Am o marturisire sa va fac… la ceas tarziu de dupa-amiaza varateca, in care soarele se duce spre asfintit prinzand intr-insul culori de mar ionatan.
Fac ce fac, ma invart prin inaltimile mele de varsatoare cautatoare de guri de aer proaspat, vijelii interioare si internationale si nori care in care sa ma ascund pentru o clipita, dar vine acel moment in care ma duc tintit, ca hipnotizata, sado-masochist (ar spune unii mai rai de gura) direct in groapa de foc a leilor.
Am stat pret de mai multe milisecunde in contemplarea tampa a acestui impuls total irational, dar atat de natural pe care il tot propag spre confuzia celor care n-au nici cea mai mica pornire de a se avanta prin foc si para tocmai in gura leilor.
Apropo, va place floarea gura leului? Nu-i asa ca parca, de aproape, chiar seamana cu un bot de felina grandomana si pe alocuri autosuficienta? Sa ma scuz acum sau sa ma acuz, ca orisicum cin’ se scuza, se acuza si sfarseste spintecat de o sabie Yakuza manuita de un leu sau leoaica mofluza!
Ati vazut voi vreun leu mofluz, ca tot venii vorba? Nu stiti ce-i acela mofluz? Pai rimeaza cu obuz, difuz, confuz fara a capata sensul niciunuia de mai sus. Mofluzul este acela care este ruinat, inselat, falit, saracit, dezamagit, nemultumit, blazat, etc. Iar mofluza de asemenea + un “a” in coada fiecaruiA.
Io va zic drept ca la ce experienta de viata intr-ale leilor, cat si leoaicelor am, mi-a fost dat sa intalnesc si specimene blazate, dar niciodata ruinate. Caci una dintre virtutile acestor nativi este fix aterizatul in picioare, ca doar sunt in fond si la urma urmei niste pisici, un pic mai mari, dar fara doar si poate, tot pisici.
Paradoxul intretaierii cailor mele existentiale cu cele ale acestor animale aurii cu coama zburlita, este poate unul dintre cele mai ample ale vietii mele. Daca am incercat sa-l alung la inceput, fiindu-mi frica de dansul mai ceva ca de felinele feroce printre care ma invarteam, acum il imbratisez cu drag, cam cum ii imbratisez pe leii din viata mea de fiecare data cand iesim la vanatoare impreuna.
Cine e vanatorul si cine e vanatul pe ziua de azi? Dam cu banul si lasam soarta sa decida pentru noi, sau ne (de)numim din oficiu asumandu-ne roluri de urmarit sau urmaritor. There is greatness in being a skilled hunter, maybe just as much as in being a sneaky prey. Bird of prey… prey… prey.
Mirosul de sange intotdeauna da tonul unei vanatori pe cinste. Cine sangereaza primul, ala va trebui sa fuga mai repede spre ascunzisuri numai de el stiute. Caci daca va fi aflat, pe loc va fi… papat.
And similar to the cat who candidly ate the poor canary and cannot stop licking her whiskers in pride, the lion(ess) will pretty much do the same without forgetting to eternally brag about it! Caci gurile leilor, si aici imi permit sa fac discriminari la adresa masculilor, is sparte de nu se poate.
Sa fie oare de vina combinatia astrala cu cea de gen? Ca am auzit io de la un leu intelept cu coama deasa ca cica barbatii ar fi “prosti, fuduli si rai de gura”. Dar stati asa, ca nici cu leoaicele nu mi-i rusine. Chiar deloc. In materie de ragete de lupta, convingere, dominare sau pur si simplu joaca, o leoaica va reusi invariabil fie sa-si surzeasca adversarul, fie sa-l irite atat de tare pana in punctul in care se va trezi ragand singura la lustra care nu inceteaza a se opri din balanganit.
