Monthly Archives: December 2012

Fa-te!

Fa-te!

Ieri mai pe seara asa, din confortul propriului barlog am inceput sa sar din www in www manata de dorinta de a gasi ceva fain pe care sa il observ, admir si analizez pana devine simplu ca buna ziua. Vechiul meu prieten youtube mi-a venit in ajutor cu puhoaie de link-uri care mai de care mai inedite in felul lor.

Si pentru ca sunt o cititoare inraita a blogului NU publicitatii ofensatoare am aruncat o privire de control si pe acolo. Varietatea reclamelor care fac (ab)uz de femei pentru a puncta misogin nu inceteaza sa ma uluiasca. Cat si intinderea lor longitudinala. Ai zice ca din anii ’50 pana in prezent s-ar fi schimbat regimuri politice, mentalitati, reprezentari sociale si pana la un anumit punct chiar asa si este. Numai ca piatra de incercare a acestor schimbari iminente pare a fi reprezentarea femeii.

Din pacate pentru multi creativi ai zilelor noastre femeia nu poate fi clintita din mintile lor (creative) din rolul de obiect decorativ. Nu stiu exact ce e mai degradant: sa faci o campanie de promovare a unui produs in care sa ai femei ficusi sau sa recurgi la scoaterea in evidenta a beneficiilor unui produs facand apel la o imagine distorsionata si stereotipa a femeii? Mai bine de juma’ de ora m-am tot uitat la reclame in care femeile apareau zambitoare si tacute, usor imbracate si amabile sau saritoare!

Folosesc acest termen tocmai pentru a sublinia ridicolul unor abordari de marketing care, culmea, provin din partea unor trusturi maricele, nu de la firma de afise publicitare din cartier. Daca in unele reclame (la masini de obicei) sunt introduse femei care sar pentru a accentua fiabilitatea suspensiilor de exemplu, in alte reclame femeile adopta roluri de “intr-ajutorare a barbatilor”, de unde le putem categorisi ca fiind “saritoare”.

Pentru ca sar in ajutorul barbatilor. Cum? Pai cum altfel, decat facand ce stiu ele mai bine sa faca: curat, mancare, servit, debarasat, crosetat, pregatit, calcat, spalat. In continuare, unele brand-uri se construiesc cu ajutorul acestui concept de femeie. Cineva le-a spus acestor creatori ca asta ar fi reteta succesului care ar garanta cresterea exponentiala a vanzarilor la produsul marketat.

Offf! Va marturisesc ca am trairi ambivalente in raport cu acesti oameni. Pe de o parte ii compatimesc pentru ca educatia, experienta profesionala, cat nici cea personala nu au reusit sa ii determine sa evolueze catre o gandire cu adevarat creativa si non-stereotipa care din punctul meu de vedere ar trebui sa fie o preconditie in a lucra intr-un departament de creatie. Pe de alta parte vederea produselor muncii lor care impanzesc media ma irita substantial, cu atat mai mult cu cat unele dintre acestea beneficiaza si de gratificare sociala primind diferinte premii si distinctii.

Dupa finalizarea momentului meu de revolta mi-am zis: Vreau sa gasesc o campanie diferita, care sa valorifice cu adevarat femeia, nu sa o reduca la un simplu obiect decorativ sau subiect cu capacitati limitate! N-a trebuit sa caut foarte mult, ca am si dat peste un site care prezenta bune si rele practici in materie de conceptualizare a femeii in publicitate in ultimii ani. Si acolo, acolo am descoperit-o.

Pe ea…CAMPANIA! Am iscodit-o timid, cu o oarecare teama ca imi va dezamagi asteptarile. Am vizionat clip dupa clip pentru ca in totala cunostinta de cauza sa concluzionez: Asta da campanie feminista! Si partea cea mai faina e ca nu cred ca printre obiectivele principale ale campaniei a fost neaparat promovarea femeii libera de stereotipurile sociale, dar fara doar si poate a fost un castig major. Nu ma declar vreo experta intr-ale marketing-ului, dar pot sa spun ca in materie de comportament de consumator stiu cate ceva. Am comportament. Consum. Deci un oarecare nivel de expertiza detin :).

Si pentru ca presimt ca deja intrebati monitorul: Ce campanie? A cui? Despre ce? Hai zi o data ca mor aici! o sa va fac pe plac. Campania care m-a cucerit irecuperabil prin prospetime, noutate, forta si feminism e MAKE YOURSELF – Female Athletes by Nike. Aparuta pe piata prin 2010 – 2011, campania si-a dorit, cum era si de asteptat, sa promoveze echipamente sportive pentru femei produse de Nike continuand pe aceeasi linie de marketing complexa care le-a adus in trecut si 2 premii Emmy pentru “Cea mai buna reclama”: The Morning After (2000) & “Move” (2002).

Nu stiu in ce masura campania “Make Yourself” a.k.a. “Fa-te” 😉 a castigat pana in prezent premii in industria PR & marketing, dar am o vaga banuiala ca vanzarile la linia de echipamente sportive pentru femei au crescut considerabil. Daca imi urmati hatarul sa vorbim un pic despre sloganul campaniei, o sa descoperiti cam cum functioneaza particica mea de minte feminista.

