Category Archives: Awareness

In al 31-lea ceas

In al 31-lea ceas

Deruland filmul ultimilor 5 ani am constatat ca pe 28 decembrie, My Twitch of the Day a implinit… 5 ani. De cand am trecut cu scrisul in online. Ma mai mir si minunez de unele randuri tasnite de undeva de unde par a fi fost tinute sub presiunea tacerii.

Dar twitch-ul meu mi-a fost un companion de nadejde, la zambete si draci, la comuniune si izolare, la de toate si la nimic. Sunt totusi unele lucruri de care nu am scris… inca. Unul dintre ele este Cambridge. Ca psihoterapeut mi se pare esential sa experimentez cat mai mult pentru a-mi extinde cunoasterea si a putea empatiza cu oamenii din fata mea in cabinet.

Cele 6 luni in Cambridge cu siguranta mi-au crescut nivelul de intelegere cu privire la multe aspecte legate de migratie, tara vazuta dinafara, socializare, satisfactie in munca, ierarhii sociale si profesionale, institutii, singuratate, meteodependenta, cuplul ermetic, statul la casa, prietenie, multiculturalism si universalitatea copiilor.

Trebuie sa pleci ca sa te intorci. Ma uit acum mai mult ca inainte la oamenii care decid sa plece in cautarea pasunilor mai verzi unde vad cu ochii sau unde le soptesc cunostintele ca ar fi verdele mai verde.

Si mi se confirma o credinta pe care o repetam asemenea unei mantre cand lucram in trafic de persoane: oamenii care pleaca sa munceasca inafara si aleg sa vorbeasca doar despre partile bune ale migratiei, lasand in mod convenabil la o parte disperarea, singuratatea si greul, vand o iluzie periculoasa celorlalti.

Hai ca o sa fie bine! Hai ca rezist! Hai ca primii ani sunt grei, pana treci in anul 3! Hai ca iesim in pub sambata si bem o bere si ne chill-uim! Hai c-o fi, hai c-o-mparti! Hai ca postez pe Facebook ca ma plimb prin Londra pe soare, zambind cu gura pana la urechi!

Si cu restul cum ramane? Credeti ca oamenii nu vor sa stie si reversul migratiei? Sau daca ziceti ca vi-i greu o sa fiti bagati in aceeasi oala cu cei care se duc acolo fara nimic, sa faca nimic? Cred in autenticitate, inainte de toate!

Eu n-am scris atunci cand mi-a fost greu, pentru ca eram intr-un soi de greva exprimarii. Pentru ca incercam sa-mi fie bine. Iar binele asta este o notiune atat de relativa, ca ceea ce e bine pentru tine, s-ar putea sa fie ne-bine pentru mine. Eu pot, eu sunt magician. Eu pot, eu am calatorit lumea-n lung si-n lat. Eu stiu cum e cu expatrierea.

Habar n-aveam! Calatoriile de turist n-au nici cea mai mica legatura cu migratia pentru munca. Sunt la sute de ani lumina una fata de alta. Trebuie sa fie rau, ca mai apoi sa fie bine. Asta fix din puta gandirii, dar cam asa e.

Nu as da experienta asta pe nimic. I don’t do regrets! Acum cand mai citesc chestii de genul “acum e momentul sa plecam din tara pentru ca au intarziere trenurile, nu merg oamenii la vot sau avem coruptie in politica” ma bufneste rasul, dupa care ma apuca dracii. Si de obicei ii invit pe emitatorii acestor mesaje sa se duca, sa plece, ca sa vada exact cum stau lucrurile si prin alte parti… dupa care mai vorbim.

Idealizarea strainatatii e precum idealizarea propriei tari. O extrema. Am fost si inafara granitei, cat si in interiorul ei. Pentru mine este mai bine in interior. Pentru ca imi gasesc sensul, pentru ca am oameni cu care pot vorbi, pentru ca am familie, pentru ca am locuri familiare.

Iar anul care tocmai ce se gata azi mi-a oferit in dar aceasta lectie de viata. +1 la experienta de viata pentru mine. Si e bine acum, chiar daca a fost ne-bine inainte. Imi doresc de la 2017 rezilienta mai presus de orice! Pentru ca face bine, chiar si atunci cand nu ti-e bine! Hai la multi ani!

