Tag Archives: stereotipii si prejudecati

Abso-psycho-lutely!

Abso-psycho-lutely!

Daffodil__by_froststick

Imi propun prin acest post care sper sa nu fie mare cat o zi de post sa imi spun pasul… oful… doleanta. Ma uit in stanga si-n dreapta si nu exista zi (de la Dumnezeu daca tot am inceput cu accente religioase) in care sa nu ma impiedic de vreo incercare de comercializare a continuturilor psihologice sub diverse modalitati.

Media a explodat de cativa ani buni cu articole glossy despre “Cum sa-l recuceresti in 10 pasi?” sau “Pazeste-te de 5 tipuri toxice!”. Sa zicem ca inteleg nevoia femeilor care se declara profane intr-ale psihologiei sa mai citeasca din cand in cand articole de buzunar. La TV imi e dat sa vad exhibitii ridicole ale unor specialisti in domeniu care fie nu-s asa specialisti cum se declara, fie i-au orbit luminile de platou transformandu-i in niste papusele care fac frumos in fata telespectatorilor.

In practica, mai zilele trecute mi-a fost dat sa aud de un caz in care o psiholoaga… oloaga de o doaga, si-a depasit cu mult atributiile profesionale si etice, transformandu-se din psiholog in politai, din politai in asistent social, si din asistent social a incercat o revenire la stadiul initial, fara sorti prea mari de reusita. Dar asta cu etica si deontologia sunt deja detalii tehnice atunci cand omul nici macar nu are habar ce tre’ sa faca acolo-sa la biroul sau de persoana importanta si sfarseste prin a se juca cu vietile altor oameni in mod gratuit.

Trigger-ul meu pe ziua de azi, cel in virtutea caruia tot amestec pe aici opinii si idei din care mai improsc cu ceva lava profesionala, este un set de articole glossy, incluse evident intr-o publicatie glossy… online. Scopul meu nu e sa arunc cu noroi intelectual in stralucirea scrierilor respective, dar trebuie sa recunosc ca nu-s prea stralucite. Si ca nu-s stralucite e una, dar nici macar documentate nu-s.

Nu-i o pretentie exagerata de psiholog rigid pe care mi-o manifest acum, si nici macar nu cred ca despre psihologie ar trebui sa scrie doar psihologii. Daaaar jurnalistii care se inhama la un astfel de demers ar trebui sa-si respecte setul lor de principii etice si norme deontologice, si daca nu ma insel documentarea asupra subiectului asupra caruia doresc sa se opreasca jurnalistic este o conditie esentiala in actul creatiei.

Articolul cu pricina se numeste: “In pat cu… NARCISISTUL! 5 semne care il tradeaza” si bag seama ca face parte dintr-o serie de 4 capodopere (adica opere de citit in capot ;)) alaturi de “Top 5 zodii narcisiste: barbati care iubesc fara sa fie iubiti”, “Facebook, raiul narcisistilor” si “Vampirul narcisist: Iubind un barbat care nu poate iubi decat iubindu-se”. Mi-e clar ca toate sunt scrise de femei, dar nu stiu sigur daca de aceeasi femeie, ca partea cu numele autorului undeva pe la inceputul articolului nu prea se respecta in mediul online.

Ok, deci exista un trend ca femeile cu penita la purtator de la acea publicatie sa se focalizeze precum sacalii asupra barbatilor etichetati drept narcisici. Ma intreb daca doamnele in cauza cunosc etimologia cuvantului narcisic… Poate ca da, poate ca nu. Vine de la unul Narcis, va spun io! Care era un vanator frumusel de prin Grecia Antica care se preumbla prin Boeotia. Fiul lui Cephissus (zeul al raurilor) si a nimfei Liriope, acest omusor era extraordinar de mandru si ii cam desconsidera pe cei care il iubeau. Asa ca s-a gasit o muiere sanatoasa, pe numele ei Nemesis, care l-a atras pe misel la un iaz unde Narcis al nostru se holba si se indragosti subit de imaginea din apa, fara sa realizeze ca este propria sa reflectie. Asa ca Narcis ramase acolo, incapabil sa paraseasca acea frumusete sub-acvatica si sfarsii cam mort.

