Tag Archives: Ulm

Aug17

Ulming for the Second Time Around

Posted on by
Ulming for the Second Time Around

I-am promis ca o sa fiu acolo de ziua ei asa ca mi-am luat bilet din timp si cand a venit vremea de plecare, m-am impachetat. In bucati mai mici sau mai mari, aranjate alandala portocala. I-am luat si cadoul si-am incalecat pe-un Uber nocturn, mi-am basculat my ‘(im)personal belogings’ la cala si-am zburat intr-o clipita peste mari si tari.

Barbatul mi-a ramas singur, dar nu cuc, mai degraba singur pisici. Intre doo nu-i rost de plictiseala si daca nu l-au pisicit de l-au innebunit. S-or fi gandit ‘Hait! A plecat mama! Am imbulinat-o! Tre’ sa ne dam bine pe langa tata sa ne dea de mancare in continuare…’.

Zborul fu lin si in mai putin de 2 ceasuri ceasul imi arata 7:45 in loc de 8:45 soarele stralucea in nemteste si pupaza presarbatorita impreuna cu a sa surata ma asteptau pe aeroportul din Munchen. Io imbracata de vreme nemteasca, dar cand colo n-a prea fost sa fie asa.

Am adus in geamantanul meu kaki soare cu nemiluita care a durat de la venire pana la plecare. Acum, in timp ce scriu pe picior de plecare, in trenul care ma duce din Neu Ulm in Munchen, s-au adunat ceva nori de ploaie. Ce-i drept valiza a fost facuta si soarele mi-l iau inapoi. Nu-l las aici ca sigur se pierde printre picurii vestitori de toamna precoce.

image1

Sambata si duminica am golanit prin Munchen in sus si-n jos. Cafele, sucuri, preumblari, shoppingareli, socializari si cate si mai cate. Ne-am uitat in etape ca fetele la ‘How to Train Your Dragon 2’ si am impuscat (eu si Andreea), tot ca fetele o criza de bila care pe ea a tinut-o cateva ore, iar pe mine cu intermitente vreo zi jumate.

Oboseala + mancat dupa apusul soarelui + caldura = bleeaaaah! Dar s-a gatat cu bine asa ca asta conteaza. Sa-i zicem o dieta la impuse caci ‘paine uscata cu branza’ imi fu meniul vreo 3 zile.

Munchen-ul era in pregatiri de Oktoberfest, iar fiecare vitrina pe langa care treceai iti arata costume tradionale care mai de care mai colorate si piperate a pret. Am probat cateva doar ca sa ma admir narcisic cateva momente in oglinda cabinei.

Am gasit si magazinul pe care aveam in plan de acasa sa-l identific si golesc de produse, respectiv Pylones. Odata intrate in el,ย  m-a pocnit: stai asa ca eu am mai intrat intr-un magazin Pylones, cand am fost in iarna in Praga. Tare faine produsele, prezentarea si atmosfera. M-am oprit cu greu din pus chestii in cos. Si cosul era atat de dragut ca l-as fi cumparat si pe el.

Dar nu va imaginati ca mi-am cumparat lucruri doar pentru mine… Nu, nu! Ceva pentru sarbatorita! Ceva pentru Razvan! Ceva pentru frati-meu! Ceva pentru noi! Ceva pentru mine! Si inca ceva… pentru casa. Easie-peasie! ๐Ÿ˜€

Ne-am plimbat de zalude prin centrul urbei, ne-am delectat cu niste fresh-uri de fructe si legume dupa care am mancat pare-se la unul dintre burger joint-urile cele mai faine din oras pe nume ‘Hans Im Glucke’. Cica numele localului e preluat de la o poveste pentru copii pe care sunt tare curioasa sa o citesc.

Seara deja aveam stabilit sa mergem la un rooftop terrace sa bem ceva si sa ne uitam la nori, stele si furtuni inopinate. Ne-am pozat, am dezbatut starea natiunilor si ne-am lasat batute de vant. Inainte sa ma ia criza de bila am vrut niste Cola ca fetele mele isi luasera Hugo, iar cum mie nu-mi prea place sa beau am zis sa dau pe gat niste Domestos, pardon Cola.