Fete, baieti, libertati si prejudecati

Fete, baieti, libertati si prejudecati

maxresdefault

Am aflat de dimineata pe cand inca aveam ochii lipiti de somn si neuronii lipiti intre ei ca O.N.U. a venit cu o initiativa noua de a creste nivelul de constientizare asupra unor problematici regasite in randul fetelor.

Se numeste in traducere libera Ziua Internationala a Fetei Copil. Accesul la educatie, asistenta medicala, precum si incurajarea fetelor sa gandeasca si vorbeasca liber sunt doar cateva dintre cerintele principale.

Curiozitatea m-a dus rapid spre pagina http://www.unwomen.org/en/news/in-focus/girl-child unde am aflat cateva lucruri faine spre ambasadori femei din toata lumea care duc speranta, vorba si fapta mai departe pe diferite teme, cum ar fi:

– casatoriile cu minore;
– imputernicirea fetelor si femeilor in Brazilia prin intermediul sportului;
– scaderea riscului de infectare cu HIV la fetele din Africa de Sud prin includerea lor programe de fotbal;
– cresterea interactiunilor sociale si a coeziunii dintre fetele din Iordania si Siria prin intermediul unor tabere de fotbal.

Am mai aflat ca femei precum Emma Watson, Elizabeth Chatuwa si Ileana Crudu (ma intreb de ce actiunile ei nu sunt un subiect demn de stirile din prime time) sunt deschizatoare de drumuri si mentori pentru fetele de peste tot.

Ele spun ceva foarte simplu: POTI! Poti sa spui nu unei casatorii aranjate! Poti sa spui nu in fata violentei de orice fel! Poti sa spui da in fata provocarilor din sectorul IT.

Si uite asa mintea mi se duce la faptul desi Romania are seria ei de probleme legate de dezvoltarea armonioasa si educarea fetelor, nu ne batem pentru locuri pe podiului HIV/SIDA sau casatorii cu minore.

Asta nu inseamna ca stam bine. Stam unde stam, dar nu stam. Initiem actiuni de educare pentru sanatate, avem proiecte de reducere a riscului de exploatare in randul fetelor in scoli si centre unde fetele se pot duce pentru a primi consiliere psihologica sau orientare vocationala.

Lucrez cu fete si baieti. Lucrez cu oameni care au fost odata fete si baieti. Fetele invata sa fie fete uitandu-se in oglinda lumii. Baietii invata sa interactioneze cu fete uitandu-se in aceeasi oglinda. Numai ca oglinda asta nu arata de fiecare data acelasi lucru.

Cateodata e bine sa fii fata.
Cateodata e de preferat sa fii baiat.

Fetele sunt mai cuminti.
Baietii sunt mai obraznici.

Fetele sunt mai rusinoase.
Baietii sunt mai tupeisti.

Fetele poarta roz.
Baietii poarta albastru.

Fetele fac balet.
Baietii fac karate.

Fetele mananca mai putin.
Baietii mananca mai mult.

Fetele ajuta in bucatarie.
Baietii se pricep la reparat chestii.

Fetele vorbesc incet si frumos.
Baietii se rastesc si injura.

Fetele nu se masturbeaza.
Baietii normal ca da.

Fetele isi pastreaza virginitatea.
Baietii scapa de ea cat mai repede.

Fetele se machiaza si au grija cum se imbraca.
Baietii nu trebuie sa se gandeasca prea mult cu ce sa se imbrace.

Fetele care au viata sexuala activa sunt curve.
Baietii care au viata sexuala activa sunt smecheri.

Fetele stiu sa se comporte cu bebelusii.
Baietii nu prea se pricep, ca nu-s asa sensibili.

Fetele sunt domnisoare.
Baietii sunt golani.

Si lista poate continua la nesfarsit. Punem realitatea in casute mici ca sa o intelegem mai bine. Oare o intelegem mai bine asa? Oare asta e realitatea in care vrem sa ne crestem si educam fetele si baietii?

Prejudecatile de (acest) gen au un impact pe termen lung si pentru fete si pentru baieti. Ii invata ca fie pot sau nu pot sa faca ceva pentru ca sunt baieti/fete, fie ca sunt indreptatiti sa se comporte intr-un fel sau in altul doar pentru ca sunt baieti/fete, fie ca trebuie sau nu trebuie sa faca ceva pentru ca sunt fete/baieti.

Unul dintre demersurile cele mai frecvente in fata acestei avalanse recurente de prejudecati, are la baza dictonul, gresit de altfel: Fetele si baietii sunt la fel.