Io vad o alta tendinta care chiar ma calca grav pe nervi in randul scriitoreselor, cat si al cititoarelor de maculatura da stil da viata: ca una-doua pun etichete patologizante pe niste comportamente pe care le identifica (cu maiestria lui Hercule Poirot) la barbatii din preajma lor. Concluzia implicita: ei sunt narcisici, noi suntem niste victime. Da’ de ce sa facem una ca asta? Pe bune daca mai inteleg ceva? Ca sa vada EI ca NOI suntem cu 3 secunde mai inteligente, sau cel putin incercam sa parem? Aici am shiftat un pic spre rolul meu de femeie de la cel de psiholog, si nu prea inteleg strategia asta de coping cu barbatii din jurul nostru.

Fetelor io va dau un singur sfat (vorba cantecului): nu incercati drumuri din astea serpuite pentru ca atunci cand il tratezi pe cel de langa tine ca pe un… dusman, de care trebuie sa te aperi, asupra manifestarilor caruia trebuie sa te informezi din tratatele de psihiatrie, atunci el in contra-reactie se va comporta fix ca unul.

Sa revenim la ce ne doare. De fapt ce le doare pe doamnele cu articolele despre barbati narcisisti. Pai pe mine ma doare mintea, si pe ele le doare… treaba asta cu “narcisismul”. Hai sa facem niste delimitari ca sa imi mai treaca un pic migrena.

EGOCENTRISM = Atitudine a celui care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, tendinta de a face din sine „centrul universului”;
NARCISISM = Admiratie si dragoste exagerata fata de propria persoana fizica, care constituie adesea o stare patologica.

Carevasazica, egocentrismul este o atitudine, recte tine deeee… caracterul persoanei, adica latura atitudinal-valorica a personalitatii. Zlate ar fi atat de mandru de mine acum! Sau poate de el, ca era cam “narcisic” ce-i drept! :)) Egocentrismul mai e si o treaba foarte functionala in dezvoltarea copilului, in sensul in care in primii ani de viata (pana pe la 3-4 ani as zice io), copilul se crede “buricul pamantului” pentru ca este tratat ca atare de oamenii din jurul sau, pe de o parte, cat si pentru ca sa isi asigure supravietuirea, de pe alta parte. Ulterior, mai descopera si socializarea si da egocentrismul pe alocentrism.

Daffodil_by_RAichy

Narcisismul este o stare patologica care implica niste pulsiuni ale omului spre el insusi. Oare Garfield era narcisic cand spunea scalambaindu-se in toate felurile: I kiss myself! I kiss myself!? Adica nu-i de bine… E de rau! E de psihiatrie si spitalul noo. Tine de tulburarea narcisica de personalitate, cum suntem informati si in articolul ala cu “In pat cu… NARCISISTUL!”. Aici sa va tineti doamnele mele jurnaliste ca intram pe teren psihanalitic accidentat!

Deci voi ziceti ca “Narcisistul te face sa te simti nesigura de tine. Spune si face lucrurile in asa fel incat sa te faca sa te simti mai putin importanta, mai putin desteapta. Incearca sa te faca sa crezi ca ai avea o anumita problema. Mesajul sau neconstientizat este: Eu nu vreau sa ma simt nesigur de mine si mic, ia tu asupra ta sentimentele acestea. Din pacate, chiar fara sa isi dea seama, narcisistii iubesc sa anuleze farmecul personal al celorlalti, doar ca sa se simta ei mai importanti.”

Io ma intreb cum te poate face pe tine cineva, oricine sa te simti intr-un fel, oricare fel? Controlul asupra propriei emotionalitati unde sade: la dansul sau la tine? Ca daca nu-i la purtator atunci e cam groasa. Pentru ca, ghiciti ce, nimeni nu poate avea o influenta asa de mare asupra ta, decat in contextul in care tu ii permiti acest lucru. Suna complicat? E chiar foarte simplu. Daca el “te face sa te simti nesigura… putin importanta… mai putin desteapta (ca sa respect terminologia din articol)” asta inseamna ca undeva in fundul capsorului tau, in scenariul tau de viata, cineva important ti-a transmis un mesaj similar in raport cu care tu ai dezvoltat ceva emotii de respingere si revolta.

Si daca vorbim de mesajul analog de “Eu nu vreau sa ma simt nesigur pe mine si mic, ia tu asupra ta sentimentele acestea”, oare e vorba de tulburarea de personalitate narcisica asa cum afirmati cu atata siguranta in articol, facand o apologie simptomatica complexa a acesteia, sau pur si simplu de manifestari narcisice ca elaborari defensive, stari de grandoare care intruchipeaza un mecanism de aparare in raport cu anxietatea relationala?

