Category Archives: Estetisme

Jul8

cEntauruL si EA

Posted on by
cEntauruL si EA

Pe cand eram o adolescenta neagra la port si cu suflet rebel, ma provoca teribil sa imi dau cu parerea despre bucati stranii de literatura post-moderna. Intr-a unspea cand am inceput sa cochetam cu Ionesco, Visniec, Urmuz sau Dimov mi-am zis ca aici e de mine. Cu cat cei din jurul meu nu intelegeau nici in ruptul capului care-i treaba cu absurdul, rima alba sau lipsa conventiilor literare, cu atat io ma duceam mai cu avant spre interpretarea acestor piese de literatura, intrucat mi se parea ca sky is truly the limit, and the sky is wide, blue and very familiar.

Am disecat cum nu se poate mai nemilos, dar cu pofta, “Caii la fereastra” ai lui Matei Visniec la olimpiada pe scoala la limba si literatura romana. Reactia doamne profesor de romana a fost de uimire, groaza si admiratie, all wrapped into one. Ma intreba aproape obsesiv de unde am scos toate acele interpretari, ce surse de inspiratie am consultat. Raspunsurile succesive de “nici una, is de la mine din cap” nu au parut s-o convinga foarte tare, dar nu-i bai.

Nu am pus la suflet lipsa domniei sale de incredere in potentialul meu literar analitic de la acea varsta. Si fie vorba intre noi: de adolescenti e mai bine sa te pazesti si sa nu te increzi prea cu foc, ca te cam parlesti, daca esti un adult respectabil cu ceva anxietati legate de prapastia dintre generatii si “tineretul din ziua de azi”. Am continuat sa imi fac temele constiincios la romana, doamna profesor a continuat sa ma gratifice in portii bine delimitate, sa nu care cumva sa mi se urce la cap, si uite asa am inceput, timid, dar in forta, sa scriu.

Azi, pe cand ma intorceam in soarele arzator de dupa-amiaza de la muncile campului, cu desaga atarnata nonsalant de antebrat, ochelarul de soare pe nasul transpirat si hainele lipite de corp mai ceva ca o a doua piele, m-a strafulgerat: Varcolacul si Clotilda. Ce nume inedit de poezie si-a gasit si Leonid Dimov! Din analogie in analogie, dendritele mi se urcasera in podul ramasitelor literare din capul meu sa scormoneasca ceva original, nemaipomenit si stralucitor.

Si nu s-au lasat pana cand nu au gasit: cEntaurul si EA. In rolurile principale cEntauruL = EL si EA = IO.

De ce centaur? Caci arhetipal vorbind, cam asta este EL in esenta. O fiinta mitologica, jumatate om, jumatate cal, purtator de arc, sageti si tolba, posesor al darului ochirii cu ai sai ochi albastrui-verzui (ui, ui, ui…), cal de cursa lunga cu mers hotarat si apasat, coama blonda-n vant si desavarsit strateg al vietii.

De ce Ea? Se zice ca babilonienii au asociat constelatia sub care s-a nascut ea intr-o zi de ianuarie cu ger viscolit, cu unul dintre zeii lor, pe nume “EA”, in traducere libera “cel maret”. EA poarta cu ea un vas plin cu apa care da pe-afara. Este mai cu seama un vas cu apa vie, a cunoasterii si spiritualitatii. Daca te apropii pas-pas de EA s-ar putea sa-i observi apucaturile de nimfa carpato-danubiano-pontica.

cEntauruL urmareste tinta, isi pregateste arcul si sageata, le pune in pozitie de atac si… ocheste doar atunci cand e sigur ca nu va rata. Si asa i se si intampla de cele mai multe ori.

EA se preumbla prin lume graind imbietor si ademenitor catre cine i se opreste in cale, caci asa stie EA ca poate cunoaste lumea. Prin logos. Mult, des si complex.

Ce creaturi ciudate, cEntauruL si EA! EL un paricopitat cu aspiratii de elf, EA o nimfa cu aere de batrana inteleapta. Casa buna oare or putea face aceste doua specii mitologice rare? Si daca da, ce ar putea iesi din contopirea lor? O cEntaurA sau poate un EL? Doar zeii pot stii, caci muritorii nu detin asemenea secrete nebanuite ale lumii.

