… ajuntandu-ma de vreun condei bun
O sa o strig ca pe-un foc aprig
Care mocneste-n mine din vremuri stravechi
Pe cand eram o tanca asaltata de patimi si urechi
Straine de mine, legate de tine, sine,
Ciulite atent pe peretii preaplini de sine
Cu tablouri stralucitoare, pitind rana ce doare
In patimi nocturne si zvarcoliri diurne
Care decad jalnic in mutre taciturne
Si cenusi presarate, afanate si aruncate-n urne.
Am o marturisire sa va fac… la ceas tarziu de dupa-amiaza varateca, in care soarele se duce spre asfintit prinzand intr-insul culori de mar ionatan.
Fac ce fac, ma invart prin inaltimile mele de varsatoare cautatoare de guri de aer proaspat, vijelii interioare si internationale si nori care in care sa ma ascund pentru o clipita, dar vine acel moment in care ma duc tintit, ca hipnotizata, sado-masochist (ar spune unii mai rai de gura) direct in groapa de foc a leilor.
Am stat pret de mai multe milisecunde in contemplarea tampa a acestui impuls total irational, dar atat de natural pe care il tot propag spre confuzia celor care n-au nici cea mai mica pornire de a se avanta prin foc si para tocmai in gura leilor.
Apropo, va place floarea gura leului? Nu-i asa ca parca, de aproape, chiar seamana cu un bot de felina grandomana si pe alocuri autosuficienta? Sa ma scuz acum sau sa ma acuz, ca orisicum cin’ se scuza, se acuza si sfarseste spintecat de o sabie Yakuza manuita de un leu sau leoaica mofluza!
Ati vazut voi vreun leu mofluz, ca tot venii vorba? Nu stiti ce-i acela mofluz? Pai rimeaza cu obuz, difuz, confuz fara a capata sensul niciunuia de mai sus. Mofluzul este acela care este ruinat, inselat, falit, saracit, dezamagit, nemultumit, blazat, etc. Iar mofluza de asemenea + un “a” in coada fiecaruiA.
Io va zic drept ca la ce experienta de viata intr-ale leilor, cat si leoaicelor am, mi-a fost dat sa intalnesc si specimene blazate, dar niciodata ruinate. Caci una dintre virtutile acestor nativi este fix aterizatul in picioare, ca doar sunt in fond si la urma urmei niste pisici, un pic mai mari, dar fara doar si poate, tot pisici.
Paradoxul intretaierii cailor mele existentiale cu cele ale acestor animale aurii cu coama zburlita, este poate unul dintre cele mai ample ale vietii mele. Daca am incercat sa-l alung la inceput, fiindu-mi frica de dansul mai ceva ca de felinele feroce printre care ma invarteam, acum il imbratisez cu drag, cam cum ii imbratisez pe leii din viata mea de fiecare data cand iesim la vanatoare impreuna.
Cine e vanatorul si cine e vanatul pe ziua de azi? Dam cu banul si lasam soarta sa decida pentru noi, sau ne (de)numim din oficiu asumandu-ne roluri de urmarit sau urmaritor. There is greatness in being a skilled hunter, maybe just as much as in being a sneaky prey. Bird of prey… prey… prey.
Mirosul de sange intotdeauna da tonul unei vanatori pe cinste. Cine sangereaza primul, ala va trebui sa fuga mai repede spre ascunzisuri numai de el stiute. Caci daca va fi aflat, pe loc va fi… papat.
And similar to the cat who candidly ate the poor canary and cannot stop licking her whiskers in pride, the lion(ess) will pretty much do the same without forgetting to eternally brag about it! Caci gurile leilor, si aici imi permit sa fac discriminari la adresa masculilor, is sparte de nu se poate.
Sa fie oare de vina combinatia astrala cu cea de gen? Ca am auzit io de la un leu intelept cu coama deasa ca cica barbatii ar fi “prosti, fuduli si rai de gura”. Dar stati asa, ca nici cu leoaicele nu mi-i rusine. Chiar deloc. In materie de ragete de lupta, convingere, dominare sau pur si simplu joaca, o leoaica va reusi invariabil fie sa-si surzeasca adversarul, fie sa-l irite atat de tare pana in punctul in care se va trezi ragand singura la lustra care nu inceteaza a se opri din balanganit.