Si acum, in calitatea mea de fosta fata, niciodata domnisoara, actuala femeie, strig sus si tare sa se auda prin monitoare: fetele si baietii NU sunt la fel.

E bine ca nu-s la fel. Asa ca hai sa ne oprim din a le cere fetelor sa fie baieti si baietilor sa fie fete doar pentru a repara decenii de inechitate de gen.

Nu incape nici cea mai mica indoiala ca fetele si baietii pot face aceleasi lucruri, asta in conditiile in care isi doresc cu adevarat sa faca acele lucruri. Ce facem atunci cand dorintele lor sunt diametral opuse fata de reprezentarile noastre de “fata” si “baiat”? Abia acolo incepe reala drama!

Acest post merita citit si recitit de:

– mamele puternice care isi cresc fetele la fel de puternice, atat de puternice incat prezenta unui baiat in viata lor devine din oficiu o slabiciune care nu isi are rostul;

– tatii puternici care le transmit prin fapte baietilor lor cel mai puternic e cel care tipa cel mai tare, loveste cel mai puternic si cel care are ultimul cuvant intotdeauna in fata oricarei fete;

– profesorii care ridica din sprancene in dezaprobare fata in fata cu baieti care vor sa se joace cu papusi sau fete care vor sa se joace cu masinute;

– bunicii care dau vina pe parinti ca si-au scapat copiii din frau cand vad fete care nu fac curatenie in casa sau baieti care nu cara cumparaturi;

– oricine crede ca e in regula sa atribui un set predefinit de comportamente acceptabile unei persoane bazandu-se exclusiv pe sexul persoanei respective.

Hai sa lasam fetele sa fie fete si baietii sa fie baieti, cu amendamentul ca libertatea fiecaruia se termina unde incalca libertatea celuilalt. Cat despre ce inseamna “fata” si “baiat”, descoperirea ghidata pare mult mai indicata decat prescriptia de rol.

Fetele vorbesc cam mult nu?
Nu stiu despre alte fete, dar fata asta cu siguranta da!

Emotie de toamna

Emotie de toamna

Sambata dimineata cu ploaie, nor si frig. Suna alarma la 7. Aman. Suna la 8 din nou. Aman din nou. Suna la 8:30. O opresc si ma ridic din pat. Ma cheama datoria. De profesor de data asta.

Ma pregatesc intr-un ritm mai lent ca de obicei. Plec. Ploua. Merg. Lipai printre balti. Trebuie sa-mi fac abonament parca. Hai ca imi fac la intoarcere.

Ajung la Crangasi. Imi iau un cappuccino si niste fursecuri cu gem. Gem fata in fata cu non-gemul. Se inteteste ploaia. Ajung la destinatie. Ma revigorez. Vorbesc. Rad. Gesticulez. Privesc in ochi. Intreb. Propun. Dau feedback.

Plec. Ploaia ploua. Imi fac abonament. Ma urc in tramvai. Control. Zambesc. Scot cardul. Zarva si cearta trei scaune mai incolo.

Moghioros. Cumpar mancare de matze. Ma intorc la tramvai. Urc. Cobor la prima. Ma uit la bascheti. Stangul e ud. Simt si ciorapul ud. Calc stramb de mi se uda doar un baschet? Sau poate am un baschet stricat?

Ajung acasa. Las mancarea. Salut matzele. Plec sa iau nisip de matze. Baschetul ia apa mai ceva ca Titanicul. Incerc sa nu-l bag in seama. Nu-mi iese. Ma mai uit un pic la el.

Ajung in Lidl. Lume multa. Carucioare pline. Pentru dvs. se deschide casa 2. Ce frumos! Pentru mine? Hai intr-acolo! Un nene mai sprinten imi taie fata cu caruciorul.

Pun sacul de 20jde kile de nisip pe banda. Imi vine randul. Platesc. Imi imbrac sacul in saci de plastic. Il iau in brate. Ies. Merg. E greu.

Ioana merge mai departe.
Sacul tot greu ii.
Ioana traverseaza.
Sacul o trage-n jos.
Ioana tine fruntea sus.
Sacul nu se lasa.
Nici Ioana.
Sacul apasa pe brate.
Ioana respira sa-i treaca.

Mai e putin. Am ajuns in fata blocului. Nu las sacul. Il priponesc de o balustrada si scormonesc in geanta dupa chei. Deschid. Urc. In fata usii de la intrare mai-mai sa scap sacul.

