… ajuntandu-ma de vreun condei bun
O sa o strig ca pe-un foc aprig
Care mocneste-n mine din vremuri stravechi
Pe cand eram o tanca asaltata de patimi si urechi
Straine de mine, legate de tine, sine,
Ciulite atent pe peretii preaplini de sine
Cu tablouri stralucitoare, pitind rana ce doare
In patimi nocturne si zvarcoliri diurne
Care decad jalnic in mutre taciturne
Si cenusi presarate, afanate si aruncate-n urne.
Nu ma dau inapoi de la a declara sus si tare catre cine e dispus sa ma auda ca dintre toti copiii cu care am lucrat, am o predilectie, ca nu ii prea pot spune preferinta, pentru copiii furiosi.
Psihanalitic vorbind, copila furioasa ce-am fost ieri se ascunde in adultul responsabil si in cautarea calmului de azi.
Prin urmare, furioasa la furiosi trage. Va zic drept ca io fac casa buna cu furia mea, pentru ca imi serveste la multe lucruri in viata asta.
De la a ma monta energetic launtric in diferite directii zamislite de mintea-mi cea de pe urma, pana la a imi permite sa descarc emotii reziduale pe care io nu am putut/vrut sa le dau la o parte pana in prezent.
Astfel incat, atunci cand lucrez terapeutic cu vreun pui de om pe furie, nu uit niciodata sa-mi pun manusile in prealabil. Caci demersul nu este tocmai unul simplu si e nevoie de un mediu mental antiseptic.
Mai mult decat atat, nu imi propun niciodata sa-l lepad de furie pe micul meu client, precum preotul l-a lepadat de Satana la botez. Caci psihoterapia, dragii mei, infaptuita fie cu adulti fie cu copii, este un act voluntar si consimtit, nicidecum din oficiu, ca asa e bine si frumos.
Umbla vorba prin literatura de specialitate ca orice comportament pe care il desfasuram in mod sistematic (des), cat si sistemic (in interiorul unui sistem) serveste unui scop constient sau inconstient. De cele mai multe ori are in vedere satisfacerea unei nevoi mai mult sau mai putin bazale si merge mana-n mana cu legaturile semnificative de atasament (copil-parinti).
M-ati putea chestiona, si pe buna dreptate, la ce ar putea servi furia in general si cu atat mai mult, cu ce l-ar putea ajuta furia pe un copil care de abia a luat contact cu viata?
Si v-as raspunde ca beneficiile furiei la copii, mai ales cei prescolari, sunt nenumarate. Primul la care ma duce gandul este (re)dobandirea controlului in raport cu lumea inconjuratoare.
Care este primul lucru care va vine in minte cand va ganditi la copii?
Inocenta?
Neajutorare?
Un bot de om care trebuie protejat?
Eh, pentru ca desi suntem esentialmente diferiti suntem de fapt foarte asemanatori in proiectie & protectie, caci in calitate de parinti simtim nevoia, absolut fireasca de altfel, de a ne proteja copiii. Numai ca de cele mai multe ori sfarsim prin a incerca sa-i protejam inclusiv de ei insisi, ajungand peste 10 ani fata in fata cu un adolescent reactiv si dependent de parinti pentru savarsirea reglarilor sale emotionale.
Din parinti supraprotectori, ies copii care isi doresc sa fie lasati sa faca lucruri de unii singuri.
Neputinta si sufocarea parentale nasc in copii revolta si furie. Absenta emotionala sau fizica a unuia dintre parinti sau a ambilor, de asemenea. Abuzul fizic, emotional sau sexual inca si mai si.
Deci, furia apare ca solutia salvatoare a unui copil a carui unica dorinta devine, nu sa primesca in dar de la Mos Craciun o masinuta sau un animalut de plus, ci nitica libertate, control si furie pentru a face fata experientelor de viata trecute.
Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, io sunt mic (si prost) tu fa-ma mare (si destept), io sunt slab (si neputincios), tu fa-ma tare (si puternic).
