Category Archives: Ruminez, deci exist!

Locul femeii e la ea in cap

Locul femeii e la ea in cap

b72732a7a28845cf9bb2ec18eebee7cc-d5nx6kd.png

Sa fi trecut mai bine de 2 saptamani de tacere scriitoriceasca. Rusine, rusine, de trei ori rusine! Vreau sa scriu istorii si in mijlocul evenimentelor dau bir cu fugitii. Asa se intampla cand ma iau io pe mine pe dinainte. Nu mi-am dat timp nici macar sa derulez cele traite, simtite sau gandite in ultima vreme. Ca in goana nebuna a facutului cum trebuie, a ceea ce trebuie… la timp. Cand ma apuc sa-mi planific viata lucrurile devin intortochiate si cu muuulte cusururi.

Dar azi mi-am zis: Pana aici! Imi voi face timp sa ma astern pe hartie si sa nu plec pana nu voi fi dat tot ce aveam de dat in materie de pseudoliteratura post-moderna da blog. Stau tolanita in pat avand toata matza la picioare. Da, in peisajul meu domestic a aparut, culmea, tot de vreo 2 saptamani… o matza. E nebuna, zaluda si curioasa. O sari matza departe de stapani, dar pana la urma tot cine se aseamana se aduna! 🙂

Ea jongleza cu cele noua vieti ale ei aruncandu-se dupa diverse mobile din spatele carora devine un adevarat “rescue party” recuperarea ei, iar io jonglez cam cu tot atatea. Ca mi-s proaspata mama de matza. Sper totusi sa nu-mi cresca mustati, ca de zgariat stiu ca nu ma pot abtine. Mi-s partenera de viata cu bune, rele si urate. Mai sunt eternul psiholog in cautare de conexiuni si legaturi multicauzale. La care se adauga psihoterapeutul din mine cu ipoteze sistemice, interventii social constructiviste si curiozitatea cat casa.

Sunt profesor pentru niste copii care ma fac sa rad si sa ma pun la mintea lor in fiecare zi. Sunt invatacel supervizat in activitati de formare si master. Sunt o fiica si sora care incerca pe cat poate sa le dea celor dragi o felie buna din timpul sau. Si cica mai sunt si prietena care mai iese la o vorba, la o depanare de amintiri sau punere la cale. Ati numarat voi cate vieti am pana acum, ca io deja le-am pierdut sirul.

Si cateva minute pe zi imi permit luxul de a fi io cu mine, la mine in cap, suflet, corp, spirit. De obicei cand ma transport in multele locuri in care trebuie sa fiu. Atunci, in momentul meu de timp cu mine, cand sunt inconjorata de straini grabiti care ma inghesuie in tramvai, ma lafai in interiorul meu. Mintea este dezlegata la peste si toate minunile pamantului. Visez cum o sa calatoresc io peste mari si tari ca tare mi-i dor de-o escapada in lumea larga.

Ma imaginez peste cativa ani… oare oi ramane intreaga la trup, minte si suflet? Imi dau cu parerea despre ce nume s-ar potrivi mai bine pentru copiii-mi nenascuti. Imi aduc aminte de bocancii aia pe care nu am avut timp sa mi-i comand si incerc sa vad cand o sa mi-i permit (probabil nu prea curand!). Ma ratoiesc la oamenii care ma calca pe nervi prin aroganta sau ignoranta lor zilnic. Ma umflu in pene revazand secventele din filmul lucrurilor facute de mine in ultima vreme.

Ma gandesc ca nu mi-ar strica mai multa miscare (adica sport efectiv, ca alergatul in sus/jos pe scari nu intra la categoria asta), cat nici sa mai scap de vreo 2-5-9 kilograme. Se apropie Casin… Gata cu lafaiala! Hai ca ne vedem maine dimineata din nou. Ai grija pe unde iti umbla gandurile! 😉

Nunta ca rit de trecere

Nunta ca rit de trecere

RITUAL = ceremonial desfasurat conform unor reguli traditionale.
RIT = randuiala.

Pe cand eram prin facultate am dat peste o carte la care ma tot intorc periodic: Rituri de trecere – Arnold van Gennep. N-am citit-o integral pentru ca am senzatia ciudata ca daca o voi citi pe toata o voi epuiza, asa ca o savurez pe pasaje. O recomand celor interesati de sociologie, antropologie, folclor sau psihologie sociala. Pe alocuri pare a fi o poveste desprinsa din fantastic pentru ca in societatea contemporana care incearca din rasputeri sa renunte la orice urma de vechi si traditional e dificil de imaginat cum oamenii de prin diverse parti ale lumii se oranduiau ca sa le fie bine.

