și am scos de pe repeat 7 Years. Ce mișto a fost Sofar-ul la care i-am ascultat prima oară! Într-un subsol de Cambridge într-o zi, cum altfel decat ploioasă, pe vremea când ne iubeam prin țări străine, departe de tot ce ne era comod și familiar.

Cum a fost si sederea noastra in Cambridge! Ce mai cursa cu obstacole pentru amândoi! Nimic nu m-a facut să realizez cam cât de mult îmi doresc să cresc și să mă dezvolt profesional într-un mediu care să mă provoace decât să lucrez într-o grădiniță britanică din UK cu salariu minim pe economie, 40 de copii în grupa și o colegă cu 10 clase care îmi era superior ierarhic și care mă tot compătimea că veneam din România orfelinatelor lui Ceaușescu. Nimic nu m-a făcut să realizez că iubesc România cu fiecare centimetru al ființei mele decât momentul în care a început Brexitul și s-a dat liber la xenobie în rândul meltenilor, dar și al educaților britanici.

Una dintre amintirile pe care le prețuiesc foarte mult este călătoria noastră călare până în Wales. Am trăit un basm străbătând cu tine țara în lung și-n lat și pe alocuri debusolant datorită sensurilor de mers inversate. Am dormit în cort cu toate hainele de pe noi, ne-am plimbat pe faleza galeză și am băut un cico la o crâșmă locală după ce am admirat casele de vacanță de pe malul mării. Drumurile erau așa de înguste și indicatoarele într-o limbă alambicată rău că aș fi putut să jur că suntem undeva prin Narnia.

Cu cât stau mai mult să reflectez, îmi dau seama că anii noștri împreună au fost cu de toate. Inclusiv cu o pandemie, urmată de o dospire de Puricel care în sine ne-a ridicat toate protecțiile posibile. După mult prea mult timp de stat în casă, izolați, făcut cumpărături online, nu tu un concert sau o bere cu prietenii, a urmat o perioadă de grijă prelungită. Să nu stau în căldură prea mare. Să nu mă zgâlțâie barca, autobuzul sau vreun avion. Să nu mănânc nu știu ce. Să nu mă mișc nu stiu cum. Hmmm… mda. Ceva total neobișnuit pentru amândoi care suntem pe stilul smuls când vine vorba de trăit. Dar până la urmă toata grija noastră a dat rod: l-am sădit, dopsit și răscopt pe Dimi. Rodul iubirii noastre. Băiețelul nostru iubit. Cel care ne-a făcut părinți și care ne învață în fiecare zi să fim oameni mai buni.

În ce direcție mă duc cu toate gândurile astea? Păi în direcția în care toate cele câte am trăit alături de tine, la bine și la greu, cu sau fără verigheta, m-au ajutat să mă maturizez în locuri lăuntrice care erau încă verzi și zălude. Sunt în continuare verde și zăludă… with a twist of wisdom, maturity and a whole lotta love. Pentru mine. Pentru tine. Pentru Dimi. Pentru familia noastră.

Sunt curioasă unde ne va duce drumul ăsta șerpuit!

Postul 200

Postul 200

Unii stau de prost in post.

gerbera_juice_by_chabruphotography-d2s3qkp

Altii sunt luati pe post de maimutzoi de lumea din jur.

Mai sunt cei care tin postul… Craciunului, Pastelui, Sf. Marii, Sf. Petru si Pavel, Da, le stiu pe toate, si nici n-a trebuit sa ma consult cu Google pe aceasta problema. Mamaia mea, God rest her soul, a fost o femeie strasnica care printre multele povete pe care mi le-a dat fara sa-si propuna macar, m-a instruit si pe partea cu postul, crucea, inchinatul inainte de culcare si smerenia.

Sa nu uitam de cei care se angajeaza pe posturi care le plac sau nu.

What about the post office? Did you post any letters today? Mi-ar fi placut tare sa traiesc in vremuri fara de laptop-uri si tehnologii inalte, ca in loc de tastat, sa scriu cu penita si cerneala pe hartie scortoasa pe care ulterior sa o parfumez, sa o pecetluiesc cu sigiliul personal (caci daca as fi trait acum cateva secole, am certitudinea ca as fi avut un titlu nobiliar fain, ca ducesa, contesa, principesa… :P).

stop

Insa trecutul cu trecutul, si prezentul cu prezentul. De vreo 200 de posturi blogaristice incoace, gura nu-mi mai tace! Odata ce s-a pornit pe spus, povestit, analizat si sintetizat, nimeni si nimic n-o pot opri. Pe ea, pe mintea mea, in cardasie clara cu sufletu’-mi visator care se agata din cand in cand de-un nor calator.

