Category Archives: Me Likie!

Douamiisaisprezece siunpicdefilozofiemultpreasubtila

Douamiisaisprezece siunpicdefilozofiemultpreasubtila

Nelimitarile ne linistesc.

Pardon!

Nelimitarile nelinistesc.

Delimitarile pe de alta parte, sunt alta mancare de peste.

Iar noua, oamenilor, ne place pestele. Il cunoastem, e al nostru, are cap si coada, il putem insfaca si fugi cu dansul la subtioara spre pajisti mai verzi, orizonturi mai largi, lumi noi. Doar noi doi ca doar suntem de-un soi.

Ieri m-am plimbat prin Londra de nebuna la bratul omului meu pentru prima data-n viata.

Seara am suflat in niste lumanari si mi-am dorit nespusul pentru anul proaspat scos din masina timpului.

Anul trecut pe vremea asta sarbatoream casnic cu aceeasi ocazie printr-un maraton de filme si cuibareala ca la balamuc.

Acum doi ma rocaream intr-o bodega de prin Timisoara pe acorduri Implant pentru Refuz.

Oare ce nuante va capata ritualul de trecere spre anul viitor?

Caci in functie de evenimentele insirate mai sus, predictiile capata o forma pe alocuri… imprevizibila.

Vreau sa-mi fie bine anul asta!
Si sa-mi fie de bine!
Si sa fac bine!

Sa ma gandesc cu o secunda mai mult in momentul in care emotiile imi catapulteaza mustarul.

Sa planific ceea ce necesita pregatire si sa traiesc pur si simplu ceea ce e de trait.

Sa-mi ascult intuitia, dar sa o secondez cu ceva gandire critica.

Sa-mi descopar noi fetze, fatzuci si fatzete in fiecare zi si sa le arat mai mult sau mai putin artistic.

Sa cant si sa dansez ori de cate ori devin mult prea serioasa si absorbita de ceea ce mi se intampla.

Sa calatoresc in lung si-n lat.

Sa ma schimb pentru ca simt ca e momentul, nu pentru ca trebuie. Sa raman aceeasi acolo unde conteaza.

Sa imi amintesc lucrurile importante si sa le uit pe cele irelevante.

Asa ca haide sa haidem si-om vedea cum se vad lucrurile si din mers.

The carousel never stops turning after all!

Heart-Made Gifts

Heart-Made Gifts

Close your eyes and extend your arms
I made them for you and they are full of charms
My heart started tossing and turning
As the thoughts of you kept me up at night yearning

Did you bring a bag or something? Do you have a stacking up technique in mind?
Or do you feel it’s better to snuggle them gently in your body, heart and mind?

How many are there? You ask me in surprise!
Well just about two dozen and five
For this is the age you will stand up and rise
Do you think your curiosity shall survive?

One is the look I give you each morning when the bed sheets whisper lullabies, the cats are purring in corners and the sun plays hide’n’seek with the clouds

Two are my arms meeting yours in the warmest embrace of them all that will protect us from any fall

Three second smiles given and stolen in moments when we are both choose to be playing grown-ups rather than plain ones

Four in our catilicious family until now, but you never know which one’s a cat and which one’s a man

Five minutes of cuddling each night before we fall asleep snoring in our own symphonic duo

Six pence none the richer and the universe’s secrets in the palm of your hand

Seven days a week of companionship, friendship and midnight counting of sheep

Eight glances exchanged when the world outside is too busy to notice us

Nine well-applied pinches needed to remind you that in deed you, fortunately enough, are not dreaming

Ten thousand miles north south east and west to ride until the end of time and beginning of life

Eleven runes on my back let you know every time you see them about who I really am

Twelve o’clock at midnight for sketching mighty plans in the air with our fingertips

Thirteen times granted for you to explain again and again how should the laundry be put to dry

Fourteen cities for us to visit far and wide, smiling and laughing together side by side

Fifteen years old teenager moods with ups and downs and Mary-go-rounds

Sixteen songs sang in the shower like a howling lone wolf searching desperately for the full moon

Seventeen rays of sunlight into broad daylight for your very own delight

Eighteen endorphins stashed in our secret safe place kicking in when you need them the most

Nineteen century scholastic tete-a-tetes about life, death, meaning and brain cleaning

Twenty blades of grass comforting our heavy hearts and concrete looks of Friday afternoons

Twenty-one sighs flying up high whenever one of us badly needs to unwind

Twenty-two first meals which don’t taste so good, but have inside them all my love for you

Twenty-three, you, me and a cozy place to celebrate the time passed and the moments to come

Twenty-four hours in a day to live, breathe, overreact, reenact and make a ‘Please, tell me when I’m being a bitch/jerk!’ pact

Twenty-five hairs on the back of my neck defying gravity when you sweep me off my feet with a passionate kiss

Twenty-six photos taken right when the artistic blood rushes to your visionary cuckoo head

Twenty-seven Cambridge New Year’s resolutions, wandering wishes, hippie hopes and dangling dreams

Twenty-eight happy wrinkles on my face when you defuse the tense air saying ‘I made funny!’

