Category Archives: You Must Be Freakin’ Kidding Me!

Mulier Inter Obiectum Et Subiectum

Mulier Inter Obiectum Et Subiectum

Sunt femeie.

Traiesc in Romania.

Nascuta si crescuta la capitala.

Am avut privilegiul de a invata ceva carte. Multa si marunta.

Incat sa-mi destup mintea si gandurile sa-mi zboare spre zari nebanuite ale posibilitatilor pe care le am in fata.

Dar inainte sa ajung femeie am fost o copila hormonala in cautarea raspunsurilor cu jalba-n bat. Tupeista si provocatoare. In permanenta goana dupa descoperire de Sine si de altii. Ca de altfel toate adolescentele care aveau aceeasi varsta cu mine pe atunci. Cand ma gandesc cate au mai patimit ai mei cu mine ma apuca groaza.

Crize din zori si pana in seara.

Certuri peste certuri.

Nemultumiri eterne.

Aruncari cu capul inainte.

Dar a mea muma, cu doza de intelepciune cea de pe urma, inainte de luatul campilor mi-a zis ‘As vrea sa poti sa te vezi acum. Ce ai face in locul meu?’. Replica asta mi-a ramas in minte si o voi considera intotdeauna o dovada de parentaj eficient si sincer. Consultarea adolescentului atunci cand acesta o ia razna si nu prea mai stii ce sa faci ca parinte.

Cat despre provocari si tupeu, in adolescenta mi s-au dezvoltat exponential! Eram cea mai tare si parcare si parcarea nu era deloc goala, stimati telespectatori. Descopeream in fiecare zi ca pot face o groaza de lucruri pe care nu le puteam face cand eram o copilita.

Si faptul ca ma dezvoltam si din punct de vedere fizic imi confirma ca tin lumea in maini. Urcusuri si caderi emotionale. Montagne-russe in toata regula! La nivel social interactiunile mi se diversificau atat cu fetele, cat si cu baietii. Ma transformam pe zi ce trecea dintr-unul dintre ‘baietii din spate’ intr-una dintre tipele alea care mergeau pe la terase cand baietii rai ai grupul chiuleau in masa. Si ce perioada faina de crestere a fost! Experimentare, risc si aventura!

Intr-un minut imi treceau prin cap un catralion de idei care porneau de la ‘cum dracu imi fac io tema la mate pana maine?’ si se opreau la ‘ce-ar fi daca as face sex cu nush cine?’.

Aoleo! Adica ma gandeam in adolescenta la sex? Pesemne ca n-am fost foarte cuminte! Unii ar putea zice ca numai panaramele au ganduri dintr-astea… Am avut intalniri pe nevazute, m-am urcat in masini cu oameni pe care ii cunosteam de putina vreme, am flirtat doar de dragul flirtului, m-am pupat si cate si mai cate.

Dar am avut noroc!

Noroc de niste parinti intregi la cap care nu mi-au pus etichete pentru manifestarea unor comportamente firesti pentru adolescenta.

Noroc cu un anturaj in care ce-i drept io am ales sa fiu care imbina copilaritul cu golanitul fara a se expune aiurea unor riscuri majore.

Noroc de mintea cea de pe urma care m-a ajutat in anumite situatii sa ma eschivez in loc de a ma apara.

Numai ca vedeti voi, norocul asta nu il are toata lumea. Ca mine erau atat de multe fete…

Erau, sunt si vor fi mult timp de acum incolo! Fete care cauta ceva fara sa stie exact ce cauta. Fete care cred vorbele dulci ale unor baieti care le declara dragoste vesnica sau doar le baga in seama. Fete care vor sa devina femei cat mai repede pentru a capata control asupra propriilor lor trairi si experiente.

Dar pe drumul asta de autodescoperire pe care fiecare fata il parcurge in adolescenta apar galerii de suport sau anti-suport! Bine asaaa! Esti cea mai tare! Curvo! Nu ti-e rusine ca te vede toata lumea!

main_title

Si daca stai sa te mai si gandesti la climatul cultural tipic balcanic in care barbatilor le este permis in principiu sa orice, in vreme ce femeile trebuie sa ceara voie sa existe asa cum vor ele sa existe, lucrurile se complica brusc, iar consecintele sunt drastice.

