Oameni

Oameni

Pe cine ai suna sa-i povestesti cum ti-a fost ziua?
In cine ai avea incredere sa-i impartasesti gandurile tale cele mai intime?
Cu cine ai vorbi sa iti descarci oful dupa ce toate ti se aduna si ti se sparg in cap?
Cu cine ai rade de ironia sortii?
De cine ai avea nevoie cand esti in spital si vrei o cana pentru ceai?
De cine ai putea sa dai in miezul noptii cand ti-e rau rau?
Cine te-ar veghea cand ti-e viata mai grea?
Pe cine ar interesa daca ai mancat sau ai dormit cum trebuie noaptea trecuta?
Cu cine te-ai simti in largul tau sa-ti urli si plangi in hohote neputinta?

Putem sa ne descurcam singuri.
Sa traim pe cont propriu.
Sa muncim singuri.
Sa mancam singuri.
Sa iesim singuri in oras.
Sa ne salvam singuri.
Asta mai putin cand nu putem sa ne salvam singuri.
Si atunci realizam de fapt cat ne-am insingurat.
Sub iluzia alunecoasa a autosuficientei.
Sub scutul de atotputernici.
Sub frica de a nu depinde de nimeni.
Pentru ca nu-i bine sa depinzi de oameni.
Oamenii depind de oameni.
Oamenii ajuta oameni.
Oamenii asculta oameni.
Tu esti om?

Copilul si punga

Copilul si punga

Astazi mi s-a reconfirmat faptul ca joaca este una dintre cele mai frumoase indeletniciri de pe fata pamantului. Mai cu seama, joaca cu copii te poarta in locuri sufletesti unde n-ai mai ajuns de multa vreme.

Copiii, de la mic la mare, transpira autenticitate prin toti porii lor in plina dezvoltare. Cat despre jovialitate si creativitate nici sa nu mai vorbim. Astazi am avut un rendez-vous ludic cu un tanar domn de 3 ani si jumatate, care, dupa spusele mamei sale ma astepta ca pe-un mar copt.

Intru, il salut, se lumineaza la fata si ma conduce in patru labe in sus pe scara spiralata pana la locul nostru de joaca. Radem, vorbim, cantam, ne tavalim pe jos, facem trucuri de magie, citim povesti, conducem masini imaginare, pana cand omuletul zice:

“Dar ce ai tu in geanta?”

“N-am nici o jucarie in geanta”, ii zic ca omul serios.

El continua: “Si totusi ce ai in geanta?”.

Si imi zic: “Bai, nu te mai crampona de ideile tale fixe conform carora in joaca ai nevoie de jucarii. Copilul asta te invata sa fii copil din nou. Curaj, gaina!”.

Asa ca ma apuc sa scot toate efectele personale, ca intr-un soi de inventar prescolar.

In mai putin de un minut pe covor se odihneau portofelul, cheile, rujurile, facturile la gaz (neplatite), manusile, un pachet de servetele, niscaiva absorbante (niste servetele mai complicate asa), castile, un carnet de notite cu creion si tocul cu ochelarii de vedere. Ah, si o punga mica, transparenta din plastic moale.

Deschide portofelul, gaseste buletinul si zice: “Asta esti tu… cand erai dezbracata!”.

Asa se intampla cand iti faci buletinul vara; toata lumea presupune ca intr-un fel sau altul ai reusit sa faci un pictorial nud la sectia de politie pentru ca nu ti vede gulerul topului.

Ii zic amuzata: “Eh, nu prea eram dezbracata, dar in fine…”.

Se uita la rujuri si continua cugetarile: “Eu sunt baiat, eu nu ma dau cu ruj!”.

Aprob non-verbal in amuzament perpetuu.

Se uita la carnetul de notite si zice, oarecum nesigur: “Eu nu scriu, eu nu sunt fata…”.

Stau putin sa vad exact de unde i se trage asocierea, dupa care vad ca aveam si creion de buze. Creion de buze, creion de scris => creioanele-s doar pentru fete (exemplu de gandire concreta).