Make yourself mi se pare a fi un indemn dinamic, in forta care subliniaza capacitatea femeii de a se crea si re-crea in fiecare zi. Pentru ca are puterea si determinarea necesare pentru a fi constructorul propriei existente, in control asupra telurilor sale, cat si constienta de resursele pe care le detine in implinirea asteptarilor sale. Se contureaza cu maiestrie imaginea femeilor tinere, care fac sport (de performanta sau nu) si care realizeaza tot ceea ce isi pun in cap. Cu mandrie… stralucire… putere… frumusete…

Daca ar fi sa iau pe rand detaliile care mi-au atras atentia in campania Make Yourself cred ca as sta sa scriu pana maine dimineata. Nu ca m-ar deranja cu ceva acest lucru, dar cu siguranta as trece in underground, fiind citita (cu greu) doar de prietenii apropiati convinsi in prealabil ca chiar daca e lung articolul, merita citit pana la sfarsit.

Anyway, campania de fata s-a concentrat pe marturiile a 7 sportive care au reusit sa ajunga la performanta prin forte proprii si dupa parcurgerea unui drum lung pavat cu ore de antrenament, competitii si sacrificarea unor momente din viata.

Si pentru ca 7 este un numar magic oriunde, nu numai in publicitate, atletele care s-au aliniat in aceasta gala a femeilor care se construiesc pe ele insele in fiecare zi sunt:

Allyson Felix (S.U.A.), 27 ani, afro-americana, alergatoare, de 3 ori medaliata cu aur la Jocurile Olimpice din Londra (2012), medaliata cu aur si argint la Jocurile Olimpice din Beijing (2008) si medaliata cu argint la Jocurile Olimpice din Atena (2004);

Li Na (China), 30 ani, asiatica, jucatoare de tennis, detinatoare a 6 titluri acordate de Women Tennis Association si 19 titluri acordate de International Tennis Federation, castigatoare a French Open (2011), actualmente numarul 7 mondial;

Sofia Boutella (Algeria), 30 ani, araba, dansatoare, participanta reprezentand Franta la sectiunea gimnastica ritmica la Jocurile Olimpice la varsta de 18 ani, experienta de dansatoare profesionista ca membra in echipele de dans ale Madonnei si Rihannei;

Perri Shakes-Drayton (Marea Britanie), 23 ani, afro-americana, alergatoare, medaliata cu aur la Campionatul Mondial de Atletism din Istanbul (2012), dublu medaliata cu bronz la Campionatele Europene de Atletism din Barcelona (2010), medaliata cu aur la Campionatele Europene de Atletism din Kaunas (2009);

Maria Sharapova (Rusia), 25 ani, caucaziana, jucatoare de tennis, castigatoare a Australian Open (2008), French Open (2012), United States Open (2006), Wimbledon (2004), numarul 1 mondial in 2005, actualmente numarul 2 mondial;

Hope Solo (S.U.A.), 31 ani, caucaziana, portar in echipa de fotbal cu experienta de peste 9 ani activand pe rand la echipe precum Philadelphia Charge (2003), Kopparbergs Goteborg (2004), Olympique Lyonnais (2005), Saint Louis Athletica (2009-2010), Atlanta Beat (2010), Magic Jack (2011), Seattle Sounders Women (2012);

Laura Enever (Australia), 21 ani, caucaziana, surfer, ocupanta a locului 8 in The Association for Surfing Professionals, clasata in top 10 la Campionatele de Surfing Profesionist din S.U.A. (2012) – locul 9, Brazilia (2012) – locul 5, Franta (2012) – locul 5, Noua Zeelanda (2012) – locul 5, Australia (2012) – locul 2.

Holy Molly ce de femei sportive si capabile! Numai bune de pus in rama si agatat in sectiunea cu exemple de femei-subiect care sunt in deplin control asupra propriei existente, mustesc de placerea de a trai si sunt blindate cu determinare si perseverenta care le-a adus pana aici. Ah, deci daca ne stoarcem un pic creierii nostri de art directori chiar putem pune cap la cap o campanie cu cap.

Abstract conceptul! Carevasazica s-au luat aceste femei atat de diverse demografic si social, dar atat de asemanatoare uman, s-au pus laolalta, si s-a exploatat conceptul de facere de Sine. Facerea de Sine intotdeauna miroase a bine, pentru ca e home-made! Ele pot in fiecare zi sa faca asta. Cu efort, cu sacrificii, dar intotdeuna cu zambetul pe buze si dorinta de a castiga lupta lor cu ele insele.