Asa ca ma duc la bar, ma aplec usor spre tejghea si intreb cu o privire ingenua ‘Do you have any Coke?’. Barmanul isi scoate nasul dintre pahare, se uita prelung la mine si face o pauza inainte de a-mi raspunde. Dandu-mi seama ce tocmai se intamplase continui razand ‘The drink!’, iar el rade inapoi dand aprobator din cap. Mi-a turnat Pepsi, dar a fost ok pentru ca scena precedenta fusese mult prea spumoasa ca sa ma supar ca in loc de Cola omul mi-a dat Pepsi.

Oricum toate-s un Domestos si-un pamant, ca de apa nici nu poate fi vorba. La primele semne ale unei ploi de vara ne-am mutat discutia intr-un alt bar ca sa avem un acoperis deasupra capetelor. Timpul zbura, vinul se scurgea din pahare, iar conversatia avansa. Timp petrecut cu rost. La drumul catre intoarcere, am trecut printr-un mic rond verde care fremata de oameni, viata si vibratii. Era sambata seara, iar Munchen-ul nu dormea. Asta era clar!

Ajunse acasa, in mai putin de 2 minute am fost preschimbate in pijamale si asezate ca 3 sardine pe canapeaua extensibila Ikea. Dupa care grosse schlafen, my friends! Pana dimineata in zori cand ma pocni bila. Atat mirosurile, cat si sunetele si luminile mi se pareau prea puternice. Da-i cu Colebil, da-i cu Triferment, da-i cu mers agale, da-i cu apa. Dupa un catarsis fiziologic prelung m-am potolit.

Si am putut sa ma bucur de lancezeala molcoma de duminica de la o cafenea din campusul universitar, chiar daca beam apa in loc de cafea. Am luat-o catinel inapoi spre casa, ne-am impachetat inca o data si am pornit motorizate pe 4 roti spre Ulm.

Am prins si-un ambuteiaj pe autostrada, dar intarzierea ne fu de doar cateva minute. Nici bine nu am ajuns in Ulm ca ne-am dus invitati fiind (ei si eu ca +1) la un Sunday afternoon garden barbeque. Lume multa, mancare din belsug, muzica anilor ’70 in surdina, oameni din diferite colturi ale lumii si subiecte de conversatie cat vezi cu ochii.

Cum ma linistisem nitel inlauntru apare un tip argentinian tinand in mana o farfurie cu niste chestii luate de pe gratar. Intinde farfuria spre mine si zice ‘Tenes que probarlo! Es delicioso! Probalo! Probalo!’. Sotia sa, la fel de argentiniana il dojeneste pe loc ‘Probalo! Probalo! Si ella quiere lo proba, si no no!’.

And I did! Era ananas pe gratar cu scortisoara deasupra si a fost cu adevarat delicios. Asta pana cand a aparut tiramisu-ul facut chiar de un cuplu de italieni. Care mi-a saltat papilele gustative fix in sus! Dar vedeti voi, oameni buni, lacomia si nesabuinta nu mi-au fost trecute cu vedere caci odata ajunsa acasa in Neu Ulm, criza, draga de ea, a revenit with the whole 9 freakin’ yards!

Greata, frisoane si durere de cap la super oferta. Asa ca da-i cu Colebil, da-i cu Triferment, da-i cu Ketonal, da-i cu apa, da-i cu patura intru incalzirea pacatelor si somn intru recuperare pana dimineata tarziu. Luni muncitoresc! Ma trezesc relativ tarziu, ma dezmeticesc, Facebook-esc un pic dupa care imi zic: nothing better than a workout to get me back on my feet again!

Asa ca am pedalat in gol vreo 30jde minute pe haus muzik, mi-am pornit sistemul intern, am facut un dus, am mancat precaut cate ceva, baut apa si am fost ca noo! Unde mai pui ca pe dupa-amiaza am fost impreuna cu Andreea la gym-ul ei unde a urlat un nene la noi o ora ca sa tone our back&abs.

Concluzia a fost ca intonatia trainerilor de fitness e aceeasi independent de cultura sau limba si se invarte in jurul mesajului ‘Hai inca 5, 4, 3, 2, 1… Relaxeaza!’. Ii ziceam si Andreei ca va fi prima vacanta din care ma intorc mai fit decat am plecat. Ceea ce nu e rau chiar deloc.

Dupa workout am luat-o aval catre Dunare si am tot mers pe mal tragand cu ochiul din cand in cand la ambarcatiunile pline ochi cu oameni care se distrau dand la rame dupa munca. In Ulm exista viata dupa munca ceea ce este fabulos.

