Despre niste tati si fiii

Despre niste tati si fiii

Zilele astea mi-a incoltit in minte o idee care nu ma lasa nici acum sa ma concentrez pe altceva. Isi cere drepturile de a fi transcrisa pentru a se face cunoscuta. Ca sa nu imi mai toceasca circumvolutiunile, ci sa zburde libera in lumea virtuala a ideilor fara sfarsit.

Father_and_Son____by_Pharamousse

E despre tati. Si fii. Fiii lor. Ai tatilor. Nu-s tata. Nici fiu. Ceea ce face acest demers cu atat mai provocator pentru mine. De a imi da cu parerea despre ceea ce se intampla acolo. In spatiul dintre tati si fii. Mai mare sau mai mic. Dar nu cu mai putin dens.

O reclama la prezervative si un film aparte m-au propulsat. In orbita dinamicii masculine de familie. Si gravitez acum. In jurul lor. Al barbatilor si baietilor de pretutindeni. Care mi se par deseori pierduti in hatisurile propriilor lor adancimi. M-am prins de ceva vreme ca sa fii barbat nu e chiar asa floare la ureche precum credeam initial cuprinsa de un bias feminist.

Sa fii barbat e epuizant cateodata, atunci cand toata lumea se asteapta de la tine sa performezi. In orice imprejurari si circumstante. Sa fii tata e ca o cursa cu obstacole pe care de multe ori nu le ocolesti, ci sfarsesti infipt in ele. Sa fii fiu poate sa fie sau sa nu fie. Depinde daca te si simti.

In diada parentala in care mama iti da tzatza si dragoste, tatalui ce ii mai ramane sa-ti dea? Branci pe scara de incendiu? De ce cred din ce in ce mai multe mame ca pot fi si mama si tata pentru fiii lor? Poate pentru ca nu inteleg adevarata intensitate a ceea ce inseamna sa fii cu adevarat tatal fiului tau…

Tatal da sens si directie. Masculinitate si (auto)control. Virilitate si determinare. Tenacitate si mandrie. Fiului sau.

Si uite asa cum creste numarul familiilor monoparentale, scade si dorinta baietilor din ziua de azi de a razbate, de a dovedi ca pot si de a se mandri cu reusitele lor in viata. Am auzit frecvent argumentul “tu nu stii sa te porti cu el, pentru ca tu nu l-ai purtat 9 luni in burta”. Incat mi s-a aplecat un pic.

Pentru ca daca ajungem ca femei sa scoatem la atac argumente biologice, atunci e clar ca incepem sa ramanem fara munitie in asa-numitul razboi al sexelor. Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati? O intrebare intrebatoare… Pe amandoi in mod diferit, pentru ca ei, mami si tati sunt foarte diferiti.

Cumva s-a ajuns la concluzia ca tatilor le e mai greu sa isi asume rolul de tata comparativ cu asumarea rolului de mama pentru femei, doar pentru ca ei nu experimenteaza fizic graviditatea, nasterea si alaptarea. Ca tatii sunt absenti fizic sau emotional din viata fiilor lor. Ca dau bir cu fugitii si ii doare in cot de ce lasa in urma.

Un fapt interesant e ca in societatea contemporana tot mai multe femei isi abandoneaza copiii, numar comparabil cu cel al barbatilor care isi abandoneaza familiile cautand altceva mai confortabil. E oare usor de acceptat o astfel de realitate?

Si in fond si la urma urmei aici vorbim despre niste tati si fiii lor. Adica despre cei care decid sa ramana impreuna. Si sa se creasca unii pe ceilalti. Ca asa se intampla in familii de obicei. Indiferent de varsta, sfarsim prin a ne creste unii pe ceilalti. Tatii care raman si se si implica in viata fiilor lor sunt niste adevarati eroi carevasazica. Care infrunta atacurile materne de hiperprotectie. Care fac pace cu faptul ca nu vor putea concura vreodata cu legatura fizica a mamei cu fiul. Care se gandesc cu groaza cum ar putea ei interactiona cu copilul lor.

E infricosator ca naiba, pun pariu! Sa te trezesti ca ai un copil care n-a iesit din tine, ci din ea, dar la care tu ai contribuit din belsug. Si ca acel pui de om va merge pe drumul pe care tu i-l pavezi prin sfaturi, dar mai ales prin model. Ca va ajunge la varsta la care te va intreba despre sex, despre batai, despre adevar si minciuna, despre certuri, despre competitie, despre tine.

Ca va avea momente in care iti va submina autoritatea atat de virulent incat te va face sa iti descoperi noi limite de anduranta. Si ca undeva, intr-o zi cu soare, te vei uita la el si te vei vedea pe tine intr-o alta versiune. Mai noua si mai buna.

Cred ca tatilor le e atat de frica de fiii lor, asa cum si fiilor le e frica de tatilor lor. Lucru pentru care relatiile tata – fiu tind sa ia turnuri dintre cele mai inedite si explozive. Sub forma de ciocniri plastice si elastice. De idei, de forte, de putinte si de dorinte.

Faci pentru ca asa am spus io! Ma doare-n cur de tata cu ideile lui invechite… Atata vreme cat traiesti sub acoperisul asta vei face cum spun io! Cine se crede si asta de acum s-a apucat sa-mi dea ordine?

father_and_son

Ceea ce se aude in dialogurile tata – fiu ascunde de cele mai multe ori niste nevoi emotionale care stau pe un raft uitate de soarta. Pentru ca barbatii nu au nevoie de nimic. Ei sunt autosuficienti si drept urmare nu se pot preta la a cere afectiune sau atentie. Fie ca sunt tati sau fii.

Ce-ar fi daca tatii ar fi tati si fiii fii, punand undeva in culise barbatul excesiv din ei si in prim-plan dragostea pe care o simt unul fata de celalalt?

2 Responses »

  1. Nu sunt tată, dar sunt fiu, iar eu cred că fiii cresc și descoperă că sunt și bărbați, iar asta le place, așa că vor să fie din ce în ce mai bărbați. În timpul ăsta, taților le e greu să renunțe la o parte din bărbăția lor în care să se desfășoare mucosului de lângă.

    Procesul e destul de important; în timp ce-și trag șuturi în coaie unul altuia, fiul învață cum e să fii bărbat și și cum e să te înfigi în obstacole (iar uneori cum e să și sari peste ele), iar tatăl află ce bărbat a crescut lângă el și cât de mult îi seamănă așchia aia care nu a vrut să sară prea departe de trunchi.

    Ideal, cred eu, ar fi să se ajungă la un moment dat la un echilibru jumătate fiu, jumătate bărbat – jumătate tată, jumătate bărbat.

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.