Allyson Felix alege sa vorbeasca in testimonialul sau self-making-related despre 3 concepte esentiale in viata sa: competitivitatea, puterea si pasiunea. Si o face relaxata, fata fiindu-i luminata de un mare zambet care se vede treaba ca vine din interiorul fiintei sale. Admite cu nonsalanta ca este o fire competitiva si ca ii place sa castige (Cui nu-i place?), dar ca pentru a ajunge acolo stie ca trebuie sa depuna mult efort. Ceea ce nu pare nici sa o indeparteze de la calea pe care si-a ales-o, nici s-o ingrijoreze in vreun fel. Pentru ca stie ca poate, e constienta ca vrea si dispusa sa depuna efortul necesar. Uite asta numesc io o femeie independenta, puternica si in control!

Li Na se distinge din grupul celor 7 ca femeia in care intelepciunea culturii asiatice se intrepatrunde cu modernismul vremurilor pe care le traieste. Afirma cu indrazneala ca tennis-ul pentru ea reprezinta un sport care le-ar integra pe toate. Mai ceva ca o feminista convinsa face o recomandare excelenta: Traieste pentru tine! Daca stam un pic sa ne gandim despre reprezentarea femeii in cultura asiatica, putem sa ne dam seama cam cat de revolutionara si autentica este gandirea acestei sportive. Atitudinea sa pare sa fie motorul intregii activitati si baza succesului: putere fizica + calm interior + incredere in fortele proprii.

Sofia Boutella desi prin natura meseriei sale de dansator profesionist, pare a fi la granita dintre arta si sport, ne povesteste invaluita de un aer oriental despre libertatea si flexibilitatea pe care ti le confera dansul. Crede cu tarie ca pentru a obtine rezultate trebuie sa le meriti prin munca depusa. Inspiratia sa de a dansa o convinge in fiecare zi sa repete over and over and over again coregrafiile pana cand devin pentru ea o a doua natura, stocate undeva in memoria muschilor ei. Respectul pe care il manifesta in relatie cu dansul e prezent prin insasi timpul pe care il aloca abilitatii sale.

Perri Shakes-Drayton introduce in viziunea femeii moderne a zilelor noastre, care detine controlul asupra propriilor actiuni, ideea de nevoie de suport. Da si femeile moderne simt nevoia de suport din partea celor din jur. Pentru ca independenta si emanciparea femeii zilelor noastre nu includ refuzul oricarei forme de ajutor, ci clarificarea realitatii ca femeia este o fiinta autonoma care poate functiona independent, posedand toate mecanismele si capacitatile necesare in acest sens. Perri tine sa sublinieze faptul ca desi viata sa profesionala evolueaza in ritmul unei curse pe pista de atletism, inafara profesiei isi doreste sa fie aceeasi Perri dintotdeauna. O femeie care isi recunoaste esenta umana si admite nevoia de suport din partea celor din jur este cu adevarat o femeie in toata puterea cuvantului!

Maria Sharapova are o expunere calculata si rationala in descrierea modului in care a ajuns sa fie numarul 2 mondial in prezent. In spatele meciului propriu-zis stau ore intregi de antrenament, atat pe teren, cat si in sala de forta. Scopul si-l are clar fixat in minte: Evalueaza-ti adversarul si fa-ti treaba! Scurt si la obiect. Tipic rusesc! Si totusi recunoaste ca nimic nu se compara emotional cu momentul de pe teren in care nu mai ai ochi pentru miile de oameni care te privesc, ci traiesti in si prin jocul tau. Rusoaica la 25 de ani are si clipe in care “se uita inapoi” la cele cate a reusit pana in prezent, ca motivatie pentru cele ce vor veni.

Hope Solo e portar! Neobisnuita alegere profesionala pentru o femeie, nu credeti? Si totusi asta a vrut sa fie! Si a reusit! Cum? Ea zice ca a fost condusa de pasiune, dragoste si dorinta de a practica acest sport. Dar nu pur si simplu de a-l practica ca o atleta excelenta, ci ca una dintre cele mai bune din aria ei de expertiza. Se mandreste cu faptul ca prin meseria sa a dobandit libertarea de a nu se preface ca este altcineva decat este cu adevarat! Cudos to you, Hope! 😉 Si ca sa fie complet testimonialul si sa ne ramana imprimat pe o emisfera (take your pick!) concluzioneaza ca ea, ca multi dintre atletii de top este o luptatoare care nu se lasa condusa de parerea celor din jur, ci mai degraba de dorinta sa interioara de a lupta pentru lucrul in care crede cel mai mult.

Laura Enever e pe val. Majoritatea timpului, pentru ca e ceea ce ii da combustibil interior. Surfing-ul! Fara frica, fara retineri, fara scuze, australianca a reusit sa isi faca un renume intr-un sport in care nu multe femei se aventureaza. Si in ciuda tuturor acestor chestiuni obiective, ea a vrut si a putut. Sinceritatea cu care isi asuma faptul ca parte din thrill-ul interior pe care il are in competitii provine din faptul ca adora sa demonstreze lumii de ceea ce este in stare m-a dezarmat. Oare constientizarea propriei valori nu este unul dintre apanajele femeii moderne? Nu vorbesc aici de vanitate sau orgoliu nemasurat, ci doar de capacitatea de a te uita in oglinda si a-ti spune: Da ma, sunt tare! Si da, esti, Laura! 🙂

Tot ce mi-a mai ramas de spus dupa toata aceasta desfasurare de forta este: UAU! Deci asa arata femeia tanara, emancipata, subiect, generator si controlor al vietii sale? Bestial! As vrea sa vad mai des dovezi ca oamenii, aia multi si mediatici, inteleg ca pot face branding de calitate explorand aceste “noi” dimensiuni (atat de vechi totusi) ale femeii, nu neaparat curbele sale sau maiestria cu care poate desface o bere.