Il elucidez: “Nu conteaza daca esti fata sau baiat. Oricum scrii.”. Respira oarecum usurat, dupa care incepe sa mazgaleasca ceva lejer pe carnet.

Imi deschide compartimentul cu marunti si scoate trei monede: una de 50 de bani, una de 10 bani si una de 5 bani.

Mirat zice: “Ai doar trei banuti?”

“Da!” ma mandresc.

Imi ascunde banutii in ghete si rade cu pofta. Ii gasesc. Ii mai ascunde o data si tot asa.

Pe la final de portie zdravana de joaca descopera ca punga mica, transparenta din plastic moale zboara daca sufli in ea. Si numai ce ne punem pe-o suflatura care mai de care mai infoiata, acompaniata de rasete de surpriza de fiecare data cand punga danseaza in aer dusa de aerul scos in plamani.

Au fost 10 minute de joaca cu punga-n vant. De nepretuit. Pot sa decupez momentul asta si sa-l bag in san? Nu de alta, dar vai ce bine face sufletului meu de copil.

Sa mai spun ca jucariile cele mai colorate sunt de prisos, cand ai o punga mica, transparenta din plastic moale la indemana? Nu cred ca e cazul! Nu uitati sa va mai si jucati! Noapte buna!

Emotie de iarna

Emotie de iarna

2:50 A.M.

Pleci…

Iar…

Acum pentru ultima data.

Te petrec.

Dupa ce inchid usa trec intr-un univers paralel. Cu o liniste atat de apasatoare ca dorul cu care ti-am scris pe tabla “1-2-3 la perete stai, 2017 motive sa mai…”.

Ma intorc in pat si aprind lumina. Eu, pisicile si dezumidificatorul. Cred ca 3 dintre noi au nevoie de dezumidificare ca ne cam curg ochii.

Rina se baga in plapuma si ma pazeste de la ascunzis.

Picka vine si-mi toarce pe piept, dupa care se duce si se culca pe pantalonii tai lasati pe scaun.

Cred ca Rag’n’Bone Man va fi soundtrack-ul plecarii asteia. Intoarcerea la realitatea provizorie, dar atat de persistenta, a traiului apart amorteste tot.

“Las’ ca trece pan’ te-oi marita!”, ar zice mamaia mea draga de ea.

“Trece, mamaie, trece, calca totul in picioare. O sa se intoarca cu primele brize de primavara. El langa mine.

Imi zicea ca nu mai poate, ca a obosit.

Il cred…

Si io-s cam sfarsita…

Dar ce bine a fost cat a fost aici.

Am trait impreuna.

Cu bune, cu omenesti, cu sufletesti si cu trupesti.

Am facut un snop de amintiri sa ne ajunga pan’ la primavara. Dupa care facem altul. Si altul. Si tot asa.”

Noi doi si spatiul dintre noi. Un menage a trois nemaiintalnit. Pe cat de mindfucking, pe atat de drag-deepening.

Deci asa se simteau femeile ale caror barbati plecau la razboi. Ei se luptau pe frontul lor, ele pe al lor.

Dupa care barbatii se intorceau. Si viata continua, numai ca o cam lua de la capat pentru ca nici unul dintre ei nu mai era la fel.

Norocul nostru ca nu-s obuze la mijloc. Doar o cautare peste mari si tari cu regasire retur. Trebuie sa iei distanta ca sa vezi ce ai in fata mai bine. Mai ales cand ti-e greu sa privesti de aproape.

Trebuie sa pleci, ca sa stii unde vrei sa te intorci. Trebuie sa iubesti si sa fii iubit, ca sa stii ca nu mai vrei sa traiesti fara.

“Si sa te imbratisez cu coastele-as fi vrut…”

Dimineata de dupa

Dimineata de dupa

Azi-noapte, ca prin vis, dupa ce ne-am intors acasa, in timp ce zaceam intre veghe si somn in patul nostru mult prea tare (pe bune, e prea tare pentru spatele meu) il aud citind cu voce grava: “Turkish police still searching for attacker after at least 39 shot dead in assault on New Year’s Eve party in district of Ortakoy”.