Drumul se reteaza, incep sa pice pietre, aluneca pamantul de sub picioare, iar raspunsurile gasite nu sunt tocmai cele mai frumoase. E foarte usor sa spui ca o pustioaica provocatoare e curva! Nu trebuie sa te uiti la ea din toate partile si sa o intelegi. O bagi intr-o cutie si gata!

Numai ca acea cutie se transforma treptat in cusca ei. Cu fiecare eticheta strigata din toti bojocii de oameni de nimic se mai adauga o bara de metal custii. Cu mintea si experienta de acum pot lesne desconsidera o astfel de remarca la adresa mea, pentru ca stiu cine sunt si mai ales, stiu cine nu sunt!

Dar cum ramane cu fetele de 14, 15, 16, 17, 18… ani? Ele au (ne)sansa sa creada pe cuvant gurile slobode si avide de sange si sa inceapa sa se comporte in acord cu eticheta aplicata. ‘Sexul surpriza’ asa cum au numit niste putzoi violul adolescentei din judetul Vaslui n-ar trebui sa mai fie o surpriza pentru nimeni in Romania! Trebuie doar sa deschizi ochii si un ziar ca te vei elucina de la cap la coada.

Copii, adolescenti, adulti si batrani din toate partile tarii sunt abuzati sexual de familie, parteneri, membrii din comunitate sau straini in fiecare zi. Asta e normalitatea noastra ingretzosanta! Statistic vorbind! Mediatizarea sporadica sau recurenta a acestui tip de infractiuni pare doar sa fi desensibilizat populatia pana in momentul in care se gasesc circumstante atenuante de genul ‘Hai mai ca si ea si-a cerut-o! Ce cauta singura pe strada la ora aia?’.

Si totusi a fost nevoie de eruperea unui caz de viol multiplu ca sa ne trezeasca din somnul nepasarii si rationalizarii! Unul pentru care sa semnam petitii de judecare a faptasilor in arest, nu in libertate. Dar in valtoarea asta nebuna a reconstituirii evenimentelor, victima aproape majora si-o ia pe toate partile fix ca in momentul in care s-a petrecut violul.

Apare la TV si este supra-expusa ca sa stie toata lumea cine e, cum arata si cate lacrimi ii curg pe obraji pe secunda.

Este disecata din crestet pana in talpi: ca a fost curva, ca n-a fost curva, ca s-a dus de buna-voie, ca stia, ca se astepta, ca denigreaza satul vasluian.

C-o fi c-o-mparti!

Bai oameni buni! Am ajuns oare atat de dezumanizati incat nu putem recunoaste niste orori atunci cand ne stropesc peste fata? O fata care abia ce devenise majora a fost violata de 7 barbati majori si vaccinati pe un camp intr-o zi de noiembrie a anului trecut! Trei dintre faptasi si-au recunoscut fapta! Restul se freaca pe Facebook in campanii de denigrare a victimei atatand un sat intreg in apararea onoarei lor de barbati care au facut nitzel sex-surpriza.

Surpriza, nu?

Surpriza e ca oamenii legii sunt tot barbati care nu condamna violul si agresiunea sexuala asupra femeilor.

Ca doar in judetul Vaslui se bea, se bate si se fute surpriza! Iar militienii, procurorii si judecatorii nu pot condamna niste ‘surprize autohtone nevinovate’. Sunt altele mai grave care trebuie gandite, nu ne incurcam cu fete care zic ca-au fost violate, cand noi ca barbati stim dom’le ca le-a cam placut dom’le si acum vor sa bage dupa gratii tineri nevinovati.

Lasand cinismul defensiv la o parte, femeia din punct de vedere cultural in mari parti ale Romaniei continua sa fie obiect.

Care e mutat de colo-colo.

Care nu trebuie sa graiasca.

Sa gandeasca.

Sa doreasca.

Ci doar sa execute.

Iar aceasta mentalitate este propagata de barbati cu acordul tacit si incurajarea pe sub mana a femeilor in etate care isi stiu prea bine locul astfel incat lucrurile sa fie oranduite pana la capat.

Nimeni nu iese din tipar. Si daca indrazneste, va fi tras pe roata sau violata la capu’ satului sa se invete minte o data si o data. O segregare demna de-o cauza mai dreapta!

