Se apropie 25 noiembrie. E chiar dupa colt. Mai trebuie sa dormim o noapte si ne vom trezi maine in zorii unei zile mari: Ziua Internationala de Combatere a Violentei impotriva Femeii a.k.a. Ziua Internationala impotriva Violentei asupra Femeii a.k.a. Ziua Internationala de Lupta impotriva Violentei asupra Femeii etcetera, etcetera, etcetera.

Dintre toate denumirile cea mai putin potrivita mi se pare cea care include termenul de lupta, pentru ca stau io asa si cuget ca daca tot vrei sa ai o initiativa anti-violenta, ar trebui sa adopti si un vocabular care nu cuprinde lupte, razboaie, confruntari, rascoale, arme si alte notiuni conexe. Nici n-am inceput bine si deja despic firu’-n mini-fire, nu?

Aparent nu chiar orice invat are si dezvat in cazul meu… 😉 Anul trecut pe vremea asta participam alaturi de Centrul Filia la un protest de proportii reduse, dar cu impact crescut colea in fata Guvernului. Cu tricouri pictate cu mesaje sugestive, pancarte graitoare si machiaje din colectia “snopeala domestica” am simtit cu adevar ca aduc o contributie. La toate masurile de prevenire a violentei asupra femeii. Vreau sa merg si maine unde ma vor indruma promotorii acestei miscari care mie mi se pare absolut esentiala, cu atat mai mult in Romania anilor 2012.

Si ca sa continui sa de-spic spicele gandurilor mele ma amuzam cu ghilimelele de rigoare la ideea ca violenta intre partenerii de cuplu poarta denumirea de violenta domestica. Cum adica domestica? Ca o pasare domestica? Din aia careia nu ii prea mai place in salbaticie si s-a aciuat pe langa gospodaria omului si si-a cumintit instinctele pradatoare? Violenta privita din perspectiva asta nu are nimic domestic intr-insa, ci e manifestarea cea mai autentica a instinctelor noastre de pradatori.

Am simtit nevoia sa imi pun in ordine fo trei concepte pe care le vad interconectate cand vine vorba de snopeli mai mult sau mai putin domestice, si anume: agresivitate, violenta si abuz.

Agresivitatea la un nivel foarte bazal nu este altceva decat un comportament sau predispozitie comportamentala spre folosirea fortei, ostilitate sau atac. Se poate manifesta atat sub forma de represalii, cat si fara existenta unei provocari anterioare. Daca punem un pic lupa pe agresivitate, stiintele sociale o vad ca pe o intentie de a provoca vatamari sau un act menit sa creasca dominanta in relatiile sociale.

Violenta e definita de O.M.S. ca uzul international de forta fizica sau putere, sub forma de amenintare sau actiune directa, impotriva unei persoane, unui grup sau comunitati, care are ca rezultat provocarea de vatamari, moarte, daune psihologice, dificultati in dezvoltare sau deprivare.

Abuzul apare ca folosirea inadecvata sau interventia cu un scop nefast, care genereaza castiguri pe nedrept sau intr-un mod inadecvat. Abuzul se poate intinde de la abuz verbal, vatamari, agresiuni sexuale, practici si obiceiuri nejuste, jigniri pana la crime de toate tipurile si pentru toate gusturile. Va reamintesc ca una dintre defensele mele preferate e umorul (negru) asa ca puteti sa va coborati sprancenele deja ridicate la citirea unor expresii ale acestuia, pentru ca o supapa majora am si io si intentionez sa o folosesc oricat de socant ar parea unor terti.

Ok, acum ca am separat cognitiv agresivitatea de violenta si de abuz, intrebarea urmatoare e: Care-i buna si care-i rea? Impartirea celor trei in doua categorii e aproape automata in mintea mea: (-) violenta & abuz, (+) agresivitate. Ar fi un pic prea simplist din partea mea sa zic clar si raspicat: Dom’ne toate-s rele! N-avem nevoie de ele! Oamenii nu s-au nascut sa fie agresivi, abuzivi sau violenti. Societatea i-a facut asa! Ar fi ca si cum as lasa loc doar conditionarilor si influentelor sociale in dezvoltarea de comportamente asociate agresivitatii. Ori nu-i chiar asa.

Pentru ca din punct de vedere genetic exista niste substante care sintetizeaza al naibii de simpatic dand foc fitilelor agresive. Mai precis daca pui un pic de testosteron, combinat cu ceva feromoni, glucocorticoizi si dehidroepiandrosteron vei obtine o frumusete de potiune care cand mai regleaza, cand mai sare in aer impulsurile agresive.