Fie ca m-am dezvaluit pana la piele si os, la modul cel mai serios, sau ca m-am schimonosit ponosit, am continuat sa scriu si am realizat ca imi face tare bine. Sa scot din mine ce ma preocupa, ce ma apasa, ce imi place si ce nu-mi place, ce iubesc si ce dispretuiesc (ca incerc dieta cu zero ura de vreo cativa ani incoace; sa stiti ca da rezultate intrucat am observat ca am pierdut ceva kilograme bune de resentimente de cand o tin, pe ea dieta), ce vreau sa fac si cu cine, incotro vreau sa ma indrept si de ce, ce imi amintesc cu drag sau cu tristete, ce imi mai apare in viata drept in fata.

Umbrella_Tree_by_AlexAidonidis

Blogul meu scump si drag mi-a fost oferit in dar cu extensia .ro dupa ce l-am nascut .wordpress.com. Pentru ca se vedea in scrisul meu cat de mult mi l-am dorit. Si a venit si in varianta .ro. Dupa care brusc a inceput sa deranjeze prin prospetime si franchete asa ca m-am trezit in postura in care a trebuit sa renunt o perioada la custodie, pe care ulterior am recastigat-o in instanta de judecata… dreapta.

Acum ma bucur de custodie totala si irevocabila, cu drept de viata si dezvoltare armonioasa a dragului meu twitch, in varsta de 2 ani si jumatate si cu mai bine de 200 de posturi la activ, incluzandu-l pe cel pe care tocmai il cititi.

Blogul asta e asemenea unui copil nastrusnic care spune tot ce-i vine in minte, fara pareri de rau, fara sa se gandeasca foarte mult la consecinte, dar indemnat intotdeauna de simtul dreptatii, echitatii si dragostea fata de oameni, lucruri, locuri si experiente de viata traite sau inca netraite. Se gandeste cu dor la lucrurile pe care nu le-a simtit inca, cu jind la experientele care parca i-au scapat printre degete, cu drag la oamenii pe care i-a iubit si respectat, cu admiratie la oamenii cu care isi face existenta mai buna cu fiece zi, cu simtul echitatii karmice la lucrurile neterminate care vor ajunge odata si odata la un bun sfarsit.

Toate produsele de post create si expuse pe acest blog inseamna fiecare in parte, ceva pentru mine. Caci altfel nu ar fi vazut ele lumina tiparului online. Evident unele imi sunt mai dragi ca altele.

povestea_by_a14onymus-d28s4v7

Cele mai aproape de sufletul meu scrieri in ordinea numerelor de pe tricou, ar fi, in top 5, cam astea:

Lupa mea
Omule!
Mama mea
Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…
Poveste alb-negru-rosu

what_a_beautiful_day__by_katherinebaker

Cele mai stangace, dar vivace, asterneri pe hartie cu ceva urme postume ar fi:

Dalia
More than Words
Better off / Best of
Bolerou da Ravel varianta 385
Foul Play

Dragul meu www.mytwitchoftheday.ro, iti doresc sa continui sa fii, frumos, nabadaios si cu staif ca si pana acum. Sa primesti in gradina ta, posturi fel de fel, despre si mai multe lucruri despre viata, moarte si altele. Sa nu iti fie rusine, sa nu te simti vinovat sau sa nu te apuce tristeti sau panici in fata inevitabilelor pareri ultracritice. Caci daca te critica lumea, inseamna ca s-a uitat asa bine la tine si te-a scanat nitel.

Nu uita…

unnamed (1)

Iti ofer in dar asa, pe final de postare, o melodie pe care am descoperit-o in timp ce scriam a lui Robert Plant, care inca mai poate si mai duce. Sper sa-ti placa!

Iar pentru voi, cititori (in)fideli, am o provocare cat casa de mare: Ce-ar fi daca v-ati da asa un pic cu parerea despre care scriere v-a placut cel mai mult, de doreati s-o puneti in rama pe birou, cat si ce scriere v-a facut sa credeti ca autoarea cu siguranta n-are nici in clin nici in maneca cu scris-cititul? Ia sa vedem cine se incumeta, in virtutea feedback-ului constructiv care face bine la blogareala… Multumesc anticipat! 😉