Patru fără zece. Trebuie să pregătesc copiii de plecare, după care să îmi iau zborul spre ora de condus. E. coboară cu ghiozdanul și o stea căzătoare multicoloră din lemn pe care tocmai o terminase de desenat în clasă.
Mă uit pe monitor. Tata o așteaptă în ceața de mijloc de ianuarie.
Io: E., tata e deja afară, te așteaptă. Hai să ne îmbrăcăm!
E: Mai întâi pantalonii de ski, după care cizmele, după care buff-ul, după care căciula, după care mănușile… și geaca ultima.
Io: Ok. Ai nevoie de ajutor?
E: Nu, mă descurc.
Se îmbracă conform ordinii apriori comunicate: pantaloni de ski, cizme, buff, căciulă, mănuși… și geaca. Dau să o ajut să tragă fermoarul gecii, când deodată mă oprește subit:
E.: Miss, stai așa! Mă deranjează ceva!
Se foiește, se învârte și încearcă să își bage mâna flaușată în salopeta de ski prin spate.
Io: Ce s-a întâmplat, E.?
E: Mi-au intrat chiloții în fund și nu mai pot să-i scot. Mă ajuți?
Patru. Trebuie să prind tramvaiul ca să nu întârzii la ora de condus. Mă uit la fața schimonosită a lui E. și zic:
Io: Dăm jos geaca, dăm jos mănușile, dăm jos pantalonii de ski, dăm jos pantalonii ca să poți să îți aranjezi chiloții.
Zis și făcut. E. își rearanjează chiloții și îi revine zâmbetul.
Io: Mai bine?
E.: Mult mai bine.
Patru și cinci. Tragem la loc pantalonii, pantalonii de ski, punem mănușile, punem geaca, luăm ghiozdanul și steaua căzătoare și ieșim pe ușă. Tatăl se înseninează.
E.: Mergem la joacă, tati?
Tata: Da.
E.: Ce bine!
Tata: E., ai dat bomboane copiilor astăzi?
E.: Nu, am uitat. Dar vreau să-ți dau ție una (uitându-se spre mine).
Io: Mie?
E.: Da, ție. Una cu căpșune.
Deschide ghiozdanul și scoate singura acadea cu căpșune dintr-o căpiță nedefinită de acadele.
E.: Poftim!
Io: Mulțumesc! Pot să-ți dau o îmbrățișare?
E: Da.
Ne îmbrățișăm și pleacă. Plec și eu cu acadeaua mea cu căpșune cu tot.
Morala: Fericirea stă în lucruri mici, cum ar fi o acadea cu căpșune sau o pereche de chiloți proaspăt scoși din fund.
Morala 2: Există timp pentru toate, inclusiv pentru recunoștință.