Dar povestea lor se va fi sfarsind odata cu dragul care i-a adus unul in calea celuilalt…

The_Centaur_and_the_Woman_by_ThisBryce

Jul4

Meanwhile, on M3

Posted on by
Meanwhile, on M3

Ma grabeam spre o intalnire importanta si incercam sa cobor in fuga pe scarile de la metrou Lujerului fara sa ma imprastii pe gresia si asa alunecoasa. Noroc cu bocancii. Da, I was wearing boots! Cine a prins cel putin una dintre ploile torentiale ale acestei veri musonice, ma poate intelege pe deplin. Bocancii sunt alternativa viabila si fungus-free la cizmele de cauciuc pe 30 de grade Celsius. Zic io!

Zanganindu-mi bratarile metalice, manevrand umbrela, telefon, geanta, portofel si cartela de metrou cu mana nepurtatoare de bratari, am reusit sa ajung tanara si nevatamata pe peronul de unde trebuia sa iau metroul care ma ducea fix unde voiam sa ajung. Sau era teafara si nevatamanata? 😛 M-am reorganizat nitel, plasandu-mi umbrela temporar intre picioare, moment in care m-am dedublat doar ca sa ma vad dinafara in toata haiosenia mea. Ioana D’Arc calare pe matura se pregateste sa zboare catre cele noua mari si noua zari.

Vine metroul.

Se deschid usile.

Ma urc impreuna cu multimea asudanda si asteptanda.

Gasesc un scaun pentru a ma relaxa temporar noros.

In fata mea, usor spre partea dreapta mi se dezvaluie in fata ochilor povestea unei mame foarte frumoase pe care mi-o voi aminti de acum incolo ceva vreme. Sa fi avut undeva pe la 40 de ani. Imbracata lejer, asortat si cu ceva accente hippie. Ingrijita si zambitoare. Insarcinata cam prin luna a 7-8a. Insa ineditul expunerii incepe abia acum. Mamica nu era singura. Adica da, era impreuna cu bebele sau nenascut, daaaar, mai avea inca doi… copii fata de care se comporta tandru si ocrotitor, fix asa cum ar trebui sa faca orice mama. Mama cu burtica ei cea rotunda si orientata subtil in jos impreuna cu cele doua fetite ale sale au intrat in metrou si s-au agatat de aceeasi bara de protectie plasata in mijlocul vagonului.

Unul dintre calatori, care sa fi avut burta cam de aceleasi dimensiuni cu burtica doamnei, s-a ridicat galant si a invitat-o sa ia un loc. Doamna i-a multumit non-verbal si si-a manat copilele sa se aseze pe scaun, ea pozitionandu-se langa ele in picioare. Am avut un moment de cvasiiritare, gandindu-ma ca copilele ar fi putut sa o lase pe mama sa ia un loc, dar mi-am revenit repede amintindu-mi ca ceea ce spune mama intr-o familie de obicei e litera de lege si prin urmare fetele sale nu faceau altceva decat sa fie niste copii cuminti si ascultatori care isi protejeaza mama insarcinata neiesind din cuvantul acesteia.

Doua statii mai incolo spre Unirii, se elibereaza si locul de langa locul pe care stateau fetele inghesuite doua pe-un scaun mai ceva ca doua sardinute. Copila cea mare se bucura sonor si se muta repede pe scaunul proaspat eliberat. Atunci chiar ca m-am iritat de-a binelea. Intr-o fractiune de secunda, pustoaica pubera s-a prins ca ceva nu-i tocmai in regula cu imaginea asta si a intrebat-o pe mama sa: Vrei sa iei un loc, mami? in timp ce s-a dat inapoi langa sor’-sa.

Mama i-a aruncat un zambet recunoscator si mandru ca nu a trebuit ea sa ii spuna ca e cazul sa ii dea locul, ci s-a gandit de una singura ca o fata mare. Reinghesuita, sora cea mica a inceput sa protesteze in timp ce se juca pe telefonul mobil. Toate cele trei protagoniste aveau ochii albastri, just so you know. Mama a sugerat solutia salvatoare: ca mezina sa stea pe scaun, dupa care cea mare sa se aseze langa ea, urmata fiind de mama. 3 fete cucuiete + 1 bebe nenascut pe 2 scaune rosii de metrou.