Intru. Il plasez in mijlocul holului. Ma schimb. Curat. Arunc. Spal. Sterg. Hai ca-i bine! Mi-e foame! Fabio. Salata de data asta. Mananc. Ma uit la Brooklyn 99. Rad.

Vorbesc cu barbatul. Ascult muzica. Ma apuca somnul. And out. Dorm dusa vreo cateva ore. Ma trezesc. Intind rufe. Pun altele la spalat. E seara. Nu mai ploua parca.

Mi-am gasit coloana sonora pentru toamna asta.

Sambata e aproape pe terminate. Ma fixez pe versurile piesei. Ma apuca dorul. Il opresc. Revine. Sunt singura. Mi-e bine si nu prea.

I think of you, I want you to, I fall for you. It’s affection always!
Maine o sa fie mai bine! Se termina piesa. Dorul nici gand. Il las sa doreasca.

Incepe Groove Armada – Think Twice. Cica…

Close your eyes and lose the feeling that’s been sinking
Close your eyes and count to three
Close your eyes, rewind, I know just what you’re thinking
Close your eyes and think of me

Pai asta si fac. Pe bune. I shit you not. Fiecare pe partea lui de continent. Traim separat. Gandim separat. Simtim impreuna. Planuim impreuna. Impreuna. Aproape si departe. Bine si rau. Greu si usor. Eu si tu. Noi…

P.S.: S-a terminat Groove Armada – Think Twice si a inceput Chet Faker – I’m into you. Si nici macar nu-i playlist-ul meu. Mi-am gasit coloana sonora pentru etapa asta de viata.

Nuante de iubire

Nuante de iubire

heart_abstract_love_background_moods_hd-wallpaper-404984
*
Cuplu. Ea se tine zdravan de geaca lui. El ii are cuprins mijlocul cu tot bratul. Vorbesc. Rad. Se pupa. Se mai pupa o data. El ii pune mana pe fund. Ea ii da mana la o parte cu un gest brusc si rusine in privire. El ii mai pune mana pe fund o data. Mana pare sa se simta bine acolo unde e. Mangaie cu drag fundul. Tramvaiul merge. Ei se iubesc.
**
Mama si fiu puber. Ea il tine in brate, strangandu-l la piept. El se lasa strans precum un acordeon cu un zambet molcom pe chip. Schimba cateva vorbe. Ea il pupa pe obraz. Pupatura se transforma pe neasteptate in muscatura. El baga o interjectie de durere. Ea zambeste, freaca obrazul muscat, si mai musca o data. El o pupa si o musca inapoi. Ei se iubesc.
***
Femeie si pisici. Ea se demachiaza in fata oglinzii din baie. Ele torc, se gudura si sfaraie. Ea da drumul la muzica si o ia pe una dintre ele in brate la dans. Danseaza jumatate de melodie. O ia si pe cealalta la dans. Termina melodia. Le intreaba cum le-a fost ziua. Una dintre ele face mosorase pe pieptul ei. Ele se iubesc.
****
Barbat. Dor de duca pe-o naluca. Zvac de intors lumea cu fundu’-n sus si sufletul cu susu’-n jos. Mestereste neincetat. Planuieste. Cerceteaza. Piloteaza. Baloteaza. Intr-o zi se urca pe motor si o ia la sanatoasa pe sosea. Soseaua se schimba-ntr-o alta sosea, care da pe-un drum care duce invariabil acasa. El se iubeste.
*****
Femeie. In sfarsit acasa dupa o zi lunga de munca. Se gandeste ca ar fi cazul sa petreaca niste timp cu ea si gandurile ei. Vrea sa gaseasca raspunsuri la intrebarile ‘Ce vreau?’, ‘Ce imi trebuie?’, ‘Ce pot sa fac ca sa imi fie bine cu mine?’. Scrie. Canta. Danseaza. Viseaza. Simte. Lucreaza. Gandeste. Ea se iubeste.

Would you be so kind as to shut your pie hole madame?

Would you be so kind as to shut your pie hole madame?

Remembrance Sunday on Stansted Airport. Cozy little airport with calm and humorous staff. Lots of Polish people roaming around. An advanced system of do-it-yourself: check-in, luggage tagging, boarding pass scanning. A very well organised pre-departure free-zone.