Do not get me wrong, folks! I love leos! All of them! Individually as well as in a pack! Va imaginati o haita de lei? Io cand ma uit cu ochii mintii in directia asta, primul lucru care imi apare este filmuletul acela care a tot circulat pe retelele de socializare, sponsorizat de Nikon, despre un biolog care s-a inhaitat cu o ceata de pui de lei in savana africana.
I-a crescut de cand erau de dimensiunea unor pisicute gingase si inofensive, pana cand au ajuns sa nu mai fie chiar atat de gingase, cat si un picut cam ofensive… cu lumea dimprejur, dar niciodata cu liderul si protectorul lor cu chip de om si suflet de leu.
Nu cred ca-l chema totusi Richard (Inima de Leu), dar omul acela a aratat lumii intregi ca, nu numai ca poti supravietui inconjurat de lei, dar ii si poti conduce dezvoltand cu ei relatii de atasament durabile si autentice, care transcend pura relatie dintre om si animal.
Caci leii, in situatia de fata, capatasera rol de animale totemice. Ce-i ala un animal totemic? Un corespondent animal cu care omul stabileste o conexiune atat de puternica, care ii va servi ca resursa existentiala. Io cred ca animalul meu totemic e pasarea. Nu m-am decis inca asupra unei specii, dar am cateva candidate care dau tarcoale fluturilor din capul meu mistic.
Chiar! Mistic rimeaza cu fistic! Acel film constituie pentru mine o inspiratie continua in drumul meu anevoios in relatiile pe care le tot tes cu leii din preajma mea. Mama mea draga e o leoaica tenace, de-o eleganta rar intalnita si mandra tare. Frati-meu ii in prima zi de fecioara, dar toti feromonii pe care ii transpira in luptele sale zilnice sunt de leu get-beget.
Unul dintre oamenii mei de capatai este leu si nu se sfieste sa le arate tuturor originea sa printr-un talisman stralucitor pe care il poarta in jurul gatului si cu care se joaca, ostentativ atunci cand doreste sa “ameteasca” pe careva.
Cea mai veche, in sensul de batrana bineinteles (caci gaina batrana face prietenia buna), prietena a mea este o leoaica inconfundabila, al carei sport preferat este plimbatul prin cusca cu ceva accente intimidante. Dante. Dante.
This having been said, one might conclude, from this rather indecent self-exposure, that I am quite well-acquainted with the kind of the leos. Ii miros de la o posta, dar nu pentru ca ei put, ci pentru ca io pot.
E foarte instinctuala toata treaba, bag seama cu destul de multa luare-aminte! Ancestrala ar fi un cuvant si mai potrivit pentru descrierea acestei situatii inedite.
Leii pe care i-am invitat sa imi populeze existenta, esenta si prezenta au fost cei care m-au invatat cea mai importanta lectie dintre toate: supravietuirea cu capul neplecat! Adevarat ii ca capul plecat, sabia nu-l taie, dar capul neplecat poate anticipa de la kilometrii distanta orice sabie care l-ar viza.
Leii care au pasit clandestin prin gradina sufletului meu m-au invatat si ei cate ceva, si anume ca pot alunga orice fiinta care imi (in)calca sau dupa caz incarca spatiul personal inutil de dureros.
Leii care mi s-au infiltrat printre crapaturile Eului meu inca fraged si verde, doar pentru a incerca sa muste animalic din mine o parte care considerau ca li se cuvine au primit ceea ce au cautat: o parte scursa de viata, sangeranda pe post de trofeu flasc si placid.
Leii care mi-au bucurat viata, scaldandu-ma in razele de soare ale atentiei, elegantei si galanteriei care nu se vor demoda nicicand mi-au conferit dreptul de a ma lafai narcisic in mine ori de cate ori se gaseste careva sa incerce sa ma convinga de contrariul.
Inchei, inclinandu-ma in fata voastra in semn de dragoste si recunostinta, lei ai diminetilor, amiezelor, dupa-amiezelor, serilor si noptilor mele vijelioase! 😉
Nu ma dau inapoi de la a declara sus si tare catre cine e dispus sa ma auda ca dintre toti copiii cu care am lucrat, am o predilectie, ca nu ii prea pot spune preferinta, pentru copiii furiosi.
Psihanalitic vorbind, copila furioasa ce-am fost ieri se ascunde in adultul responsabil si in cautarea calmului de azi.
Prin urmare, furioasa la furiosi trage. Va zic drept ca io fac casa buna cu furia mea, pentru ca imi serveste la multe lucruri in viata asta.