Io sunt mic, tu fa-ma mare, mare neagra de uitare…
M-am inhamat la scrierea asta cu inima lipsita de manie, caci sufletul mi-a zburat catre copiii nascuti si nenascuti din (viitori) parinti furiosi, tineri maniosi.
Care mi-a fost ratiunea creatoare? Simplu: mi se pare firesc ca in contextul in care iesi din adolescenta, era a revoltei si furiei impotriva a tot si toate, si te indrepti cu pasi moderati spre adult-life cu ale sale pietre de incercare, sa-ti asumi ca va trebui ca pe drum sa mai lasi oleaca de revolta pe la (H)usi, pe la feresti (cu f mic sau V mare) actionand ca un activist familist.
Nu antichrist, teoctist, comunist, trist.
Viata unui tanar manios presimt ca este pe cale sa se schimbe semnificativ, caci inima sa a fost recent populata cu un suflet mic de fata… a tatii.
Sa-ti traiasca frumos si linistit pana la varsta in care poate alege pe cont propriu sa se nelinisteasca.
Sa-ti creasca cu muzica buna pe care o face tac’-su impreuna cu Luna Amara si versurile revoltate de poezie post-moderna ridicatoare de semne de mirare si par pe sira spinarii.
Sa ajunga sa-ti guverneze actiunile si sa-ti fie soare si luna, caci acum e singura care conteaza pentru parintii sai.
Si sa ai puterea si totodata intelepciunea sa nu-i arunci in spate revolta si furia care nu-s ale ei, caci, crede-ma, le va dezvolta singura si fara ajutor pe ale ei, care-i vor fi mult mai autentice si mai de folos…
Oh, say can you see by the dawn’s early light
What so proudly we hailed at the twilight’s last gleaming?
Whose broad stripes and bright stars through the perilous fight,
O’er the ramparts we watched were so gallantly streaming?
And the rocket’s red glare, the bombs bursting in air,
Gave proof through the night that our flag was still there.
Oh, say does that star-spangled banner yet wave
O’er the land of the free and the home of the brave?
Pentru cei cu afinitati americane, puteti sa luati mana din dreptul inimii dupa ce ati terminat de citit prima strofa din imnul “tarii fagaduintei”, The Star Spangled Banner scris de nea’ Francis Scott Key. Cine a vazut “Born of the 4th of July” a lui Oliver Stone, mana suuus! Filmul ala unde plangi de sare camasa de noapte pe tine, in timp ce cauti cu fervoare fie servetelele, fie un pahar cu apa, fie poza lui Tom Cruise s-o pupi nitel in semn de consolare si compasiune.
Bun, acus brusc ma simt obligata, ca daca tot o sa scriu despre americani de ziua lor, sa fac si o scurta incursiune istorica pentru a explica semnificatia zilei lor nationale. Pe 4 iulie 1776, cunoscuta sub numele de “Ziua Independentei” este o sarbatoare federala in State care comemoreaza adoptarea Declaratiei de Independenta a Statelor Unite ale Americii fata de Regatul Marii Britanii.
Noi parem sa fi devenit totalmente fascinati de (in)cultura americana pe care o infulecam cu polonicul (ne)cunoasterii pana in punctul in care mi se face rau… rau… rau. Si prin noi, ma refer la restul populatiei planetare, de la Est la Vest si de la Nord catre Sud. Salvarea tuturor problemelor noastre sta in agatarea de mitul american, al taramului indepartat pe care, odata ce vei pasi, vei uita de toate cele cate te apasa.
Cine a vazut “Once Upon a Time in America” al lui Sergio Leone, mana suuuus! Io mi-s genul de progenitura care a crescut cu acest mit al vindecarii americane foarte aproape de mine. Muma fu plecata in descoperirea taramului Americilor de dupa Oceanul Atlantic, pe cand io aveam venerabila varsta de 5 ani. S-a intors plina de daruri si povesti, ceea ce a contribuit la alimentarea imaginii idilice pe care fii-sa de-o schioapa o avea despre americani.