Fucking shit! De ce mah? De ce? Intrebari retorice demne de o minte adormita intr-un corp obosit post-revelion. Eu mi-am cumparat bilet pentru sfarsitul lui ianuarie pentru Istanbul, pentru a fi alaturi de una dintre prietenele mele foarte bune, la nunta ei. Ce e de facut in situatia asta?

Impulsivitatea si neinfricarea (pe alocuri inconstienta) din mine strigau: Da-i in pizda ma-sii si du-te sa-i fii alaturi, ca e nunta ei! Esti prietena ei si vrei sa fii acolo cu ea, parte din ritualul ei de trecere!

Cumpatarea si ratiunea contracarau: In pana mea, vrei sa mori pe acolo ca proasta? Da, e prietena ta, numai ca de mai bine de 6 luni Istanbulul nu mai e o zona prietenoasa nici cu populatia conlocuitoare, daramite cu strainii.

Va intelege! Cu siguranta ea va intelege… Eu mai putin! Imi e teribil de greu sa inteleg valurile de violenta care se revarsa in ultima vreme. Si totusi incerc. Razboi si pace, nu? Pace am tot avut cateva zeci de ani bune. Acum e vremea razboiului. A bombelor, atacurilor, si a ganditului de doua ori inainte de a te decide sa pleci undeva… oriunde.

Atacul din Ortakoy a avut ca justificare o lege care zice ca sarbatorirea noului an in Turcia nu corespunde cu credinta locului. Fantastic! Nenea care a impuscat stanga-dreapta era imbracat in Mos Craciun… Un mis-en-scene de toata frumusetea.

Am fost in Istanbul pe vremea in care puteai sa te plimbi nestingherit pe strazi admirand ineditul locurilor fara gandul ca s-ar putea sa mori de mana vreunui om care lupta pentu credinta. Fiecare lupta pentru ceva. Unii pentru credinta. Altii pentru libertate.

Eu lupt pentru echitate. Fara bombe, dar cu vorbe multe in rafale repe-ta-ta-te. Am prietene in Turcia care oricat de acasa ar fi acele taramuri pentru ele, amenintarea cu moartea a devenit atat de apasatoare incat vor trebui sa plece altundeva sa-si regaseasca siguranta.

Pe de alta parte, imi zicea al meu om ca a citit el undeva ca Romania a avut un varf de flow migrator intr-un timp foarte scurt fara a se pune problema de amenintare a integritatii fizice. Oameni care au plecat in alte tari, nu fugind de razboi, ci mai degraba de versiunile proprii in care se afundau fara scapare in locurile de bastina.

Dupa un somn lung si adanc, m-am trezit duminica, 1 ianuarie, intr-o zi cu soare si cer senin. Mi-am baut prima cafea pe 2017 si am conversat despre verzi si uscate in doi. Deschid laptop-ul si citesc: “The LGBT fraud has been exposed, and they’re definitely not happy about it”. What? Citesc articolul, rastindu-ma pe alocuri la monitor.

Adica cum adica? Cica comunitatea activista LGBTQ din State a fost asaltata de “two bombshells” care au zdruncinat castelul de carti de joc intesat cu mituri despre realitatile afinitatilor sexuale si de gen. Nu stiam exact daca sa rad sau sa plang in fata dezinformarii in masa, asa ca am citit mai departe.

Primul “bombshell” pare-se ca e un studiu condus de vreo doi psihiatri ale carui concluzii au fost de mult bun-simt, dupa cum se poate citi si mai jos:

1. The belief that sexual orientation is an innate, biologically fixed human property – that people are “born that way” – is not supported by scientific evidence.

2. The belief that gender identity is an innate, fixed human property independent of biological sex – so that a person might be a ‘man trapped in a woman’s body’ or ‘a woman trapped in a man’s body’ – is not supported by scientific evidence.

3. Only a minority of children who express gender-atypical thoughts or behaviour will continue to do so into adolescence or adulthood. There is no evidence that all such children should be encouraged to become transgender, much less subjected to hormone treatments or surgery.

