Tag Archives: respect

F(r)ight!

F(r)ight!

Does fighting make us grow up or… grow apart? Probably the question which comes to my mind every time I fight with… somebody meaningful in my life! I believe there is the art of couple fighting. as there is an art of war or an art for love. Fighting comes somewhere in-between love and war, so technically anything goes…

Technically! When chairs start flying in the thick tense air you just know that you have reached a brand new rock bottom. But maybe I rushed a bit into the whole “chairs flying through the air” situation, because it couples rarely start their fighting routines so abruptly. Each couple has it and they see it coming while they’re sitting in a crowd and one of them does something “unforgivable” in the other’s big staring eyes.

And from there forward, things just start building up. Mean looks, passive-aggressive remarks, pitch-black somehow offensive jokes, bitter couple uncalled for self-irony, flirting with third parties, vengeance hook-ups, guilty mornings, stereotypical “I’m sorry” dozen of roses, one-night stand pregnancy scare, self-loathing, self-pity… until you end up all by yourSELF. This can pretty much sum up the “growing apart” scenario.

We want passionate, consuming love! We thrive for it, but it has never come to our narrow minds that passion comes in the custom settings of our partner. Whether (s)he’s passionate while giving us the orgasm of our life-time or by ticking off the shit out of us, it’s still passion!

I am one of the women who will never settle for a neat and cozy romance scenario. I WANT PASSION! And modesty aside, when I set my mind to get something, I usually end up getting it! For the best or worst…

I have experienced both cases and concluded that I like the first most. Passion, just like any other intense emotion, can be quite addictive! If you get too much, you want more. You want more, you get more. You get more, you want even more. And your partner can rise up to the occasion and give it to you, because you are on the same wave length or feel frustrated by your unearthly demands and show you a bit of the dark side of passion.

What’s the dark side of passion anyway? Abuse of any kind: constraint to do/not do certain things (permission-interdiction power games), heavy recurrent screaming, insulting, beating, humiliating, threatening, forced sex (a.k.a. couple rape!). Oh, but the love, the love is soooo strong! Hmmmm, no it’s not! IT’S JUST BLIND IRRATIONAL PASSION! But it feels so intense that you almost mistake it for love. Love does not look like that. It’s passionate, but it’s also kind…

491

Can you have love without passion? Yes! Been there, done that! Felt disappointed, frustrated and sad…

Can you have passion without love? Yes! Been there, done that also! Felt outraged, angry and vengeful…

Can you have love and passion all together?

Only if you’re goddamn lucky, if you stubbornly persevere and you keep at all times, irrespective of your level of inner-frustration, your… humanity, trust and respect your beloved. Giving him/her the benefit of the doubt, when you are experiencing the strongest doubts of your life. A leap of faith in a sea of uncertainty. Swimming injured in an ocean filled with hungry sharks.

Can you do this? I understand that you want it all, but are you willing to give your all to have it all?
If not, don’t even bother dreaming it… cuz you’re not worthy of such a big dream…
If so, show it, believe it and do it! If you dream it that means that you can do it…

Barbatii, gentiletea, mania si… regulile

Barbatii, gentiletea, mania si… regulile

E un nene pe planeta asta care pe la 1875 s-a gandit ca ar fi fain, util si curajos sa scrie “A Gentleman’s Guide to Etiquette”… Cecil B. Hartley. In 2013, adicaaaa 138 de ani mai tarziu, reflectiile sale merita luate in considerare de catre barbatii cu aspiratii de domni, cat si de domnitele care le ingaduie acestora sa se lase prada din ce in ce mai des impulsurilor neanderthaliene.

In contexte in care zvacurile instinctuale se potrivesc fix ca nuca in perete. Recunosc ca sunt o femeie careia stilul si staif-ul i se par indispensabile. Mai ceva decat lenjeria intima… ;).

Gentiletea unui barbat mi se pare la fel de importanta ca tandretea sau diplomatia unei femei. Si acum aveti motive indreptatite sa ma etichetati “exemplar uman feminin de moda veche”. I’m a classic, baby! Reguli sunt multe… Nu toate coerente… Cateva de capatai… Multe aparent discriminatorii… Dar nu poti sa stii dupa ce repere sa te ghidezi in comportamentul tau zilnic de gentilom, daca nu iti arunci un ochi peste cam toate.