Oare voi ce defense folositi in relatia cu partenerul vostru de cuplu? Ok, el e narcisic, iar voi scrieti intelectual despre cat de narcisic e el… deci folositi nitica rationalizare, intelectualizare, deplasare. Sa mai continui? Nu voi explica cele trei mecanisme de aparare insirate, lasandu-va domniilor voastre placerea de a le descoperi prin lectura.

Pazea ca am mai gasit o duda: “Narcisismul pare sa se fi nascut dintr-o istorie personala a abuzului, sau a sentimentului de a fi fost neglijat in copilarie, ceea ce duce la maturitate, catre situatii de atasament dominate de nesiguranta. Persoanele care nu au incredere in propria persoana asa cum sunt narcisistii, nu pot vorbi in mod coerent despre familia lor, iar amintirile lor sunt fragmentate si contradictorii. Cel mai comun mit pe care le place sa il exploateze este mitul familiei perfecte: au trait intr-o familie ideala. Nu le place deloc sa recunoasca problemele care poate au existat in familia lor.”

Unu la mana, cand zici abuz deja cititorul se duce cu gandul la batai cu strigaturi, deci hai sa folosim cu blandete unele cuvinte, mai ales cand ne adresam unui public neavizat. Doi la mana, atasamentul anxios poate a avea o paleta atat de mare de manifestari, iar narcisismul nu se incadreaza in cele esentiale. Poate fi eventual colateral. Generalizarea conform careia narcisistii se auto-declara ca provenind din familii perfecte e cam nefondata si foooarte stereotipa. Renuntati la ea, ca macane grav! Ca sa zic asa, am intalnit multi “narcisisti” care sunt autentici in istorisirile lor familiale. Si daca vorbim de mitul familiei perfecte, ne cam ducem spre idealizare ca un alt mecanism de aparare, nicidecum narcisism.

Ceea ce mi se pare evident in comportamentul relational al oricarui om este nevoia recurenta de valorizare si gratificare pentru ceea ce este, ceea ce face, ceea ce gandeste, ceea ce simte si tot asa. Naturalmente, in functie de gradul de satisfacere al acelei nevoi in copilarie, manifestarile prezente prin care omul isi reclama partea de valorizare pot fi mai mult sau mai putin accentuate. Dar de la tendinte pana la simptomalogie patologica e o cale atat de lunga incat nici nu-i vad capatul daca imi mijesc ochii.

La al doilea punct din care tu, fata draga care citeste articolul respectiv, il poti identifica in pat pe narcisicul tau de serviciu zice ca: “Narcisistilor le este frica de emotii. Emotiile apartin oamenilor si acestea isi fac aparitia in atatea si atatea forme, pe parcursul interactiunilor noastre cu ceilalti. Narcisistii incearca pe cat de mult pot sa evite emotiile, pentru ca manifestarea lor inseamna sa arate celorlalti ca pot fi si vulnerabili, ca pot la randul lor sa fie influentati de cineva sau ceva. Atunci cand o situatie devine prea emotionala, narcisistii au tendinta de a schimba subiectul.”

De obicei oamenii care recurg la mecanisme de aparare resimt frica, anxietatea ca ceva visceral. Deci fie ca adopti o atitudine de supravalorizare a propriei persoane, idealizare a unui eveniment/persoane/situatii, rationalizare sau intelectualizare e clar ca te cam caci pe tine de frica si organismul intra in mod defensiv. Evitarea in sine este un alt mecanism de aparare, dar n-as zice ca evitatea emotiilor ar fi chiar ceea ce se intampla in “narcisism”, ci mai degraba evitarea emotiilor negative, stresante. Ca atunci cand vine vorba de mandria asupra propriei persoane, oamenii care se apara astfel, nu au nici o problema in experimentarea emotiilor pozitive conexe.

Cica, si ma straduiesc sa citez cat mai fidel: “O alta tendinta comuna a personalitatilor narcisiste este aceea de a pune pe un piedestal pe anumiti oameni. Logica lor functioneaza astfel: Daca gasesc pe cineva perfect pe care sa admir si de care sa fiu aproape, ceva din perfectiunea sa va trece catre mine, iar eu voi deveni perfect prin asociere. De aceea, narcisistii au si tendinta de a idolatriza anumiti oameni”.