Pentru ca prin campanii de publicitate in care femeia face shiftul de la ficus la role-model se pot educa masele. Iar masele dau semne grave ca trebuie educate! Nu trebuie decat sa va uitati pe strada, la TV sau prin jur… si o sa vedeti cum sunteti vazute voi domnitelor, si cum ne vedeti voi, domnilor.

Parca tinzi sa te uiti cu alti ochi la o femeie care stii cu siguranta ca te poate pune la pamant din mai multe puncte de vedere (dar nu o face din curtoazie si de dragul jocului), nu? 😀

Friends… Will! Be friends!

Friends… Will! Be friends!

Ha! Am ajuns si in punctul asta… In care sa ma consider indeajuns de matura si mai ales sincera (cu mine mai presus de tot, toti si toate) incat sa ma duc spre niste corzi sensibile ale fiintei mele. Prietenia este una dintre corzile vibrante pe care le exersez zilnic, avand grija sa n-o rup sub presiunea degetelor mele un pic prea doritoare de cantat cateodata.

Am primit feedback-uri asa cam pe dupa visini despre impactul emotional pe care il pot trezi randurile scrise de mine in oameni. Nu pot decat sa te/ma felicit, pentru ca daca tu, cititorule, oricare ai fi, cunoscut sau necunoscut, reusesti sa te identifici cu ceva din ceea ce istorisesc io pe aceste pagini virtuale, asta inseamna ca:

1. ai o rezonanta afectiva peste medie si te poti conecta emotional lesne la experiente aparent straine de tine – fie ele si cititul unui articol pe blog;

2. am o capacitate sporita de a imi transmite trairile, gandurile, amintirile si actiunile intr-un mod care-l face pe cititor sa… cada pe ganduri.

Asa ca daca crezi ca randurile astea te au ca sursa de inspiratie, cel mai probabil ai dreptate. Daca te identifici cu ceva din ceea ce scriu… asuma-ti lucrul asta.

Cum e treaba cu asumarea? Ah, e atunci cand te simti intr-un anumit fel dupa ce faci ceva si ai capacitatea sa te dai un pas in spate si sa zici:

Hopa! Stai asa! Io am ales sa ma simt asa. Nu m-a impins nimeni de la spate soptindu-mi suav la ureche: Simte-te! Deci sunt total responsabil de felul in care ma simt. Asa ca n-o sa pasez responsabilitatea celor simtite internetului pentru ca mi-a permis sa accesez un blog, blogului ca era plin de cuvinte impactante, doamnei invatatoare care m-a invatat sa citesc in clasa I sau mumei care m-a facut.

Atunci cand incepi sa iti asumi lucruri si o faci intr-un mod constient e ca si cum ar incepe sa iti creasca in sfarsit oo. Scuzati-mi expunerea jargonica, dar alta n-am in momentul de fata! 🙂 Si cum imi mentin in continuare ideea ca traim intr-o lume sistemica in care totul se leaga de tot, cand vine vorba de alegerile in materie de oameni cu care iti petreci timpul liber, timpul inchis, timpul frumos sau timpul greu si impovarator atunci functionam noi, ca indivizi si grupul de apartenenta tot ca niste sisteme. Cuvantul de baza este functionam. Cum anume, ramane la latitudinea fiecarui sistem de a se clarifica.

Prietenii se ajuta unii pe ceilalti atunci cand rahatul parca are traiectorie directa spre tavanele existentei.

Prietenii se incurajeaza reciproc atunci cand simt ca parca curajul sta prea ascuns in fiinta celuilalt.

Prietenii rad cu gura pana la urechi nu pentru ca ar fi ceva neaparat amuzant, ci pentru ca le place sa se vada unii pe ceilalti fericiti.

Prietenii isi dau voie sa planga impreuna atunci cand simt ca asta l-ar face pe celalalt sa rasufle un pic mai usurat de povara pe care o cara in spinare.

Prietenii se apara unii pe ceilalti fie de ei insisi, fie de un altul care parca ar vrea sa testeze cu bocancul adancimea rezistentei unuia dintre prieteni.

Prietenii vorbesc deschis despre ceea ce ii doare si gasesc solutii la probleme prin confruntari sincere, elegante, dar nu cu mai putin tensionate.

Astia ar fi prietenii. O specie umana aparte pe cale de disparitie, pentru a lasa loc celorlalti.

Distanti in majoritatea timpului de calitate petrecut sistemic in grup.