Asa ca dragilor, purtatori de butoni, lavaliere si redingote, cat si aspiranti la a fi purtatorii accesoriilor anterior mentionate, hai sa vedem cum sta treaba cu gentiletea in societate! N-o sa renunt la gandirea-mi critica nici de data aceasta, astfel incat acolo unde mi se pare ca antichitatile lui nea’ Hartley nu se potrivesc nicicum cu prezentul nostru cel de toate zilele, ma voi exprima in consecinta.

Pe pozitia prima se afla ideea ca distragerea atentiei in timpul convorbirii facand apel la telefon, ceas sau agenda e culmea… lipsei de educatie. Oboseala sau plictiseala nu vor justifica niciodata un astfel de gest, etichetat drept nepoliticos. Tind sa fiu de acord, cum atat mai mult cu cat atunci cand vorbim de o intalnire care tine de sfera vietii personale intre un barbat si o femeie.

De ce? Pentru ca daca vrei sa fii acolo, vei face tot posibilul sa elimini posibilele surse de bruiaj. Daca totusi lucrezi in slujba regalitatii si il faut ca trebuie sa dai/raspunzi la un telefon e musai sa ceri si permisiunea domnitei pe care o lasi asteptanda.

Regula numarul 2 se refera la tendinta tot mai des intalnita a noastra a tuturor de a ne grabi si implicit de a-i grabi si pe cei din jurul nostru. De a-i intrerupe. E litera de lege ca nu se face sa-l intrerupi pe omul care incearca sa-ti spuna ceva. O gluma. O poveste. Corecta. Incorecta. Stiuta. Nestiuta. Acorda-i timp interlocutorului tau sa se desfasoare, si poate in acest mod iti va acorda si el tie timp sa te/iti expui in modul propriu si caracteristic.

Pe masura ce crestem in clasament apar reguli din ce in ce mai evidente, dar a caror respectare nu-si mai gaseste locul in urbanismul zilelor noastre. Cum ar fi: Nu incerca niciodata sa iti demonstrezi dreptatea prin ridicarea tonului, aroganta sau jigniri. Politetea si sinceritatea categoric iti vor fi mult mai de folos. Nu ma agrenez in a afirma acum ca toti barbatii existenti sunt niste urlatori irationali, dar cand vine vorba de aroganta, sa avem pardon!

Pare a fi o credinta impamantenita in randul aspirantilor la statutul de domn ca daca esti arogant, vei cuceri irevocabil publicul, cu precadere cel purtator de fuste. Ceea ce se intampla cu subsemnata, mandra purtatoare de fusta care isi mai smuceste fraiele propriei vanitati din cand in cand, in cazul in care da nas in nas cu un stimabil arogant, e sa il coboare prin apelul la piedica de pe piedestalul sau de unde tocmai dorea sa se manifeste. Sa fie de rau? Nepoliticos clar e, dar acum nici io n-am zis ca as fi usa de biserica.

O alta regula care poate ridica ceva sprancene e cea in care nu e chiar de bun-gust sa te apuci sa vorbesti despre propria afacere sau profesie in societate, intrucat asta ar insemna ca iti acorzi un pic cam multa atentie in detrimentul partenerilor tai de conversatie. Da si nu… E fain frumos sa nu te apuci sa asasinezi pe toata lumea cu toate proiectele tale de succes intr-un limbaj atat de specializat incat cauzeaza strepeziri de dinti, pentru ca in fond si la urma urmei, pe nimeni nu intereseaza atat de tare TOT ceea ce faci tu, inafara de tine, bineinteles. Dar, cand e vorba de schimbat pareri si opinii, nu vad care ar fi problema fluturarii nevinovate a statutului profesional… πŸ™‚

Cica gentilomii sunt prin definitie inteligenti, culti si modesti. Ooof, deja simt cum unii dintre cititorii mei deznadajduiti de aceste preconditii se duc sa isi mai cumpere cativa metri cubi de carti intru culturalizare. Dar pentru cei a caror inteligenta e autentica, aflati ca daca incercati sa va afisati ostentativ superioritatea intelectuala abordand subiecte pe care doar voi le stiti, ca sa vada lumea ce destepti sunteti voi, gentilomia se duce pe apa sambetei. Pentru ca amabilitatea si respectul fata de sentimentele si opiniile celorlalti primeaza in fata materiei cenusii folosite fara cap.