Ce poate fi mai frumos? Pai ar fi ceva: faptul ca erau asezate intr-o adorabila scara a magarului, de la mic la mare, sau de la mare la mic, cum doriti. Zambeau si vorbeau despre banalitati atat de importante de familie.

La Eroilor au coborat.

Io nu.

Am ramas pret de 2 statii contempland sceneta pe care tocmai ce-o vazusem ca un martor ocular, caci nu stiu cati dintre partenerii mei de calatorie au vazut ceea ce vazusem si io. Si nu am putut sa opresc un gand care ma tot survola facandu-ma sa zambesc cu gura pana la urechi: this could be me in 10 years…

Mother_goose_by_NeoN_orange_Bubbles

Jul2

Postul 200

Posted on by
Postul 200

Unii stau de prost in post.

gerbera_juice_by_chabruphotography-d2s3qkp

Altii sunt luati pe post de maimutzoi de lumea din jur.

Mai sunt cei care tin postul… Craciunului, Pastelui, Sf. Marii, Sf. Petru si Pavel, Da, le stiu pe toate, si nici n-a trebuit sa ma consult cu Google pe aceasta problema. Mamaia mea, God rest her soul, a fost o femeie strasnica care printre multele povete pe care mi le-a dat fara sa-si propuna macar, m-a instruit si pe partea cu postul, crucea, inchinatul inainte de culcare si smerenia.

Sa nu uitam de cei care se angajeaza pe posturi care le plac sau nu.

What about the post office? Did you post any letters today? Mi-ar fi placut tare sa traiesc in vremuri fara de laptop-uri si tehnologii inalte, ca in loc de tastat, sa scriu cu penita si cerneala pe hartie scortoasa pe care ulterior sa o parfumez, sa o pecetluiesc cu sigiliul personal (caci daca as fi trait acum cateva secole, am certitudinea ca as fi avut un titlu nobiliar fain, ca ducesa, contesa, principesa… :P).

stop

Insa trecutul cu trecutul, si prezentul cu prezentul. De vreo 200 de posturi blogaristice incoace, gura nu-mi mai tace! Odata ce s-a pornit pe spus, povestit, analizat si sintetizat, nimeni si nimic n-o pot opri. Pe ea, pe mintea mea, in cardasie clara cu sufletu’-mi visator care se agata din cand in cand de-un nor calator.

Fie ca m-am dezvaluit pana la piele si os, la modul cel mai serios, sau ca m-am schimonosit ponosit, am continuat sa scriu si am realizat ca imi face tare bine. Sa scot din mine ce ma preocupa, ce ma apasa, ce imi place si ce nu-mi place, ce iubesc si ce dispretuiesc (ca incerc dieta cu zero ura de vreo cativa ani incoace; sa stiti ca da rezultate intrucat am observat ca am pierdut ceva kilograme bune de resentimente de cand o tin, pe ea dieta), ce vreau sa fac si cu cine, incotro vreau sa ma indrept si de ce, ce imi amintesc cu drag sau cu tristete, ce imi mai apare in viata drept in fata.

Umbrella_Tree_by_AlexAidonidis

Blogul meu scump si drag mi-a fost oferit in dar cu extensia .ro dupa ce l-am nascut .wordpress.com. Pentru ca se vedea in scrisul meu cat de mult mi l-am dorit. Si a venit si in varianta .ro. Dupa care brusc a inceput sa deranjeze prin prospetime si franchete asa ca m-am trezit in postura in care a trebuit sa renunt o perioada la custodie, pe care ulterior am recastigat-o in instanta de judecata… dreapta.

Acum ma bucur de custodie totala si irevocabila, cu drept de viata si dezvoltare armonioasa a dragului meu twitch, in varsta de 2 ani si jumatate si cu mai bine de 200 de posturi la activ, incluzandu-l pe cel pe care tocmai il cititi.

