Seara, inainte de culcare.

Ce ti-a placut pe ziua de astazi, Dimi?

Tot, mama! Mi-a placut tot! cu sufletul plin, ochii semiinchisi si piciorusele framantatoare.

Ce-i drept, am avut o zi asa frumoasa impreuna. Cu mult soare. Eu m-am bronzat ca tractoristii. Actualmente norii de pe umerul meu au devenit roz. La vie en rose. Avec mon fils.

Si totusi de ce sa numim ‘negru inchis’ o zi atat de frumoasa? Pentru ca nu depinde de mine cum ii spunem, ci de el. In totalitate de el.

Exploreaza din ce in ce mai mult partea artistica, fie ca e cantat, dansat, lipit, decupat, desenat sau pictat.

Seara, in timp ce vorbea cu taica-su la telefon mesterea ceva la bancul lui de lucru. Taia, decupa si m-a rugat sa ii capsez niste parti de foaie intre ele. Taica-su s-a cam mahnit ca foaia aia era mai importanta decat discutia cu el, dar Dimi era intr-un proces creativ si cu inspiratia nu te pui. O lasi sa curga prin tine si sa te vindece cap-coada.

Dupa ce termina de decupat si capsat foicele alea se uita la mine si zice:

Vreau sa o pictam!

Ok! incuviintez si fac set-up-ul de pictura pe holul de la bucatarie. Sac de gunoi, peste care pun creatia. Scot vopselurile de la Ikea si pensulele. Se apuca sa puna vopsea pe capacul de plastic al cutiei de vopseluri. Verde. Albastru. Mov.

Se apuca sa picteze cu multa vopsea pe fasiile de hartie. Eu imi iau un carton si pictez si eu. Continua cu galben, rosu, roz si alb. Arata foarte colorat. Pana sa apuc sa ii fac poza, vine negrul.

Intens.

Mult.

Coplesitor.

Negrul care acopera toata culoarea.

Are rabdare sa acopere tot. Ma intristez un pic. Dar asta e si ideea in art-terapie!

Micul iti spune ceva.

Stai si asculta ce are de spus prin pictura.

Nu interveni prea mult.

Lasa-l sa se desfasoare!

Totul devenise negru!

Moment in care imi dau seama de ceva: in urma cu 2 ani, pe 2 iunie, eu si tatal lui ne-am despartit.

Fucking disaster!

Sindrom de aniversare!

Baga-mi-as!

Ok!

Hai stai cu el, fata!

Il intreb:

De ce pictezi totul cu negru?

Pentru ca imi place negrul!

Si mie imi place negrul, dar imi plac si culorile. Cand eram mai mica imi placea mult negrul si aveam aproape toate hainele negre.

Continua sa puna negru pe fasiutele de hartie de parca nu acoperise absolut toata culoarea cu el.

Dupa vreo cateva minute de overpaint, ia niste alb in pensula si il pune peste negru.

Tot negru.

La cat negru pusese, cu un pic de alb nu se face primavara.

Iau niste alb si combin cu un pic de negru ca sa ii arat cum se fac nuantele de gri.

Zambeste si incepe sa puna inapoi culoare peste negru.

Complicat!

Negrul musteste acolo.

Colcaie.

Culoarea nu prea are mari sanse.

Insista.

Nu se lasa.

Si dupa vreo 10′ de pus culoare negrul devine maro.

Zambeste.

Se uita la mine si zice:

Nu stiu cum o sa pun la uscat asta, ca are multa vopsea pe ea.

Ma ocup eu, mami! E ok!

Se ridica si se duce sa se joace cu Patrula Catelusilor pe la mine prin pat. Il rog sa se spele pe maini inainte. Vio pare ca ar vrea si ea sa picteze ceva cu labutele sau pur si simplu e deranjata ca ii stam in drumul salturilor ei de pe hol.

Pun la uscat creatia pe bucata mea de carton si bucata de carton pe frigider.

La masa de seara ii arat cartonul si ii zic:

Ce nuanta frumoasa de maro!

El zambeste larg!

La culcare ii zic:

Sa stii ca m-am gandit cum sa facem sa punem culoare peste negru si sa se vada!

Cum?

Asteptam ca negrul sa se usuce, ca sa nu se mai combine cu celelalte culori dupa care aplicam culorile.

Daaaa. Asa vreau sa facem, mami!

Eu in sinea mea:

Puiule, esti cel mai curajos si frumos baiat pe care l-am cunoscut vreodata! Lumea ta interioara este de o profunzime cum rar mi-a fost dat sa traiesc si iti multumesc ca ma inviti in ea din cand in cand. Da, mami! Au trecut 2 ani! Jumatate din viata ta, practic! Dar simti ca a inceput sa devina din ce in ce mai usor, nu? Asa e cu durerea, mami! La inceput negrul este implacabil. Vine peste tot ce este colorat si frumos si il acopera fara sa se gandeasca sa lase vreo raza de soare sa razbata. Negrul asta stie sa faca. Sa intunece. Dar are si el rostul lui. Caci culorile alea apartin trecutului. Daca le vezi in continuare iti e foarte greu sa faci fata unei realitati in care ele nu mai exista. In care nu mai poti avea acces la ele. Asa ca negrul trebuie sa vina sa le acopere. Pe vecie. Ele raman in amintirea noastra, a amandorura. Dar real, nu le mai vedem cu ochiul liber. Si dupa ce lasam negrul se se reverse peste toata culoarea vietii noastre, poate reaparea cheful de a pune culoare in ea, viata. Si e greu la inceput, pentru ca totul e negru si e atat de proaspat incat nu se prinde nimic de nimic. Totul se contopeste in valurile de negru. Dar daca insisti, cu calm, blandete, iubire si speranta, poti aduce nuante de maro in negrul ala. Noi astazi, puiule, am pus culori multe peste negru. Trebuie sa mai asteptam sa se usuce un pic, sa mai treaca niste timp ca sa putem pune si mai multa culoare. Si dupa ce il vei fi terminat, o sa il inramez. Este prea frumos! Tu, dragul meu, esti prea frumos!