Poate va intrebati de ce nunta ar fi un rit de trecere si care ar mai fi altele… Poate nu… Pentru cei care se intreaba nu pot sa va spun decat ca nunta, asemeni nasterii/botezului cat si mortii/inmormantarii sunt unele dintre cele mai importante momente din viata unui om si prin ritualuri acestea sunt ceremoniate cum se cuvine. Psihologul din mine nu doarme niciodata din cate vad pentru ca referindu-ne la puterea anxiolitica a ritualurilor din viata noastra e lesne de inteles de ce nunta se pregateste din timp si presupune parcurgerea unui numar de traditii.

Atunci cand ne aflam fata in fata cu reactiunea faptului ca ceva in viata noastra se schimba pe bune, in loc sa luam Xanax sau Distonocalm, solutia bio care ne ramane este aceea de a planui cu minutiozitate fiecare detaliu al ceremoniei ai carei protagonisti suntem si sa recanalizam cu ocazia asta energia provenita din ganduri fataliste sau incertitudini perpetue in ceva cu finalitate adaptativa.

Cine n-a inteles nimic din fraza asta lunga cat o zi de post, mana sus! Adica decat sa te iei cu mainile de cap si sa dai bir cu fugitii in ziua nuntii, pune mana si pregateste-o din aproape in aproape sa-ti treaca cheful de fuga. Exemplul e concret si pe alocuri sarcastic, dar cred ca acum ati inteles despre ce vorbesc. Pana in zilele noastre sa fi tot mers pe la nunti in calitate de nuntasa cu sau fara rol ajutator prestabilit. Am imbracat mirese, facut misto de miri, glumit cu nasi si conversat cu socrii mari, mijlocii si mici. Deci am o vaga idee noi cum facem cand dam de-o nunta acum. Dar oare altii cum faceau pe vremea lor, si mai ales in comunitatile lor.

Tribul BHOTIA de prin zona Tibetului meridional si a Sikkim-ului face cam asa:

1) Magicienii hotarasc daca proiectata casatorie este una favorabila sau nu comunitatii;

2) Unchii fetei si ai baiatului se aduna in casa baiatului, dupa care merg in casa fetei pentru a o cere in casatorie;

3) In cazul in care darurile aduse de ei sunt acceptate (prin ceremonia NANGCHANG) afacerea se considera incheiata si se fixeaza suma data ca zestre fetei;

4) Se ofera o masa rituala insotita de rugaciuni (prin ceremonia KHELEN). Dupa finalizarea celor doua ceremonii care actioneaza ca rituri de agregare intre cele doua familii, baiatul si fata se pot intalni neingradit;

5) Dupa un an urmeaza ceremonia NYEN: o masa pe cheltuiala parintilor logodnicului la care asista rudele celor doua parti in timpul careia se plateste pretul fetei;

6) La un an dupa NYEN are loc ceremonia CHANGTHOONG:

a) un magician determina ziua prielnica pentru plecarea logodnicei din casa parinteasca;
b) se organizeaza o mare serbare la care sunt invitati preoti lama;
c) doi barbati numiti in acel moment “hoti” patrund cu forta in casa chipurile pentru a fura mireasa. Este simulata o lupta. Hotii sunt batuti si li se arunca in gura carne pe jumatate fripta. Ei nu pot scapa decat platindu-i pe paznicii logodnicei. Dupa doua zile hotilor li se fac onorurile fiind numiti strategi fericiti;
d) invitatii ofera cadouri logodnicei si rudelor sale;
e) alaiul de plecare si petreceri;
f) parintii baiatului vin in intampinarea alaiului si ii conduc pe toti la ei acasa unde are loc o petrecere de 2-3 zile;
g) fata si rudele sale se intorc la casele lor;

7) Dupa inca un an are loc ceremonia PALOKH: rudele fetei ii dau zestrea (care este de 2 ori sau mai mult suma care a fost platita pentru ea) si este condusa in grup la logodnicul sau unde ramane de aceasta data definitiv.

Aha, deci la oamenii astia logodna impreuna cu casatoria dureaza minim 3 ani. Holy Molly!