Mai sunt, pe de alta parte si femeile subiect, crescute de mame subiect, care le-au invatat sa isi sustine punctul de vedere.

Sa tina capul sus indiferent de circumstante.

Sa faca fata cu gratie realitatii si discrepantelor de gen.

Si sa spuna NU atunci cand sunt puse in fata unui fapt la care nu doresc sa ia parte!

Asa ca dragii si dragile mele, in cazul in care aveati nevoie de o confirmare suplimentara: violul e crima! NU inseamna NU! Oamenii adevarati condamna violul, fie ei barbati sau femei! Daca taceti azi, maine veti urma voi! Solidaritate sociala pentru adolescenta din judetul Vaslui si acelora ca ea care nu au curajul sa isi denunte agresorii!

Vive la fucking resistance!

rapeisrape_big1

Cronica unui concert de cod galben

Cronica unui concert de cod galben

Concert_Alternosfera_Omul_cu__4QrGmFPZK6

Avusesem o saptamana preaplina. Joi deja bateriile incepeau sa-mi semnalizeze nevoia de reumplere energetica. Munca-i strasnica pentru minte, suflet si corp, in proportii echitabile cu perioadele de relaxare si zvac social. Asa ca mi-am zis: ceva trebuie facut. Ca de stat si dormit neintors, am tot intreprins. Si ii fain pana cand nu mai e. Ca ma trezesc duminica dupa-amiaza gandindu-ma frustrat unde mi-a fugit tot weekendul. Dormim, dormim, dar ne mai si zbantuim…

Asa ca joi dupa-amiaza, la scurt timp de la (s)coborarea mea din tramvai, ochii-mi zabovesc o clipa jumate pe un afis care zicea cam asa: concert… rock… arene… 30 mai… Pfffff! Gand la gand cu bucurie si la noi sa fie. Hai la moseala! Hai la rocareala! Hai la pancareala! Deja imi imaginam cum decibelii din boxele imense imi ridica parul pe tot corpul, iar capul incepe a mi se misca inainte si-napoi fara sa-mi dau seama prea bine. Zis si facut!

Ajung acasa entuziasta nevoie mare, ca omu’ sa-mi dea un reality check, resimtit ca un croseu de dreapta: Draga mea, stii ca o sa ploo furtunit tot weekend-ul incepand de vineri? Ba ca nu! zic io. Ba ca da! insista el. Si ce daca! Nu-mi pasa! replic reactiv. Io vreau la concert, io la concert ma duc! Omu’ se uita la mine precum la o adolescenta neiesita din casa inca de la Pasti si imi transmite o pupatura in vant. O primesc… Ii dau si io… Ma mai potolesc oleaca din agitatia-mi interna. Scopul persista: must rock! Cooptez prietena doritoare. Ea zice: biensur! Houston, we’ve got lift-off! Asta-i frate! Bilete? La intrare, ca ne permitem, doar vineri e zi de salariu…

Ziua de vineri a fost incununarea unei saptamani depline. Am inceput-o, am continuat-o, am dus-o pana la final blazing. Cand am iesit pe poarta unitatii, mi-am umplut plamanii cu nitel aer proaspat si umed, ca inainte de ploaie, si mi-am luat picioarele la spinare spre Arenele Romane. Sun pe drum complicea ruoc. Ca o fi, ca o-mparti, ca tre’ sa treaca pe acasa sa faca nush ce. Ii comunic in stilu’-mi caracteristic ca orice intarziere va fi drastic amendata. Rade si imi zice sa chill ca n-o sa fie cazu’. A intarziat 6′. Pe aceasta cale i-am compus o poezioara pe care i-am trimis-o in dar.

Apare ca o floare de mai, cu paru’-n vant si jecuta de piele la purtator. Io deja eram invesmantata cu ceea ce credeam io in naivitatea mea a fi un impermeabil. Ulterior m-am elucidat ca era fix apa de ploaie… la propriu. Intram in arene. Cu bratari, cu rucsaci verificati cu tot. Lume relativ putina si rasfirata. Muzica de warm-up faina. Ska-punk, punk-punk, rock, alternativ… de toate pentru toti. Mi se parea cam tare volumul asa ca am realizat ca incep a ma rozini un petit peu. Acu’ 5 ani nu aveam problema asta, frate! Duduia muzica si timpanul meu vibra fara sa comenteze. Acu’ tre’ sa ma duc mai in spate.