Evaluativi cand vine vorba de situatii reale de viata la care sunt martori.

Disimulati in relationarea directa care atinge coarde sensibile.

Neinteresa(n)ti de orice care nu are legatura directa cu prezenta, prestanta sau rolul lor in grup.

Cu glicemie scazuta care ii face vulnerabili la a fi cumparati cu ciocolata.

It takes a whole lotta will to be someone’s friend! Most don’t have it… Some think they have it… Few actually do… What about you?


*Multumiri dense lui George Rosu pentru amabilitatea de a-mi fi imprumutat posterul sau atat de graitor!

The Fun Theory

The Fun Theory

E surprinzator ca intr-o lume atat de preocupata de supravietuire exista si oameni care se gandesc la imbunatatirea calitatii vietii. Unii isi fac buncare, isi cumpara kit-uri de supravietuire in salbaticie si isi fac testamente preapocaliptice. Iar altii… altii incearca sa isi faca viata mai usoara, amuzanta si sigura.

O initiativa mi-a atras atentia in mod special, respectiv cea a celor de la Volkswagen, denumita oportun: THE FUN THEORY. Sa fi descoperit cercetatorii germani vreun concept stiintific denumit FUN? Nici pe departe! Ceea ce au scos in lumina reflectoarelor intr-o maniera inedita si captivanta pentru mase a fost o teorie a invatarii.

Invatarea prin joaca, explorare care are ca si combustibil nesfarsit curiozitatea individului. Curiozitatea reprezinta o calitate umana care este profund conectata cu forme ale gandirii inchizitorii cum sunt explorarea, investigarea sau pur si simplu invatarea prin observatie a altor reprezentanti ai speciei. Curiorizatea poate fi considerata o emotie in sine intrucat se refera la setea de cunoastere.

Deci putem afirma cu mana pe ce organ vreti voi ca la baza oricaror studii, fie ele mai elocvente sau tampe, sta curiozitatea unui individ care se trezeste gandind cu voce tare: Ba, ce-ar fi sa investigam asta?

Proiectele de cercetare initiate de echipa Volkswagen pot fi lesne categorisite ca dovezi de ingeniozitate si inalta civilizatie.

Ipotezele de cercetare au fost cum nu se poate mai simple.

Metodologia de lucru alambicata, dar extrem de bine organizata.

Esantionul de populatie suedez… deci mai civilizati de atat cre’ca sunt pinguinii de pe langa cercul polar, asa ca-i bine si aici.

Evolutia testarii fabuloasa in termeni de reactii ale populatiei si actiuni directe legate de obiectivul propus.

Rezultatele uimitoare si imbucuratoare totodata.

Pentru o non-cercetatoare (nu ca n-as musti de curiozitate, insa n-am patalama de cercetatoare :P) am fost extrem de vaga prin afirmatiile anterioare. Adica v-am spus cate ceva, dar fara cifre si date concrete. Doar cu aprecieri si interpretari. Trebuia sa am si io momentul meu de subiectivism, nu?

Acum ca l-am descarcat, sunt pregatita sa imi pun ochelarii obiectivi si sa va povestesc cate ceva despre proiectele de cercetare realizate sub tzidula The Fun Theory. Din sapaturile mele proprii si personale sunt 5 astfel de proiecte adica:

– Centura de siguranta ludica a.k.a. The Play Belt;
– Reciclatorul de sticle de tip tonomat de jocuri a.k.a. Bottle Bank Arcade Machine;
– Loteria camerei limitatoare de viteza a.k.a. The Speed Camera Lottery;
– Scara pian a.k.a. The Piano Staircase;
– Cel mai adanc cos de gunoi din lume a.k.a. The World’s Deepest Bin.

The Play Belt are la baza ideea sarboaicei Nevena Stojanovic care a s-a si situat printre finalistii Premiului The Fun Theory. Premisa de la care porneste aceasta Teorie a Fun-ului este aceea conform careia: Comportamentul uman se poate schimba in bine, sub influenta unor stimuli care inlesnesc invatarea involuntara si amuzanta.. Unul dintre obiectivele operationale ale Volkswagen in The Fun Theory a fost acela de a incuraja condusul ecologic.

Sarboaica noastra cea de toate zilele si cu creativitatea cat casa, a mers un pic mai departe, propunandu-si sa faciliteze condusul in conditii de siguranta sporite. Mai exact, in cazul modelelor Volkswagen family care poseda si sisteme audio-video pentru locurile din spate, acestea au ca si pre-conditie de accesare punerea centurii de siguranta. Astfel, totul capata o cronologie care conditioneaza automat si comportamentului persoanelor din interiorul masinii: Mai intai iti pui centura de siguranta, dupa care poti sa asculti muzica preferata sau sa vizionezi show-ul mult-asteptat.

Atat specialistii in psihologia traficului rutier din Suedia, cat si managerii de vanzari VW considera ca ideea are parghii solide de implementare atat pentru ca da rezultate din punct de vedere comportamental, cat si pentru ca printre efectele pe termen lung se numara si salvarea de vieti in trafic prin cresterea masurilor de siguranta a pasagerilor. Bravo, Nevena!