De la a ma monta energetic launtric in diferite directii zamislite de mintea-mi cea de pe urma, pana la a imi permite sa descarc emotii reziduale pe care io nu am putut/vrut sa le dau la o parte pana in prezent.
Astfel incat, atunci cand lucrez terapeutic cu vreun pui de om pe furie, nu uit niciodata sa-mi pun manusile in prealabil. Caci demersul nu este tocmai unul simplu si e nevoie de un mediu mental antiseptic.
Mai mult decat atat, nu imi propun niciodata sa-l lepad de furie pe micul meu client, precum preotul l-a lepadat de Satana la botez. Caci psihoterapia, dragii mei, infaptuita fie cu adulti fie cu copii, este un act voluntar si consimtit, nicidecum din oficiu, ca asa e bine si frumos.
Umbla vorba prin literatura de specialitate ca orice comportament pe care il desfasuram in mod sistematic (des), cat si sistemic (in interiorul unui sistem) serveste unui scop constient sau inconstient. De cele mai multe ori are in vedere satisfacerea unei nevoi mai mult sau mai putin bazale si merge mana-n mana cu legaturile semnificative de atasament (copil-parinti).
M-ati putea chestiona, si pe buna dreptate, la ce ar putea servi furia in general si cu atat mai mult, cu ce l-ar putea ajuta furia pe un copil care de abia a luat contact cu viata?
Si v-as raspunde ca beneficiile furiei la copii, mai ales cei prescolari, sunt nenumarate. Primul la care ma duce gandul este (re)dobandirea controlului in raport cu lumea inconjuratoare.
Care este primul lucru care va vine in minte cand va ganditi la copii?
Inocenta?
Neajutorare?
Un bot de om care trebuie protejat?
Eh, pentru ca desi suntem esentialmente diferiti suntem de fapt foarte asemanatori in proiectie & protectie, caci in calitate de parinti simtim nevoia, absolut fireasca de altfel, de a ne proteja copiii. Numai ca de cele mai multe ori sfarsim prin a incerca sa-i protejam inclusiv de ei insisi, ajungand peste 10 ani fata in fata cu un adolescent reactiv si dependent de parinti pentru savarsirea reglarilor sale emotionale.
Din parinti supraprotectori, ies copii care isi doresc sa fie lasati sa faca lucruri de unii singuri.
Neputinta si sufocarea parentale nasc in copii revolta si furie. Absenta emotionala sau fizica a unuia dintre parinti sau a ambilor, de asemenea. Abuzul fizic, emotional sau sexual inca si mai si.
Deci, furia apare ca solutia salvatoare a unui copil a carui unica dorinta devine, nu sa primesca in dar de la Mos Craciun o masinuta sau un animalut de plus, ci nitica libertate, control si furie pentru a face fata experientelor de viata trecute.
Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, io sunt mic (si prost) tu fa-ma mare (si destept), io sunt slab (si neputincios), tu fa-ma tare (si puternic).
Io sunt mic, tu fa-ma mare, mare neagra de uitare…
M-am inhamat la scrierea asta cu inima lipsita de manie, caci sufletul mi-a zburat catre copiii nascuti si nenascuti din (viitori) parinti furiosi, tineri maniosi.
Care mi-a fost ratiunea creatoare? Simplu: mi se pare firesc ca in contextul in care iesi din adolescenta, era a revoltei si furiei impotriva a tot si toate, si te indrepti cu pasi moderati spre adult-life cu ale sale pietre de incercare, sa-ti asumi ca va trebui ca pe drum sa mai lasi oleaca de revolta pe la (H)usi, pe la feresti (cu f mic sau V mare) actionand ca un activist familist.
Nu antichrist, teoctist, comunist, trist.
Viata unui tanar manios presimt ca este pe cale sa se schimbe semnificativ, caci inima sa a fost recent populata cu un suflet mic de fata… a tatii.
Sa-ti traiasca frumos si linistit pana la varsta in care poate alege pe cont propriu sa se nelinisteasca.
Sa-ti creasca cu muzica buna pe care o face tac’-su impreuna cu Luna Amara si versurile revoltate de poezie post-moderna ridicatoare de semne de mirare si par pe sira spinarii.
Sa ajunga sa-ti guverneze actiunile si sa-ti fie soare si luna, caci acum e singura care conteaza pentru parintii sai.
