Am luat-o de lunea cu provocarile personale, sociale si profesionale. Ca asa mi-i naravul, iar la venerabila-mi varsta de un sfert de veac plus 4 ierni napraznice, slabe sanse sa mi-l mai schimb. Poate parul, desi nici la roscatimea sa nu prea doresc sa renunt prea curand. Dorinta arhetipala de a fi mai buna, mai pregatita, mai complexa, mai completa, mai, mai, mai e sadita in mine cam de cand ma stiu. Si imi place sa fiu asa.

Imi da un sentiment de utilitate si pune paie pe focul motivatiei care mai palpaie calai din cand in cand la gura sobei cailor de urmat in viata. Uneori aceasta preocupare, nu de a nu ma lasa mai prejos, dar de a ma duce-n spatiu gnoseologic pana la planetele inca nedescoperite inca ca sa stau la o cafea cu Dumnezeu, Darwin si Freud, a capatat proportii… astronomice, si pe alocuri chiar compulsive. Noroc cu the stream of consciousness, care mai apare si el ca o boare, sa spuna stop pornirilor care trebuie oprite, for further deliberation. De aia pana in prezent, m-a ferit, el izvorul constientizarii, de a incepe 5 facultati, 10 mastere si 3 doctorate.

Pot sa afirm lejer si de ce nu, cvasiarogant, ca-s desteapta si fara. Si ca inteligenta si succesul in viata & profesie nu tin de cat de lunga ti-e lista de formari academice sau profesionale, ci de dibacia cu care stii a manui ceea ce ai in cap in raport cu lumea inconjuratoare. Acum ca lumea-i rea si mincinoasa sau ca ai avut momente de blocaj iremediabil in care totul a inghetat, inclusiv sangele in instalatie, tot ceea ce pot spune e: shit happens asa ca data viitoare ai grija sa ai o instalatie din cupru care e ultrarezistenta la intemperiile vietii.

Cat despre rautatea si mincinosenia altora, te invit sa te uiti la tine in oglinda, inainte de le vedea in altii. Daca te uiti si nu vezi nici urma de asa ceva la tine, iti trebuie un oftalmolog, o trezire la realitate sau o oglinda mai buna. Revenind la minte si al sau laborator in care se petrec fel de fel de dracovenii interesante, saptamana asta mi-o voi dedica jocurilor cu mintea. Cu mintea cui ma voi juca? Cu a mea, fireste! O saptamana ludica, cu ceva insight-uri care deja se intrezaresc la orizont si cu intentia de a invata sa ma joc de-a multe lucruri folosind metoda MindLab.

By the way, va suna cunoscut jocul Dixit? Pentru cei care au aprobat dand din cap in fata monitoarelor, give me five! High five! Aflati ca este unul dintre jocurile mele preferate, caci te pune la niste munci proiective maiestre. Deci, cine il are pe acasa sau prin vecini si are nevoie de parteneri de joc, count me in… Astazi am aflat ca a aparut intre timp si varianta pentru copii, ceea ce e excelent din punctul meu de vedere. Caci copiii bat adultii la asocieri libere si proiectii din alea de sta matza-n coada.

Imaginati-va o formare profesionala care presupune sa te joci toata ziua de-a diverse chestii, cu un scop, obiective si metoda bine stabilite in prealabil. Game theory reloaded, one might accurately think! Caci MindLab-ul cam asta presupune: dezvoltarea unor abilitati cognitive, sociale, emotionale prin intermediul jocului, dar cu aplicabilitate in viata noastra cea de toate zilele.

Se adreseaza exclusiv copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani si s-a dezvoltat in lume incepand de prin ’94 in Israel, iar in Romania din 2007. Un delay evolutiv minor de doar 13 ani. Nu-i panica! Si chiar nu-i in cazul acesta, pentru ca oamenii care s-au inhamat la MindLab in Romania au facut o treaba chiar foarte buna in cei 7 ani de fiintare. De la lobby pentru introducerea MindLab ca activitate extra-curriculara in institutii de invatamant prescolar si primar, pana la parteneriate durabile cu institutiile private de invatamant prescolar si scolar sau reunirea cursantilor la olimpiadele anuale MindLab.

Pentru cei care inca nu pot pune degetul exact pe ceea ce inseamna metoda MindLab, cat si ce beneficii comporta aceasta la nivelul dezvoltarii armonioase a copiilor, imaginati-va un cadru teoretic, metodologic si practic care le permite copiilor vostri (actuali si/sau viitori) sa se joace prin interactiune directa unii cu ceilalti, fara tablete, telefoane, desene animate dubioase sau alte apanaje ale copilariilor moderne.

Si din aceasta joaca aparent inocenta de copii sa invete cum sta treaba cu regulile, structurile, bucuria jocului, disciplina, efortul sustinut, motivatia de a participa, demnitatea in fata pierderii si modestia in fata castigului. Eh, parca suna intr-un fel, nu? Cam asta o sa fac io saptamana asta, oameni buni! Vai si ce-o sa-mi mai placa!

Fiti pe faza, caci voi reveni cu istorisiri tematice… Sa aveti o saptamana cel putin la fel de jucausa ca a mea! 🙂