4. Non-heterosexual and transgender people have higher rates of mental health problems (anxiety, depression, suicide), as well as behavioral and social problems (substance abuse, intimate partner violence), than the general population. Discrimination alone does not account for the entire disparity.

Am citit concluziile de vreo trei ori incercand sa inteleg de unde a aparut elementul de inovatie.

1. Cum ar putea oare sa fie orientarea sexuala innascuta? De unde si pana unde? Asta cu you don’t choose who you like e adevarata cu unele amendamente bineinteles. Interesele, sursele placerii si socializarea sunt niste treburi asa mai complexe pe care nu le faci de cum ai fost expulzat din burta mamii. Iti trebuie niste experienta, niste atasament, niste timp sa iti dai seama ce iti place si de ce sau fara de ce.

2. Mai mult decat atat, cum sa fie identitatea de gen innascuta? Cand si identitatea in ansamblul sau se dobandeste in timp si dupa multe incercari si crize identitare.

3. Copiii incearca diferite comportamente, ca mod de invatare tipic skinnerian frateeee: incercare si eroare… si incercare si eroare… si tot incercare. Pana cand se prind ce prinde la ei si ce nu. Asa ca da, pot la 6 ani sa zic ca io sunt un baiat ferecat in corpul unei fete, asta nu inseamna ca a doua zi ai mei parinti, “in semn de respect si parenting responsabil”, trebuie sa ma includa in procesul de schimbare de sex! WTF people!

4. Iar asta cu tulburarile psihice in cadrul comunitatii non-heterosexuale prin comparatie cu cea heretosexuala, e ca si cum ai spune ca vara nu ninge. Prieteni dragi, evident ca vara nu ninge, pentru ca asa cum bine spunea un nene: Iarna nu-i ca vara! Non-heterosexualitatea nu e norma statistica, adica e minoritate, adica e diferenta. Cand nu esti la fel cu ceilalti (adica diferit), trebuie sa inveti sa faci fata situatiei asteia. Mecanismele de aparare aici pot fi diverse ca natura si grad de maturitate. Si da, abuzul de substante, agresiunea si auto-vatamarea sunt aparari, nu dintre cele mai izbutite dar sunt tot aparari psihice in fata stresul de a fi diferit intr-o mare de identici.

Al doilea “bomshell” cica a fost o doamna sus-pusa in APA, care mai e si activist lesbian, care a zis ca “sexual orientation is fluid and not unchangeable”. Wow! Nu pe bune? As fi crezut ca mitul asta cu fixitatea orientarii sexuale a fost dezamorsat prin anii ’50 de Kinsey care a pus pe un continuum heterosexualitatea si homosexualitatea, afirmand (cu ceva background de cercetare la activ) ca nu prea exista cazuri de heterosexuali 100% sau homosexuali 100%.

Punand in balanta aceste doua articole, unul despre lupta pentru credinta intr-o Turcie transfigurata dupa puci-ul din vara trecuta, celalalt despre lupta pentru fapte, nu mituri, in promovarea drepturilor minoritatilor sexuale, ajung sa ma intreb pana cand vom fi manati in lupta de excese de orice fel?

In razboi cica totu’-i permis, dar hai sa ne folosim si ratiunea daca tot e acolo! Da, e misto pasiunea, dar de una singura, orbeste tot. Mai ales atunci cand e fata-n fata cu ceva ce doare tare… cum ar fi credinta, cum ar fi identitatea, cum ar fi mostenirea culturala, cum ar fi dreptul la libera exprimare…

Sa ne traiti, Vasile si Vasilica! Poate ne ajutati sa ne luptam mai cu cap pentru lucrurile in care tot ne batem cu pumnu’-n piept ca credem atat de tare!

In al 31-lea ceas

In al 31-lea ceas

Deruland filmul ultimilor 5 ani am constatat ca pe 28 decembrie, My Twitch of the Day a implinit… 5 ani. De cand am trecut cu scrisul in online. Ma mai mir si minunez de unele randuri tasnite de undeva de unde par a fi fost tinute sub presiunea tacerii.