Bhotia

Pe de alta parte in insulele Mabuiag din stramtoatea Torres fata este cea care il cerea in casatorie pe baiat. Ea facea o bratara din ierburi, iar sora baietului i-o prindea acestuia la incheietura mainii. In schimb el trimitea un MAKAMAK pe care fata si-l prindea la glezna. Cei doi tineri isi dadeau intalnire ziua sau noaptea si aveau relatii sexuale. Baiatul incepea sa faca mici servicii pentru tatal si mama fetei, care se prefaceau ca nu stiu nimic. Insa fratii simulau o lupta cu indragostitul, lovindu-l cu o bata, o data la picior si o data la cap. Imediat dupa aceea, un frate al fetei o lua de mana si o dadea tanarului. Acesta strangea ulterior tot felul de bogatii, care intr-o anumita zi erau puse pe un covor, intr-un loc public. In jur se strangeau toate rudele fetei. Fata era imbracata cu haine de ceremonie si vopsita, o intovaraseau sotiile a doi dintre fratii ei mai mari, care luam darurile, inmanandu-i-le fetei, iar ea le impartea fratilor.

annika_torres-strait-map11

La final, dar nu in ultimul rand la tribul WADSHAGGA din Africa de Est, ceremoniile de casatorie aveau urmatoarele etape:

1) Tanarul (de 16 ani) dupa ce s-a hotarat asupra alesei inimii sale, o fetita de 12 ani, o intreaba daca e de acord:

2) Daca fata accepta, tatal tanarului il cauta pe seful familiei si ii da pentru autorizarea logodnei, o capra si patru vase cu bauturi fermentate;

3) Apoi merge la tatal fetei si ii cere consimtamantul;

4) Tanarul ii ofera fetei perle si o bratara. Mama tanarului o invita pe fata la masa si o tine o noapte in coliba sa. Aceste invitatii se reinnoiesc de mai multe ori;

5) Tanara isi petrece ultimele doua luni ale logodnei in coliba viitoarei soacre;

6) Logodna dureaza mai multi ani, timp in care logodnicul plateste pretul de cumparare socrilor si rudelor dupa un protocol fix;

7) Ultimul act consta in taierea unui bou, partea din spate si un omoplat revenind tatalui fetei, si in oferirea unei capre pe care logodnicul o aduce in coliba socrului, legata cu frunze de dracaena. Din aceasta capra se va prepara ospatul pentru nunta, la care asista toate rudele logodnicilor;

8) Dupa ospat, toti se indreapta spre coliba tanarului, fata mergand in urma logodnicului, cu mainile pe umerii lui. Rudele tinerei bocesc si se vaita pentru a arata ca familia a pierdut o fiica, o sora, constituind totodata un rit de separare;

9) Timp de 3 luni, tanara nu are voie sa faca nimic, toata munca fiind facuta de mama si soacra sa, ele invatand-o cum se tine o gospodarie. De asemenea, tanarul este instruit de tatal si socrul sau;

10) Aceasta perioada de ucenicie se incheie prin sarbatoarea numita UALI, singura care face casatoria sa fie valabila. Orice copil nascut inainte este considerat nelegitim. Sarbatoarea are loc la doua pana la cinci luni de la inceperea vietii in comun, in functie de timpul recoltarii eleusinei. Se bea, mai ales wari (bautura fermentata), se canta, se danseaza si sunt invitate toate rudele, vecinii si prietenii. Majoritatea cantecelor sunt erotice (uuuuuuuu!). Tanarul ii ofera sotiei sale un inel greu de cupru pe care ea il pune pe mana stanga. Daca este deja insarcinata, sunt invitati si batranii la ceremonie. In a treia zi se taie cateva capre ce vor fi mancate in comun. Sarbatoarea se incheie, iar femeia trebuie inceapa sa munceasca in noua ei gospodarie.

Wadshagga-Tribesman

Si acum vine intrebarea de sfarsit: Voi cum v-ati casatorit sau cum va doriti sa va casatoriti? 🙂

O stangace in cautarea dreptatii

O stangace in cautarea dreptatii

QuoteYourDharma

Nu stiu cum fac, dar ma procopsesc ciclic cu o sete de dreptate de nici nu prea mai stiu pe unde sa scot camasa. Si cum unde-i dreptate e si nedreptate, se porneste circul unde maestra de ceremonii sunt chiar io. Stangacea in cautarea dreptatii. La vanatoare de nedreptati cu sulita sa magica.

Am stat la o cafea cu mine zilele trecute si imi apareau mental scene in care io aveam indreptarul. E drept asa? Da’ ma intreb cine m-a pus tocmai pe mine vigilenta-sefa? Experienta imi tot da exemple concrete in care dreptatea nu prea are a face cu realitatea. Sunt de-a dreptul divergente. La sfarsitul zilei tot ceea ce conteaza e sa fii impacat ca ai facut ceea ce trebuia , cand trebuia, cu cine trebuia, unde trebuia si cat trebuia. Din punctul asta ma consider de moda veche, caci modelul asta nu se mai fabrica de prin ’85.