The Bottle Bank Arcade Machine a avut ca si intrebare centrala: Oare putem determina cresterea numarului de utilizatori ai reciclatorului de sticla daca acesta ar capata o imagine amuzanta? Asa ca o sleahta de mecanici suedezi au luat un anost reciclator de sticla si l-au transformat in cel mai interesant joc cu fise inventat vreodata. Zici ca joci pinball, sau vreun alt joc asemanator, nicidecum ca duci sticle la reciclat.

Grozavia e verde (eco!), are fo 6 orificii de introdus sticlele (nimic neobisnuit pana acum!), are beculete rosii deasupra fiecarui orificiu (pe bune?) si un ecran considerabil care iti arata cate puncte ai castigat pe masura ce bagi sticlele si iti mai da si un incentive doo de genul: Good job! Deci daca vreau sa-mi creasca un pic self-esteemul sifonat de vremea de afara nu trebuie decat sa iau o sacosa cu sticle si sa ma duc cu ele la acest aparat de reciclat din Stockholm? Beton!

In doar o seara reciclatorul revolutionar a adunat peste 100 de oameni dornici sa scape de sticlele din dotare. In tot aceeasi perioada de timp, reciclatorul conventional de la cateva strazi distanta a fost folosit de doo ori mai putin. Interesaaaant!

The Speed Camera Lottery este materializarea ideii lui Kevin Richardson, cetatean american, a carui preocupare principala a fost: Cum pot respecta oamenii limitarile de viteza, iar aceasta experienta sa fie pentru ei una amuzanta nu stresanta sau constrangatoare? . Cobaii acestui proiect-pilot au fost tot suedezii, desigur, respectiv stockholmezii, care s-au trezit peste noapte cu un panou limitator de viteza mai aparte.

Aparea a fi mult mai vesel decat clasicele limitatoare de viteza care iti fac poza in timp ce iti dai seama cam cu cati km ai depasit viteza legala si iti iei la revedere de la o suma frumusica din salariu cu care va trebui sa platesti amenda. Ceea ce este cu adevarat amuzant la acest limitator de viteza este prezentarea sa sub forma unei loterii. Cum adica loterii?

Pai banii incasati de la cei care nu pot in fel si chip sa ia piciorul de pe acceleratie si sa mai foloseasca si frana din cand in cand, nu se duc la bugetul de stat, ci intr-o tombola cu premii la care au acces cei care respecta limitarea de viteza. Se face o extragere si brusc te trezesti ca respecti legea si esti si platit pentru asta! Ain’t that fabulous? 😀 Pe o perioada de 3 zile, peste 24,000 de masini s-au perindat prin fata camerelor noului limitator de viteza. Viteza medie inainte de experiment era de 32 km/h. Viteza medie din timpul experimentului a fost de 25 km/h.

Not bad! Not bad at all I might say myself! Deci se poate! Acum nu pot sa nu stau sa ma gandesc ca suedezii aveau o problema cu viteza de 32 km/h, in vreme ce pe stradutele noastre cu limitare de 30 km/h se trezesc vitezomanii de cartier sa ii dea tare. Ma scuzati, nu concorda cu subiectul postului. A fost sa-i zicem, o verbalizare a unei frustrari mai vechi. Gata! Si good job, bai Kevin! 😉

The Piano Staircase este fara chip de indoiala proiectul meu preferat dintre cele cinci realizate de The Fun Theory. Are acel ceva care transcende celelalte idei prezentate pana acum. Si in plus mi se pare din reactiile participantilor la experiment ca a fost cel mai distractiv. Sa va spun despre ce e vorba! Statia de tren Odenplan din centrul Stockholmului a suferit o modificare muzicala in doi timpi si trei miscari.

Una dintre caile de acces, respectiv o scara obisnuita a fost acoperita cu un sistem care permitea emisia de sunete asemanatoare unui pian, dupa care intreg sistemul asezat pe treptele scarii a fost acoperit cu un material cu imprimeu de claviatura de pian. Scopul? S-a dorit cresterea numarului de oameni care utilizeaza scara obisnuita, in locul celei rulante amplasate chiar langa scara in cauza. Reactiile oamenilor au fost nepretuite! De la uimire, la bucurie maxima, la alergat in susul si josul scarilor in incercarea de a crea o melodie. Singuri. In cuplu. In grup. De zabovire pe scari pentru a vedea cat de mult persista sunetul.

La sfarsitul experimentului s-a constatat ca utilizarea scarii neconventionale crescuse cu 60% fata de momentul initial. Deci da, oamenii isi modifica comportamentul sub actiunea unui stimul amuzant care le trezeste curiozitatea si dorinta de schimbare. Tin minte cand au tapetat scarile de la metrou cu diverse modele sau culori ca le urcam doar ca sa vad cum se termina modelul. Si daca tot vorbim de metrou si de introducerea unui stimul inedit care sa educe populatia intr-o anumita directie sunt fanul statiei de metrou Victoriei si a peretilor tapetati cu carti ;). Si la noi se poate cu un pic de Vodafone si nitel Humanitas.

