Sa fi trecut mai bine de 2 saptamani de tacere scriitoriceasca. Rusine, rusine, de trei ori rusine! Vreau sa scriu istorii si in mijlocul evenimentelor dau bir cu fugitii. Asa se intampla cand ma iau io pe mine pe dinainte. Nu mi-am dat timp nici macar sa derulez cele traite, simtite sau gandite in ultima vreme. Ca in goana nebuna a facutului cum trebuie, a ceea ce trebuie… la timp. Cand ma apuc sa-mi planific viata lucrurile devin intortochiate si cu muuulte cusururi.
Dar azi mi-am zis: Pana aici! Imi voi face timp sa ma astern pe hartie si sa nu plec pana nu voi fi dat tot ce aveam de dat in materie de pseudoliteratura post-moderna da blog. Stau tolanita in pat avand toata matza la picioare. Da, in peisajul meu domestic a aparut, culmea, tot de vreo 2 saptamani… o matza. E nebuna, zaluda si curioasa. O sari matza departe de stapani, dar pana la urma tot cine se aseamana se aduna! 🙂
Ea jongleza cu cele noua vieti ale ei aruncandu-se dupa diverse mobile din spatele carora devine un adevarat “rescue party” recuperarea ei, iar io jonglez cam cu tot atatea. Ca mi-s proaspata mama de matza. Sper totusi sa nu-mi cresca mustati, ca de zgariat stiu ca nu ma pot abtine. Mi-s partenera de viata cu bune, rele si urate. Mai sunt eternul psiholog in cautare de conexiuni si legaturi multicauzale. La care se adauga psihoterapeutul din mine cu ipoteze sistemice, interventii social constructiviste si curiozitatea cat casa.
Sunt profesor pentru niste copii care ma fac sa rad si sa ma pun la mintea lor in fiecare zi. Sunt invatacel supervizat in activitati de formare si master. Sunt o fiica si sora care incerca pe cat poate sa le dea celor dragi o felie buna din timpul sau. Si cica mai sunt si prietena care mai iese la o vorba, la o depanare de amintiri sau punere la cale. Ati numarat voi cate vieti am pana acum, ca io deja le-am pierdut sirul.
Si cateva minute pe zi imi permit luxul de a fi io cu mine, la mine in cap, suflet, corp, spirit. De obicei cand ma transport in multele locuri in care trebuie sa fiu. Atunci, in momentul meu de timp cu mine, cand sunt inconjorata de straini grabiti care ma inghesuie in tramvai, ma lafai in interiorul meu. Mintea este dezlegata la peste si toate minunile pamantului. Visez cum o sa calatoresc io peste mari si tari ca tare mi-i dor de-o escapada in lumea larga.
Ma imaginez peste cativa ani… oare oi ramane intreaga la trup, minte si suflet? Imi dau cu parerea despre ce nume s-ar potrivi mai bine pentru copiii-mi nenascuti. Imi aduc aminte de bocancii aia pe care nu am avut timp sa mi-i comand si incerc sa vad cand o sa mi-i permit (probabil nu prea curand!). Ma ratoiesc la oamenii care ma calca pe nervi prin aroganta sau ignoranta lor zilnic. Ma umflu in pene revazand secventele din filmul lucrurilor facute de mine in ultima vreme.
Ma gandesc ca nu mi-ar strica mai multa miscare (adica sport efectiv, ca alergatul in sus/jos pe scari nu intra la categoria asta), cat nici sa mai scap de vreo 2-5-9 kilograme. Se apropie Casin… Gata cu lafaiala! Hai ca ne vedem maine dimineata din nou. Ai grija pe unde iti umbla gandurile! 😉