Twenty-nine more years of discovering the rest of you that is waiting for you around every corner you turn…

29-ways-to-stay-creative

05122015

05122015

E sâmbătă târzie
Şi fără ca nimeni să ştie
O să-mbin o rimă ş-un vers
Despre mine, tine, noi şi univers

A văzut careva vreun blond,
Cu ochi coloraţi şi zâmbet blând?
Ȋl caută o claie de păr roşcovan
Mânată de-un gând năzdrăvan!

Ȋntre două oraşe departare
Torcând dor pe două fuse orare
Timpul singuratic se scurge lent
Ȋn ritm iernatic polivalent

Capul se-nclină după minte
Corpul obosit stă in pat cuminte
Inima bate o melodie de fado
Iar sufletul e… asfalt tango

Cât mai e până atunci?
Când priviri de foc ai să-mi arunci
Iar eu voi dansa în îmbrăţisarea ta
Sorbindu-ţi şoaptele deodată

Untitled

CiNPT 2015 – Day One

CiNPT 2015 – Day One

Azi am trait un high terapeutic. Ma simt inca sub influenta descoperirilor si ma infrupt din ele cu o lacomia omului care pana de curand fu incremenit in rutina zilnica fara de practica semnificativa in cabinet sau inafara acestuia.

Toamna se numara mai degraba decompensarile decat maniile, dar nu ma plang. Imi port exaltarea si elanul cu mandrie patriotica si imi ud mintea cu cafea ca sa ma asigur ca roadele sunt cu accente psihoterapeutice. Am fost in weekend la unul dintre evenimentele de formare profesionala continua care este pe placul meu, atat ca oameni, lectori, cat si activitati propuse.

trauma_logo

Sambata si duminica m-am lafait printre concepte de psihotraumatologie, am ras de m-a durut burta (macar asa sa fac un patratel pe abdomen) impreuna cu o femeie-model pentru mine intr-ale manuirii metodei psihodramatice si mi-am facut auzite parerile in cele 9 mari si zari ale amfiteatrului Constantin Radulescu-Motru al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei.

Am tras nitel shopping intelectual, achizitionandu-mi cartea “Crescandu-l pe Cain” in care sper sa descopar o viziune umana si diferentiata in gestionarea trairilor emotionale ale baietilor de la nastere pana la varsta scolaritatii.

Recunosc ca mi-era o foame de cunoastere si-un dor de schimburi conversationale cu oameni care vorbesc aceeasi limba cu mine incat atunci cand m-am trezit inconjurata, capul mi s-a transformat intr-un girofar detector de miscare asidua la nivel neuronal.

Si pentru ca mi s-a cerut impartasirea experientelor din cadrul celei de-a III-a editii a Conferintei Internationale de Psihotraumatologie o sa ma apuc de povestit pe indelete ca sa ne priasca tuturor. Prima zi de conferinta i-a avut in prim-plan pe domnul Serban Ionescu si pe Franz Ruppert cel notoriu in lumea constelatiilor.

Pe cat de diferiti, pe atat de complementari as zice. Domnul Ionescu a dat startul cu o intrebare non-retorica ridicata la rang de dilema pe care si-o pune orice psohoterapeut practician din cand in cand “Psihoterapia: Meserie, stiinta sau arta?”.

Am luat cu mine cateva nuante pe care doar domnia sa a reusit sa le contureze cu un je-ne-sais-quoi tipic. Psihoterapia este meserie intrucat iti cam tocesti coatele si mintea in a ta ucenicie si iti trebuie un set de unelte terapeutice cu care sa lucrezi cu mintea, sufletul si corpul clientilor tai.

Este stiinta pentru ca dupa o groaza de cercetatori care au varsat niscaiva “blood, sweat and tears” avem o serie de instrumente de lucru standardizate care ne ajuta sa ne cuantificam rezultatele si feedback-ul.

Si este arta pentru ca stilul terapeutic este precum sarea-n bucate: ori da gust, forma si contir demersurilor terapeutice, ori le lasa fara suflare. Autenticitatea, profunzimea si minutiozitatea expunerii au facut auditoriul sa nu mai conteneasca cu aplauzele de final.

Faima lui Franz Ruppert, cel care a schimbat diopriile ochelarilor psihotraumatologici care ne ajuta sa lucram terapeutic cu trauma, nu e de ici de colo. Cu o inspiratie debordanta care l-a impulsionat sa scoata carti pe banda rulanta despre practica s-a terapeutica, omul ni s-a prezentat fara vreun piedestal sau vreo pretentie, ci cu intentia de a ne introduce in Terapia Identitii ca alternativa la Terapia Constelatiilor Familiale.

Cred ca atunci cand recunosti in for deschis ca ai ajuns la concluzia ca some of your early findings nu s-au dovedit atat de potrivite precum credeai, profesionalismul tau creste pana-n la tavan si poate un pic mai sus. Conceptualizarea notiunii de Eu post-trauma ca fiind splituit nu in doua, ci in trei parti – Eul sanatos, Eul supravietuiror si Eul traumatizat, e o piatra de capatai a interventiilor moderne in terapia traumelor.

