Azi imi permit sa scriu doua posturi. Ce blogul meu? Ca e zi mare, zi de sarbatoare, si prin urmare trebuie sa o intampinam ca atare. Si nu ma refer nici pe departe la fosta zi nationala a Republicii Socialiste Romania. Dat fiind ca I had briefly lived for 4 years of my life in communism, nu prea am de ce sa fiu nostalgica la “vremurile demult apuse”, cat nici foarte cinica si sa sarbatoresc in spite of it all.
Prefer sa imi directionez uraturile, zambetele cu gura pana la urechi si starea de party-party spre ceva un pic mai personal. De familie, dom’le! Adica ce sa mai incolo-incoace: Frati-meu face azi 30jde ani! Iuuuuhuuu! Bine maaaaa! Ar trebui sa iti spun nenea de acum inainte?
Chiar nu m-am gandit la implicatiile pe care le va avea aceasta schimbare “sad, but true” de prefix in etatea siblingului meu asupra mea. Pentru cei care nu stiu sigur daca vorbesc serios sau glumesc, glumesc! The obssessive trail of thoughts cu “Aoleo, imbatranesc, nu ma mai iubeste nimeni, nu ma mai pot uita in oglinda, n-o sa-mi mai spun varsta, ce mai face contul meu de pensie privata…” e fix ceea ce ii spune si numele…obssessive.
Asa ca let’s live more and obssess less! We can always plan, but never look back in anger. Face rau la stima de sine si fizic. Iti apar riduri de expresie prea multe si o dai in “my life is slipping through my hands” state of mind. Si ca sa ma mulez pe un tip de rationament care ii e familiar lui frati-meu, voi merge pe abordarea “What was gained? What was lost? What do you want to happen next?”.
Toata lumea ar trebui sa aibe o birthday resolution, inclusiv fratii mai mari, deci baga Ioane. Da, avem nume simetrice si echivalente! How sweeeet, you might say…De fapt explicatia e simpla: mumei noastre i-a placut in mod special numele de Ion, si aia a fost. Daca zice muma, se face! Copiii stiu asta intotdeauna, desi se mai zbat (degeaba) din cand in cand.
Si ca sa fie tacamul complet cu simetria faptelor: Ion a dat buzna pe lume intr-o zi de vara torida, in care lumea marsaluia de zor cu spor – respectiv pe 23 august, pe cand Io(ana) am decis ca vara is kinda over-rated si mi-am facut aparitia miraculos intr-o zi de iarna inzapezita, in care lumea cre’ca statea si se ruga sa inceteze cu ninsoarea o data – respectiv 23 ianuarie.
Catama feng-shui-ul! Adica Ion si Ioana, s-au nascut ambii amandoi intr-o zi de 23, la aceeasi ora (11:00 A.M.)? Extraordinar! Ma bucura nespus cand de zilele noastre de nastere, mama se apuca sa povesteasca cum am venit pe lume. E un soi de povestire ritual care daca nu e, parca nu e aniversare.
Mainly, la nasterea lui frati-meu the story includes phrases like:
– era foarte cald afara si toata circulatia era blocata datorita paradelor;
– bunica-mea a gasit (ca prin magie) un taxi pe care l-a platit zdravan sa ii duca la spital pe ea, mama si tata, pentru ca “se nastea nepotul ei”;
– mama era in dureri crancene, drept pentru care nu a prididit sa stranga de mana vreo cateva asistente si sa ii suceasca usor un deget soacra-sii;
– tata a aparut ca o boare la spital post-partum cu o galeata plina cu gladiole (florile preferate ale sotiei sale);
– fiind mandru nevoie mare de baietanul proaspat venit pe lume, tata a zis (in gluma, naturlich!) ca il va declara “Putza Ion” ca sa stie toata lumea ca are baiat. Fapt ce s-a soldat cu admonestari repetate din partea soacrei lui despre “ce o sa zica lumea”;
– dupa ore de travaliu, chin si sfortare de mama, produsul finit, respectiv frati-meu arata ca un bot de carnitza roz miscatoare, grasuna si cu “ceafa de burghez”.
Asa ca, in dar de ziua ta, Ioane, ti-am readus aminte cum te-ai nascut, in caz ca uitasei. Ce a urmat dupa e istorie grea, din aia de nu se invata la scoala, ci chiar pe viu, in direct. And here we are, 30 years later. Ce-i drept esti un bot mai mare de carne roz miscatoare, simtitoare si ganditoare avand in continuare inegalabila “ceafa de burghez”…