Si sa ai puterea si totodata intelepciunea sa nu-i arunci in spate revolta si furia care nu-s ale ei, caci, crede-ma, le va dezvolta singura si fara ajutor pe ale ei, care-i vor fi mult mai autentice si mai de folos…
Ma grabeam spre o intalnire importanta si incercam sa cobor in fuga pe scarile de la metrou Lujerului fara sa ma imprastii pe gresia si asa alunecoasa. Noroc cu bocancii. Da, I was wearing boots! Cine a prins cel putin una dintre ploile torentiale ale acestei veri musonice, ma poate intelege pe deplin. Bocancii sunt alternativa viabila si fungus-free la cizmele de cauciuc pe 30 de grade Celsius. Zic io!
Zanganindu-mi bratarile metalice, manevrand umbrela, telefon, geanta, portofel si cartela de metrou cu mana nepurtatoare de bratari, am reusit sa ajung tanara si nevatamata pe peronul de unde trebuia sa iau metroul care ma ducea fix unde voiam sa ajung. Sau era teafara si nevatamanata? 😛 M-am reorganizat nitel, plasandu-mi umbrela temporar intre picioare, moment in care m-am dedublat doar ca sa ma vad dinafara in toata haiosenia mea. Ioana D’Arc calare pe matura se pregateste sa zboare catre cele noua mari si noua zari.
Vine metroul.
Se deschid usile.
Ma urc impreuna cu multimea asudanda si asteptanda.
Gasesc un scaun pentru a ma relaxa temporar noros.
In fata mea, usor spre partea dreapta mi se dezvaluie in fata ochilor povestea unei mame foarte frumoase pe care mi-o voi aminti de acum incolo ceva vreme. Sa fi avut undeva pe la 40 de ani. Imbracata lejer, asortat si cu ceva accente hippie. Ingrijita si zambitoare. Insarcinata cam prin luna a 7-8a. Insa ineditul expunerii incepe abia acum. Mamica nu era singura. Adica da, era impreuna cu bebele sau nenascut, daaaar, mai avea inca doi… copii fata de care se comporta tandru si ocrotitor, fix asa cum ar trebui sa faca orice mama. Mama cu burtica ei cea rotunda si orientata subtil in jos impreuna cu cele doua fetite ale sale au intrat in metrou si s-au agatat de aceeasi bara de protectie plasata in mijlocul vagonului.
Unul dintre calatori, care sa fi avut burta cam de aceleasi dimensiuni cu burtica doamnei, s-a ridicat galant si a invitat-o sa ia un loc. Doamna i-a multumit non-verbal si si-a manat copilele sa se aseze pe scaun, ea pozitionandu-se langa ele in picioare. Am avut un moment de cvasiiritare, gandindu-ma ca copilele ar fi putut sa o lase pe mama sa ia un loc, dar mi-am revenit repede amintindu-mi ca ceea ce spune mama intr-o familie de obicei e litera de lege si prin urmare fetele sale nu faceau altceva decat sa fie niste copii cuminti si ascultatori care isi protejeaza mama insarcinata neiesind din cuvantul acesteia.
Doua statii mai incolo spre Unirii, se elibereaza si locul de langa locul pe care stateau fetele inghesuite doua pe-un scaun mai ceva ca doua sardinute. Copila cea mare se bucura sonor si se muta repede pe scaunul proaspat eliberat. Atunci chiar ca m-am iritat de-a binelea. Intr-o fractiune de secunda, pustoaica pubera s-a prins ca ceva nu-i tocmai in regula cu imaginea asta si a intrebat-o pe mama sa: Vrei sa iei un loc, mami? in timp ce s-a dat inapoi langa sor’-sa.
Mama i-a aruncat un zambet recunoscator si mandru ca nu a trebuit ea sa ii spuna ca e cazul sa ii dea locul, ci s-a gandit de una singura ca o fata mare. Reinghesuita, sora cea mica a inceput sa protesteze in timp ce se juca pe telefonul mobil. Toate cele trei protagoniste aveau ochii albastri, just so you know. Mama a sugerat solutia salvatoare: ca mezina sa stea pe scaun, dupa care cea mare sa se aseze langa ea, urmata fiind de mama. 3 fete cucuiete + 1 bebe nenascut pe 2 scaune rosii de metrou.
Ce poate fi mai frumos? Pai ar fi ceva: faptul ca erau asezate intr-o adorabila scara a magarului, de la mic la mare, sau de la mare la mic, cum doriti. Zambeau si vorbeau despre banalitati atat de importante de familie.