Ultima idee funny din seria celor 5 pe care mi-am propus sa vi le prezint astazi este The World's Deepest Bin. S-a luat una bucata cos de gunoi albastru si total obisnuit dintr-un parc suedez. S-a amplasat pe portiunea superioara din interiorul cosului un sistem audio cu senzor de miscare care de fiecare data cand cineva arunca o hartie la cos se activa.

Sunetul era precum un suierat de hau fara sfarsit, dar cu un pic de sfarsit sa-i dea satisfactie aruncatorului ca gunoiul sau nu zboara prin neant, ci chiar a aterizat in locul destinat. Oamenii s-au speriat initial de sunetele scoase de cosul magic, insa cum era si de asteptat, au continuat sa-l testeze, gandindu-se daca nu cumva conteaza si greutatea gunoiului in modificarea sunetului de aterizare. Nu, nu conta, pentru ca sistemul era destul de simplu! Dar extrem de eficient. Cosul suierator a fost senzatia parcului si probabil e folosit si in clipa asta de cei care isi aduc aminte de faptul ca poate si vorbi.

Si ca sa bag o concluzie stiintifica la ditai expunerea de fun si experimentalisme suedeze made by Germans, as zice ca noi toti functionam pe baza de recompense. Alegem sa facem sau sa continuam o anumita activitate daca suntem manati de ideea unei recompense pe care o vom primi la indeplinirea activitatii. Chiar de nu-s vreo comportamentala prin formarea mea profesionala, pot spune ca ce-i al lor e al lor.

Fie ca e vorba de bani de pe urma unei tombole initiata de limitatorul de viteza de pe strada ta, un cantec pe care propriile picioare ti-l fac cadou cum urci scarile de la metrou, un scor mare si piuituri in cartier ale reciclatorului tau de sticle, un suierat care puncteaza faptul ca tu ai aruncat ceva in cosul de gunoi si nu pe langa sau vizionarea unei melodii la player-ul din masina ca premiu pentru punerea centurii de siguranta.

Noi, oamenii, suntem niste eterni vanatori de recompense! Hai sa o recunoastem si sa ne bucuram de asta prin tot ceea ce facem, fara neaparat a ne-o ghida exclusiv de obtinerea imediata de ceva-uri! 😉

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Trebuie sa recunoasteti ca pentru unii dintre noi (nici nu indraznesc a da nume… ;)) devine o adevarata arta. Cea de a ne da singuri cu bata peste gioale. De a ne taia craca de sub picioare tocmai cand simtim ca ne apropiem de ceva maret.

Autosabotajul pare a fi cea mai noua indeletnicire a omului modern. Si nevrotic. Lucrurile merg prea bine ca sa fie si autentica toata treaba. Ia sa ne dam un pumn in gura sa vedem: E vis sau e realitate? In realitate tu ramai ca bou’ sau dupa caz vaca cu botu’ spart si momentul tau de glorie trece pe langa tine facandu-ti cu mana. Sau copita.

Nu contest ca viata poate deveni… alunecoasa… uneori, dar de aia s-a inventat sarea grunjoasa. Sa o imprastiem peste viata atunci cand simtim ca parca se apropie o cadere cu rupere de… vise.

Cautarea nodului in papura dateaza de cand lumea si pamantul. De fapt, de cand s-a descoperit ca papura e papura. Si atunci s-a gasit unu’ care a zis:

Fuck that shit, vreau sa gasesc un nod in papura!

Si s-a inhamat omul la munci grele, care i-au luat zile, nopti, sudoarea fruntii si nervii creierilor capului. La final, parca nici nu mai conta daca nodul exista sau nu. Pentru el. Era prea obosit de atata cautat.

Ma, da’ papura? S-a intrebat cineva vreodata cum s-o fi simtit papura aia sa fie atat de intens scarmanata dupa noduri? Oare nici unul dintre cei doi participanti la actiune sa nu se fi simtit bine? Cel mai probabil!

Atunci de ce papura ma-sii ne incapatanam sa ne botim vietile cu tot felul de nimicuri? Cand am putea pur si simplu sa traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca. Fiecare pentru el. Nimeni in locul celuilalt.

Aaaaah! Stai asa, c-am prins un fir… logic de asta data. Sa fie oare de vina faptul ca noi, oamenii moderni, care traim in aceasta era a tehnologiei, am uitat oare niste lucruri de baza intr-ale convietuirii, astfel incat ne vine greu sa traim pentru noi si sa ii lasam si pe cei din jurul nostru sa traiasca?

Ehehehe! Cre’ca am dat peste o mina de aur care merita exploatata pana cand aurul va straluci in lumina cunoasterii.

Cum e sa traiesti pentru tine?

Egoist… Poate!

Natural? Si asta.

Fara sens? Uneori.

Singuratic? De cele mai multe ori.

Sanatos? Categoric.

