Colateralitate

Colateralitate

Vineri mi s-a povestit despre un film.

Suna bine.

Terapeutic.

Greu.

Cu substanta.

Ieri am fost sa il vad.

Asta dupa ce i-am vazut trailer-ul si mi s-a facut usor pielea de gaina.

Toti sortii mi-au fost vadit potrivnici.

Nu rula decat la mall.

Imprejur hahaieli si crantanit de nachos.

Ca si constructie cinematografica mediocru.

Jucat pseudoautentic.

Si totusi il recomand pentru cei care il pot decoji de toate neajunsurile ca sa ajunga la maduva.

La esenta.

Dragoste.

Timp.

Moarte.

Motivatorii nostri cei de toate zilele.

Uitandu-ma la film m-am dus cu gandul la Antichrist-ul lui Von Trier.

Si acolo e cu moarte de copil.

Si cu trinitate.

The three beggars: grief, pain and despair.

Corbul, cerbul si vulpea.

Moartea parjoleste totul inainte si inapoi.

Dragostea te salveaza de tine insuti.

Timpul curge, sterge, amorteste.

Mi-a placut ideea de aducere la viata a acestor abstractiuni.

Cica filmul e urat.

Cica nu a fost facut dupa o carte pe care o poti citi ca sa-ti speli gustul amar lasat de cinematografia slabuta.

Asa si?

Nu trebuie decat sa deschizi ochii si sa te gandesti la experientele pe care filmul le reaseaza in tine.

Reactii la pierdere.

Domino-ul nesfarsit.

Grupuri de suport.

Dialoguri cu moartea.

Impotrivire cu timpul.

Cearta cu dragostea.

Cartile de psihoterapie vorbesc de cinci stadii ale pierderii: negare, furie, negociere, depresie si acceptare.

Filmul le arata in plina desfasurare si succesiune.

Daca ai simtit ca pierzi ceva vreodata o sa intelegi filmul, independent de faptul ca merita Oscar sau Zmeura de Aur.

Iar conceptul de frumusete colaterala e de departe masura rezilientei fiecaruia dintre noi in fata unor lucruri pe care oricat mai incerca, nu le putem controla.

Ma simt recunoscatoare ca mi-a aparut acest film in cale.

E tare fain…

11

11

Tata, tu stiai ca eu am o treaba mistica cu numarul 11? Nu-s io vreo numeroloaga, dar mi se intampla frecvent sa ma uit la ceas la 11:11 sau 23:23. Sunt nascuta pe 23 la ora 11.

Daca aduni cifrele datei mele de nastere ghici ce numar obtii? Iar 11. Marti, se fac 11 ani de cand tu te-ai dus, iar eu am ramas. Cand a trecut tot timpul asta? Unde s-a dus oare? E si el acolo cu tine?

Nu stiu daca e sindrom de aniversare, sau pur si simplu un snop de dor mare, dar as vrea sa iti povestesc ce-am facut in toti anii astia fara tine. Ma rog, fara tine fizic, caci tu esti cu mine mereu. In mine.

Deci sa recapitulam cand ai murit? Nascut la data de 25.02.1946, decedat la data de 14.02.2006. N-ai avut rabdare sa implinesti 60 de ani.

Ce faceam io prin 2006? Eram anul III de facultate, ma angajasem la Zapp si incercam sa fac ceea ce fac si acum: sa ma descurc pe cont propriu. Independenta. Incapatanata. Increzatoare. Dupa care in intuneric. Pe atunci eram cu singurul baiat pe care ai apucat sa-l cunosti.

Mai tii minte cand ati dat nas in nas si v-ati fastacit amandoi? Eram a 11-a! Ia uite! Inca una cu 11. Ti-am zis io ca e ceva la mijloc. 2006 a fost un an cu multe restante, heirup-uri intelectuale si replieri interioare. Si negru mult.

Dupa care a venit 2007. Am terminat facultatea, dar nu mi-am dat licenta. M-am angajat, am inceput formarea in psihoterapie, am inceput sa simt ca ceea ce fac are un impact asupra vietilor oamenilor. Asa cum discutam noi la un moment dat in bucatarie.

In 2008 mi-am dat licenta si m-am inscris la master. Si am trait prin munca multa, adrenalina si sentimentul ala adictiv ca schimbi lumea. N-as vrea sa mi-o iei in nume de rau, dar uitasem complet ca mama ta s-a dus si ea in 2008. Ca sa ti-o zic pe aia dreapta: not my abuela! Si totusi a fost.