Uof! Hai ca am inceput bine. Batea un vant razlet, norii fugeau pe cer, dar nici urma de vreo ploaie. Incepe concertul. Primii: Niste baieti. Auzisem de dansii, dar nu-i auzisem propriu-zis niciodata. Slagare ska-punk! Ce tare, mi-am zis. Exact ceea ce am nevoie. M-am batait, m-am izmenit, m-am schimonosit. A mea tovarasa de concert se uita la mine incercand sa nu o bufneasca rasul prea tare. Ii zic pancaresc: Ce ba, ti-e rusine cu mine? Ea razand in hohote: Nu, nu, de ce zici asta? Adevarul e ca stiam versurile de la acele slagare. There, I said it! And I am not ashamed…

Ma gandeam ce bestial ar fi sa cante baietii astia si Salcia de Mihaela Mihai in varianta punk. N-a fost sa fie, dar i-am apreciat pentru vocea brici, simtul umorului si combinatiile inedite de sunete si cuvinte. Next! Ploaie, ploaie si inca ceva ploaie. Apare si omu’. Usor under the weather. Las’ ca vine acus trupa doi sa ne alunge gandurile innorate. Si aud acorduri de Asfalt. Inima-mi tresalta si incepe o regresie interioara spre vremurile in care ascultam dimineata, la pranz si seara Luna Amara.

Ma inseninez. Il iau de mana pe om si ne indreptam spre scena. Si chiulim urechi, cantam din toti rarunchii si dam din pleata prin fasul de ploaie. La Rosu Aprins deja parul mi se zbarleste de placere. Cant sa se auda in cele noua zari. Ploaia continua. Vine si ultima piesa: Happiness Provider. Incep sa rad necontrolat. Imi dau gluga pe spate, despletesc parul si incep a imi roti pletele roscovane prin aerul umed. Energia piesei combinate cu ploaia si miscarile corpului meu au facut ca momentul sa fie fara de cusur.

Se gata Luna. Ploaia nu. Mainile-mi sunt stafidite ca dupa o baie lunga si rece. Mi-s uda in cap, la trup si la subtioara. Apar O.C.S. Omu’ se revitalizeaza. Incep cu In Zbor. Imi zic ca daca tot am renuntat la gluga, iar de-om continua cu datul din cap. Dupa niste panc haios, oleaca de ruoc politic, alternativul cu inflexiuni psihologice ale celor de la Omul cu Sobolani pica la marele fix. Frigul imi intra incet in oase si imi aduc aminte de weekendul trecut in care ne-a tot plouat si imi zic ca tre’ sa fie ceva putred la mijloc. Io, in curand, daca mai stau mult in apa. O sa intru la apa. In aer pe langa umedul ploii persistente, narile-mi detecteaza niste iarba. Doar un pic. De asteptat, ca doar e concert cu pustime.

Dupa mai bine de 4 ore de concert, apar pe scena si mult-asteptatii serii. Headline-rii… Moldovenii de la Alternosfera. Sound impecabil. Organizare brici. Live act genial. Accent adorabil. Versuri poetice. Mi-a atras atentia piesa asta. Incercam sa deslusesc versurile, dar muzicalitatea m-a cucerit definitiv. Frigul isi continua calatoria printre diferitele mele straturi de haine, piele, organe interne…

Dupa vreo ora de delicatese auditive moldovenesti, am capitulat. Am luat decizia grea, dar necesara de a pleca inainte de terminarea concertului pentru a avea sanse reale de a prinde un taxi spre casa in timp util. Inca o ora pe strazile inundate in cautarea unui taxi liber, era deja de neconceput. Am iesit in intersectie la Carol si precum triunghiul Bermudelor am gasit un taxi pe care l-am si acaparat dintr-o sorbitura. Si-am ajuns si acasa. Safe, under the influence of rock sounds and wet, wet, wet. Love was in deed all around us.

