Nu te apropia prea mult de lumea mea, nu-ti face viata grea…

Imi transpira palmele si nici nu m-am apucat de scris despre un om care imi e tare drag. Parca nici nu imi gasesc cuvintele, futu-i!

Mi-ai aparut in cale intr-un moment al vietii mele in care parea ca strunesc caii carului alegoric in care ma aflam spre calea cunoasterii a tot si toate, atunci si acolo. Si de atunci a inceput sa se lege intre noi ceva care acum e de nedezlegat asa cum simt io. Bai, si inca cum mai simt!

Daca va ganditi la romantisme voi cei care sunteti martorii voiti ai acestei incercari de expresie, nu-i cazul… pentru ca e altceva. Omul de care va vorbesc in soapta si umilitate imi e maestru calauzitor.

Da, ai auzit bine: MAESTRU CALAUZITOR! Mi-ai fost alaturi cand fugeam zvapaiata spre linia orizontului incercand s-o ating. Si atunci cand cerurile mi-au cazut sfaramand tot ceea ce credeam ca stiu si simt. Si acum cand simt ca ma primesti sa-ti fiu si io alaturi, asa mica ucenica cu idei marete si experienta ioc.

Io ii spun tata din cand in cand, si acum e un cand: Iti multumesc tata Andrei pentru ca esti in viata mea si o faci cu mult mai dificila, dar insemnata! Te pupa fi-ta aia dusa cu pluta pe Rio de la Plata in cautarea incasilor. Ma inclin cu toata fiinta…