Tag Archives: studii

Totul va fi bine! :)

Totul va fi bine! :)

Cercetatorii britanici zic ca…
…cel putin 1 din 10 angajati din vreo 7 tari europene a fost nevoit sa isi ia un medical mic pentru starile de depresie generate de satisfucktia de la locul de munca.

Tarile survolate in acest nou studiu cu un esantion gigant de 7000 de gigei, sunt: Marea Britanie, Danemarca, Germania, Turcia, Italia, Spania si Franta. Daca tot ne place pana la lacrimi (si voma) statistica, cica fo 20% dintre cei 7000 de subiecti (adica cam 1400 de oameni) au fost diagnosticati cu depresie de-a lungul si latul existentei lor. Well aici pot intra in discutie o groaza de alti factori, nu neaparat doar locul de munca, dar cifrele sunt truly inspaimantatoare.

Oare astia incearca sa ne bage in toti sperietii sugerand ca ne indreptam vertiginos spre o planeta de deprimati?

Why would you do such a thing?

Ca producatorii de anti-depresive sa vanda pilulele magice ca bombonelele in corporatii?

In loc sa imi iau Skittles de la tonomatul din hol, sa imi iau niste Zoloft? Ar fi o teorie, asta daca m-as duce in directia teoriilor conspirationiste. Cineva important pentru mine mi-a zis o data ca nu e rau sa fii un pic paranoic once in a while, si bine zicea. Omul deprimat deja nu mai e interesat de altceva decat de sine si nici macar.

Deci putem vorbi si de clasica strategie de “amestecare a oamenilor” ca acestia sa isi piarda focusul asupra a ceea ce ii doare cu adevarat: ca nu le sunt respectate drepturile la locul de munca, cat si inafara acestuia. Ca UE e mai preocupata de cum sa se ciondaneasca in foruri oficiale despre cine ce datorii mai are in loc sa se concentreze pe cresterea calitatii vietii pentru tarile membre ale comunitatii.

Ca in materie de servicii si beneficii sociale, fiecare tara se confrunta cu their own shit din care incearca sa iasa sau in care a invatat sa innoate atat de bine. Si totusi sa nu ne indepartam de subiectul studiului realizat de European Depression Association, respectiv draga de depresie.

Cica depresia e mai intalnita in randul englezilor, danezilor si nemtilor, decat in randul turcilor, spaniolilor, italienilor sau francezilor. Ceea ce mi se pare si normal, atata timp cat dpdv etiologic starile depresive sunt influentate major de conditiile meteo. Unde-i frig lumea nu prea mai vrea sa traiasca. Unde-i cald e alta viata, dar ajung astia la celalalt pol de sangre caliente care doreste sangre…;).

In cazurile de depresie generata de shit-ul de la locul de munca, angajatii europeni intervievati declara ca nu le-au spus angajatorilor de teama sa nu isi puna in pericol slujba. Pe de alta parte, angajatorii declara ca nu prea au sisteme de suport pentru genul acesta de situatii – mai putin britanicii care cica ar avea ceva proceduri HR pentru sustinerea morala a angajatilor napaditi de depresie.

Studiul a facut ceva valuri pana in Parlamentul European, determinandu-l pe Stephan Hughes, Responsabilul European cu Employment-ul si Social Affairs-urile sa declare ca “Depresia la locul de munca reprezinta o provocare sociala si organizationala care genereaza consecinte nefaste si care necesita atentie si actiuni din partea Uniunii Europene”.

Nu-i asa ca suna bine? Parca imi si dau lacrimile un pic in timp ce nu-mi pot stapani impulsul de a aplauda frenetic discursul lui nea’ Stephan. Bun. Asta ar trebui facut. Ceea ce se (nu) intampla insa ne afecteaza pe toti, incepand de la tarile veterane UE cum sunt Italia sau Marea Britanie, pana la noi astia nou intrati si debusolati care ne rugam in principiu la munca legala, nu neaparat masuri HR anti-depresie.

Sa zici mersi ca ai de munca, si mai terminati cu vaicareala despre depresie! Ce-i aia depresie ma? Vi s-a urat cu binele? Dar cand lucram pe vremea lui Ceasca in 3 schimburi, fara lumina, la norma, cum era? Atunci nimeni nu se mai deprima!

Corect! Comunismul a avut si el plusurile lui, unul fiind ca nu lasa sa transpara problemele de dinamica sociala si psihologica, ci le sugruma din fasa. Pe atunci daca aveai o parere, erai redus la tacere intr-un fel sau altul. Si acum daca ai o parere mai vehementa tot in directia uniformizarii se actioneaza, numai ca olecuta mai democratic.

Toate-s noi si vechi sunt toate!

Dar ma bucura faptul ca se mai fac ceva team-building-uri pe bune, ceva training-uri pentru luminat de minti si ca se mai deconteaza de catre C.A.S.M.B. (pe alocuri) sedintele de psihoterapie pe care un angajat care chiar vrea sa isi rezolve problemele pe aceasta cale.

Restul mergem pe la concerte, la un suc cu prietenii, stam de vorba cu necunoscuti, dezbatem cu colegi de breasla despre cum se intampla lucrurile si cum ar trebui sa se intample. Si astfel trecem de la clasica depresie, la depresia reactiva. Catama progresul! 🙂

Lucrurile nu se vor schimba niciodata peste noapte, dar merita sa aprinzi un bec din cand in cand si sa iti dai cu parerea despre cum ar fi daca lucrurile ar fi altfel. Daca nu doar ai avea drepturi pe hartie, ci si in fapt. Si daca in loc de a fi deprimat, ai fi fericit la locul de munca.