Cand stau acum sa ma gandesc cat de entuziasmata eram cand incepea “Dallas” sambata dupa TeleEnciclopedia si ne adunam cu totii sa vedem ce a mai facut J.R. cu Sue Ellen sau Pamela cu Bobby, mi se ridica parul pe mine. Nu de alta, dar intre timp am aflat ca Dallas este un oras din statul Texas, pentru care io nu prea am nici cea mai vaga urma de consideratie pe motive de legislatie, rasism & xenofobie, violenta, grad de scolarizare, infrastructura lipsa sau imaginea proiectata a femeii in societate.
Ce-ti doresc eu tie, dulce America? Sper ca poetul national nu se zvarcoleste in mormant, ca i-am imprumutat oleaca imnul patriotic romanesc pentru a puncta americaneste. Scuze anticipat, Mihai! 😉 Iti doresc sa te destepti la minte, trup si suflet. Ca bastinasii aia pe care te-ai caznit atata sa-i alungi, omori sau ingradesti in “rezervatii protejate” precum niste animale rare sunt adevarata cultura a locului pe care “pelerinii” l-am revendicat ca fiind al lor.
Cine a vazut “Doctor Quinn, Medicine Woman”, mana si mai suuuus!
Sau poate “Dancing with the Wolves”?
Ati citit Winnetou al lui Karl May?
Daca ati raspuns “da” macar la una dintre cele trei intrebari torpilate anterior, va aduceti aminte de personaje precum Cloud Dancing, the Cheyenne medicine man, Kicking Bird sau Old Shatterhand. Stiti cam cate triburi diferite de indieni exista(u) in America de Nord? Atat de multe ca nici nu le pot enumera, intrucat mi-ar lua o vesnicie. Ce s-o fi intamplat cu ei? Unii au murit aparandu-si identitatea culturala si pamantul, altii au fost “protejati” de ei insisi in zone inchise si pazite bine de americani si mai sunt cei care inca se mai plimba in cvasilibertate atragand priviri dojenitoare si replici discriminative fara sens.
Revenind la celebrarea taramului fagaduintei, constat un paradox migrator si anume ca Statele Unite ale Americii cu a sa Liberty Statue situata strategic pe Liberty Island, a primit cu bratele deschise europeni migratori, dupa ce in prealabil s-a asigurat sa zdrobeasca in masa populatiile indigene in casa carora tocmai se stabilisera cu steagul cu stelute cu tot. Statuia Libertatii era monumentul care atragea privirile pierdute ale imigrantilor italieni din “Once Upon a Time in America”, daca va mai aduceti aminte, in momentul in care se apropiau de mal si implicit de momentul debarcarii.
Intrarea monumentului in campul lor vizual insemna ca in sfarsit au ajuns la destinatie, in locul unde vor fi liberi. Libertate cladita pe masacrarea indienilor. Scuze, is prea melodramatica? Nu era intentia mea, ci doar gandeam cu voce tare.
La ce te gandesti cand spui America? Clar nu la continent, ci la tara, desi sunt trei Americi care au fost iscodite mai intai de vikingi. Americanii ca sa zic asa, au venit la spartul targului si au cules roadele unui istoric solid de expeditii.
La nivel subliminal, daca nu stiti va spun io ca pe modelul asocierilor libere, mintea ti se duce in multe directii americane. Ia sa facem o incercare!
America.
Amerigo Vespucci.
Pepsi-Cola.
Pin-up.
Buddy Holly.
Chubby Checker.
Gone with the Wind.
North and South (the series).
Jaws.
Elvis.
Wringley’s Spearmint.
Big Red.
Un papagal multicolor mare plin cu paie pe care mi s-a adus mama din State in ’90.
Thanksgiving.
Halloween.
Buick.
MGM.
NSA.
NASA.
NATO.
FBI.
CIA.
Behavioral Analysis Unit (Criminal Minds).
Profiler.
Dosarele X.
Conventii UFO.
Rednex – Wish you were here.
Rednecks… oamenii adica.
Shotgun weddings.
The ’50s era.
JFK.
Marilyn Monroe.
Reagan.
Razboiul din Vietnam.