La Eroilor au coborat.
Io nu.
Am ramas pret de 2 statii contempland sceneta pe care tocmai ce-o vazusem ca un martor ocular, caci nu stiu cati dintre partenerii mei de calatorie au vazut ceea ce vazusem si io. Si nu am putut sa opresc un gand care ma tot survola facandu-ma sa zambesc cu gura pana la urechi: this could be me in 10 years…
Oh, say can you see by the dawn’s early light
What so proudly we hailed at the twilight’s last gleaming?
Whose broad stripes and bright stars through the perilous fight,
O’er the ramparts we watched were so gallantly streaming?
And the rocket’s red glare, the bombs bursting in air,
Gave proof through the night that our flag was still there.
Oh, say does that star-spangled banner yet wave
O’er the land of the free and the home of the brave?
Pentru cei cu afinitati americane, puteti sa luati mana din dreptul inimii dupa ce ati terminat de citit prima strofa din imnul “tarii fagaduintei”, The Star Spangled Banner scris de nea’ Francis Scott Key. Cine a vazut “Born of the 4th of July” a lui Oliver Stone, mana suuus! Filmul ala unde plangi de sare camasa de noapte pe tine, in timp ce cauti cu fervoare fie servetelele, fie un pahar cu apa, fie poza lui Tom Cruise s-o pupi nitel in semn de consolare si compasiune.
Bun, acus brusc ma simt obligata, ca daca tot o sa scriu despre americani de ziua lor, sa fac si o scurta incursiune istorica pentru a explica semnificatia zilei lor nationale. Pe 4 iulie 1776, cunoscuta sub numele de “Ziua Independentei” este o sarbatoare federala in State care comemoreaza adoptarea Declaratiei de Independenta a Statelor Unite ale Americii fata de Regatul Marii Britanii.
Noi parem sa fi devenit totalmente fascinati de (in)cultura americana pe care o infulecam cu polonicul (ne)cunoasterii pana in punctul in care mi se face rau… rau… rau. Si prin noi, ma refer la restul populatiei planetare, de la Est la Vest si de la Nord catre Sud. Salvarea tuturor problemelor noastre sta in agatarea de mitul american, al taramului indepartat pe care, odata ce vei pasi, vei uita de toate cele cate te apasa.
Cine a vazut “Once Upon a Time in America” al lui Sergio Leone, mana suuuus! Io mi-s genul de progenitura care a crescut cu acest mit al vindecarii americane foarte aproape de mine. Muma fu plecata in descoperirea taramului Americilor de dupa Oceanul Atlantic, pe cand io aveam venerabila varsta de 5 ani. S-a intors plina de daruri si povesti, ceea ce a contribuit la alimentarea imaginii idilice pe care fii-sa de-o schioapa o avea despre americani.
Cand stau acum sa ma gandesc cat de entuziasmata eram cand incepea “Dallas” sambata dupa TeleEnciclopedia si ne adunam cu totii sa vedem ce a mai facut J.R. cu Sue Ellen sau Pamela cu Bobby, mi se ridica parul pe mine. Nu de alta, dar intre timp am aflat ca Dallas este un oras din statul Texas, pentru care io nu prea am nici cea mai vaga urma de consideratie pe motive de legislatie, rasism & xenofobie, violenta, grad de scolarizare, infrastructura lipsa sau imaginea proiectata a femeii in societate.
Ce-ti doresc eu tie, dulce America? Sper ca poetul national nu se zvarcoleste in mormant, ca i-am imprumutat oleaca imnul patriotic romanesc pentru a puncta americaneste. Scuze anticipat, Mihai! 😉 Iti doresc sa te destepti la minte, trup si suflet. Ca bastinasii aia pe care te-ai caznit atata sa-i alungi, omori sau ingradesti in “rezervatii protejate” precum niste animale rare sunt adevarata cultura a locului pe care “pelerinii” l-am revendicat ca fiind al lor.
Cine a vazut “Doctor Quinn, Medicine Woman”, mana si mai suuuus!
Sau poate “Dancing with the Wolves”?
Ati citit Winnetou al lui Karl May?