Dupa cel mai lung si fierbinte dus din viata mea, venit dupa cel mai lung si ud concert din viata mea, am pus capul pe perna si-am visat in culori panc-ruoc-alternative. Friday rocked!

We don’t want no shotgun wedding!

We don’t want no shotgun wedding!

Howdie, everyone! How y’all doing? I’m great! I’m having a ball… Something related to my himen. Who knew it was so important to have a party about it. Ah, and ’bout purity of mind, body and soul. Me and my daddy, we had a good ol’ talk ’bout what I’m gonna do with my life. And what I ain’t gonna do with it…

I ain’t gonna throw my brilliant future of a chaste woman worthy of the love of a good man out the window, for a moment of trouble. My daddy loves me so and he sure knows how to show it. Look at all these balloons! They look exactly like rubbers candy. Colorful candy for his little girl. He don’t want no sleezy low life piece of white trash to sweep me of my feet and steal the most important thing that I have: my virginity!

Even though you know I ain’t from Virginia… I’m from Colorado! We have a good life here, me and my daddy. Momma tells him once in a while that he’s too protective of me, but he don’t listen. He just listens to God and his shotgun. I have to get ready for the ball. I have to dress-up in a white dress. Doncha just love’em white dresses?

He will swear on God Almighty to protect me head to toe until my due date. And I have to pledge in front of him, my daddy, that I shall not lose my virginity to my neighbour, my classmate, my friend, the cute guy from the grocery store or the paper boy.

But can’t I loosen it up just a little bit?

I_C_God_by_ahermin

A fost odata dimineata…

A fost odata dimineata…

07:00 A.M. … Suna alarma! Afurisita de alarma care face o ditamai larma in linistea asternuturilor. Soare mi se insinueaza pe obraz confirmand ca e timpul… Timpul sa il trezesc. Ma rugase de cu seara sa il ajut sa se trezeasca. Ca sa faca lucruri serioase de oameni mari dis-de-dimineata.

Lasand gentiletea la o parte, ma intorc catre el, fara sa deschid prea bine pleoapele si incep sa-l zgaltai. In tot acest rastimp vocea-mi guturala repeta insistent: Trezeste-te! Trezeste-te! Trezeste-te! Din tandemul sonor al alarmei si al vocii mele razbate si imi sopteste cald: M-am trezit! Opreste, te rog, alarma…

O opresc si in drumul meu spre regasirea pernei, el deja sare din pat pregatit de viata. Soarele continua sa imi lumineze fata, iar undeva pe fundal se aud mieunaturi combinate cu apa de la dus curgand in ropote. In mintea mea semiadormita rasuna constatarea: E luni si nu trebuie sa ma trezesc dimineata! Asa ca… a fost somn de dimineata. Din ala care creste pofta de viata. Pana cand i-am simtit buzele pe obrazul meu incins de soare: Am plecat, draga mea!

Am deschis ochii si l-am privit indelung confuza. Mirosul gecii de piele si fata lui balaie ma faceau sa ma intreb daca sunt treaza sau in mijlocul vreunui vis grozav de dimineata pe care o sa il dau uitarii de indata ce ma trezesc (la realitate). I-am zambit, l-am pupat si-a plecat. El spre realitate, io inapoi spre vis inconjurata de pisici torcaitoare.

Nu stiu cat timp trecuse de cand ma reafundasem in somn, cand aud usa deschizandu-se cu putere. Tresar si ma uit fix. Cu casca pe cap, geaca pe el, genunchiere si manusi, balaiul imi spune razand in casca: Am uitat ceva! Atunci mi-am zis in gand: Asta clar e vis, prea seamana cu scena aia de poveste in care vine cavalerul in armura moto stralucitoare s-o trezeasca pe roscata adormita.

Dar stai asa un pic… nu exista nici o poveste cu scena asta, ma readuce la realitate una dintre vocile mele interioare. Ba da exista… si e mai aproape decat crezi, combate o alta. Numai ca o vezi drept ceea ce este cu adevarat doar atunci cand in tine se intalnesc visul si veghea.