At 11 o’clock we were requested to hold 2 minutes of silence together with everyone for the soldiers who gave their lives in the First World War. And so we did. At least some of us…

Boarding time! Gate 55. Slight change of plan: “Please re-group at gate 54!”. Everyone starts running for their lives as if gate 54 were not right next to gate 55. Two queues: one priority, one non-priority.

After boarding several non-priority people who just decided to join the priority queue because they saw that it goes faster, one of the stewardesses inflicts verbally the following announcement:

“There are 2 queues, as written on the panels in front of you. If you do not have priority boarding listed on your boarding pass please step to the non-priority queue right away!”

Chaos! Another re-grouping maneuver. We board the aircraft. I find my seat and settle in. Buckle up my seat-belt and wait for everyone to join so we can take off. In the background I hear someone in their mother tongue saying “Priority boarding my ass! They let you board the plane first so you can wait longer for the others to come! What a pile of horse shit!”.

People are still moving back and forth. It’s passed take-off time. The stewardesses are trying to get everyone to sit down at once so we can leave Stansted. All of the sudden a middle-aged lady starts shouting at the top of her lungs:

“Costin, Costiin! She forgot he backpack in the airport in the boarding area! The one where she had the cellphone, tablet and the rest of her things! Go talk to the cabin attendant now!”

5 minutes later a slender looking girl walks passed me with a backpack. Probably the lost one recovered. I am going through old photos in my storage trying to clean up and make some space for new ones. Little did I know that a circus performance was brewing right behind me.

In 3-2-1!

“I forgot my bag with my boots! The new ones I have just bought from London! I don’t have it!

I must have left it in the cab…

Or in the hotel room…

Or somewhere else…

Why are you sitting there without saying anything? Do you find it amusing? I bet you do! I always have to take care of everyone! That’s why I lost my boots! Because I had to carry all the luggage including your shit!

This always happens to me. When we were in Santorini I also lost something. I wish I had lost your bags!

Maybe I can throw them out the window right now so you have a justified reason to smirk at me. Maybe I can throw you out the window as well…

I have to do everything by myself…

I really hope they are at the hotel…

My boots!

My lovely new boots…”

The monologue went on… and on… and on… I decided to put on my headset and listen to some Urma and fade away the high pitch of my bully of a travel companion and her long lost boots.

I slept for about 2 hours. When I woke up and stood up to mend a bit my sore back I slightly turned my head towards “the crime scene”. Oddly enough her boyfriend was still alive after hearing all she had to say.

His ears were not bleeding at all. He’s probably on downers or something. He looked like a little nerdy mouse with no voice or self-esteem for that matter. Hiding in his chair and waiting for “mommy to stop being angry at him”. She looked vial: between her light blonde hair, fur coat and glossed lips words continued to come out of her mouth like shit from an overloaded crapper.

A really serious case of verbal diarrhea! She paused a bit to take in some air and a sip of Pepsi from her mini can when something absolutely magnificent occurred: the almighty “I’m always right, I always have to do everything, I’m the smartest in the bunch” hyper estrogenic creature dropped her half-full Pepsi can on the floor staining in the process the guy on her left.

He looked at her as if he had already started planning how to kill her, but holding back his words. She started laughing nervously and said:

“I’m so sorry, but you know the space is tight, these things happen!”

Hearing once again the smugness and ignorance of her never-ending monologue, the guy replied:

“You’re sorry? Really?! So you drop Pepsi on me, stain my yellow jacket and you’re sorry?!”

With a scared animal glance in her eyes the blonde shut up for the first time in ages. She could feel his wrath and turned her head towards her boyfriend who she had been emasculating for the past 2 hours for help. The quirky mouse said something on a subliminal tone of voice that you could hardly distinguish that somebody was actually talking.

The “stained guy” barked back:

“Say what? You’d better shut up!”

And so they did. Both of them snuggling next to the window. I really wanted to congratulate the guy for being man enough to make that lady shut her pie hole.

In the airport’s waiting area there was a man with a hoody that said “All monsters are human!”. I couldn’t agree more!

So, using my newly acquired British politeness I would like to ask the lady to please zip her mouth for the time being and retract her head from between her but cheeks. That way fresh air will be made available for the neurons and new ideas might ignite.

We have reached our destination, Bucharest. The local time is 14:40 and here are 15 degrees Celsius with sunny weather. We hope you have enjoyed flying with Ryanair and wish you a pleasant afternoon!