2009 a venit cu prima mutare de acasa. Un soi de: Ia-ti Ioana ziua de la frac’-tu de la muma! L-am luat si pe olandezul zambitor cu mine. Ai nostri mi-au facut zestre, iar ai lui m-au primit cu bratele deschise. Pana cand m-am trezit ca sunt in filmul gresit.

Asa ca in 2010 ne-am despartit si m-am intors acasa, ca sa plec iar. A doua mutare. Pe nepusa masa. Asa a fost sa fie. Tot in 2010 m-am dezlegat de niste oameni si m-am legat de altii. Tumult nou, munca noua, pasiune noua. Noua dezordine sentimentala. Si atestatul de libera practica in psihoterapie sistemica de cuplu si familie.

2011 a fost pe motoare, cu tatuaje, cu Pisi, zburdand prin aer si cu doliu dupa mamaie. Draga de ea. Sunteti impreuna acolo sus? Iti face in continuare ciorba de burta? Mda, ti-am zis io ca e ceva cu 11-le asta in viata mea. Mama a rezistat cu stoicism la post-adolescenta mea.

2012 a fost cu sfarseala. Cu ruptura. Cu furie. Cu deznadejde. Cu cautare. De sens, de loc, de sine. Si cu gasire asezonata cu lupta, ezitare, detasare. Cu harababura interioara si testarea libertatii.

2013 s-a lasat cu a treia mutare. Nestatornica mai sunt, nu-i asa? Si totusi s-a gasit un om sa ma aseze. Mai cu seama, sa se aseze langa mine si sa ma ia asa cum sunt. Cu de toate. Inclusiv cu provocarea profesionala de la vremea aia care ma facea sa dorm, atunci cand nu munceam. Dupa care m-am reasezat si profesional.

2014 a fost despre calatorii, cunoasteri, prieteni, festivaluri si voie buna. Si pisici. Doua: Picka si Rina. Stiu ca si tu ai avut o perioada in care ti-ai impartit viata cu cateva pisici.

2015 a fost cu munca frumoasa si diversa, cu repozitionari relationale, cu dor de duca pe motoare, cu evadare si cu multa iubire. Ah, si un renovat de casa.

2016 m-a prins in iuresul cautarii de nou si mai bine. Asa ca am plecat impreuna cu el peste mari si tari. Unde am descoperit noul, binele, raul si uratul. Dar ce bine mi-a mai prins. Tu si cu mine suntem destul de asemanatori la aruncatul cu capul inainte.

Si acum 2017, nu? Sunt inapoi acasa. Il astept sa se intoarca. Am grija de casa. Muncesc ca o nebuna ca sa nu dau timp dorului sa se depuna. Ma gandesc la copii. Si am o nepotica varsatoare ca mie asa, pe care o cheama Mia.

Na, ca ti le-am spus pe toate pe nerasuflate mai ceva ca un pomelnic tinut dosit timp de 11 ani. Ce zici? Ma mai cunosti?

Sper ca norii printre care plutesti sa-ti fie pe plac si sa te uiti la noi cu paza si drag. Constantin, paza noastra!

Eu in mine

Eu in mine

Am ajuns acasa pana in ora 7 seara. Motiv de mirare si sarbatoare. M-am despuiat de straturile de haine. Mi-am pus in cui armura. Am aprins ceva lumanari. Am pus o masina la spalat.

Si m-am pus pe scotocit. Cautam una dintre cutiile cu amintiri. Am gasit-o repede. Stiam unde e. Am pus in fundal “The Way We Were”.

Pe masura ce scoteam hartii si cantam lacrimile-mi tasneau. Si nu se mai opreau. Asa ca le-am lasat sa curga, cu rostul lor cu tot.

Anul trecut pe vremea asta ma mutat cu catel pisici si purcel bagaje multe in Cambridge.

Azi sunt aici.

La locul meu.

Printre amintirile scoase si aranjate pe lada militara ce tine loc de masuta de cafea erau vreo 3 felicitari, 2 carti postale, 1 pliant de cetate si 1 bilet de concert.

Toate spun povesti in soapta despre omul care am fost.