Aceasta “idolatrizare” nu este altceva decat mecanismul de aparare psihica al idealizarii. Si, apropo, voi nu aveti modele in viata, la care va uitati ca la soare? Daca nu, e cazul sa va cautati, ca fac bine mai ales atunci cand resimti nevoia de auto-actualizare. Si daca “narcisistul” cu care sunteti in pat va pune pe un piedestal, e de rau? Sau vi se activeaza ceva simtaminte de unworthiness care va cam impiedica sa va bucurati de inaltimi si sa admirati peisajul?

Si bomboana de pe coliva bietul barbat “narcisist”, crucificat glossy e: “Narcisistii au obsesia controlului. Nu suporta sa stea la mana preferintelor altor persoane, fiindca acest lucru le aminteste ca nu sunt complet independenti, ca trebuie uneori sa ceara ceea ce isi doresc si ca, mai rau, oamenii s-ar putea ca uneori sa nu prea fie dispusi sa dea”.

Sa zic la modul general, ca asta cu nevoia pronuntata de independenta si control asupra lucrurilor se intalneste cam la majoritatea populatiei cu ceva experienta de viata, fie ei barbati sau femei? Vulnerabilitatea nu-i tocmai cel mai confortabil simtamant asa ca noi, oamenii, ne alegem cu grija persoanele in fata carora ne putem da jos chilotii de fier ai controlului si independentei. Nu de alta, dar nu ne prea place sa fim surprinsi cu chilotii in vine.

Acestea fiind spuse, lasati toti “narcisistii” sa vina la mine! Promit ca n-o sa fiu Nemesis cu ei… Ii pun intr-un cerc sa ne jucam de-a impartasirea…;)

Misandria fata-n fata cu misoginia

Misandria fata-n fata cu misoginia

Motto:

Inspiratia cand imi vine
Tocesc buricele degetelor bine
Compactand pe tastatura
Ganduri ca-ntr-o harababura
Ordonata prin discurs
Fuge lumea ca de urs…

Cum unui om nu-i sade bine cu prea multe certitudini in viata asta, ma declar incerta. Dar un lucru stiu sigur: prostia, cat si trufia nu discrimineaza. Sunt precum in definitiile acelea pompoase de EU in care un ceva este “irrespective of gender, race, sexual orientation, religious preference and/or ethnicity”.

Dar atunci cand vin la pachet puteti spune cu mana pe… ce vreti voi… ca sunteti martorii unui eveniment aparte. Tentatia de alunecare pe panta abrupta a generalizarii in functie de sex in astfel de cazuri e pantagruelica. Sa-i fac fata? Sau sa-i fac spate?

Interesant pentru perpetua mea autoanaliza (pe durata intermezzo-ului egocentric va puteti indeletnici cu stersul ochelarilor, hidratatul sau mictionatul… in functie de nevoi) este ca nu ma consider nici misogina, si cu atat mai putin misandra. Unde-i ura, nu-i de bine… si deci, nici de mine! Si in plus de ce oare as investi atata energie si timp intr-un simtamant care la sfarsitul zilei nu ma prea incalzeste cu nimic, ci mai degraba ma lividizeaza.

Note to others about Self: Aflati despre mine, ca atunci cand sunt iritata, tind sa adopt un limbaj atat de elevat incat pun pe fuga si soarecii… de biblioteca. Ori atat misoginia, cat si misandria implica investitii uricioase pe termen lung. In misoginie barbatii isi toooot maniesta ura in raport cu femeile (cica!), iar in misandrie femeile ii urasc expresiv pe barbati (tot cica!).

Sa il citez pe Bob (si daca va ganditi la altul decat la Marley, sper sa fie Dylan) si sa spun: One love, one heart/ Let’s get together and feel alright… ? Mai bine nu, ca o sa imi aud vorbe ca sunt asa si pe dincolo. They be hating!