Dar twitch-ul meu mi-a fost un companion de nadejde, la zambete si draci, la comuniune si izolare, la de toate si la nimic. Sunt totusi unele lucruri de care nu am scris… inca. Unul dintre ele este Cambridge. Ca psihoterapeut mi se pare esential sa experimentez cat mai mult pentru a-mi extinde cunoasterea si a putea empatiza cu oamenii din fata mea in cabinet.

Cele 6 luni in Cambridge cu siguranta mi-au crescut nivelul de intelegere cu privire la multe aspecte legate de migratie, tara vazuta dinafara, socializare, satisfactie in munca, ierarhii sociale si profesionale, institutii, singuratate, meteodependenta, cuplul ermetic, statul la casa, prietenie, multiculturalism si universalitatea copiilor.

Trebuie sa pleci ca sa te intorci. Ma uit acum mai mult ca inainte la oamenii care decid sa plece in cautarea pasunilor mai verzi unde vad cu ochii sau unde le soptesc cunostintele ca ar fi verdele mai verde.

Si mi se confirma o credinta pe care o repetam asemenea unei mantre cand lucram in trafic de persoane: oamenii care pleaca sa munceasca inafara si aleg sa vorbeasca doar despre partile bune ale migratiei, lasand in mod convenabil la o parte disperarea, singuratatea si greul, vand o iluzie periculoasa celorlalti.

Hai ca o sa fie bine! Hai ca rezist! Hai ca primii ani sunt grei, pana treci in anul 3! Hai ca iesim in pub sambata si bem o bere si ne chill-uim! Hai c-o fi, hai c-o-mparti! Hai ca postez pe Facebook ca ma plimb prin Londra pe soare, zambind cu gura pana la urechi!

Si cu restul cum ramane? Credeti ca oamenii nu vor sa stie si reversul migratiei? Sau daca ziceti ca vi-i greu o sa fiti bagati in aceeasi oala cu cei care se duc acolo fara nimic, sa faca nimic? Cred in autenticitate, inainte de toate!

Eu n-am scris atunci cand mi-a fost greu, pentru ca eram intr-un soi de greva exprimarii. Pentru ca incercam sa-mi fie bine. Iar binele asta este o notiune atat de relativa, ca ceea ce e bine pentru tine, s-ar putea sa fie ne-bine pentru mine. Eu pot, eu sunt magician. Eu pot, eu am calatorit lumea-n lung si-n lat. Eu stiu cum e cu expatrierea.

Habar n-aveam! Calatoriile de turist n-au nici cea mai mica legatura cu migratia pentru munca. Sunt la sute de ani lumina una fata de alta. Trebuie sa fie rau, ca mai apoi sa fie bine. Asta fix din puta gandirii, dar cam asa e.

Nu as da experienta asta pe nimic. I don’t do regrets! Acum cand mai citesc chestii de genul “acum e momentul sa plecam din tara pentru ca au intarziere trenurile, nu merg oamenii la vot sau avem coruptie in politica” ma bufneste rasul, dupa care ma apuca dracii. Si de obicei ii invit pe emitatorii acestor mesaje sa se duca, sa plece, ca sa vada exact cum stau lucrurile si prin alte parti… dupa care mai vorbim.

Idealizarea strainatatii e precum idealizarea propriei tari. O extrema. Am fost si inafara granitei, cat si in interiorul ei. Pentru mine este mai bine in interior. Pentru ca imi gasesc sensul, pentru ca am oameni cu care pot vorbi, pentru ca am familie, pentru ca am locuri familiare.

Iar anul care tocmai ce se gata azi mi-a oferit in dar aceasta lectie de viata. +1 la experienta de viata pentru mine. Si e bine acum, chiar daca a fost ne-bine inainte. Imi doresc de la 2017 rezilienta mai presus de orice! Pentru ca face bine, chiar si atunci cand nu ti-e bine! Hai la multi ani!