In vreme ce mi-as fi dorit idilic ca al meu cavaler sa ma ia pe sus si sa vruuum-aim impreuna in cele sapte zari, am adormit la loc, iar el s-a dus la treburile lui de om responsabil si serios. Acum sunt perfect treaza. Oare am visat totul?

modern romance

N-am televizor…

N-am televizor…

De fapt v-am indus in eroare… de exprimare. Am. Ceea ce nu am, e abonament radio-teve. E cu premeditare. Imi sfidez televizorul sperand ca se va simti si intr-o buna zi o sa gasesc o hartie de adio pe locul pe care mi-l ocupa in camera de zi, dupa-amiaza si seara. Acesta nu este un apel umanitar. Nu imi doresc un televizor, cat nici un abonament radio-teve.

Am ajuns (cam tarziu zic io) la concluzia ca televizorul nu face bine. Nu IMI face bine. E toxic! Mai ceva ca exploatarea miniera din Rosie, sau fracturarea hidraulica a gazelor de sist. Mizeria si micimea umane se vad prea-prea sub lupa ecranului bombat-plat. Relatarile de la fata locului deja imi provoaca o reactie organica. Nu prea doresc sa le aud.

Pentru ca de fiecare data sper in obiectivismul jurnalismului informativ, si de fiecare data sfarsesc luandu-ma cu mainile de cap. Si cu toate ca nu ma uit la stiri, stiu! Stiu despre starea natiunii. Din ciclul de evenimente care parca nu mi le-as fi dorit pe tapetul media romanesc e cea a copilului care a murit langa Parcul Tei.

Trist este ca mi s-a reconfirmat faptul ca am devenit atat de fixati pe gasirea de vinovati pentru ceea ce se intampla in general cu natia asta, incat am decis ca de vina sunt cainii. Asa ca hai sa-i omoram! Pe toti! Deodata! Si nu cu una cu doo, ci cu referendum inainte ca sa nu ni se aplece. Nu-s pro…Nu-s contra…Si nu, NU ma abtin!

Ma uimeste pana peste poate faptul ca logica de doi lei este cea pe care am ales sa o urmam in evaluarea situatiei decesului acestui copil. Si suntem atat de convinsi de dreptatea deciziei de a raspunde unei morti tot cu moarte, incat nici nu clipim cand dam interviuri… la teve. Io imi permit sa nu judec cainii. Nu de alta, dar cainii nu prea au discernamant si nici raspundere penala. Oamenii in schimb…

Ma intreb retoric: Daca acel copil ar fi murit cazand dintr-un copac, am fi deschis o actiune catre ADP sau Ministerul Mediului dupa smulgerea din radacini a “ucigasului de copii”? Parem a fi mai porniti impotriva unor animale care au ajuns pe strazile oraselor noastre (guess what!) tot din neglijenta umana, decat am fi impotriva unor oameni care raman fara de copii din pura si simpla, dar extrem de dureroasa… neglijenta parentala.

Oare DGASPC ce parere are despre toata mascarada asta mediatica? Io fi sunat careva pe parinti sa-i intrebe de sanatate, sau nu e bine sa-i deranjam ca acum ei sunt indurerati… Da sunt foarte cinica! Prostia doare frate! Si ce-i mai grav e ca efectele nu-s asupra prostilor in acest caz, ci asupra unui copil nevinovat.

Care habar n-avea ca nu-i chiar ok sa iesi din parc, sa te duci pusca spre un teren viran si sa tragi un caine fara stapan de coada. Ca probabil nu prea avut cine sa i-o spuna si pe asta. Caruia nu-i trecea nici macar prin gand ca oamenii care trebuie prin dat si prin lege sa il protejeze, il vor lasa in grija unei bunici care n-a putut…n-a vrut…n-a binevoit sa se plimbe impreuna cu nepotu-su prin parc din motive diverse pe care nu cred ca are sens sa le detaliez.

Exista centre de zi unde iti poti duce copiii daca n-ai cu cine sa ii lasi!

Exista spatii de joaca imprejmuite unde copiii se pot juca fara grija unui pericol fizic!

Exista prezervativ daca vrei sa te protejezi de eventuali copii nedoriti!

Exista avort daca nu ti-a iesit protectia cu prezervativul!

Exista asistenti maternali si familii adoptive daca constati ca nu le ai cu parentajul sau ingrijirea minimala a unui copil!

Dar oare mai exista decenta, bun-simt si responsabilitate parentala in cazul asta?

StopChild