Misoginia si misandria fac un cuplu armonios in care predomina dragostea, pun pariu! Dragostea oamenilor fata de propriile pareri, intrucat le prefera pe acestea ca parteneri de alcov in locul unei fiinte vii si respirande. Si mai zic ca gradul de stereotipizare a celor doua concepte mai are un pic si atinge stelele. Ca ele suna bine, asa ca pot fi folosite zi lumina pentru intunecarea mintilor iluminate cu neon fara filament.

misogyny

Offff… Catama sarcasmul imi iese prin pori, stimati cititori. Dar chiar nu ma pot abtine, si ar fi nedrept din partea dvs sa-mi pretindeti abstinenta in aceste vremuri de rascruce(a ma-sii). Lumea zice-se e plina ochi de misogini care zic ca femeile sunt proaste si urate, si de femei din alea… misandre, care contra-zic cum ca barbatii sunt prosti, fuduli si rai de gura. Si printre ochiurile pline ochi, mai zac si ceva zvonori si raspandaci a caror menire existentiala e sa ingane in surdina: Ai auzit ma, ce a zis ala?

Partea absolut ilara in toata povestea asta cusuta cu ata alba e ca in definirea ca la carte a misoginiei, cat si a misandriei nu se specifica cine infaptuieste actul de ura, ci doar cine e tinta… sau destinatarul, sa-i zicem mai light asa. Adica asa cum barbatii pot fi misogini sau misandri, pot la fel de bine si femeile sa fie misogine sau misandre.

misandry

Aoleo! Pai cum vine asta? Si aici imi rasuna in creieri o fraza pe care o striga solistul trupei Enter Shikari aseara in Tunari (bestial show, apropo): Use your mind, because if you don’t, somebody else will use it for you! Cam asa si cu ingurgitarea de metri cubi de cuvinte complicate in contexte comode, care ne fac sa parem niste eminente cenusii.

Trezirea! Ca nu suntem. Cu cat ne afundam mai tare fundul in canapeaua comoditatii intelectuale, cu atat mai tare el va prelua functiile intelectuale ale capatanii si vom fi o sleahta de neispraviti cu basini in cap pe post de idei briliante despre lume si viata.

Sunt feroce, ca de la iritare am ajuns la enervare. Ca asa ma autoalimentez io cateodata, cand am asteptari si pretentii de la oameni, iar acestia din urma, oamenii actioneaza, cum e si normal, in virtutea propriilor lor scenarii de viata. Problema apare atunci cand scenariile lor nu au nici in clin, nici in maneca cu asteptarile mele, si atunci fac un mare zbuf.

Oricum replica “Ma asteptam la altceva din partea ta!” este atat de cliseica incat parca m-as lua la snopeala ca m-am lasat purtata de valurile emotionalitatii in directia aia. Si totusi, oameni suntem. O viata avem.

Presupunerile sfarsesc prin a ne supune. Asa ca in loc sa ma astept io ca lumea sa posede o inteligenta adaptata, ce-ar fi sa ii las sa fie asa cum sunt ei, dupa care sa ma orientez spre cei inscrisi la tombola: Cine ale cel mai mare IQ si habar nu are ce sa faca cu dansul? Biletele necastigatoare vor avea cu siguranta castig de cauza.

Tu cat de destept te crezi?

Victimizarea sexuala la barbati – Mituri vs Fapte

Victimizarea sexuala la barbati – Mituri vs Fapte

Media romaneasca se confrunta cu un caz de stire fara precedent (raportat): un taximetrist in varsta de 34 de ani din Tulcea, insurat si cu 3 copii a fost victima a unui abuz sexual venit din partea unei cliente in varsta de 30 de ani, necasatorita si fara copii, dar cu un prieten plecat la munca in Spania. S-a vazut de la o posta lipsa de profesionalism in toate materialele care au abordat subiectul. Se simteau pe fundal chicotelile si prejudecatile oamenilor care ar trebui sa fie in stare sa relateze obiectiv o serie de fapte, fara sa bage exclamatii, tonuri tendentioase sau epitete marete ca si o garnitura nedorita.

Nu vreau sa comentez mai mult de atat reportajele diferitelor posturi TV, dar pana la urma viata in continuare snopeste in bataie filmul, si tot raul are si o parte constructiva: aceea de a sensibiliza societatea romaneasca la o problema prezenta si actuala – victimizarea sexuala a barbatilor. Am simtit nevoia sa sparg niste mituri despre acest tip de victimizare asa ca in my quest for information am dat peste un site care se numeste Male Survivor si isi propune sa “overcome sexual victimization in boys & men”.