Razboiul din Coreea.
MASH.
Frank Sinatra.
Yellow cabs.
White picket fences.
Big happy God-fearing families with bundles of children.
Peluze in fata caselor.
Bronx.
Fame (the series & movie).
Sex and the City.
McDonalds (not old and without a farm).
MacBook.
Apple.
Iphone.
Jobs.
No jobs.
Rasism.
Discriminare.
KKK.
Ramones.
The Distillers.
Titanic.
Panam.
Catch me if you can.
High tech jails.
Bands of New York.
Love Story.
Vice documentaries.
Marlon Brando.
Michael Jackson.
The Patriot Act.
9/11.
New York’s Central Park.
Empire State Building.
Endless sitcoms: Friends, Seinfeld, How I met your mother, Three’s Company.
Bowling for Columbine.
Michael Moore.
Men in shiny military uniforms.
Kinsey.
The Great Gatsby.
Poe.
Guggenheim Museum.
The Statue of Liberty.
Converse.
Blue jeans.
D.H. Lawrence.
Pornucopia.
Silicon Valley.
Californication.
RHCP.
Hooker at the Point.
Oceans, beaches and bitches.
OCC.
Harley Davidson.
SOA/SAMCRO.
Homeland Security.
The Bayu.
Arizona Dream.
Death penalty.
The Green Mile.
Alfred’s Plea.
Injustice for all.
Metallica.
The White House.
The Oval Office.
Clinton – Lewinsky presidential sex scandal.
Rebel without a cause.
Indians.
Pearl Harbour.
Cam asta e darul de ziua ta, Americo! Caci esti tara de la care pornesc trenduri, razboaie, muzici, filme, bombe nucleare si cate si mai cate. Sa zici mersi si sa bagi in traista. Las’-o mai moale cu artificiile si trimite te rog the left-overs to the starving children in Africa! Oh, say can you see by the dawn’s early light…
Cica, etimologic vorbind, cuvantul “cersetor” provine din latinescul “circitor” care se refera la un negustor ambulant, o persoana care da tarcoale. Din punct de vedere penal, cersetoria e cam infractiune care se pedepseste cu ceva timp de reflectie sau reflexie (cum doreste caprioara) in spatele gratiilor. Daca e sa facem un apel umanitar la latura umana din noi (aia cata a mai ramas), cersetoria e o oportunitate miraculoasa sa ne simtim Dumnezei pe pamant.
Sa salvam de la moarte, foame sau sevraj o persoana care ne cere, ne implora in genunchi, umilindu-se mai mult sau mai putin dramatic, un ban, oricat, dupa posibilitati. Cersetoria a devenit un personaj cheie al Bucurestiului, ceea ce ne spune ca ne-am aliniat si noi marilor capitale europene. Londra, Paris, Barcelona, Berlin, Bruxelles here comes Bucharest! Brasoava cum ca Romania ar fi varsat galeata cu cersetori arsi de soare prin toata Europa si drept urmare, ar cam trebui sa-si asume responsabilitatea pentru dansii is a pile of horseshit my European government friends!
Ca tiganii daca-i luati pe filon migrator cronologic veti observa ca is un neam nomad, adicatelea fara de asezare statornica. Putem sa fim haiosi intr-un mod elevat, ajutandu-ne de niste forme stilistice, si sa zicem ca a condamna tiganii pentru nomadism este ca si cum te-ai lua de un hiperactiv ca nu sta locului. Unele lucruri, oricat de frustrante ar fi pentru lumea inconjuratoare, trebuie luate ca atare prin natura.
Ceea ce poti sa faci constructiv, in loc sa le tot dai la temelia naturii lor nestatornice si boeme, e sa creezi niste masuri adaptate lor, in primul rand, si tarii pe teritoriul careia se afla, in al doilea rand. N-o sa ma apuc sa polemizez despre discriminarea negativa vs discriminare pozitiva a populatiei rrome, ca nu asta e scopul scriiturii de fata. Independent de nationalitatea si etnia cersetorului, acesta ramane supapa altruismului suprem, intr-un oras in care oamenii se afiseaza in Lambourghini-uri, cu mana sprijinita pe geam de care atarna (de mana, nu de geam, fireste ;)) nonsalant un Rolex si invesmantat in Dolce & Gabbana from head to toe.