Ceea ce mi se pare ciudat e ca daca stai sa te uiti la un copil care a primit cat de cat ceva repere de-acasa (nu neaparat cuantificate in ani) vei observa ca in relatie cu adultii din viata lui in situatiile de “prins cu matza-n sac” vor aparea invariabil expresii de genul: Nu-i corect! sau Nu-i drept!

Echitate inainte de toate. Caci pentru copii intr-un grup (fie ea si fratrie) conteaza sa fie tratati in mod egal, la fel. Diferitul e greu de dus si acceptat. Prin urmare… nedrept. Din perspectiva oamei care are si un frate mai mare la activ imi amintesc de discutiile despre cum: El e mai mare si baiat, deci poate sa…

Pe vremurile acelea demult apuse ma iritam (fireste!), dar ulterior le-am dat dreptate alor mei. Daca si-ar fi tratat copiii de varste diferite, sexe diferite si preocupari diferite la fel, atunci ar fi contribuit la crearea unor ditamai confuziile legate de ce ti se cuvine si cam in ce conditii.

Revenind la zilele noastre cele de toate zilele, tema dreptatii imi apare cu precadere in contexte formale, in care incidenta subiectivismului ar trebui sa fie scazuta. Si totusi realitatea bate dreptatea pana o lasa lata pe coridoarele obscure ale fiintei noastre. In concluzie, cu stangacia din dotare promit sa ma indrept! 😉

Dinamica relationala

Dinamica relationala

Don__t_scare_the_children_by_vampire_zombie

EA se dadea in leagan in timp ce lacrimi ii siroiau pe obrajii rumeni, iar privirea-i era pierduta undeva in zare.

EL trece pe langa ea calare pe niste roti si se opreste pentru cateva clipe. Vorbesc ceva, dupa care EL pleaca in tromba spre alte zari.

Vine si imi spune ca EL crede (nu e chiar sigur) ca EA plange. Il intreb daca asta e de bine sau de rau. EL imi raspunde ca de rau. Continui prin a-l intreba de ce crede el ca EA plange. Ridica din umeri si replica abrupt: Habar n-am!

Ce ar putea face EL ca EA sa se opreasca din plans ca doar sunt prieteni, deci se stiu de ceva vreme.

EL se intoarce in trecut amintindu-si ca o data i-a dat un inel. Dupa care pleaca cu rotile lui cu tot in lumea larga.

EA continua sa se dea in leagan si sa planga. Dupa care isi da seama ca tine doar de EA sa se linisteasca. Asa ca se opreste si continua sa se dea in leagan.

Langa leaganul vecin EL face conversatie cu o alta ea si incepe sa o dea in leagan. Cealalta ea rade cristalin cu parul balai fluturand in vant.

E timpul de plecare. EA se ridica din leagan si se duce spre iesire. EL isi repune rotile in miscare si apare in stanga ei pe care nu o va parasi intreaga zi.

Pentru ca EA si cu EL sunt nedespartiti. Mai putin atunci cand EA plange. Cand EA plange, EL habar n-are asa ca pleaca, dupa care se intoarce… cu rotile intre picioare.

Nota Bene: EA & EL sunt doi copii de 6 ani, iar istorisirea are la baza fapte cat se poate de reale.

Morala: Ea va plange o data si o data, iar El va rupe pamantul in goana fricii nebune. Ele vor plange o data si o data, iar ei vor rupe pamantul in goana fricii nebune. Io voi plange o data si o data, iar Tu…

Dilema: Do we really grow up or just keep tormenting ourselves repeating karmically the same old patterns?

Despre cununie numai de bine

Despre cununie numai de bine

Am fost ieri la o cununie care m-a impresionat atat de mult incat am decis sa zabovesc un pic asupra subiectului. Si m-am afundat atat de tare incat mi-a fost cam greu sa revin la suprafata si sa prind imaginea de ansamblu. Oamenii inca se iau ca nebunii in 2013.

La nivel social declarativ casatoria e comunista, e de cacat, nu ne place ca ne ingradeste libertatile individuale.

La nivel personal de alcov insa devine esenta maturitatii, sensul si directia, fara de ea nu se prea poate.