Frunzarind site-ul cu pricina am aflat ca prin 1991 la a V-a Conferinta Internationala despre Incest si Probleme Conexe din Biel, Elvetia s-a vorbit fix despre miturile victimizarii sexuale la barbati, care sunt originate in gandirea stereotipa a diferitelor grupuri sociale. Nu stiu in ce masura e un numar corect sau nu, dar cert e ca din 1991 pana acum probabil mai pot fi puse la numaratoare cateva. Astfel sa-i dam bice si sa incepem sa le enumeram…

1. Baietii si barbatii nu pot fi victime.

Deci carevasazica, conform cu reprezentarea sociala a barbatului ca macho, acesta din urma, el masculul sau puiul de mascul nu poate fi victima sau vulnerabil sor that matter. El este luptator, conducator, provider, nu victima. Barbatul este in stare sa isi poarte singur de grija, pentru ca sub aspectul fortei fizice brute este considerabil mai puternic decat femeia. In realitate, in cazurile de abuz sexual asupra baietilor acestia sunt cu mult mai slabi si vulnerabili decat agresorii lor, si deci nu prea pot riposta.

De ce? Pai, pentru ca agresorul most of the times este bigger, stronger and has more knowledge (premeditation-wise) decat victima. Puterea evident se exercita dintr-o postura de autoritate, facandu-se apel la resurse cum sunt banii (sau alte forme de ademenire) sau amenintari. Whatever works, unfortunately!

2. Majoritatea cazurilor de abuz sexual asupra baietilor sunt realizate de barbati homosexuali

Pedofilii care si-au pus in minte sa ademeneasca si sa molesteze baieti nu isi exprima vreo orientare homosexuala, asa cum nici pedofilii care molesteaza fete si-ar exprima comportamente heterosexuale. In timp ce o multitudine de child molesters au o preferinta de gen si/sau varsta, dintre cei care se orienteaza spre baieti, majoritatea nu sunt homosexuali. Doar pedofili.

3. Daca un baiat are erectie sau orgasm ca rezultat al abuzului, asta inseamna ca a participat de buna voie sau ca a experimentat placere

Realitatea e dura uneori in fapte si anume ca reprezentantii sexului masculin pot raspunde fizic la stimulare (prin erectie) chiar si in situatii sexuale dureroase sau traumatizante. Terapeutii care lucreaza cu sex offenderii stiu prea bine ca o modalitate prin care agresorul poate mentine cu titlul de secret un abuz sexual asupra minorului este chiar etichetarea raspunsului fiziologic sexual al copilului ca un indicator al disponibilitatii sale de a participa la actul sexual.

Pe scurt “Ti-a placut, ai vrut-o!”. Supravietuitorii abuzurilor sexuale de cele mai multe ori experimenteaza sentimente de culpabilitate si rusine pentru ca au avut erectie in timpul abuzului. Stimularea fizica (vizuala si auditiva) este cel mai probabil sa se intample intr-o situatie sexuala. Acest lucru nu inseamna nici pe departe ca minorul si-a dorit experienta sau ca a inteles pe deplin implicatiile sale la acel timp.

4. Impactul traumatic al abuzului sexual asupra baietilor este mai diminuat decat cel asupra fetelor

In timp ce unele studii au concluzionat ca impactul pe care abuzul il are asupra baietilor/barbatilor este perceput ca mai putin daunator, din ce in ce mai multe studii arata ca efectele pe termen lung ale abuzului sexual sunt considerabile pentru ambele sexe.

Exista o foarte mare probabilitate ca baietii/barbatii sa fie mai afectati de refuzul sau indisponibilitatea societatii de a accepta victimizarea lor, si de credinta disfunctionala rezultanta ca acestia trebuie sa treaca peste abuz in tacere.

5. Baietii abuzati de barbati sunt sau vor deveni homosexuali

In timp ce exista teorii diferinte asupra formarii si dezvoltarii orientarii sexuale, expertii in sexualitate umana nu considera ca experientele sexuale premature joaca un rol semnificativ in adolescenta tarzie sau in conturarea orientarii sexuale la varsta adulta. Este very unlikely ca cineva sa faca pe altcineva sa fie heterosexual sau homosexual, dat fiind ca orientarea sexuala este o treaba complexa si prin urmare ar fi reductionist sa adopti un singur raspuns sau teorie in a explica de ce cineva se identifica ca homosexual, heterosexual sau bisexual.

Independent daca sunt agresati sexual de barbati sau femei, experientele sexuale premature la baieti sau fete au efecte devastatoare sub mai multe planuri, incluzand confuzia de identitate si orientare sexuala. Multi baieti care au fost abuzati de catre barbati cred in mod eronat ca ceva din ei este atragator dpdv sexual pentru barbati, si ca prin acest lucru ar fi homosexuali sau efeminati. Inca o data, total neadevarat!