Industria cersetoriei poate fi considerata mai profitabila decat siderurgia romaneasca, sa moara copilasii mei de’ nu! E o constructie piramidala, cam ca alea in care ne bagam cu sau fara voie, ca o sa castigam toptanul de bani. Caritas, Amway, Lioness sunt variatiuni upper-class ale cersetoriei. Aoleo, ce dura am fost la faza asta. Acum ia sa vezi cum se vor fi napustind hoardele piramidale asupra-mi si-mi vor face felul, man(i)ati de focul intens al imaginii si profitului facut usoooor si repede. Fast profit is just like fast food. Tasty at first, but very hard to digest and you never know when you might end up in the hospital with organ failure due to it.
Ceea ce este de nedisputat e ca avem nevoie maaaaare de o ierarhizare a societatii care sa ne-o dea institutii comerciale externe, ca singuri am concluzionat ca nu putem sa ne organizam, ca inevitabil ramane unul care isi ia toate mooile dupa stingerea luminii. Grobiana exprimare, dar mi s-a parut ca ma ajuta la emfaza… Asa-i sau doar mi s-a parut? Voi ce ziceti? Cersetoria este o constructie a omului ajuns in strada care trebuie sa supravietuiasca lumii asteia care nu-l intelege, care l-a respins si care nu se da in laturi de la a-l lovi de fiecare data cand e jos.
Autoritatile statale se caznesc de ceva ani sa puna la punct sistemul de asistare sociala a grupurilor vulnerabile, si sfarsesc codasi. Ca Romania nu-i ca Suedia, prieteni dragi! Socialismul suedez in care populatia muncitoare da de buna voie si nesilita de nimeni 60% din salariul lunar (considerabil) catre casele de asigurari sociale ca sa ii sustina pe cei mai napastuiti nu se va aplica never ever in Romania in care salariul minim pe economie “a crescut” la 1200 lei, adica aproximativ 273.54 EUR, pentru o persoana absolventa de studii superioare.
Hai sa facem o regula de trei simpla si sa vedem cat e 60% din 1200 lei. 720 lei pe care teoretic, daca am fi suedeji, i-am da intru ajutorarea populatiei care se incadreaza la primirea de ajutor social. Si noi am ramane cu… restul de 40%, mai exact cu 480 lei! De viata, chirii, intretineri, datorii, copii, doctorii si tot asa. Mama, ce tare e faza asta! Parca am un flashback de cand lucram io insami pentru un ONG furnizor de asistenta sociala si aveam constant conflictul intern ca beneficiarii asistati la sfarsitul zilei “castiga” mai bine ca mine, in calitatea lor de beneficiari.
Si ma duceam acasa si-mi varsam naduful pe cine prindeam in cale. Ca nu-i posibil. Ca Romania. Ca am facut atata scoala ca sa ma tarai de pe o zi pe alta financiar. Ca nu imi permit si io sa merg intr-un concediu mai ca lumea. Luckily enough those days are behind me, dar experienta aceea m-a invatat niste lectii de viata pe care nu ti le preda nimeni la facultate. Comparison n’a pas raison! Sau da? E inevitabila asta e clar, dar nu face bine la sanatate. Deloc.
Bun, bun, am stabilit ca nu suntem suedezi si ar fi bine sa incetam sa tot aspiram in directia asta. Suntem romani, si trebe cu resursele noastre personale si guvernamentale sa tackle the issue of beggary. Suntem cunoscuti worldwide, ca de la noi a venit fluxul cersetoresc si infractional. Dar cersetoria deja am stabilit ca-i infractiune, deci scuzati-mi exprimarea pleonastica. Io nu dau bani la cersetori, in general. Din principiu.