Blogul asta e asemenea unui copil nastrusnic care spune tot ce-i vine in minte, fara pareri de rau, fara sa se gandeasca foarte mult la consecinte, dar indemnat intotdeauna de simtul dreptatii, echitatii si dragostea fata de oameni, lucruri, locuri si experiente de viata traite sau inca netraite. Se gandeste cu dor la lucrurile pe care nu le-a simtit inca, cu jind la experientele care parca i-au scapat printre degete, cu drag la oamenii pe care i-a iubit si respectat, cu admiratie la oamenii cu care isi face existenta mai buna cu fiece zi, cu simtul echitatii karmice la lucrurile neterminate care vor ajunge odata si odata la un bun sfarsit.

Toate produsele de post create si expuse pe acest blog inseamna fiecare in parte, ceva pentru mine. Caci altfel nu ar fi vazut ele lumina tiparului online. Evident unele imi sunt mai dragi ca altele.

povestea_by_a14onymus-d28s4v7

Cele mai aproape de sufletul meu scrieri in ordinea numerelor de pe tricou, ar fi, in top 5, cam astea:

– Lupa mea
– Omule!
– Mama mea
– Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…
– Poveste alb-negru-rosu

what_a_beautiful_day__by_katherinebaker

Cele mai stangace, dar vivace, asterneri pe hartie cu ceva urme postume ar fi:

– Dalia
– More than Words
– Better off / Best of
– Bolerou da Ravel varianta 385
– Foul Play

Dragul meu www.mytwitchoftheday.ro, iti doresc sa continui sa fii, frumos, nabadaios si cu staif ca si pana acum. Sa primesti in gradina ta, posturi fel de fel, despre si mai multe lucruri despre viata, moarte si altele. Sa nu iti fie rusine, sa nu te simti vinovat sau sa nu te apuce tristeti sau panici in fata inevitabilelor pareri ultracritice. Caci daca te critica lumea, inseamna ca s-a uitat asa bine la tine si te-a scanat nitel.

Nu uita…

unnamed (1)

Iti ofer in dar asa, pe final de postare, o melodie pe care am descoperit-o in timp ce scriam a lui Robert Plant, care inca mai poate si mai duce. Sper sa-ti placa!

Iar pentru voi, cititori (in)fideli, am o provocare cat casa de mare: Ce-ar fi daca v-ati da asa un pic cu parerea despre care scriere v-a placut cel mai mult, de doreati s-o puneti in rama pe birou, cat si ce scriere v-a facut sa credeti ca autoarea cu siguranta n-are nici in clin nici in maneca cu scris-cititul? Ia sa vedem cine se incumeta, in virtutea feedback-ului constructiv care face bine la blogareala… Multumesc anticipat! 😉

Jun30

Sibling love, rivalry & sacrifice

Posted on by
Sibling love, rivalry & sacrifice

blood-ties.26512

Sub impulsului cineastului avid de pelicule proaspete de savurat si mai apoi digerat lent impreuna cu un vin bun, am fost la film… la Elvira… dupa o absenta de ceva vreme. Am ales filmul bazat pe distributie, nu neaparat poveste. Si intamplarea face ca primul meu instinct, respectiv acela de a judeca filmul de fata dupa actorii care se desfasoara intr-insul, si nu neaparat dupa poveste, s-a dovedit a fi si cea mai potrivita metoda de formare a unei pareri argumentate la finalul sau. Am avut nevoie de un moment de re-culegere si re-grupare.

Ceva din ultima parte a lung-metrajului si-a croit drum de la ochi, spre minte, dupa care in jos spre inima pentru a ajunge direct in calcaie. Nu stiu exact ce a fost, dar efectul a fost vizibil. Afundata in fotoliul cel visiniu pe randul 7, mijloc incercam sa imi ajustez privirea la absenta brusca a luminii din sala, cand colo ce vad in fata ochilor: Screenplay & Directed by: Guillaume Canet!