Dupa ora 4:30-5:00 fruntile se descretesc, camasile se descheie cu un nasture sau doi, manecile se sufleca, si fie ca stai la o vorba si-o bere la terasa, alergi de nebun sa take the edge off, biciclesti, iesi cu familia in parc sau te dai cu barcuta pe Dunare, un lucru e clar: nu mai muncesti!

Cultura overtime-ului de dragul sucombarii pe altarul muncii nu isi are locul in Germania. Asta da buna practica de dat mai departe! Pe de alta parte, oamenii isi propun sa ajunga la 8:00 la munca si asta si fac pentru a pleca la 4:30-5:00 deci tot 8 ore muncesc si ei.

image2

Anyway, tot mergand si vorbind ne-am oprit unde altundeva decat in gradina cu trandafiri unde am zabovit mai bine de un ceas la o vorba intensa despre flori, fete si baieti, cum altfel? Si am despicat in 4 dilemele cu care ne confruntam ca femei ajunse la 30 de ani. Pfuuu, ce ne-am mai aerisit mintile!

Serile au fost pentru Skype-uit acasa si facut planurile pentru a doua zi. Partea cea mai buna a vacantei asteia e ca planul general valabil era ca nu era nici un plan. Ulmul deja il stiam de data trecuta, deci trecuse frenezia vizitatului, pozatului si cunoscutului. Acum m-am putut plimba pe indelete prin oras fara un scop anume. Dar fie vorba intre noi, cine nu are un scop si-l cauta.

Am pierdut urma zilelor si a ordinii evenimentelor. Cred totusi ca marti am facut o scurta cercetare de piata in randul saloanelor de piercing din Ulm. Istoria se repeta fara doar si poate: daca pe cand aveam 18 ani, proaspat iesite din bac ne-am dus sa ne pierce-uim la mall (pisi), la 30 de ani parul ni l-am schimbat, dar naravul ba!

Dupa ce am stat si m-am maimutarit in magazinul meu preferat din oras, si anume Wonderland 13, proband tot felul de minuni rock-goth-punk-fetish, mi-am luat prietena de-o aripa sau ea pe mine si ne-am dus la Body Cult Tattoo & Piercing. Un salon fain numai bun de dat gauri! La intrare ne intampina Natalie, o blonda cu flori in par, machiaj pin-up, pielea alba, sleeve-uri, rochita rosie si pierce in buza.

Ne pune sa completam un formular, ne explica the dos and donts of pierce maintenance si ne da vestea ca in Germania orice pierce se face cu acul, nu cu pistolul. Oh well, that’s gonna hurt a bit! Andreea ii zice ca ea va pleca la mare intr-o saptamana si afla ca nu prea poate sa isi dea gaura atunci pentru ca nu poate intra in apa vreo 4 saptamani.

Iupiii! Deci sunt doar io huh? No bine, let’s get this show on the road. Ma asez, imi aleg cercelul, ma dezinfecteaza, imi face semnul pe nas, il confirm si scoate femeia o pensa si un ditai acul. Intorc capul si simt cum imi strapunge nasul cu acul si impinge frate! ‘Fuuuuck!’ zic dupa vreo cateva secunde de impins.

Scoate acul, baga un pai transparent si incepe sa bage cercelul. Si-l invarte, si-l suceste, si transpira, si ma doare, si rezist, si ea insista dupa care…. It’s in! Hip hip freakin’ hooray! Imi curg ceva lacrimi pe obraji involuntar, ma ridic, ii multumesc si ma duc sa platesc toata treaba.

Taxa de piercing include cercel si solutie antiseptica! Me gusta mucho! Natalie ma felicita pentru stoicism si imi zice ca dat fiind ca era a treia oara cand imi dadeam gaura in nas, pielea draga de ea, s-a ingrosat. Third time’s a charm si nici ca-l mai scot! Cross my heart and hope to die!

De bine ce mi-am facut nasul stropitoare cu restrictie de stat foarte mult cu capul sub apa, la o zi distanta ne decidem sa mergem la fetele la un complex de agrement din Ulm sa innotam… Ma rog, Andreea sa innoate, io sa ma duc cu pluta.

Primul bazin in care ne incumetam sa intram are adancime graduala: de la 1,40m la 2,00m. Io dau din craci pe mal si ma invart in zona cu 1,40m. Acolo e de mine… Un pustan imi spune ceva in germana, probabil ‘Tanti, da-te ca nu-o pentru tine sectiunea asta!’ si ii raspund zambind ca ‘Germana niet!’.ย 

Mergem la un alt bazin cu valuri si copchilaraie cat cuprinde. Inaltimea maxima a astuia e 1,60m. Deja incepe sa-mi placa! Fac pluta pe spate, vine valul ma ia cu totul. Ma agat de pluta ca o pisica disperata. Ating fundul bazinului cu picioarele. Ma linistesc!

