Jurilovca mea cea albastră și vântoasă

Jurilovca mea cea albastră și vântoasă

Șed în confortul propriului cămin, cu pisici molatice, lumini difuze și muzică în surdină.

Șed și cuget.

Ba nu! Șed și simt.

Încă simt binele cu care Jurilovca mi-a uns cotloanele scârțâitoare ale sufletului.

Simt vântul puternic de pe dealurile Argamumului care împreună cu soarele de ianuarie îmi îmbujorau obrajii.

Simt frigul țeapăn care m-a cuprins de îndată ce am intrat în casa lipovenească și care mi-a dat drumul din îmbrățișare pe măsură ce în sobe lemnele pocneau într-un foc numai bun.

Simt mirosul de fum din păr și haine care mă urmărea prin bucătărie în timp ce pregăteam de-ale gurii după o orânduială patinată de timp.

Simt liniștea deplină care domnea în dormitorul nostru cu păsări pictate pe tocul ușii, liniște în care te cufundai așa cum te cufundai în așternuturile încălzite și proaspete.

Simt cana cu cafea fierbinte bine-venită după o îmbăiere-viteză în baia mică cu apă fierbinte care trebuia să ne ajungă tuturor.

Simt hazul care se juca leapșa cu noi toți și ne aducea împreună ca într-o horă în care, în spațiul din interiorul său, se întâmpla viața cu simplitate și voie bună.

Simt inima mea care și-a dat întâlnire cu a lui și s-au pus pe visat o căsuță cu prispă și multă natură vindecatoare.

Jurilovca, ce bine că ne-am întâlnit!

Treisprezece și-un pic

Treisprezece și-un pic

Am început anul întorcându-mă acasă cu inima plină de povești argentiniene și dorul de România cât casa.

M-am bucurat să stau la o cafea, două, trei cu Adina cea plecată peste mări și tări, dar atât de prezentă în gândurile mele.

Ne-am cunoscut cele două (pe atunci) nepoate par avion direct către țările… reci. Între timp s-au făcut trei.

Am explorat în sfârșit Delta Văcărești care ne-a primit cu stuf, soare molcom și păsăret de toate națiile.

Am mers în prima mea excursie cu elevi de liceu și m-am distrat copios aducându-mi aminte de vremea în care ascultam și eu rockăreli la maxim în autocar.

Am cunoscut o bebelușă pe care o iubeam înainte să fie în proiect și am stat la taclale pe fugă cu mama dumisale peste câteva țări… fără mări.

Am primit unul dintre cele mai frumoase aprecieri din partea oamenilor cu care îmi petrec muuult timp, și prin urmare am aflat ca Ioana vine de la Iubire, Originalitate, Ambiție, Nebunie și Altruism.

Am plecat în weekend-uri unde am văzut cu ochii, când călare pe două roți, când în confortul mașinii, căci da, până la urmă ne-am luam și mașină.

Am avut o vacanță mică și cuprinzătoare în care ne-am tot dus pe drumuri transilvănene.

Am fost la o conferință internațională de psihoterapie sistemică unde m-am simțit ca peștele în apă și m-am reconectat cu partea aia idealistă și analitică din mine care descoperă oameni și relații de familie cu drag și curiozitate.

Am început un training de leadership care mă provoacă să văd ce zace-n mine pe partea asta.

Am sărbatorit șapte ani de relație. Șapte! Cât să se potrivească și melodia noastră de nuntă care se numește… 7 Years.

Am găzduit masa de Crăciun pentru prima dată împreună și lucrurile ne-au mers strună.

*Și pe lângă toate astea am râs, am plâns, am cântat, am strigat, m-am zbătut, m-am luptat (cu mine de cele mai multe ori), m-am întristat, m-am înfuriat, m-am bucurat, mi s-a făcut pielea ca de găină, m-am pus la îndoială, m-am dus în jos, m-am ridicat, m-am concentrat pe lucrurile care merg, mi-am pus întrebări grele, am căutat răspunsuri. Știți voi… într-o călătorie, conținutul îți ia fața și chiar riști să te pierzi în el, dar ceea ce contează cu adevărat e procesul.

Auzeam o reclamă la radio zilele trecute care ne ura ca în 2020 să fim de 20jde ori mai, mai și mai. Când am auzit-o pe aia cu ‘de 20jde ori mai liniștiți’ am zis: ‘Adică semicomatoși, sau cum?’

Aș vrea ca 2020 să își urmeze cursul firesc în viețile fiecăruia dintre noi. Să aducă lucruri pe care le așteptăm și să ne pregătească pentru lucruri pe care nu le așteptăm.

România mea

România mea

Ce are România mea?

Are o limbă pe care nu mă mai satur să o vorbesc, scriu, gândesc și povestesc. Oricât multiculturalism ar zace-n mine, poveștile cele mai frumoase le spun tot în română.

Are locuri pe care inima le simte ca acasă, iar inima e cel mai bun GPS inventat, căci oricât de departe te-ai duce, știe întotdeanuna să îți arate drumul spre acasă.

Are oameni care văd mai departe de ce n-are, care îi cunosc istoria și nevoile și neamul.

Are libertate și siguranță pe care nu le simți decât atunci când te îndepărtezi un pic și-o privești prin ochianul occidentului.

Are tradiții și obiceiuri pe care le înveți de mic uitându-te cu ochi mari tot ce te-nconjoară.

Are dor și doină.

La mulți ani, România mea!

13

13

Ieri stateam de vorba cu un snop de copii de 4 ani despre mame si tati, cam asa:

Eu: O sa jucam un joc. Fiecare dintre noi va avea un rand in a spune un lucru pe care il iubeste la mama lui. O sa incep eu ca sa vedeti cum e. Mama mea ma ajuta de fiecare data cand am nevoie. O iubesc.

M: Miss, mama ta e moarta?

Eu: Nu.

M. Dar tatal tau e mort?

Eu: Da.

….

M: De ce a murit?

Eu: Pentru ca era foarte bolnav.

Eu: Acum ca fiecare a spus cate un lucru pe care il iubeste la mama lui, o sa vorbim de tati. Tatal meu ma ajuta intotdeauna sa inteleg numerele. Il iubesc.

T: Pai nu e mort tatal tau?

Eu: Ba da.

T: Si poti sa-l iubesti daca e mort.

Eu: Da.

Tata, dorul de tine nu trece nici cu una, nici cu doua, nici cu 13 ierni de cand ai plecat.