Am lucrat in asistenta victimelor traficului de persoane si am primit de la doua dintre fete felicitari despre sarbatoare si inimi vindecate.

Am fost pe la Street Delivery-ntr-o vara si am primit o felicitare Zamburi de la omul meu.

Cele doua carti postale, una din Turcia si cealalta din Germania, vorbesc despre zarile in care s-au dus doua dintre prietenele mele dragi.

Pliantul de Sintra ascunde o idila portugheza, iar biletul de Red Hot Chilli Peppers it’s how it all started.

Am incercat sa le fac o poza, dar telefonul meu da pe afara de amintiri care nu se mai vor salvate pe pamant, ci in cloud.

Asta mi-am facut-o cu mana mea. Usa de descarcare a unei stari amestecate de dor, nostalgie, tristete si oboseala.

Incerc sa-mi dau mintea pe mut si sa ascult doar muzica. Acum am mutat pe Aretha Franklin.

In barlogul meu stau, cuget si imi ling ranile.

Uite de aia se intampla rar sa vin asa devreme acasa.

Ca sa nu ma prind din urma.

Ca ma prind si nu ma mai las.

Si stau cu mine in brate punandu-mi intrebari existentiale despre viata, moarte, relatii, sens, oameni, familie si mine.

Si nu e depresia de iarna, caci iarna nu ma deprima catusi de putin.

Poate autoconstientizarea de iarna.

Grija de mine… de iarna.

E ok sa nu fii ok.

Cam asta inseamna sa fii om.

Sa iti dai voie sa nu fii ok cateodata.

Si sa stai acolo cu non-ok-itatea ta.

Fata-n fata cu reactiunea.

Si sa nu fugi.

Sa te uiti la ea.

Sa o intorci pe toate partile.

Si dupa sa o impaturesti binisor si sa o pui la pastrare pana data viitoare.

Astazi ma incearca o tristete profunda.

Si e ok.

A mea e.

Ma duc s-o traiesc in seara asta.

Draga Mia,

Draga Mia,

Ce mai faci? Mai ai loc oare in burta mamii tale? Am auzit ca joci fotbal zilnic si esti activa precum mama ta. Noi aici te asteptam cu nerabdare, curiozitate si speranta.

Fiecare in sufletul lui isi imagineaza cum o sa fii, cum o sa razi, cum o sa plangi, cum o sa cresti, cum o sa ganguresti, cum o sa dormi, cum o sa papi, cum o sa faci caca si pipi, cum o sa ii strangi pe mami si tati cu manutele tale mici si gingase.

Pot sa fiu eu una dintre ursitoarele tale?

O sa fii o fata frumoasa si semeata.

O sa fii hotarata si zambitoare.

O sa fii deschisa la minte si suflet.

O sa aduci bucurie, drag si noutate intre ai tai.

O sa te exprimi cum simti si poti de-o sa ne dai pe spate pe toti.

Ca de la o varsatoare la alta: o sa fii cea mai tare fetiscana de pe strada ta, careia nu-i va fi frica sa spuna ce gandeste, sa alerge dupa ce vrea si sa se reinventeze cand lumea devine gri.

Si in plus, cand o sa ai si tu copiii tai, vei deveni brusc si adorabil: Mama Mia!

Pana una-alta nu ne mai tine pe jar si iesi la lumina. Vrem sa iti dam bun-venit si sa iti spunem cat de mult te iubim!

Pe curand,
Noi

Dorul n-are capatai

Dorul n-are capatai

Stau cu o matza-n bratze
Care mai devreme dormea pe side-case-urile moto ale lui tasu
Amandoua ma asteapta aproape lipite de usa de la intrare
Sa ma intorc acasa in fiecare seara
Le lipseste ceva, asa ca ma calaresc pe mine
Fiecare cum poate
Ele stiu ca in patru le e cel mai bine
Acum suntem doar trei
Trei matze si toate trei
Fiecare cu toanele ei, cu nevoile ei
Cu zilele, cu noptile si cu timpul dintre
Dorul n-are capatai
Il vad cum se intinde prin toate colturile casei
Am scapat de mobila ca sa-ncapa dorul
Eu cant, ele miauna
Ele se bat, eu scriu
Eu ma culc, ele se mitzaie
Ele se joaca, eu rad
Eu muncesc, ele dorm
Asa-i pe la noi pe acasa zilele astea
Dorul n-are capatai