Say what? Guillaume Canet? Adica actorul ala frantzuz frumusel al carui stil penduleaza intre Vincent Cassel si Ryan Gosling, care mi-a mancat zilele in Jeux D’Enfants impreuna cu Marion Cottilard? De se jucau ei la nesfarsit de-a “Cap, ou pas cap?” in speranta regasirii dragostei de copil si transformarea ei cu ajutorul cutiei de tabla magice intr-o relatie functionala de adulti? Sau acelasi care a jucat rolul unui armanaut de pe frontul frantuzesc care alege sa faca pace pentru o zi cu inamicul englez pentru a sarbatori un Joyeux Noel? Sau poate Etienne cu ceva control issues din Plaja lui Danny Boyle care se ia la sfada cu Leonardo DiCaprio pe un taram pe cat de frumos, pe atat de nascator de energii ancestrale agresive?

Universul meu s-a daramat pentru o clipa gandindu-ma la tertipul in care un actor care s-a plictisit pesemne de actorie se duce cu jalba-n bat spre terenul minat al regiei, ca sa faca la final rahatul praf. Nu contest faptul ca eram curioasa, asa ca i-am acordat the benefit of the doubt si m-am uitat la film cu inima deschisa, ochiul critic dat la minim si urechile palnie. Vorbeam de distributie la inceput, nu? Clive Owen, Billie Crudup, Marion Cottilard (do you see a pattern there, cuz I kinda do? :P), Mila Kunis, Zoe Saldana, Lili Taylor & James Caan.

Oare Clive Owen mai are nevoie de credentials? Sau poate doar o scurta insiruire a peliculelor in care a jucat si m-a impresionat oleaca mai mult asa, cum ar fi: Shadow Dancer, Elizabeth: The Golden Age, Children of Men, Sin City, Closer, The Bourne Identity, Gosford Park… Closer, Closer, Closer!

Pe Billie Crudup il stiti ca J.Edgar Hoover din Public Enemies sau Frank din Eat, Pray, Love.

Marion Cottilard? Where do I start really? Jeux D’Enfants, La Mome, Inception, Public Enemies sau A Good Year? My personal favourite a fost fara doar si poate La Mome, unde asemenea lui Charlize Theron in Monster, Marion a dovedit publicului mai mult sau mai putin carcotas si invidios pe frumusetea sa rapitoare ca nu ea, frumusetea, da valoare prestatiei sale actoricesti, ci ceva mult mai profund in fiinta sa.

Mila Kunis cu siguranta va vine in minte ca votata in nush ce an ca cea mai frumoasa femeie de pe planeta. De gustibus non est disputandum… Ceea ce stim e ca e tanara, frumusica, poate sa (se) joace si seamana al naibii de tare cu Marion Cottilard. Am vazut-o cu placere in Friends with Benefits, The 70s Show si Black Swan care, culmea, nu se prea incadreaza in parcusul sau cinematografic de pana in acel moment. And I say that with amazement, really!

Zoe Saldana este nimeni alta decat Neytiri din Avatar 1, 2, 3, 4… X. A strigat cineva bingo? 🙂 Recunosc cu fruntea sus ca nu prea ma incanta SeFe-urile, de nici o culoare. Fie ca vorbim de Stak Trek, Star Wars sau Avatar, nu ma atrag, nu ma prind, nu ma lasa sa ma cufund in mine si sa caut identificari. Nu le puteam avea pe toate acum, ce-i drept!

Lili Taylor este o piatra de capatai in categoria actritelor care nu atrag atentia vizionacilor prin aspectul fizic, ci prin sarcasm, prezenta si joc actoricesc. Cine a vazut seria magistrala Six Feet Under, si-o va aduce aminte ca Lisa, sotia nevrotica a lui Nate. Nici cu el nu mi-e rusine in materie de nevrozism, fie vorba intre noi. Atentie: personajul, nu actorul!

Si cum orice film cu accente mobster-esti trebuia sa aiba si un actor de categorie grea, care sa dea un plus de credibilitate si zvac, il avem, doamnisoarelor, doamnelor si domnilor pe nimeni altul decat James Caan. Lista-i lunga, dar merita amintita: Detachment (fain tare!), Dogville, Mickey, Blue Eyes, A Boy Called Hate, Dick Tracy, A Bridge Too Far, THE GODFATHER, The Untouchables, s.a.m.d. Frate omul asta joaca pe micile, mediile si marile ecrane din 1961! A jucat in The Godfather impreuna cu Brando, De Niro si Pacino! Really now! Este fix asul din maneca lui Guillaume Canet pentru a da autenticitatea interlopa filmului Blood Ties. Caci asa se numeste.