Poate am vazut Filantropica de prea multe ori, sau poate am lucrat in asistenta sociala indeajuns de mult incat sa-mi dau seama ca nu-i bine daca dai bani ca oricum banii aia nu se duc la om in buzunar. Fie ca avem de-a face cu un cersetor corporatist, adica care apartine unei piramide cu roluri prestabilite, sau cu un cersetor freelancer, momentul ala in care el zice chestii si tu duci mana la portofel ar trebui secventiat intr-o mie de minicadre in care sa-ti vina la cap mintea cea de pe urma. Cum tot suedejii spun (na ca acum ma tot leg de ei), nu exista oferta fara cerere. Ei bine, ei spuneam aceste cuvinte de duh in contextul prostitutiei si exploatarii sexuale, dar se aplica chiar bine si pentru cersetorie.
Exista o relatie de interdependenta intre populatia muncitoare si populatia cersetoare din Romania, imi permit sa rationez. Dati popurului paine si circ pentru a ii distrage atentia de la starea natiunii, pe scurt. Cersetorii ne fac sa ne creasca self-esteem-ul ca am dat bani unei batranici in intersectie, care nu se ajunge cu cheltuielile din pensia de mizerie. Va spun drept ca la batrani io percutez foarte tare, mai ales la cei care se vede ca au muncit o viata intreaga in demnitate si acum ajung sa se umileasca pe la colturile masinilor pentru un ban de medicamente.
Numai ca, guess what, capii piramidei deja stiu ca exista genul asta de vulnerabilitati personale in populatia muncitoare si tocmai de aceea coopteaza oameni de acest gen pentru a… ajunge si la acest target de populatie. Stiu ca-i cinic, dar astia suntem, frate! Ce altruisti si salvatori am fost ca am dat bani batranului aluia. Acum n-o sa ne simtim rau ca in loc de o pereche de pantofi o sa ne luam doo. Nu suntem consumeristi, suntem caritabili. Da, da! Iar populatia cersetoare, sub toate formele si evolutiile ei, va cere atata timp cat i se va da. O vorba din popor zice ca: Nu-i prost ala care cere, ii prost ala care da!
Asadar si prin urmare, dragi muncitori, hai sa ne mai deschidem putintel la minte si sa nu mai judecam lucrurile de pe scaunele noastre inalte pe care stam confortabil si ne sorbim Starbucks-ul in timp ce mai lucram remote pe Mac Book Pro-ul din dotare, avand grija sa nu ne murdarim Conversii cu praf. Iar, dragi cersetori, sa stiti ca umilirea si tarairea dau dependenta din pacate. Viata pe strada nu-i usoara pentru noi astia de stam la bloc, dar pentru voi a ajuns un mod de viata lejer din care nu sunt sigura ca ati vrea sa iesiti… Zic si io, nu dau cu paru’…
Cei de la Rezistenta Urbana au postat pe pagina lor de FB vinerea trecuta un link care a fost “placut” de peste 210 de useri, me included, share-uit de 115, me excluded si comentat de peste 118 ori, me included. Tre’ sa fi fost ceva substantial, v-ati putea imagina, de vreme ce atata amar de lume s-a ingramadit sa-l “placa”, share-uiasca sau comenteze. Si chiar a fost, numai ca intr-un fel diferit fata de cel pe care il aveti in minte. Filmul de aproximativ 5′ nu este altceva decat o reclama la un studio de videochat. Glamour videochat & co.
Realizat apeland la the oldest trick in the publicity book, the testimonial. Asa ca o avem pe fata blonda din Moldova (nu tara, regiunea) in varsta de 20 de ani care ne povesteste, noua fetelor cu varste cuprinse intre 18 si chiar si pana la 30 de ani despre the perks and benefits of videochatting. Evident fara a pronunta o secunda macar acest cuvant, sau ce on the side activities ar putea aparea ca “obligatii de serviciu”. Ceea ce ne vinde domnisoara in cauza este o poveste de succes.