Do not get me wrong, folks! I love leos! All of them! Individually as well as in a pack! Va imaginati o haita de lei? Io cand ma uit cu ochii mintii in directia asta, primul lucru care imi apare este filmuletul acela care a tot circulat pe retelele de socializare, sponsorizat de Nikon, despre un biolog care s-a inhaitat cu o ceata de pui de lei in savana africana.
I-a crescut de cand erau de dimensiunea unor pisicute gingase si inofensive, pana cand au ajuns sa nu mai fie chiar atat de gingase, cat si un picut cam ofensive… cu lumea dimprejur, dar niciodata cu liderul si protectorul lor cu chip de om si suflet de leu.
Nu cred ca-l chema totusi Richard (Inima de Leu), dar omul acela a aratat lumii intregi ca, nu numai ca poti supravietui inconjurat de lei, dar ii si poti conduce dezvoltand cu ei relatii de atasament durabile si autentice, care transcend pura relatie dintre om si animal.
Caci leii, in situatia de fata, capatasera rol de animale totemice. Ce-i ala un animal totemic? Un corespondent animal cu care omul stabileste o conexiune atat de puternica, care ii va servi ca resursa existentiala. Io cred ca animalul meu totemic e pasarea. Nu m-am decis inca asupra unei specii, dar am cateva candidate care dau tarcoale fluturilor din capul meu mistic.
Chiar! Mistic rimeaza cu fistic! Acel film constituie pentru mine o inspiratie continua in drumul meu anevoios in relatiile pe care le tot tes cu leii din preajma mea. Mama mea draga e o leoaica tenace, de-o eleganta rar intalnita si mandra tare. Frati-meu ii in prima zi de fecioara, dar toti feromonii pe care ii transpira in luptele sale zilnice sunt de leu get-beget.
Unul dintre oamenii mei de capatai este leu si nu se sfieste sa le arate tuturor originea sa printr-un talisman stralucitor pe care il poarta in jurul gatului si cu care se joaca, ostentativ atunci cand doreste sa “ameteasca” pe careva.
Cea mai veche, in sensul de batrana bineinteles (caci gaina batrana face prietenia buna), prietena a mea este o leoaica inconfundabila, al carei sport preferat este plimbatul prin cusca cu ceva accente intimidante. Dante. Dante.
This having been said, one might conclude, from this rather indecent self-exposure, that I am quite well-acquainted with the kind of the leos. Ii miros de la o posta, dar nu pentru ca ei put, ci pentru ca io pot.
E foarte instinctuala toata treaba, bag seama cu destul de multa luare-aminte! Ancestrala ar fi un cuvant si mai potrivit pentru descrierea acestei situatii inedite.
Leii pe care i-am invitat sa imi populeze existenta, esenta si prezenta au fost cei care m-au invatat cea mai importanta lectie dintre toate: supravietuirea cu capul neplecat! Adevarat ii ca capul plecat, sabia nu-l taie, dar capul neplecat poate anticipa de la kilometrii distanta orice sabie care l-ar viza.
Leii care au pasit clandestin prin gradina sufletului meu m-au invatat si ei cate ceva, si anume ca pot alunga orice fiinta care imi (in)calca sau dupa caz incarca spatiul personal inutil de dureros.
Leii care mi s-au infiltrat printre crapaturile Eului meu inca fraged si verde, doar pentru a incerca sa muste animalic din mine o parte care considerau ca li se cuvine au primit ceea ce au cautat: o parte scursa de viata, sangeranda pe post de trofeu flasc si placid.
Leii care mi-au bucurat viata, scaldandu-ma in razele de soare ale atentiei, elegantei si galanteriei care nu se vor demoda nicicand mi-au conferit dreptul de a ma lafai narcisic in mine ori de cate ori se gaseste careva sa incerce sa ma convinga de contrariul.
Inchei, inclinandu-ma in fata voastra in semn de dragoste si recunostinta, lei ai diminetilor, amiezelor, dupa-amiezelor, serilor si noptilor mele vijelioase! 😉