Adeziunea, cat si aderenta catre… mi-e greu s-o spun in anul 2013, ceea ce nu inseamna ca nu exista inca sistemele de clasare sociala… inalta societate, sunt conferite atat de capacitatea de a vorbi a omului, de elocinta sa, cat si de capacitatea sa de ascultare. Daca habar nu ai ce si cum iti iese pe gura, si mai mult decat atat, nici nu iti iei timp sa ii asculti pe cei din jurul tau, vei constata ca nu prea iti gasesti locul in anumite cercuri sociale in care oamenii sunt obisnuiti sa aibe astfel de conduite.

Trebuie oare sa mentionez ca e de total prost-gust sa tragi cu urechea, interceptand conversatii straine care nu te includ, si prin urmare nici nu te privesc? Sper ca nu… Daca, impotriva tuturor sanselor, te nimeresti foarte aproape de o astfel de ispita, tot ceea ce trebuie sa faci e sa… pleci! In alta parte, unde sa te inserezi politicos in discutie, nu sa o rapesti sau deturnezi. Stiu ca e greu. Mai stiu ca ea, curiozitatea a macelarit o groaza de pisici. Dar noi nu vrem sa fim pisici sau motani, ci gentilomi, nu-i asa? πŸ™‚

Si daca tot vorbim de discutii, atunci cand ne angajam intr-un astfel de demers e de preferat sa fim scurti si la obiect. Un barbat gentil si om pe deasupra, nu va bate apa in piua niciodata, nu va recurge la distrageri prelungite sau observatii interminabile. Cum spune poetul: short is the new long. Keep calm and keep it short&simple. Nu prea ai cum sa dai gres cu o abordare de genul asta complimentata de doza zilnica de curtoazie.

Incercati sa nu va lasati captati de mirajul lingusirii, pentru ca va veti trezi asaltati si de prostie si ingamfare. Deci partea cu “Ma scuzati, era sa aveti o scama. Imi permiteti sa va perii un pic?” iese din discutie. Pentru bunul mers al lucrurilor in drumul vostru spre gentilomie. Nu acceptati, si fara doar si poate nu va apucati de astfel de comportamente.

In situatiile in care sunteti absolut siguri ca oponentul, rivalul, interlocutorul nu are dreptate neam in punctul sau de vedere, pastrati-va calmul! Argumentele si contra-argumentele vor avea mai mult impact daca sunt etalate cu claritate fara jigniri. Daca in tot acest iures argumentativ constatati ca el, stimabilul, e de neclintit in prostia… uhm… pardon, opinia sa, simtiti-va liber sa mutati conversatia spre un alt subiect, lasandu-l pe el imbratisat cu propria parere eronata, si protejandu-va in acelasi timp de eventuale furii si iritari proprii.

Despre politica numai de bine. Cu totii avem convingeri mai mult sau mai putin politice. Unii sunt mai conservatori, in vreme ce pe altii ii napadeste liberalismul. Oricare ar fi ele, convingerile politice, nu trebuie inflamate, impuse sau scoase ca arsenal de lupta in cazul in care se lasa cu o dezbatere agripa pe teme politice. E mai bine sa fi un politician neindemanatic si un gentilom pe cinste, decat sa fii Homo Politicus, lipsit de orice urma de gentilete. Parerea mea! πŸ˜‰

Se stie deja ca atunci cand vorbim despre oameni, cu alti oameni, terenul devine alunecos. Cuvintele trebuie alese cu grija si comparatia evitata pe cat se poate. Oamenii pot fi buni in sine, nu neaparat comparati cu altii. Daca va duceti in directia comparatiilor intre cunostinte, prieteni sau rude, veti lasa publicului auditor un gust amar de impolitete si imprudenta. Hai sa ne abtinem si de data asta! πŸ˜€

Tot in cadrul discutiilor, trebuie pe cat posibil evitate subiectele care i-ar putea rani pe cei care lipsesc, si cica un gentilom nu se va angaja in astfel de acte. Acum chiar ca mi se pare usor exagerata aceasta trebusoara. Pentru ca in contextul in care nu vorbim de proverbiala barfa de genul “Ia uite ma ce-a mai facut X-ulica! Iti vine sa crezi ca a fost in stare de asa ceva?”, consider ca se pot atinge subiecte delicate cu blandete si gentilete… demne de un gentilom. Acum de cata blandete si gentilete sunt capabili si dispusi ai nostri barbati in ziua de azi e o dilema in sine…