Iesim din nou si mergem afara la un alt bazin cu adancime maxima de 1,40m. Hihihi! Apa e calda si involburata! Ca la bai… Dar ce imi vad mie ochii? Tobogane de apa! Rosu, albastru si portocaliu… Incep a ranji ca o nebuna si Andreea imi zice: ‘Vrei sa te dai?’. Ii raspund cu gura pana la urechi ca DAAAA si pornesc in sus pe scari cu pluta cu tot.

Ajung la toboganul rosu care ulterior am aflat ca era cel mai usor. Inspectez, cercetez, ma uit la adancimea maxima a apei pe traseu: 0,5m! Pfiu! Hai sa ne daaaaam! Si porneeesc! Iau curbele arcuit si rad in hohote zgomotoase! Si ajung si la final intr-un pleosc magistral! Andreea vine la intampinare.

Face inventarul de maini si picioare dupa care zice: ‘Nu ziceai ca vrei pe ala portocaliu?’. Asa ca imi scot apa din nas si urechi si ma duc la lupta! Urc ce urc si ajung la intrarea in toboganele albastru si portocaliu. Astea sunt mai abrupte si au semafor de ‘Go! Stop!’. La portocaliu e coada asa ca ma duc la albastru.

Pleaca un pustan in jos pe burlan. Io sau sa ma asez, sa ma uit, sa ma pregateeeeeesc! Shit! Am alunecat inainte de unda verdeeee! Futuuuu-i! E abrupt si intunecaaaat! Cat de tareeee! Inima mi-e in gat si rad cu toata inima! Iuhuuu! Se vede o lumina. Si pleosc! Da da da! Andreea vine sa ma recupereze si imi zice ca albastru e cel mai dificil. Ranjesc in continuare! What a ride, man!

Dupa balaceala prelunga ne reunim si mergem sa bem ceva undeva pe langa Ulm pe dreapta. Cre’ca-i zice Blautopf, dar n-as baga mana-n foc, ca memoria mea tare-i selectiva la denumiri nemtesti. Dau sa ridic dreapta sa mai cer o apa minerala si ai mei de la masa incep sa faca misto de mine ca sa am grija cum fac semne cu dreapta, ca vorba aceeaโ€ฆ Heil, heil, heil! Pufnesc in ras si le zic ca o sa wave from side to side ca sa fiu safe.

Se apropie si ziua sarbatoritei. Pregatiri nevoie-mare pentru marea sarbatoare. Am mers la shopping-arit cu o zi inainte ca sa stim sigur ca o sa aratam Smashing Pumpkins. Ea in salopeta cromatic varateca, io in rochie scurta albastru electric. Secsimadarfacars! Joi pe 13 la pranz iesim la masa in centrul vechi al Ulmului. Desi am intrebat insistent in stanga si-n dreapta nimeni nu m-a putut dumiri daca in Ulm sunt ulmi sau nu. Mancam de pranz, dupa cum ziceam la grecesc, ne facem digestia din mers si ajungem semi-lesinate (de la caldura) acasa pentru dusul si reinvesmantarea de seara.

image5

Pe seara ne vedem cu niste oameni faini la o terasa tot in buricul targului sa mancam inghetata, bem chestii si sa vorbim verzi si uscate. In sfarsit pot sa ma lafai si io gastronomic un picut! Dupa o inghetata supraetajata mi se ridica glicemia, cat si cheful de vorba si pana in miez de noapte radem, glumim, socializam si cunoastem lume noua.

Printre redari umoristice de Jimmy Carr, rasete grohaite, ciocnit de pahare si fum de tigara, seara fu mai mult decat reusita. Toata lumea relaxata intr-o dupa-amiaza de joi care (imi) parea a fi mai degraba una de sambata.

Vine omul dar tre’ sa mai si plece, vorba poetului! Numai joi n-a fost vineri si am inceput metodic sa ma (re)impachetez. Am pranzit intr-o gradina insorita, dupa care cu ghiozdanul in spate si trolerul pe roate am luat-o la sanatoasa spre gara, care era chiar la 5 minute de mers. Tres joli!

