E 11 fara 20 si stau pe terasa impreuna cu omul meu. El dormiteaza dupa o cina tarzie la El Refuerzo, un loc micut din cartier pe care l-am descoperit in seara asta. Eu incerc sa imi pun gandurile in ordine despre ziua de astazi.
Pare ca ne-am facut un obicei din a ne bea a doua cafea a diminetii in piata si prin piata ma refer fix la aia de legume-frunte-carne-lapte-branza-oua, nu aia urbana.
Mi-a trebuit ceva pana sa ma pun in miscare astazi, dar pana am ajuns la MACBA eram in stare de functionare. Interesanta incursiune in modernism si retromodernism, cu ceva dubiosenii pe alocuri pe care n-a fost chip sa le inteleg. Eram noi si muzeul, ceea ce n-a fost tocmai rau.
Dupa, am luat-o la pas incercand sa ne aducem aminte ce autobuz ajunge la Cimitirul Recoleta. Am trecut pe langa un teren de fotbal care mi s-a parut atat de pitoresc incat am vrut sa-i fac o poza, dar intre timp venea si 130-le asa ca am luat-o in galop spre usa de urcare.
Plimbarea noastra prin cimitir a capatat intr-o clipita nuante mistico-spirituale. Dupa ce ne-am benoclat prin criptele oamenilor mai mari sau mai mici in stat, ne-am lipit de un grup si am ascultat niste povesti halucinante despre viata si moartea Evei Peron.
Tipul care povestea era atat de carismatic incat deja te imaginai in timpurile in care corpul Evei Peron era ba imbalsamat, ba mutat dintr-o parte in alta, ba furat, ba pangarit, pentru ca in cele din urma sa isi gaseasca linistea in cripta familiei Duarte.
Imi e mai clar acum de unde atata forta feminista in tot orasul, caci mostenirea pe care a lasat-o Eva Peron pentru femeile argentiene este una considerabila, doar daca ne gandim numai la dreptul de vot.
Un pranz tarziu mai tarziu in care am incercat trei guri de vita argentiniana doar ca sa nu zic ca n-am incercat, ne-am nimerit intr-o expozitie care ii aducea pe Freud si cinematografia impreuna in Centro Cultural Recoleta.
Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca Freud ma astepta chiar acolo, colt cu cimitirul. Faina expozitia si foarte documentata. Mi-a placut in mod special seria de fotografii care aveau rolul de a descrie desfasurarea completa a ‘actului isteric’ la femei.
Peste drum de Recoleta, am intrat in Muzeul National de Arta care tocmai ce era numai bucuros de oaspeti, fiind ziua unde intrarea era gratuita pentru oricine voia sa ii paseasca pragul. Rodin, Gaugain, Renoir, Manet, Monet si Lautrec se lafaiau in fel si chip prin incinta. Candido Lopez m-a surprins prin vitalitatea panzelor, mai cu seama a celor cu natura moarta.
Supraculturalizati, ne-am urcat inapoi in ‘el colectivo 130’ spre casa unde am bagat un somn molcom de dupa-amiaza care ne batea la portile mintii in tot iuresul ultimelor zile.
Maine e o noua zi, dar ce amintiri am mai facut si astazi. Noapte buna, Buenos Aires! Buna dimineata, Bucuresti!