Vioi precum un pitigoi
Dragul meu drag face taraboi
Zvapaiat si oleaca zurliu
Cu barba si parul blonziu
Se duce si se-ntoarce
Cu sprancenele ca niste arce
Si zambet de pustan hazliu
Ma prinde de mana zglobiu
Imi arunca o privire dibace
Si-mi zice “Ma tii ca pe ace!”
Ma uit pentru o secunda la noi
Si ma bucur ca suntem doi…
A sheer moment of log-off or two
May indulge me in what people usually do
When the rain lets them know
That November can as an autumn gift with a bow!
From my cozy cushioned cafe seat
I stare at the world outside and eat
Something sweet, something new
Not something borrowed or something blue…
The humming voices of people around
Suddenly fade out without the slightest sound
All is left for me to hear loud and clear
Is a French love song in my ear
The mind flies high as the soul deeply floats
Over sees and oceans and moats
To a land where there is no “must”
But only you, me and some good old trust
That you are here to stay. Ay?
That you won’t just get up and fly away. No way!
That I am mine and you are yours. For hours!
But all that’s in between will forever be ours!
That all we have lived together so far
Has its own special place up on a star
Which will guide us when the now gets dark
Or when I transform into freakin’ Joan of Arc
And you will your blazing, consuming heat
Burn me inside out until I turn into roasted meat
What will be, will be. Then so be it!
Maybe we wake up one morning and say “Beat it!”
We’ll know then our time is out
As we continue to scream and shout
Leaving all courtesy and common sense aside
Tenderness… care… forgotten side to side
But what if we don’t?
What if we are stubborn enough to utter “We won’t!”
What will come of us?
Will you be strong enough to stop making a fuss?
Will i be wise enough to let this one slide?
Can you imagine the surprise in our eyes?
Or how much we would enjoy such a rise?
From our ashes only to once again to stride… to ride…
(M-)am ra(ta)cit
Am muci si merg tarsait pe langa uluci
Drumu’-mi pare atat de serpuit
Incat nici la viziune nu ma mai uit.
Graiesc ganduri grave si brave
Traiesc printre randuri emotionale
Plutesc spre tavane-nalte cu agave
Rostesc cele mai dintre cele.
Tac cand imi da tarcoale cate-un drac
Fac de cu zi pana-n miaza noapte
Rac mi-e pielea atunci cand ma prefac
Zac zile-ntregi sa ma refac in soapte.
Fara glas de-o sa raman curand
Prin semne va voi spune razand
Ca ceea ce am de zis si spus
Va razbate de la rasarit pana la apus!
Ticluit mesajul nascocit a ajuns
Tactil pe epiderma trupului uns
Ticaitul ceasului de perete
Tacticos s-a sincronizat cu al inimii incete
Ticalos timpul s-a lasat dus
Tacamuri si secunde rostogolite l-au rapus.
Cuvintele au pierit in surdina chitic
In miezul noptii tarzii rasuna un brotac
Iar norii se misca ametitor pe cerul frenetic
Noi sadem incolaciti, tolaniti in iatac
Sa fie cuibareala determinata genetic?
Sau doar un preambul inainte de atac?
Tic tac
Tac tic
Tatic minus un c
Tacit minus acelasi c
Inceput de octombrie cu vant rece si cer gri. Dimineata. Nu stiu daca soarele a rasarit, caci nu-l prea vad la fata, dar lumina alburie ma face sa cred ca e pe acolo pe undeva.
41. Tramvai.
21. Calatori pe scaune.
50. Fete cu ochi care urmaresc ropotul urban pe geamuri.
45. Telefoane folosite ca sa faca timpul pana la birou sa treaca electronic.
10. Statii pana la munca.
58. Minute trecute peste ora 7.
Ne apropiem de Casin si prindem stopul din intersectie.
Pe trotuarul lat de langa manastire zaresc 2 pampoane mari si ondulate. Priponite strasnic de doua codite carliontate de fetita vesela. Cu ghiozdanul mare in spate merge spre gradinita tinand-o pe mama sa de mana.
Trec pe langa lacas. Mama isi desprinde mana dreapta de manuta durdulana a fetitei si incepe sa se inchine. Tanca, oarecum debusolata de disparitia mainii materne isi intinde manuta spre reconectare.
Mama continua in ritualul sau si nu se lasa intrerupta de nici o culoare sau fata vesela doritoare.
Cu o privire descumpanita, puiul de om incepe si ea sa isi faca cruci cu mana dreapta.
Mama face. Si e atat de important incat nici nu mai vorbeste cu mine. Nici macar nu ma ia de mana. Deci trebuie sa fac si io. Poate asa o sa ma ia de mana din nou…