Imaginati-va cum ar fi sa fim eminamente non-agresivi! Nu s-ar mai produce selectia naturala, nu ar mai exista masculi si femele alfa si beta, si de aici nici competitivitate si ne-am indrepta spre… un loc cu caldura si verdeata. Toti, claie peste gramada, ca intr-un joc de lapte gros in slow-motion la care participa toti reprezentantii speciei, nu numai cei care dovedesc prin forta ca pot supravietui pe cont propriu. Ne-am parazita unii pe ceilalti, fara sa ne jucam de-a hotii si vardistii, sau lapte gros (ca tot l-am adus in discutie mai devreme). Fara sapuniri in zapada. Doar eternal bliss.

O doza optima de agresivitate la casa omului ajuta la perfectarea speciei! Si aici chiar vorbesc serios. Agresivitatea rafinata canalizata spre manifestari pro-sociale cum sunt sporturile, jocurile agresive ale copilariei, activitatile de aparare nationala, face minuni si nu prea putem supravietui fara ea. Lucrurile incep sa se complice in momentul in care interiorul tau e ca o bomba cu ceas care sta sa faca KA-BOOM in orice clipa si cam da din colt in colt, iar exteriorul fie nu-ti permite fie nu e interpretat ca un mediu propice pentru externalizarea agresivitatii intr-un mod corect din punct de vedere social.

Si de aici pornesc uraturile de parinti, sfinti si zile onomastice, macelurile (dez)organizate, tocaturile la ceas de seara despre ce ai facut (de ce?) si despre ce n-ai facut (de ce?), footootul la cap pe toate partile si din toate directiile, sau toate la un loc. Fie in acelasi timp, fie secvential, dar recurent. Pentru ca ne sta in fire sa ne luam unii de altii. Fie ca e vorba de control, putere, dominare, frustrare, sado-masochism, cam asa suntem noi construiti. Sa fim agresivi.

De curand am trait un moment foarte interesant care a avut ca si coordonata centrala agresivitatea care plutea in aer. Nu am sa neg vreodata ca atunci cand simt agresivitate din partea unei persoane, fie ca e verbala sau fizica, nu raspund cu reciprocitate (adaptata la propriul meu sistem de valori). Pentru ca demult mi-am clarificat io cu mine ca sunt o muiere dominanta. Adica din aia care nu prea pleaca capatana de teama sa nu-i fie retezata. N-o pleaca, ci o fereste dupa care revine in forta pentru represalii. Nu-i nici bine, asa cum nu-i nici rau. Este ceea ce este!

Reactiile mele fizice si emotionale la simtirea unui val de agresivitate care se indreapta vertiginos spre mine sunt dintre cele mai variate, dar daca e sa aleg dintre cele 3 strategii majore de gestionare a unei astfel de situatii (fight, flight, freeze), I’m a fighter, baby! Usually I fight back with words and small gestures. Nu sunt adepta violente fizice, never have been, never will be. Dar asta nu inseamna ca in interiorul meu nu bolborosesc chimic niste trebusoare care transmit un mesaj (chimic) catre oponentul meu cum ca: Bring it on, mofo!

Pana acum pare-se ca mi-am dozat (in)constienta astfel incat sa nu ma trezesc cu physical marks of aggression pe mine. Si totusi imi revine in minte situatia recenta in care am facut schimb chimic de mesaje agresive cu… un oponent. Adicatelea ne-am opus unul altuia. Fain, frumos si finalmente ridicol. Pentru ca intentiile mele initiale erau dintre cele mai mature si onorabile. Dar pana la urma urmei you have to speak the same language to get your message through to the other side.

Si de aici am inceput sa leg neuronal situatiile in care am simtit aproape pericolul agresiunii si m-am transfigurat un pic. Pentru ca guess what: nu-i chiar usor sa simti momente de genul asta. Si cu atat mai mult sa le si traiesti pe viu. Adica sa experimentezi durerea fizica care se arata ca si rezultat al semnificativului care se gandeste sa te iubeasca cu palma sau pumnul. Nu pot stii cum e, insa imaginatia-mi fuge spre tot felul de variante de raspuns.

Ne-pu-tin-ta.

U-mi-lin-ta.

Du-re-re.

Re-sem-na-re.

Te-roa-re.

Pa-ni-ca.

Dis-pe-ra-re.

Auto-mu-ti-la-re.

Spi-ta-li-za-re.

Os-tra-ci-za-re.

Dez-u-ma-ni-za-re.

Gol.

Vid.

Ni-mic.

GA-TA!

Pentru ca maine e 25 noiembrie, si pentru ca numai la gandul violentelor pe care femeile de pretutindeni le traiesc voit sau total aleator, imi indrept spatele, imi ascut vorbele cu privirea inainte, fix in ochii vostri si va spun:

Femeile nu sunt saci de box!

Femeilor nu le e frica sa riposteze!

Femeile merita respect si consideratie!

Aviz celor care inca aleg in locul limbajului articulat, graiul pumnilor. A-TAT!