Si lista celor care NU se fac e lunga si sinuoasa continuand cu tinerea sub control a tendintei de a supraincarca un dialog cu “vorbe de duh” citate din carti, evitarea pedanteriei, abtinerea de la a hipercorecta oamenii cu care te angajezi in discutii, evitarea limbajului tehnic (even if you’re a rocket scientist, my friend!), tinerea in frau a bufoneriilor proprii – hai sa radem impreuna de ceva, nu noi de tine!, asasinarea laudaroseniei, echilibrarea intre rafinament si profanitate in discutii, starpirea pornirii de a vorbi intr-o alta limba doar de dragul de a arata ca stii si poti, mentinerea calmului, decantarea conversatiei de barfe, promovarea discretiei pe principiul “niciodata nu vorbim de funie in cas spanzuratului” si pana la introducerea cu tact a mentiunilor care arata cat de mult ati calatorit voi prin lume.

the_gentleman_by_A_u_R_e_L

Oare e desuet sa punem pret inca pe conventiile sociale de acest tip intr-o societate care e intr-o continua metamorfoza? In care nu avem timp cateodata nici sa ne privim in ochi ca lumea, daramite sa ne permitem luxul sa nu raspundem la telefon, acordandu-i persoanei din fata o atentie nemarginita. Am intalnit barbati gentili si care nu s-au grabit sa se lepede de conditia lor de oameni. Ceea ce imi confirma ca acest Graal al politetei si respectului exista. Se intampla printre noi. Dar stiti voi cum e vorba aia: It takes a gentleman to see one! Same goes for lady-hood… Somn usor, dragilor!

Ati simtit vreodata ca…

Ati simtit vreodata ca…

…va iese inima din piept la vedere unei persoane dragi? A unui om care inseamna mult pentru ceea ce ati fost, caruia ii datorati parte din ceea ce sunteti si care cu siguranta va va fi alaturi pentru ceea ce va sa vie. Si nu vorbesc de prieteni sau iubiti aici.

E un pic mai altfel. E o relatie al carei impact in devenirea noastra cea de toate zilele nu este inteles de multa lume. Ignorat chiar de majoritate, si pus la rang de “parintii nu ti-i alegi”. Tin sa contrazic opinia publica aici. Inca o data, da! πŸ™‚

Printre lectiile de viata pe care le-am invatat obligat-fortat – ca mie scoala, inclusiv aia a vietii, nu prea mi-a placut, a fost ca intre tati si fiicele lor este o conexiune la fel de mistica precum cea dintre mame si fii. Dat fiind ca io mi-s fiica, nu fiu, o sa imi iau avant patriotesc, si cu vantul in pupa o sa ma apuc sa mi-aduc aminte de cum e sa te simti fata lu’ tata.

Eeee… ceva care nu prea se poate pune in cuvinte, nici mai simple, nici mai complicate.

E nespusul.

E totul intr-o imbratisare paterna.

E golul din stomac pe care il simti cand tac’-tu iti zice: Sunt mandru de tine, te-ai descurcat excelent!

E revolta care te macina atunci cand iti atrage atentia ca viata nu-i roz si are trebui sa mai cresti un pic.

E ranjetul atat de autentic si stangaci care iti apare pe chip atunci cand impartiti niste parizer cu paine care niciodata nu au fost mai gustoase decat in acel moment.

E falfaitul de aripi care iti face pielea de gaina atunci cand iti intinde o tigara – Da, tatii isi invata fiicele din cand in cand si la prostii, pe care ti-o aprinde cu o miscare eleganta a incheieturii asupra unei brichete cu personalitate.

Si mai presus de toate sunt orele petrecute vorbind, racnind si razand despre lume, viata si sens.

Deci pot sa spun cu mana pe inima ca ce zice tata are sens. Capata sens, deschide minti si pileste muchii ascutite. In fond si la urma urmei, a avea un tata cu care sa te simti libera sa faci toate astea devine a matter of choice.

Si eu intotdeauna imi asum alegerile facute in viata. πŸ˜‰