Ne-am imbratisat sa ne tina pana data viitoare si m-am inserat in tren. 8 ore mai tarziu eram din nou acasa in bratele lui care mi-au aratat cam cat de dor le-a fost de mine. ‘Ar trebui sa plec mai des…’, I-am soptit strengar dupa care am adormit la pieptul lui. M-a sarutat de noapte buna si asa a si fost…

Aug19

Prinzessin Fiona

Posted on by
Prinzessin Fiona

Nu stiu daca sa pun pe seama mood-ului de vacanta sau a simplei intamplari faptul ca intr-o zi, ca oricare alta, chiar un pic mai mohorata la inceput, mi-a fost dat sa intalnesc o printesa. And not your usual princess, because she kinda shifted a bit my perspective on things.

Si imi place nespus cand mi se intampla lucrul asta. Cand intalnesc oameni care in a matter of minutes reusesc sa ma puna serios pe ganduri din alea primordiale.

Eram la baza Munster-ului manata de dorinta arzatoare (deja!) de a ii urca treptele spiralate pana-n varf. Vroiam cu orice pret sa ajung in varf si sa respir aerul rarefiat pe care doar cei care reusesc sa make it to the top do. Dupa un schimb politicos de replici si zambete cu baiatul care vindea bilete, urmat de intrebarea-mi caracteristica: “Bun, si acum incotro o iau ca sau urc?” care fu elucidata doar printr-un aratator indreptat in directia potrivita, m-am trezit la baza unui turn semi-intunecos, cu ferestre inalte si inguste si multe trepte in spirala.

Gandul imediat a inceput sa plamadeasca o reprezentare care oscila intre un turn din povestile medievale (alea cu printi, printese si turniruri) si Cetatea Poienari cu ale sale infinite trepte de piatra. Pe urma ma amuzam teribil imaginandu-mi cum ar reactiona un claustrofob intr-un mediu de genul celui in care tocmai ma pozitionasem.

Sub deviza “Challenge accepted!” mi-am pus picioarele in miscare, cat si muschii fesieri la lucru. Nothing compares to climbing flights… and flights…and some more flights of stairs! La final te simti ca o zeita, cu o mare durere de buci, dar nonetheless zeita! :))

Si pe masura ce urcam incercand sa imi caut vizual un punct “la iesirea din curba” ca sa nu ma ia fie vertijul, fie “point fixation”-ul si sa ma trezesc lipita de zid, citeam peretii care erau intesati cu gravuri urbane de genul “Leana + Gigi = Love”. Din cand in cand ma mai opream sa pozez vreun mini-afis interesant, grafitti mai rasarit sau privelistea care se putea intrezari printre ferestrele cu forme gotice ale turnului.

Cu chiu si vai, la care se mai adauga bineinteles si o respiratie accelerata am ajuns la primul nivel al turnului unde m-am invartit de jur imprejur, am luat la cunostinta de existenta si infratirea altor domuri, catedrale si munster-uri cu yours truly Ulmer Munster si am vazut de unde bat clopotele pe care le aud in fiecare dimineata (Mitica!).

It was all good, dar mai aveam de urcat si stiam asta. Hai sa urcam. Keep on climbing! Si iar m-am pomenit pe scari. Stang-drept, stang-drept, ne mai tinem de-o balustrada de piatra, ne mai lipim de un perete sa facem loc coboratorilor zambind de “ingustul situatiei”. Foarte multi copii balai erau lasati sa se aventureze de catre ai lor parinti pe trepte in sus si in josul turnului. That’s the way to do it! Copchilul trebuie sa invete sa se descurce si singur in anumite situatii inca de tzanc.

Un pusti in spatele meu numara treptele in ritmul sacadat in care le urca si cu ocazia asta ma invata si pe mine sa numar in germana. Incercam sa las ceva spatiu intre mine si urmatorul urcator, nu de alta, dar in cazul in care ar fi trebuit sa pozez ceva imi trebuia ceva avans cat sa imi incarc unealta de pozat. Deja incepusem sa ma incing cu vesta mea cadrilata pe mine si rucsacul in spate.

Dar ce bine o sa-mi prinda vesta cand o sa fiu batuta de vant in varful Munster-ului! I sound just like my mom, but she tends to be right…once in while, just like all mothers are. Si am ajuns si la cel de-al doilea nivel! Yuhuuuu! Dau sa intru pe balcon si observ ca oamenii erau aliniati mai ceva ca soldateii de plumb, unul langa celalalt, fiecare incercand sa pozeze din cat mai multe unghiuri privelistea ce li se dezvaluia inaintea ochilor.