Acum ca prezentarile au fost facute, si toata lumea se stie cu toata lumea, sa va povestesc un pic despre ideea filmului care in sine este un copycat.

Cum adica, un copycat? Pai si atunci de ce iti bati capul sa ne vorbesti asa frumos despre el, daca e o copie ieftina?

Pai io am zis ca este o copie, nicidecum ieftina.

Filmul Blood Ties (2013) regizat de Guillaume Canet este inspirat (evit sa spun in totalitate, ca nu l-am vazut pe cel frantzuzesc inca) din pelicula Les Liens Du Sang (2008) regizat de Jacques Maillot, care la randul sau s-a inspirat din romanul Deux freres, un flic, un truand scris de Bruno & Michel Papet (frati! 😉 ). Pentru cine a facut franceza ca limba a doua la scoala, e evident faptul ca Blood Ties este traducerea fidela a Les Liens Du Sang.

You really don’t have to be a French speaking rocket scientist to realize that… Flic inseamna politist in jargonul frantzuzesc, iar truand, huligan, scandalagiu. Well long story short, spoiler alert included, il avem pe Clive Owen (CHRIS) care este truand-ul de serviciu, parnaias cu acte in regula pus pe fapte mari si pe Billie Crudup (FRANK) care este flic-ul cu o reputatie impecabila, fara cazier si de-o integritate sora cu… Ah, da si o avem si pe Lili Taylor (MARIE) care pare a fi sora vesnic impaciuitoare, necasatorita inca, intrucat trebuie sa aiba grija de barbatii din familia sa de origine, inclusiv de tatal ei, James Caan (LEON) care tocmai ce e pe moarte dupa ce doctorii i-au scos un plaman din dansul.

CHRIS a fost casatorit cu MONICA (Marion Cottilard), o prostituata drogata care a fost nevoita sa continue sa se prostitueze pentru a-si creste cei doi copii facuti tot impreuna cu CHRIS. FRANK sufera dupa o fosta iubire, VANESSA (Zoe Saldana) pe care a respins-o in trecut pentru ca e “colorata”, si care ulterior s-a combinat cu un baiat rau, fost parnaias, viitor recidivist, impreuna cu care are o fetita.

CHRIS al nostru se combina, dupa o sedere de 9 ani in parnaie pentru manslaughter, cu draga de NATALIE (Mila Kunis) care apare in viata sa ca o gura de aer proaspat, menita sa-l scoata un pic din mocirla infractionalitatii. And from here on, all hell breaks loose. N-are sens sa ma apuc sa va povestesc filmul de-a fir a par, ca il puteti vedea si singuri la cinema sau chiar acasa la voi pe canapea.

Ceea ce cred io, are rost, este sa va vorbesc despre ceea ce m-a impresionat pe mine la modul in care Guillaume Canet a gandit acest film. Did I mention that he played CHRIS in the French version of the movie? No, I didn’t, did I! Si se vede pactul ascuns pe care il are cu CHRIS in film, caruia ii da niste scene absolut fabuloase, in care dragul nostru Clive Owen se desfasoara full-force, fara menajamente artistice sau tertipuri actoricesti. Man, he’s gooood! De la cap la coada, si-napoi! Nu ca ar arata si al naibii de bine, bai da’ joaca omu’ ceva de speriat!

Duetul antagonic Owen – Cottilard te lasa cu gura cascata, poate la fel de mult ca antiteza Cottilard – Kunis. Dar fara doar si poate ceea ce este piesa centrala a acestei povesti cu mafioti, rele si bune, este relatia Cain – Abel a lui Owen cu Crudip, respectiv a lui CHRIS cu FRANK. Timeline-ul retrospectiv realizat pentru a pune spectatorul in tema cu privire la tensiunile din relatia frateasca dintre cei doi barbati, este savuros, dramatic si emotionant, pana la final. Binele si raul din cei doi frati se intrepatrund natural, fiecare fiind pe rand calau si salvator pentru celalalt. MARIE pare a fi in toate povestea asta un soi de Seth care mai apare, mai dispare, dar se stie ca tot timpul este acolo.