Pedofili care resimt atractie sexuala in raport cu baietii admit ca lipsa parului de pe corp si trasaturile sexuale adulte actioneaza ca triggeri ai excitatiei sexuale. Incapacitatea unui pedofil de a dezvolta si mentine o relatie sexuala functionala pe termen lung este o problema – nu trasaturile fizice are unui baiat imatur sexual.

6. Sindromul vampirului conform caruia “baietii care sunt abuzati sexual, vor adopta acelasi comportament transformandu-se la varsta adulta in abuzatori”

Acest mit este foarte periculos dat fiind ca poate facilita stigmatizarea copilului abuzat, etichetandu-l ca abuzator. Baietii ar putea fi tratati eronat si nedrept in potentiali agresori, decat sa fie luati ca victime sau supravietuitori ai abuzului care au nevoie de asistenta specializata. E drept ca cei mai mult agresori au istoric de abuz sexual, dar e fals ca cele mai multe victime devin agresori.

Un grup de cercetatori americani a gasit o diferenta primara intre agresorii care au fost abuzati sexual si adultii abuzati sexual in copilarie care nu sunt agresori: barbatii care nu erau agresori povestisera despre abuzul experimentat, si fusesera crezuti si sprijiniti de catre persoanele semnificative din viata lor. Din nou revin si spun ca majoritatea victimelor nu se duc in lume si devin agresori adolescenti sau agresori la varsta adulta; iar cei care nu agreseaza in adolescenta nu incep sa agreseze la varsta adulta, daca obtin asistenta si suport in copilarie.

7. Daca agresorul este femeie, baiatul sau adolescentul ar trebui sa se considere norocos pentru ca a fost initiat in activitati heterosexuale

In realitate, sexul coercitiv sau prematur, fie ca agresorul este mama, matusa, o sora mai mare, bona sau o alta femeie in pozitie de autoritate asupra baiatului, se soldeaza cu sentimente de confuzie, furie, depresie care pot degenera in comportamente (auto)distructive. Sa fii folosit ca obiect sexual de catre o persoana mai puternica, este intotdeauna un act abuziv si cu foarte multe consecinte negative pe termen lung.

Asadar si prin urmare, suntem destul de maricei ca sa mai credem in mituri generate de prejudecatile societatii actuale, cat si cu suficienta capacitate de rationare care sa ne impiedice sa o luam pe drumul ilogicii in ceea ce priveste analizarea abuzului sexual asupra minorului, fie el baiat sau fata.

Mainly credinta in mituri de acest gen este periculoasa si foarte daunatoare, intrucat atata vreme cat societatea se va increde in acestea si le va transmite mai departe  catre copii inca de la o varsta foarte frageda, barbatii abuzati sexual nu vor mai putea beneficia de identificarea corecta a problemei lor si asistenta specializata. Mai mult decat atat, o posibila consecinta a generalizarii acestor credinte disfunctionale, ar fi aceea ca ii poate determina pe barbatii supravietuitori ai abuzurilor sexuale sa perpetueze aceasta suferinta abuzandu-i pe altii.

Atata vreme cat baietii si barbatii care au fost abuzati sexual cred ei insisi in aceste mituri, se vor simti invariabil rusinati si furiosi. Daca supravietuitorii abuzului sexual dau titlul de adevar acestor mituri vor genera un alt mit cu care vor trebui mai apoi sa se lupte: ca a fost vina lor. Nu se poate pune problema vinei sau a acordului liber consimtit al minorului cand vine vorba de un abuz sexual, desi agresorii mizeaza pe aceste mituri in apararea lor.

Ca parte din procesul de recuperare fizica si psihica dupa o experienta traumatica cum este cea a abuzului sexual, detasarea de aceste mituri si inlaturarea lor completa din sfera gandirii supravietuitorului este esentiala.

Si acum, ca am beneficiat de pastila mea intelectuala, cu studii si descoperiri in domeniul victimizarii sexuale masculine I will make the time and space to speak a bit of my mind, legat de cazul barbatului care a fost agresat sexual de clienta sa in prag de noapte. Am vazut/auzit atatea reactii incat am putut sa ma lamuresc destul de repede ca lumea se teme de astfel de cazuri iesite din norma societatii.