Pustoaica arata bine di tat. Are tot ce-i trebuie pentru a reusi in orice meserie care pune pret pe imagine. E fit, tuned, ingrijita si bine imbracata. Isi controleaza discursul in continut, cat si accentul moldovenesc pe care nu il poate subjuga total. Inca mai are de invatat de la colege de-ale sale mai vechi in meserie, cred. Se invarte printr-o casa luminoasa, decorata modern, cu mobilier preponderent alb sau negru (minimalist) si plina de fete frumoase care rad cu gura pana la urechi intr-o atmosfera de bine general si opulenta sugerata subtil.
Sandra ne povesteste despre ea si parcursul sau profesional, folosind cuvinte mari, idei generale si forme stilistice care se repeta pentru o ureche avizata. Are un decolteu generos si ne marturiseste cu candoare si dezinvoltura despre operatia sa de marire de sani care a fost posibila cu ajutorul studioului la care lucreaza.
Ulterior o vom vedea pe juna si la volanul unei masini de teren, a ei din cate ne spune, pe care a reusit sa si-o cumpere dupa cativa ani de munca la studio. Finalul reclamei este optimist si invita la (re)orientare profesionala dintr-un foc: Poti si tu! Te asteptam sa te alaturi echipei noastre! Totul e minunat la studioul nostru! Cei de la Rezistenta Urbana au ales sa pamfleteze reclama, aducand in discutie nevorbitul. Cum ca domnisoara o fi asa si pe dincolo. Ca nu-i trebe 12 clase, ci S clase.
Va zic drept ca pe mine m-a cam pus pe ganduri marturia Sandrei in materie de planuri de viitor, sustenabilitate si motivatia de a reusi intr-un domeniu, fie el si al chatului. Videochatului. Acum io prezentabila is? Is. Video cunosc? Cunosc. Sa chatuiesc pot? Pot si fac de prin generala. Inca din vremea mIRC-ului. Am nevoie de bani sa imi fac viata mai frumoasa si mai confortabila? Am. Atunci daca Sandra ma invita, nu vad de ce ar trebui sa refuz invitatia sa amabila, doar pentru ca societatea spune ca e doar un pas de la videochat la vorba aceea.
Din perspectiva unei persoane care a interactionat cu fete si femei respectabile care puneau o paine pe masa cu ajutorul videochat-ului va pot spune ca si asta e o meserie ca oricare alta, cu ups and downs, dar cu banu’ gros.
Din perspectiva unui profesionist care a lucrat cu fete si femei care sub pretextul unui job de videochat au ajuns sa fie traficate in scopuri sexuale intern sau international, va zic ca lucrurile nu-s chiar atat de roz cu buline, si ca riscurile la care se expun aceste femei sunt uriase.
Din perspectiva unei femei care poate si-ar dori s-o doreasca si pe ea cineva cu ardoare piromaniaca, si sa plateasca sa vorbeasca cu ea, lucrurile intra pe un taram al cercului vicios atentie – atasament – adictie – vinovatie din care se iese greu, poate niciodata.
Va intreb acum pe final:
Cat % din populatia feminina care nu ia bacul se orienteaza spre joburi in servicii?
Cat % din populatia feminina care ia bacul isi doreste un job bine-platit care nu necesita experienta anterioara de munca?
Cat % din populatia feminina cu/fara bac provin din familii dezbinate, dezorganizate, sarace, nevoiase, dizarmonice, eventual cu istoric de abuz?
Presiunea sociala ca femeia sa reuseasca pe cont propriu, fara ajutorul familiei sau al vreunui barbat, pare a ne impinge pe noi femeile spre orizonturi profesionale nebanuite care impun concesii pe care nu mai putem sa le luam inapoi. Dar odata ce ai reusit, in ciuda tuturor vicisitudinilor, esti o poveste de succes care poate fi folosita pentru generatiile urmatoare care vor sa reuseasca si ele fix la fel ca tine.
Ganditi-va la toate acestea cand vezi vedea urmatoarea reclama la un studio de videochat, o oferta de videochat pe vreun site respectabil de joburi sau cand veti afla ca prietena cea mai buna absolventa de 2 facultati, 3 mastere si-un doctorat a ales sa mearga pe un astfel de drum…