Asta da subiect de intors pe toate partile de o vajnica reprezentanta a acestei specii bizare si misterioase. Cica femeile ar avea o logica care depaseste puterea barbatilor de intelegere. In acest caz, ei, barbatii cei capabili si puternici, tre’ sa puna mana si sa se formeze in a intelege femeile.

I hate to break this to you guys, but at the end of the day you don’t wanna live without us! And why should you? Suntem fabuloase, fiecare in felul si stilul ei. Asa cum nici noi, femeile nu prea agreem ideea de a trai fara prezenta impunatoare si protectoare a voastra. It’s only fair, don’t you think?

Dar in materie de asteptari, femeile sunt experte. In a isi dori, a planifica, a visa, a organiza, a astepta. Ma rog nu stiu exact cat de experta sunt eu in a astepta. Aici intervine curiozitatea care nu-mi da pace de ma zvarcolesc ca o lostrita pe uscat. Trebuie sa stiu chestii, deci asteptarea nu-mi da nici un pic de pace. Dar cica face parte din existenta mea si drept urmare trebuie sa o integrez.

Si cum poate o persoana destul de nelinistita ca mine sa faca astfel incat sa accepte si faptul ca there are times for doing and times for waiting and reflecting? Reflectatul suna bine, dar nu poti sa-l faci si in timp ce faci ceva? Formatorul meu de psihoterapie ar rade in hohote la citirea replicii de mai sus, si bine ar face. Si mi-ar mai spune, in stilul lui calm si profesionist ca nu trebuie sa ma grabesc sa reactionez, ci e mai bine sa iau cu mine acele lucruri si sa ma gandesc la ele. No problem with that pentru ca ganditul este printre sporturile mele preferate. Sunt destul de musculoasa dp asta dv. Si olecutza cocky! :))

Dar riscul in a-mi spune sa imi iau timp sa ma gandesc la ceva, este acela ca incep sa ruminez, which is kinda bad. Nobody likes an obssessive chick! Not even me! Especially when I am the obssessive one… 🙂 Deci cum mi-as putea eu petrece asteptarea fara sa ma apuc sa dezvolt ganduri obsesive? Sa fac altceva…Dar ce? Incep sa ma pricep in a-mi distrage atentia de la ce ma preocupa spre alte lucruri care sa imi umple timpul. Si e fun, pentru ca am o groaza de facut. Si imi place la nebunie sa le fac. Ma face sa ma simt vie si vibranta.

Si sa am gura pana la urechi pentru simplul fapt ca ma misc, exist si pot face chestii faine pentru mine si societate. Asta cu societatea a sunat cam socialist, dar presupun ca ati prins spiel-ul, nu? Istoria populara, cat si psihologia (tot aia de la tara) zice ca unei femei ii sade bine sa astepte. In vreme ce barbatul este cel care merge, sa lupta, se invarte de 3 ori intr-un loc si da gata rau-facatorii. Ileana Cosanzeana, Alba ca Zapada, Cenusareasa si celelalte compatrioate trebuie sa stea si sa astepte. Nemurirea sufletului probabil! 🙂

Mai ceva ca zeita aia al carei nume nu il mai stiu (poate ma scoate vreunul dintre cititori din ignoranta ;)) care statea si tricota un fular in timp ce isi astepta sotul sa se intoarca de pe mare. Dar unde o bagam in ecuatia asta pe… Ioana d’Arc? Si ea a asteptat ceva, un semn divin care a si venit in cele din urma dar fara un final prea fericit. Deci nu imi doresc neaparat sa mor arsa pe rug pentru ca am luptat prea bine. Fara cruciade personale, that’s my resolution.

Femeia moderna isi asteapta barbatul sa se intoarca de la razboaiele corporate pe care le poarta in fiecare zi? Poate, numai ca o face in stilul ei. Adica facand un zilion de alte chestii in the meantime. Ca sa isi tina mintea ocupata si igienizata, corpul in forma si sufletul at ease. Oare cand devine asteptarea apasatoare? Care ar trebui sa fie raportul dintre asteptare si altceva? Daca astept prea mult exista posibilitatea sa mi se ia? Sa raman fara chef? Questions to reflect upon…;)