Asa ca nu pot sa spun decat: Mainile in aer si striga cu mine! Totul va fi bineeee! :))))

Fericirea-i un lucru mic…

Fericirea-i un lucru mic…

Azi, at the mere crack of dawn if I may say so, in timp ce domesticeam agale prin casa in sunet de radio mi-a ajuns la urechi o stire. Relatia mea cu mass-media este una foarte selectiva in prezent din motive de igiena mentala, deci pana si simplul fapt ca ascultam stiri poate fi catalogat drept o intamplare fericita.

Era vorba despre fericire. O stire matinala despre fericire, daca va vine sa credeti! Cand totul e pe dos, cand se aud doar recesiuni, calamitati sau maceluri, rasare ceva legat de fericire, mi-am zis in sinea mea. Merita ascultat cu precizie. Si asta am si facut. Am ciulit urechile, bulbucat ochii si redus zgomotul de fond din camera pentru a putea sa cuprind toata semnificatia stirii despre fericire.

La finalul celor 30 de secunde informative, din nefericire mi s-a reconfirmat o tema mai veche a mea legata de modul in care sunt realizate si distribuite stirile si anume ca everything is freaking distorted for enhancing mass anxiety. Tanti de la radio nu a facut altceva decat sa interpreteze ca o stirista blazata un recent studiu realizat de Worldwide Independent Network of Market Research – Barometer on Happiness 2011.

Ideea cuantificarii si operationalizarii unui concept precum fericirea este sa zicem indrazneata. Daca n-ai instrumentele, ipotezele si esantioanele necesare, risti sa cazi in derizoriu fiind amintit in istoria stiintifica drept “aia care au incercat sa faca ceva cu fericirea“.

Suspicioasa din fire, cat si cu ceva accente de hiperexactitate la activ, a trebuit sa ma informez right away despre ce era vorba cu adevarat. Chiar nu poti avea incredere in orice voce pe care o auzi la radio. Tre’ sa sapi pana dai de substanta, de esenta. Sunt scormonitoare de fel, mai ales cand vine vorba de abstractiuni ca cea in discutie :)).

Dupa ce mai ca mi-am tocit lopata am dat peste niste chestii basic despre studiul in cauza:

– 58 de tari;

– 52,913 respondenti;

– distributie cvasi-egala pe sexe;

– o medie de varsta cuprinsa intre 30 – 50 ani pentru respondenti;

– venituri medii spre mici pentru majoritatea respondentilor;

– studii medii ca si forma predilecta de invatamant a respondentilor;

– majoritatea crestini;

– lupta crancena intre respondentii care pot/stiu sa citeasca in engleza si cei carora le este total straina.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat refreshing si cat se poate de direct la toata mega-cercetarea asta, fara a avea pretentia ca am cuprins-o pe toata in sapaturile mele a fost introducerea din comunicatul de presa, care suna ceva la maniera:

“Even though we are gloomy about the economy and expect our economic well-being to worsen, we are still “happy” going into 2012. 53% of the world is happy compared with 13% who say they are unhappy.”

Deci, globally speaking, shit happens, but people still find a way to be happy. Si aici intervin si noile mele achizitii in materie de gandire critica si interpretare, respectiv: simplitatea si orientarea catre ceea ce merge in viata asta. Desi tentatia de a ma apuca sa disec in lung si-n lat toata tesatura asta academica in bucatele mici pe care sa le impung mai apoi sa vad daca mai misca vreuna, este foarte mare, n-o voi face. No more over-thinking and hyper-analyzing for me, please! I wanna feel the zen and see the big picture!

Si acum sa trecem intr-un registru oleaca mai down to earth si non-academic. Pentru in fond si la urma urmei, lumea care a participat la studiul asta a trebuit sa raspunda la o intrebare cat se poate de simpla: “So far as you are concerned, do you personally feel happy, unhappy or neither happy or unhappy about your life?”. Aceasta este intrebarea, dragii mei! Do you? Acum incerc sa fiu foarte concreta cand zic ca asta cu filingul da hepines este tricky rau.

As per my non-expertise, cu cat mintea ti se duce peste mari si tari, sa faci conexiunile lu’ peste despre sensul vietii, valori, credinte, experiente de viata, asteptari and so on, cu atat filinguiala se ofileste si cade ea singura. Si nici nu se mai oboseste sa-ti dea vreun semnal corporal de: Da, bah, esti fericit, ca uite ce s-a zbarlit paru’ pe tine si de ia cu valul de caldura! pentru ca tu esti inchis in capul tau. Oh, si ce-ti mai place s-o faci pe intelectualul! Zic asta, pentru ca si mie imi place.

Si accept si faptul ca nu sunt un respondent tocmai confortabil. Sunt aia care stie cum se fac testele, cum se coreleaza si tot asa. Ba mai mult, sunt aia care are nevoie ca la un anumit nivel sa fie calare pe situatie. Most of the time…si in ce a mai ramas din timp lucrez cu partea aia din mine pentru care miscarea de rezistenta impotriva mintii mele este la ordinea zilei. Deci, mai incercam o data…

Ma scutur de fo doo ori, pun mintea pe stand-by si ma auto-intreb: Viata ta de pana acum te face sa te simti fericita, nefericita sau bleah…? Opa. Stai asa ca incepem sa avem niste reactii corporale consistente. Sa le lasam sa fie. Vorba lu’ Jacques Salome: Daca m-as asculta, m-as intelege! Raspunsul a venit din prima, dar nicidecum generat de mintea mea…ci de corpul meu. Da, frate, sunt! Se aude? Si acum cu zambetul tamp si senzatia de bine o sa keep doing what I do best. Live! Cica, living is the best way to make the fear go away…