Daca ati raspuns “da” macar la una dintre cele trei intrebari torpilate anterior, va aduceti aminte de personaje precum Cloud Dancing, the Cheyenne medicine man, Kicking Bird sau Old Shatterhand. Stiti cam cate triburi diferite de indieni exista(u) in America de Nord? Atat de multe ca nici nu le pot enumera, intrucat mi-ar lua o vesnicie. Ce s-o fi intamplat cu ei? Unii au murit aparandu-si identitatea culturala si pamantul, altii au fost “protejati” de ei insisi in zone inchise si pazite bine de americani si mai sunt cei care inca se mai plimba in cvasilibertate atragand priviri dojenitoare si replici discriminative fara sens.
Revenind la celebrarea taramului fagaduintei, constat un paradox migrator si anume ca Statele Unite ale Americii cu a sa Liberty Statue situata strategic pe Liberty Island, a primit cu bratele deschise europeni migratori, dupa ce in prealabil s-a asigurat sa zdrobeasca in masa populatiile indigene in casa carora tocmai se stabilisera cu steagul cu stelute cu tot. Statuia Libertatii era monumentul care atragea privirile pierdute ale imigrantilor italieni din “Once Upon a Time in America”, daca va mai aduceti aminte, in momentul in care se apropiau de mal si implicit de momentul debarcarii.
Intrarea monumentului in campul lor vizual insemna ca in sfarsit au ajuns la destinatie, in locul unde vor fi liberi. Libertate cladita pe masacrarea indienilor. Scuze, is prea melodramatica? Nu era intentia mea, ci doar gandeam cu voce tare.
La ce te gandesti cand spui America? Clar nu la continent, ci la tara, desi sunt trei Americi care au fost iscodite mai intai de vikingi. Americanii ca sa zic asa, au venit la spartul targului si au cules roadele unui istoric solid de expeditii.
La nivel subliminal, daca nu stiti va spun io ca pe modelul asocierilor libere, mintea ti se duce in multe directii americane. Ia sa facem o incercare!
America.
Amerigo Vespucci.
Pepsi-Cola.
Pin-up.
Buddy Holly.
Chubby Checker.
Gone with the Wind.
North and South (the series).
Jaws.
Elvis.
Wringley’s Spearmint.
Big Red.
Un papagal multicolor mare plin cu paie pe care mi s-a adus mama din State in ’90.
Thanksgiving.
Halloween.
Buick.
MGM.
NSA.
NASA.
NATO.
FBI.
CIA.
Behavioral Analysis Unit (Criminal Minds).
Profiler.
Dosarele X.
Conventii UFO.
Rednex – Wish you were here.
Rednecks… oamenii adica.
Shotgun weddings.
The ’50s era.
JFK.
Marilyn Monroe.
Reagan.
Razboiul din Vietnam.
Razboiul din Coreea.
MASH.
Frank Sinatra.
Yellow cabs.
White picket fences.
Big happy God-fearing families with bundles of children.
Peluze in fata caselor.
Bronx.
Fame (the series & movie).
Sex and the City.
McDonalds (not old and without a farm).
MacBook.
Apple.
Iphone.
Jobs.
No jobs.
Rasism.
Discriminare.
KKK.
Ramones.
The Distillers.
Titanic.
Panam.
Catch me if you can.
High tech jails.
Bands of New York.
Love Story.
Vice documentaries.
Marlon Brando.
Michael Jackson.
The Patriot Act.
9/11.
New York’s Central Park.
Empire State Building.
Endless sitcoms: Friends, Seinfeld, How I met your mother, Three’s Company.
Bowling for Columbine.
Michael Moore.
Men in shiny military uniforms.
Kinsey.
The Great Gatsby.
Poe.
Guggenheim Museum.
The Statue of Liberty.
Converse.
Blue jeans.
D.H. Lawrence.
Pornucopia.
Silicon Valley.
Californication.
RHCP.
Hooker at the Point.
Oceans, beaches and bitches.
OCC.
Harley Davidson.
SOA/SAMCRO.
Homeland Security.
The Bayu.
Arizona Dream.
Death penalty.
The Green Mile.
Alfred’s Plea.
Injustice for all.
Metallica.
The White House.
The Oval Office.
Clinton – Lewinsky presidential sex scandal.
Rebel without a cause.
Indians.
Pearl Harbour.
Cam asta e darul de ziua ta, Americo! Caci esti tara de la care pornesc trenduri, razboaie, muzici, filme, bombe nucleare si cate si mai cate. Sa zici mersi si sa bagi in traista. Las’-o mai moale cu artificiile si trimite te rog the left-overs to the starving children in Africa! Oh, say can you see by the dawn’s early light…