Iaca ce sedeam io cu gandurile mele intortochiate pe care desigur, ca orice fire analitica care se respecta, le intorceam pe toate partile, cand in universul meu mental a notiunea de pizma. Sonor cuvant! Si culmea a fost ca l-am incadrat degraba intre doua paradigme: cea religioasa si cea psihologica. La confluenta lor eram io, oama insufletita.
Nu-i bine daca pizmuiesti…Ti se umfla o vena importanta si nu stii niciodata cand o sa faca POC! Nu mai dormi noptile! Iti programezi viata in conformitate cu rolul tau de pizmuitor! Practic, devii un sclav al propriei tale pizme… Adica fara prea mare control asupra propriei persoane si acolo chiar ca totul incepe sa scartaie.
Atunci cand ajungi sa iti atingi o limita emotionala, pe care nu ti-ai fi dorit in vecii vecilor (amin!) sa o ai pe tapetul emotional, cat si sa experimentezi eventuale porniri generate de acea emotie, s-ar putea spune lejer ca: Prietene, ai o problema! Modalitatea in care iti gestionezi emotiile a devenit peste noapte greu de tinut in frau.
Se zice ca un scriitor, ca si un psiholog de altfel, trebuie sa traiasca un pic din toate (aproape) ca sa le poata cuprinde cu ochii mintii. Asta seara fusei pe teren in cercetare. Si cum omul din mine zice: Bai, ce nasol e sa ajungi la limite din astea! Asa si psihologul din mine zice: Dar stai! Exista o solutie pentru orice!
Asa ca am consultat “literatura de specialitate” si am sa prezint amatorilor de pizma, doritori de mantuire niste mici trucuri ca la revista. Pe gratis! Conditia esentiala e sa stii sa citesti, evident. Si lucrurile aproape ca se rezolva de la sine, daca dupa ce buchisesti sfaturile ti le printezi frumusel si ti le fixezi numaidecat c’-un magnet pe frigider sau pe oglinda din baie.
Tratamentul anti-pizma se administreaza de 2 ori pe zi (o data dimineata si o data seara) sub atenta supraveghere a unei persoane de suport pe care o poti suna in miez de noapte pizmoasa si sa-i spui tot ce te apasa pe suflet, cam ca la preot ;). Si e atat de simplu, incat nu o sa va vina sa credeti. Iaca-sa reteta spre o viata fara de pizma:
Mai intai tre’ sa stai tu cu tine si sa vezi de unde ti se trage pizma. Ca mai sunt si cazuri de pizmuitori de meserie care nu au nevoie de vreun obiect/subiect asupra caruia sa-si indrepte emotiile impovaratoare, acestea transformandu-se intr-o stare de fapt permanenta. Daca nu te regasesti in categoria de mai sus, poti sa te intrebi: Care-i problema mea pana la urma urmei?
Boooon. Presupunand ca ai parcurs cu succes identificarea sursei tuturor necazurilor tale in viata generatoare de pizma, tre’ sa o impartasesti cu publicul telespectator. Nu pentru publicitate, ci pentru nitica pace interioara. Daca ai mers pana la statia de metrou Pacii in speranta ca o vei gasi, si n-a fost sa fie, poti incerca oricand sa vorbesti despre ce trezeste pizma-n tine. Dar stai sa ne-ntelegem: impartasirea aduce pace doar daca o faci cu cine trebe, nu cu cine apuci. Asa ca du-te la sursa si pune in cuvinte ce te doare, draga pizmasule!
Deci dupa ce identifici ce si cum si te duci sa comunici “ce si cum”-ul sursei, vine etapa in care mataluta tre’ sa te imaginezi in locul alter-ului. Ce faci? Ce gandesti? Ce simti? Ce vrei? Vei obtine detasare garantata si olecuta de largire de orizonturi.
Si cum in tratamentul anti-pizma e ca la jocurile pe calculator, cu fiecare etapa parcursa creste nivelul de dificultate, dupa schimbarea de roluri, urmeaza acceptarea a ceea ce este. Sau a ceea ce nu (mai) este. Sa incerci sa schimbi ceva care nu intra in sfera ta de control sau capacitate, se inscrie in categoria luptatului cu morile de vant. Dupa ce te-ai dat de trei ori peste cap si ai realizat ca parca ai vrea sa-ti treaca pizma, acceptarea realitatii suna excelent! 😀
Dupa ce accepti, una dintre tentatii e sa te apuci sa dezvolti ganduri obsesive pe marginea a ceea ce este. Nu-i bine! N-o face! Dauneaza grav sanatatii tale mentale si maturitatii emotionale. Ceea ce poti face in schimb e sa extragi partea pozitiva din situatia declansatoare de pizma. Un exeplu: Pizma-i pizma, da’ ce bine a fo’ ca nu mi-a luat cu totul mintile! 😉
Ca sa nu mai porti pica, logic ar fi sa-i dai drumul. Picii. Pizmei. Ostilitatii. Indiviei. Ranchiunii. Cred ca ai inteles ideea! Las-o ca e clar ca nu-i de tine si nu-ti face bine (vezi umflatul de vena mentionat in randurile anterioare). Si la final ca intr-o lupta de Diablo in care ai nevoie de toata mana pe care o poti avea in viata asta, tre’ sa inveti sa (te) ierti pentru cele cate simtite… (self-)inflicted.
Daca reusesti sa le faci pe toate astea, in ordinea prescrisa, de 2 ori pe zi, timp de 1 saptamana, vei constata ca ai cu 5 kg… de pizma… mai putin. Mult succes! 🙂
