Ha! Am ajuns si in punctul asta… In care sa ma consider indeajuns de matura si mai ales sincera (cu mine mai presus de tot, toti si toate) incat sa ma duc spre niste corzi sensibile ale fiintei mele. Prietenia este una dintre corzile vibrante pe care le exersez zilnic, avand grija sa n-o rup sub presiunea degetelor mele un pic prea doritoare de cantat cateodata.
Am primit feedback-uri asa cam pe dupa visini despre impactul emotional pe care il pot trezi randurile scrise de mine in oameni. Nu pot decat sa te/ma felicit, pentru ca daca tu, cititorule, oricare ai fi, cunoscut sau necunoscut, reusesti sa te identifici cu ceva din ceea ce istorisesc io pe aceste pagini virtuale, asta inseamna ca:
1. ai o rezonanta afectiva peste medie si te poti conecta emotional lesne la experiente aparent straine de tine – fie ele si cititul unui articol pe blog;
2. am o capacitate sporita de a imi transmite trairile, gandurile, amintirile si actiunile intr-un mod care-l face pe cititor sa… cada pe ganduri.
Asa ca daca crezi ca randurile astea te au ca sursa de inspiratie, cel mai probabil ai dreptate. Daca te identifici cu ceva din ceea ce scriu… asuma-ti lucrul asta.
Cum e treaba cu asumarea? Ah, e atunci cand te simti intr-un anumit fel dupa ce faci ceva si ai capacitatea sa te dai un pas in spate si sa zici:
Hopa! Stai asa! Io am ales sa ma simt asa. Nu m-a impins nimeni de la spate soptindu-mi suav la ureche: Simte-te! Deci sunt total responsabil de felul in care ma simt. Asa ca n-o sa pasez responsabilitatea celor simtite internetului pentru ca mi-a permis sa accesez un blog, blogului ca era plin de cuvinte impactante, doamnei invatatoare care m-a invatat sa citesc in clasa I sau mumei care m-a facut.
Atunci cand incepi sa iti asumi lucruri si o faci intr-un mod constient e ca si cum ar incepe sa iti creasca in sfarsit oo. Scuzati-mi expunerea jargonica, dar alta n-am in momentul de fata! 🙂 Si cum imi mentin in continuare ideea ca traim intr-o lume sistemica in care totul se leaga de tot, cand vine vorba de alegerile in materie de oameni cu care iti petreci timpul liber, timpul inchis, timpul frumos sau timpul greu si impovarator atunci functionam noi, ca indivizi si grupul de apartenenta tot ca niste sisteme. Cuvantul de baza este functionam. Cum anume, ramane la latitudinea fiecarui sistem de a se clarifica.
Prietenii se ajuta unii pe ceilalti atunci cand rahatul parca are traiectorie directa spre tavanele existentei.
Prietenii se incurajeaza reciproc atunci cand simt ca parca curajul sta prea ascuns in fiinta celuilalt.
Prietenii rad cu gura pana la urechi nu pentru ca ar fi ceva neaparat amuzant, ci pentru ca le place sa se vada unii pe ceilalti fericiti.
Prietenii isi dau voie sa planga impreuna atunci cand simt ca asta l-ar face pe celalalt sa rasufle un pic mai usurat de povara pe care o cara in spinare.
Prietenii se apara unii pe ceilalti fie de ei insisi, fie de un altul care parca ar vrea sa testeze cu bocancul adancimea rezistentei unuia dintre prieteni.
Prietenii vorbesc deschis despre ceea ce ii doare si gasesc solutii la probleme prin confruntari sincere, elegante, dar nu cu mai putin tensionate.
Astia ar fi prietenii. O specie umana aparte pe cale de disparitie, pentru a lasa loc celorlalti.
Distanti in majoritatea timpului de calitate petrecut sistemic in grup.
Evaluativi cand vine vorba de situatii reale de viata la care sunt martori.
Disimulati in relationarea directa care atinge coarde sensibile.
Neinteresa(n)ti de orice care nu are legatura directa cu prezenta, prestanta sau rolul lor in grup.
Cu glicemie scazuta care ii face vulnerabili la a fi cumparati cu ciocolata.
It takes a whole lotta will to be someone’s friend! Most don’t have it… Some think they have it… Few actually do… What about you?
*Multumiri dense lui George Rosu pentru amabilitatea de a-mi fi imprumutat posterul sau atat de graitor!