Dar si atunci cand apare, ca o boare, cineva care se infiltreaza precum trupele speciale in gandurile tale si iti pune microfoane ascultandu-ti cu atentie fiecare respiratie, atunci apare jocul de picioare… ala de dat cu stangu’-n-dreptu’ bineinteles. Ce mai vrea si asta de imi sta prin ganduri?

Io am treburi mai importante, cum ar fi sa salvez lumea, sa militez pentru drepturile omului si sa imi cladesc un viitor (din caramida!), n-am timp de distrageri de atentie. Ba da’ in acelasi timp mintea ta se simte mai relaxata un pic. Are musafiri. Scoate dulceata aia buna si pregateste o carafa cu apa rece.

Sufletul iti e pe la gura cautand sa vada daca nu cumva… Nu era el, mi s-a parut! Matele-ti chioraie de parca n-ai mancat de cand cu nemtii.

Dar te tii tare. Ia sa terminam cu prostiile! Suntem oameni in toata firea. Am trecut de dragalasenii si chicoteli adolescentine. Suntem seriosi. Si scortosi. Si plicticosi. Ah, asta nu! Suntem chiar foarte interesanti.

Ba, boule sau vaco (dupa caz!) daca bate cineva bate la usa ta aia super-interesanta gen

CIOC! CIOC!,

cel mai firesc lucru pe care il poti face e sa intrebi

CINE-I ACOLO?

Daca de partea cealalta se aude o voce gatuita, dar sincera care zice

IO!,

te poti simti indreptatit(a) sa zici

IOI! 😉

Morala: Vorba lunga, saracia omului! Excesul de rationalizare dauneaza grav igienei mentale…

Ora de bezna

Ora de bezna

5:45

Io lipita de fotelul visiniu cu ochii beliti in monitor la nush ce grozavie de pe www
Muma intra in casa cu nenumarate sarsanale agatate de cele doua membre superioare
Io dau sa ma ridic sa gonesc intr-ajutorarea mumei
Muma da sa faca lumina in hol apasand cu nadejde pe intrerupator
Bezna

5:46

Io ma minunez de negrul tuci recent instaurat in cascioara noastra si imi continui intentia de intr-ajutorare a mumei
Muma se leapada de cojoace si imi preda sarsanalele
Io duc cumparatura strasnica in bucatarie si ma zgaiesc prelung pe geam
Ninge
Muma orbecaie in cautarea unei lumanari in forma de gaina plasata strategic la indemana pentru cazurile fara de enel

5:58

Io schimb trei vorbe s’-un zambet cu muma despre Vodafone, nedreptate si claustrare
Muma imi replica, tot c’-un zambet si mai multe vorbe, despre frati-meu, despre vremea de afara si probabilitatea ca pana (de curent) s-o fi prins in lift
Doo femei discuta despre previzibil si imprevizibil in viata
Abstract

6:00

Muma scoate la inaintare o descoperire gastronomica de pe rafturile doldora de Mega Image: paste cu piure de rosii si morcovi
Io incep a saliva precum potaia lu’ Pavlov si cu ochi rugatori graiesc: Vreau!
Muma se avanta intr-ale gatitului in bezna, luandu-ma drept ajutor de bucatar cu ochi de pisica
Io ma preumblu prin batatura cautand diverse obiecte trebuincioase sau nu
Haos

6:15

Pastele fierb bulbucaitor, muma rade branza de zor
Io imi torn un pahar acidulat si caut strecuratoarea-n raft
Frigul strabate prin oscilobatatura geamului direct spre pantalonii mei scurti
Balele curg, pofta creste, bezna-i bezna

6:20

Se aprind luminile-n odaie, veselie mare
Io ma ridic sa sting gaina, muma sa imparta cina
Luminile se duc iar in cartier, iar cele doua femei revin la discutii marunte despre timp, viata si sens

6:32

Oala-i pregatita spre a fi servita, matele chioraie cu spor
Muma se arata multumita de agilitatea cu care a gatit la lumina lumanarii
Io o aplaud de pe margine, lasandu-i momentul de glorie sa palpaie pana la final
Vantul bate nu-l razbate, lumea da sa-i tina piept…degeaba

6:35

Muma pune romantic masa pentru a infuleca cu stil si arta pastele cu piure de rosii, morcovi si branza rasa
Io asezonez festinul cu lichide si muzica buna de iphone
Cateaua doarme-n cos neparand sa-i pese prea mult de intunericul timpuriu asternut peste noi
Lumanarile se scurg ceros

6:41

Burtile pline se odihnesc la un pahar de vorba
Cateaua sforaie nonsalant cu deriere-ul spre stapani
Viscolul se inteteste, iar bezna e acompaniata de ceva reflexii lunatice

6:46

S-a aprins… lumina… suntem salvate… de bezna
Io: Da’ era asa frumos!
Muma: Am stat mai bine de un ceas pe intuneric. Ce aveau astia de gand?
Cateaua: Huh? Ham!
Gaina de ceara: Am ramas fara cap…