Pai cum adica l-a violat? Ce barbat mai e ala care se lasa violat de o femeie?

Eu sa fi fost in locul lui ii dadeam una dupa ceafa si ii smulgeam cutitul din mana!

La ce buna era gagica sa zica mersi ca s-a uitat la el!

Dar ce cauta la ora aia la ea in casa? Eu unul nu m-as fi dus!

Really? Pana aici merge capacitatea de rationare a majoritatii? Statistic vorbind, cam da! Am tinut musai sa vad cum a fost prezentata aceasta stire de vreo 3 – 4 posturi TV, si dintre toate doar 1 s-a apropiat cat de cat de obiectivismul specific stirilor. Jocurile de putere nu tin doar de forta fizica. Nu numai barbatii stiu sa ameninte sau sa violeze for that matter. Nu doar femeile se pot simti incoltite. Nu numai femeilor li se poate face frica in timpul unei interactiuni cu o persoana de sex opus, atat de frica incat nici macar sa nu mai adopte una dintre strategiile de fight or flight, ci pur si simplu sa inghete in fata amenintarii. Si nu conteaza cat de scurta a fost fusta tipei sau cat de tarzie era ora la care ea l-a chemat pe el sa ii aduca o sticla de vin. Asta nu justifica in nici un fel un comportament abuziv sexual din partea celuilalt.

Nu stiu daca ati vazut filmele The Accused sau The Sleepers, dar mintea mi-a fugit instant catre ele ca referinte cinematografice care descriu fidel doua problematici conexe ale violului: responsabilitatea victimei de sex feminin intr-un gang bang si efectele pe termen lung ale unui viol infatuit de niste barbati asupra unor baieti. Daca nu le-ati vazut si va intereseaza subiectul, go ahead and watch them si pe urma mai vorbim.

Eram adolescenta cand am vazut The Accused, si cu mintea de atunci am stat un pic in cumpana judecatii si mi-am zis: “Bine ma, dar ea era beata moarta, dansa lasciv prin bar si atata barbatii. Oare nu s-a asteptat nici o secunda la ceea ce a primit in final?”. Un lucru este mai mult decat cert pentru mine, cea de acum: Nimic, dar absolut nimic nu justifica abuzul. Nici macar teoria victimei provocatoare. Cred in locus of control-ul intern, asa ca nu conteaza cat de scurta era fusta, ci cat de lunga a fost mintea.

Cat despre The Sleepers, acolo apare sub analiza mitul ala cu baietii abuzati care devin abuzatori. Dintre cei 4 prieteni care au patit-o grav in film doar 2 au devenit criminal & drug addicts, in vreme ce unul s-a facut jurnalist, iar altul procuror. Ceea ce a facut diferenta a fost tocmai ajutorul sustinut acordat la timpul potrivit.

Concluziile mele cu privire la cazul taximetristului violat ar fi:

– dat fiind varsta inaintata a omului, precum si suportul primit din partea familiei cred ca recuperarea sa se va desfasura smooth and silky;

– nu cred ca va scapa de misto-urile colegilor taximetristi care il vor tine in “Ce-ai facut ma? Te-a facut pe tine o femeie?”, fapt care poate sa genereze si o posibila falsa recunoastere a consimtamantului acordat violatoarei de catre victima, menit sa il faca pe om sa scape de batjocura colectiva;

– declaratia sa cu “Am un mesaj pentru agresoare: S-ar fi putut rezolva cu frumosul, nu trebuia sa ma bati” nu e altceva decat incercarea omului nostru de a-si recapata controlul asupra propriei vieti. Daca crede ca are control, atunci nu se mai simte atat de vulnerabil;

– exista mari sanse ca agresoarea sa fie gasita “mentally deranged” si aici s-a rupt filmul, adica ea se duce la nebuni, iar supravietuitorul abuzului castiga premiul de a fi fost violat nu de o tipa buna, ci de o nebuna.

Si ca sa inchei intr-o nota cinica, vorba telenovelei sau a cantecului holografic: Si barbatii plang… cateodata. Si barbatii pot fi violati… tot cateodata. Asta nu ii face nici prosti, nici pampalai, nici tantalai. Ci doar umani. Mitul barbatului atotputernic se spulbera pe zi ce trece, lasand loc unui alt mit sa creasca si sa infloreasca: Mitul femeii autosuficiente. Don’t you just love modern society and its social dynamics? 😉