La ce filme m-am gandit in timp ce mi se derulau prin fata ochilor scenele din Blood Ties? Pai Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch, Pulp Fiction, Good Fellas, Sons of Anarchy (faza cu glontul pastrat ca dovada!), Casino, Jeux D’Enfants (varianta infractionala) , Trainspotting, Natural Born Killers, Sleepers (faza cu scolile de corectie si remembering-urile din copilarie), Bonnie & Clyde, A Place Beyond the Pines, Rockanrolla, Doberman (Cassel & Belucci = Mmmmmm) si altele care categoric nu imi vin in minte acum.

La filme m-am gandit in timp ce eram fascinata de contopirea jocurilor actoricesti ale lui Owen, Crudip, Cottilard, Kunis, Caan, Saldana si Taylor? La nici unul! Originalitatea filmului Blood Ties este data de valoarea creatiei actoricesti a acestor oameni care in baza experientelor atat de diferite de joc, au reusit sa imi transmita stari demne de o cauza mai dreapta! Mergeti sa-l vedeti, ca mai apoi sa-mi dati dreptate… sau nu… :). Daca mergeti sa-l vedeti va doresc vizionare placuta! Daca nu, asteptare placuta!

Jun24

Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

Posted on by
Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

shoes_by_Autumntherose

To shoe or not to shoe is no longer a matter of choice. All that’s left is the almighty shoe. Shoe here, shoe there, shoe everywhere. Show thy shoes, for they will be the cause of your judgement! Shoes might be a girl’s best friends, together with diamonds, and if we’re talking about diamond shoes even better. But when it comes to a woman, shoes are her pedestal.

Flats, wedges, stilettos, pumps, boots, tennis shoes, sandals, it doesn’t really matter, because the magnitude of the heel is not the measure of the pedestal. Shoes go fairly well with style and even better with a little bit of attitude. You can’t just walk in the shoes. They’re yours only if you make them yours. Nobody else will do it for you, just so you know.

You can tell from a mile whether the relationship between a lady and her shoes is a long-term please & prance, or a just use & abuse (in)commodity. A pair of shoes will respect and care for you and subsequently your lovely feet, soles and toes as long as you show the same dignified respect. The non-believers, pragmatics and overly sarcastic bunches might think that this is a very good metaphorical joke. It actually isn’t!

Now let’s do an exercise of imagination, everyone.

Assume you are, hypothetically speaking, in a shoe store. And not the Al Bundy type of shoe store, but the bright lights, leather smell and well-organized facility. You are completely mesmerized by being surrounded by so many pairs of shoes. Elegant, casual, sport, it doesn’t really matter. It’s your moment on shoe symbiosis.

You try to keep it cool and avoid drooling on the exhibited shoes, but a good woman in “shoe fever” can only take so much. So you start trying them on, and on, and on. It’s a kinda magic, I shit you not! You even receive professional and sincere pieces of advice from the shoe rep.

Not those one. The soles are not looking very good. Ok! I’ll take your word for it, but the electric blue almost convinced me.

Again, hypothetically, you are there having your shoe orgy and he comes along to help you decide.

So which ones do you like best?

Well, the brown ones.

But don’t you have another two pairs?

I do.

So, you don’t need more, right?

Oh, but I do, I really really do!

You can see his face frowning with confusion and misunderstanding, while in your mind an idea is born: Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe! Not now, no ever! Amen!

In the end you buy both pairs of shoes. Because you can and you want them. You are smart and sensible enough to know that the whole “I need shoes” discourse meets your need for attention more than your need for shoes.

He is puzzled as you walk out of the store flaunting the shoe bags. You turn to him, smile trying to look for your zen which seems to have gotten lost in-between the shoe try-outs and the frowning, take him by the hand and walk towards right into the sunset. He will get it eventually… hypothetically speaking…