Unul dintre aspectele expuse de Franz Ruppert s-a referit la notiunea de “copil”. Denumirea de fat sau fetus a fost exclusa pe deplin din vocabularul sau cu explicatia ca copilul devine copil inca din momentul in care ovulul este fecundat de spermatozoid.

Nu exista zigot. Exista un copil care creste si se dezvolta in pantecul mamei sale si invata sa se raporteze la realitate prin intermediul mamei. Acestea fiind spuse, prima relatie si cea mai semnificativa din toate punctele de vedere pentru copil este aceea cu mama. Toate celelalte relatii dezvoltate ulterior sunt importante, insa nu primordiale.

O mama traumatizata sau indisponibila emotional va transmite un mesaj de supravietuire copilului nenascut. Un uter expus la avorturi va constitui un mediu ostil de dezvoltare pentru copil. Trauma simbiotica este cea asupra careia discursul sau s-a orientat, cat si asupra etichetelor primite de Eu in raport cu diferite grupuri de apartenenta: “The identity notions of German, muslim, man, father, schizophrenic are just some labels which can squeeze the Ego in an unnatural and uncomfortable state”.

bigstock-ptsd-symbol-isolated-on-white-33431585

Ziua cea dintai s-a finalizat cu doua workshop-uri: o expunere didactica a Constelatiei Propozitiei de Intentie si o dezbatere pe subiectul “Hiatusul dintre cercetatorii si practicienii din domeniul psihoterapiei”. Ceea ce m-a frapat la primul workshop a fost aruncarea nestavilita cu capul inainte a peste un sfert din audioriu in cutiuta celor care doresc sa se expuna in plen cu riscul retraumatizarii.

Concluzia: Ati citit degeaba toate cartuliile alea groase de psihotraumatologie daca ajungeti sa va doriti sa fiti carne de tun pentru trecatori, cat si cascadori fara plasa de siguranta in terapia cu proprii vostri clienti. Supervizare inainte de toate, mes cheres!

Daca doare, nu inseamna ca tre’ sa pui sare si otet sa o pui de-o salata, ci bandajezi rana si cauti ajutor specializat. Cat despre the almighty gap between scientists and practicians, mi s-a parut ca dintre cele 6 puncte de reflectie lansate de Serban Ionescu, primul a blocat mai ceva ca o mascota Robingo!

“Ce metoda folosesti in psihoterapie?” e o intrebare pe cat de simpla pe atat de elocventa pentru delimitarea capabilitatilor si putintelor tale de terapeut. Daca nu stii sa raspunzi specific la aceasta intrebare, un lucru e cert: mai trebuie sa inveti un pic. Io sunt sistemica de cuplu si familie! Tu?

New Year’s Resolution

New Year’s Resolution

Pentru majoritatea oamenilor anul nou se arata infrigurat prin ianuarie. Pentru noi, anul nou vine o data cu recolta si vantul de toamna.

Septembrie e luna in care ne adunam pentru a ne aduna copiii ca sa mai adunam ceva experiente si amintiri impreuna.

Impreuna pare a fi cuvantul de baza, caci totul se petrece impreuna.

Incertitudinea inceputurilor este amortizata de faptul ca mai sunt si altii ca tine, in aceeasi situatie cu care poti schimba o aluna, o impresie sau o batista nazala. Si aici ma refer la copii, profesori si parinti deopotriva.

Bucuria descoperirii noutatilor e de asemenea intensificata de prezenta grupului cu care poti impartasi cate si mai cate. Septembrie nu ar fi la fel fara acest nou an.

Indraznet, crud si promitator.

Cu frunti eliberate de poverile mintilor varatice, cu elan cu altfel decat patriotic, cu dor de copii si interactiuni, cu holuri goale nerabdatoare sa fie tropaite de ‘hoardele tatare’ in refrenul teacheresc ‘we walk inside!’ si clase dichisite si aerisite.

Gradinita isi asteapta copiii, precum o closca puii. Iar noi suntem precum niste titirezuri fara obiectul muncii care se straduiesc de vreo 2 saptamani incoace sa pregateasca totul pentru inceput si sa se pregateasca intru totul pentru inceput.

Oare cum va fi maine?

Ma vor recunoaste copiii?

Dar io pe ei?

Harmalaie mare? Daaa!

Plansete la despartire? Oh, da!

Agitatie pana peste poate? Da, da!

Rasete cu gura pana la urechi? Da, daa, daaa!

Baloane colorate? De 4 ori da!

Momentele de genul acesta sunt fix acelea in care stii ca esti fix unde trebuie sa fii, cu cine trebuie sa fii si stii de ce iti doresti atat de tare sa fii acolo!

Asa ca haideti sa haidem! Sa avem un an fain! Cel mai bun de pana acum! Cel mai cel dintre cei! Noi, cu voi si cu ei! Impreuna, cum altfel!

Cum bine spunea cineva (nu spunem cine, persoana importanta): Welcome to the bunch!

11880358_10153465467213400_7651477996552251675_n