Explicatiile unei asemenea dualitati sunt multiple, dar io cred intr-una simpla si cinstita: cea a memoriei colective care nu ne da pace. Strabunii ne bat la usa constiintei cand ne e lumea mai draga si soptesc: tu cand te iei?

Holding_Hands_by_chocolate_swirls

Ieri am asistat la o desfasurare uluitoare de forte filiale careia m-am alaturat ca sustinator intr-o clipita. Intr-un spirit traditional extrem de autentic m-am bucurat de o masa si un dans intr-o curte de oameni gospodari, in ritm lautaresc, inconjurata fiind de oameni frumosi si patinati de timp.

Am stat de vorba cu o bunica incapatanata, care prin forta sa extraordinara nu s-a lasat pana cand si-a vazut una dintre nepoate mireasa. Invesmantata intr-un capot de bunica si acoperita pe cap cu o basma, se misca tantosa cu cadrul sau de care era atarnata strategic punguta cu medicamente.

Am vazut o mama de mireasa care se misca precum un titirez prin batatura ca sa se asigure ca toata lumea are de toate pentru toti. Printre picaturi in rochia sa multicolora vaporoasa era invitata de cate un nuntas vrednic la o invartita si dansa cu atata pofta incat iti puteai da lesne seama ca se bucura cu tot sufletul pentru fata ei.

Am urmarit cu privirea un tata care se ocupa cu sarg de aranjarea meselor in curte, de tocmirea lautarului, de intretinerea holteilor si de orice altceva care implica forta fizica cu o tenacitate greu de egalat.

Am strans in brate o sora de mireasa care parca vroia sa mearga in acelasi timp in mai multe directii, sa faca mai multe lucruri cocotata pe niste tocuri misele si purtand o rochie care o dezvaluia in toata splendoarea sa tinereasca. Strabuni, vecini si oraseni toti adunati la un loc pentru un moment de cununie. Gospodaria forfotea, lautarul canta si lumea se veselea.

A aparut si mireasa. Atunci pentru o secunda totul s-a oprit in loc. Respiratia ti se taia precum maioneza la cald. O bruneta mignona plutea pe tocurile ei de 13cm printre pietricele din curtea casei lasand sa-i fie purtat de vant voalul prins dibace cu cel putin 134,5 agrafe de par.

Zambetul sau dezarmant insotit de atitudinea dezghetata o faceau o mireasa frumoasa foc! A ras, s-a pupat cu toata lumea, s-a lasat luata in brate pana cand i-au pocnit coastele, a jucat, s-a agitat si pana la urma s-a pitit… de el. Imbracata intr-o rochie care era expresia pura a personalitatii sale, il astepta intr-un colt al casei pe el.

Pe barbatul cu care isi petrecuse mai bine de 5 ani impreuna, daca nu si mai mult. Pe cel caruia i-a spus intr-o zi, langa o apa italiana… da! Inelul cel mai mic tot a fost prea mare pentru manuta sa de copila, dar l-a purtat cu mandrie si eleganta. Si cum statea ea de-l astepta, strada a inceput deodata a vui.

Cu alai de nasi, parinti si nuntasi s-a aratat si el. Stingher si vadit impresionat de tot ceea ce i se intampla, s-a tinut tare si a pornit in cautarea miresii lui prin casa parinteasca. Si ce-a mai cautat-o, pana cand a gasit-o. Si a luat-o pe sus din casa alor ei. Au jucat oleaca prin curte, oleaca prin strada, neuitand o clipa sa se tina de mana unul pe celalalt.

In biserica nu si-au dat drumul mainilor decat in momentul in care li s-au pus inelele, dupa care s-au prins din nou. Caci de acum incolo vor fi doar ei. Tot ei. La bine si la rau. Ea dansa Isaia si se gandea ingrijorata la sor’-sa. Pe el il treceau apele ca in biserica nu prea era aer… nici macar neconditionat. La bine si la rau.

Dupa mai bine de o ora de slujba si invataminte religioase s-au mai linistit apele. Lumea era mai relaxata si mirii au inceput sa capete culoare in obraji si zambet pe buze. O data iesiti in noua lumina a oamenilor casatoriti s-au jucat cu porumbei, au stat la jde mii de poze cu rude, nuntasi si bagatori de seama si le-au supravietuit si lor. Pentru ca erau doi. Ei doi.

I-am luat in brate de “la revedere” inainte de a da cu piciorul peste galeata cu apa de la iesirea din curtea bisericii. Sunt convinsa ca le va fi bine, pentru ca sunt oameni de bine asa ca urarile mi-s de prisos… 😉