Ascult în continuare Zaz… Mă face să mă simt liberă în claustrarea mea…
Ieri a fost mult, intens și obositor…
Azi a fost mai bine pentru că am învățat să nu mă arunc chiar așa cu capul înainte lasându-mă pe mine la coada cozii vacii…
Mâine cu siguranță va fi un bine curat, nu B- ca astăzi, pentru că lucrurile în capul meu încep să se așeze…
Bonus: Poză cu mine și Rina-Mandarina ieri, fiecare facând stretching în legea ei, dar cred că mai degrabă ea s-a luat după mine 😉
Vă scriu din pauza pe care am fost sfătuită de doi oameni dragi să mi-o iau astăzi… că ieri am uitat.
Am plecat de la biroul meu din sufragerie.
Am trecut prin dormitor, pe la pisici, să le pup nițel.
Acum sunt în bucatarie. Mi-am făcut o cafea bună. Am mâncat ceva scurt. Mi-am dat ochelarii jos de pe nas.
Am deschis larg fereastra și m-am uitat cum a înflorit dragostea la noi pe pervaz, cum spunea o prietenă atunci când îi înfloriseră în grădină muscarii pe care îi primise mărturie de la nunta noastră. Avem și noi. Pe pervazul de la bucătărie. Și au înflorit.
Am pus niste Zaz și am dansat întru dezmorțirea corpului și a sufletului. După care am cântat… tot pentru asta.
Sunt în a doua zi de lucru de acasă.
Promit că astăzi n-o să mai trag de mine ca nebuna.
Promit că astăzi nu o să adorm imediat după muncă.
Promit că astăzi voi avea niște viață după muncă.
Acum mă scuzați. Mai am 15’ de pauză de care vreau să mă bucur. Ceea ce vă doresc și vouă pe la casele voastre.
Niște muzică bună cu mesaj adecvat timpurilor pe care le trăim.
Niște umor creativ marca Ion Barbu.
Gândul că mâine dimineață mă voi pregăti de muncă cam așa…
Mirosul de iarnă venit din cele 4 grade care mi-au intrat prin oscioare până m-am zbârlit ca o găină.
Faptul că mă gândesc la cum o să mă îmbrac mâine la muncă, chiar dacă munca se va întâmpla în sufrageria proprie.
Îmbrățișarea lui caldă și adormită.
Un caston generos de supă de pui de țară fierbinte care m-a învelit pe interior mai ceva ca o pătură pufoasă sau o îmbrățișare de mamă iubitoare.
Un somn zdravăn de după-amiază potrivit cu toanele vremii meteorologice, cât și sociologice, ca să nu mai vorbim de toanele proprii.
Un așternut proaspăt și frumos colorat, așezat și întins pe pat după o metodologie obsesiv-compulsivă aparte, la care se adaugă o fereastră larg deschisă ca să îl îmbrace un pic în frig de seară.
Conversații cu oamenii apropiați nici întru liniștire, cât nici întru panicare. Doar întru socializare și normalizare.
Un duș fierbinte ca ‘cele rele să se spele, iar cele bune să se adune’. Unde mai pui și relaxarea și menținerea unei rutine de seară.
Pisiceală dublă, căci pisicile te pot învăța lesne cum să faci față traiului casnic. Mai un somn, mai niște apă, mai un căutat de crâmpeie de soare prin casă.
Cica vineri 13. Asta e într-adevăr o glumă foarte bună, dar care n-a avut atât de mult impact fiind contracarată de vremea frumoasă de afară. Dimineață am avut parte de un vis super-dubios care s-a terminat cu ‘What the fuck?’ după care m-am trezit brusc, m-am uitat la ceas, am văzut că era 7:50 și-am mai zis o dată, de data asta în deplină luciditate: ‘What the fuck?!’.
M-am îmbrăcat militărește, dar n-am uitat mărgelele colorate ca să-mi ridice un pic moralul pentru prima zi de lucru online. Nici nu știu când mi-am dat cu fond de ten, când m-am urcat în Uber și când m-am pieptănat, cert e ca la 8:30 eram deja la grădiniță, spre mirarea mea. 15 minute de acasă la muncă, în contextul în care 30 era cel mai bun timp scos până acum.
A fost o zi lungă și complexă, ca viața însăși dacă ar fi să deraiez spre filozofii de amurg. Mă cam doare capul acum, căci a fost cu agonie și extaz, dar sper să-mi treacă cât de curând. Întâmplarea face ca în această zi de vineri 13, după o dimineață tumultoasă în care ne-am întâlnit pe Zoom să ne punem de acord cu privire la prima comunicare către părinți cu recomandări educaționale pentru săptămâna următoare, am intrat pe o linie normalizatoare în care am încercat să fac toate lucrurile care erau în rutina mea de vineri adică: niște suport de echipă, niște research pe activități de dezvoltare personală și niște tabele. Țineți minte că v-am spus ca îmi plac mult tabelele, nu?
În plus față de toate astea am făcut niște conținut educațional video ceea ce mi-a dat o stare foarte faină. Mi-e un dor nebun de copii și de forfota din grădiniță, așa că mi-am imaginat în timp ce filmam povestea de dezvoltare personală că suntem la Circle Time și parcă îi și auzeam vorbind pe copii despre imaginile din carte. Ăsta a fost my silverlining for today.
Ăsta și discuțiile cu echipa despre cum fiecare simte diferit, dar suntem împreună încercând să ne susținem. Și pozele venite de la părinți care deja au început să lucreze cu copiii acasă recomandările trimise de noi în urmă cu doar câteva ceasuri. Ce frumos e să se lege lucrurile după o perioadă de incertitudine și agitație!
Mă mai uitam din când în când pe statisticile COVID-19 și vedeam cum crește numărul. Mă mai gândeam cum o să ne petrecem acest sfârșit de săptămână cât mai normal cu putință. Am mâncat și de prânz și am ieșit un pic la aer proaspăt și soare primăvăratic.
La final de zi de muncă eram ușor călcată de tren, dar mulțumită că am făcut tot ceea ce îmi propusesem. Așa că mi-am luat toate tărgâțele și, precum Fefeleaga, m-am târâit până la mașină unde am fost întâmpinată cu o îmbrățișare caldă de om bun.
De luni lucrez de acasă. La voi cum a fost?