La vreo 10 secunde sirul de soldatei fotografi se misca cu vreo 2-3 pasi, ca sa faca loc si altor soldatei (ca mine, de exemplu) sa isi faca intrarea in rand. Amuzata de logistica miscarii m-am conformat usor si mi-am asumat pozitia cu Ipod-ul la vedere.

Si cum pozam de zor cu spor ba un acoperis colorat, ba o linia a orizontului ireal de dreapta, simt ceva miscandu-se la nivelul genunchilor mei. Curioasa nevoie mare imi intrerup brusc activitatea de fotograf ambulant si imi indrept privirea in jos. Aproape lipita de unul dintre cracii blugilor mei isi facea loc o fetita. Blonda (cum altfel?) si cu ochii albastri ca cerul senin al zilelor de vara, pustioaica incerca sa isi bage capsorul printr-una dintre ferestrele inflorate de la nivelul ei ca sa vada si ea ce se petrece inafara balconului catedralei.

Din cand in cand isi mai ridica privirea spre parintii ei pentru a-i intreba cu o voce gingasa in germana (cum altfel?) cate una, cate alta. Era absolut adorabila si energica ca o zvarluga! Mi-am temperat entuziasmul care ma napadeste la vederea copiilor si am dat sa continui miscarea de 2-3 pasi spre stanga. Domnisoara blondina s-a prins ca ea ar avea sanse reale sa o ia inainte pe langa picioarele oamenilor mari pentru ca era indeajuns de dibace si micuta incat sa isi faca loc.

Asa ca am simtit-o fofilandu-se pe langa picioarele mele in timp ce tatal sau ii spunea (probabil!) ca trebuie sa stea la rand ca toti ceilalti. Cu un zambet strengar pe fata, fetita s-a conformat si s-a intors, tot pe langa picioarele mele, la ai sai. M-am uitat in jos spre ea ca nu cumva sa o lovesc cu rucsacul, iar privirea sa m-a fixat dragalas. I-am zambit cu gura pana la urechi (tipic!) ca sa primesc inapoi o mini-cascada de rasete.

Facusem cunostinta! Facusem schimb de zambete si sclipiri din ochi asa ca what else was there? Exploratoare ca orice pustioaica de varsta ei, blondina a inceput sa il intrebe pe tatal ei ceva legat de mine. Nu stiu exact ce, cat nici ce i-a raspuns tata’-su, dar clar ii starnisem interesul.

I-am zambit in continuare si am intrebat-o in engleza cum o cheama, mai apoi scuzandu-ma catre ai sai parinti ca nu stiu decat engleza. Tatal ei, care era fix umar in umar cu mine, m-a privit amuzat de toata situatia si i-a spus in germana copchilei sa imi spuna cum o cheama. Brusc rusinata de intrebare, fetita s-a eschivat ferindu-si privirea. Tatal a elucidat in cele din urma misterul si mi-a raspuns la intrebare. O chema Fiona. Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru asa un pui de om.

De inaltimea unei gambe de om mare, cu parul blond platinat si breton atent aranjat (de mama sa, cu siguranta), cu ochii mari si albastri si un zambet care ii trada strungareata dintilor de lapte, Fiona m-a cucerit fara drept de apel. Era imbracata asortat intr-o rochita mov cu volanase, dresuri albe cu floricele si pantofiori roz. Deja after having been more than properly introduced, mica printesa a inceput sa ma asalteze si pe mine cu intrebari in germana desigur, care spre disperarea tatalui sau care nu prea stia engleza, imi trebuiau transmise intr-o forma pe care sa o inteleg.

Pe la cel de-al treilea nivel Fiona deja s-a decis sa imi faca o poza. Asa ca mai intai mi-a cerut permisiunea sa ma pozeze, dupa care fix ca un om mare a deschis aparatul foto (primind indrumari parintesti) si m-a blitzuit in timp ce eu zambeam cu gura pana la urechi. Dupa, s-a apropiat de mine si mi-a aratat poza. Iesisem asa cum imi imaginam: ochii mici, gura mare si coada intr-o parte.

Schoooon! Am exclamat oarecum mandra ca stiu un cuvant in germana pe care il pot folosi corect intr-un context social. Vrand parca sa am si eu imaginea sa imortalizata am intrebat-o daca pot sa ii fac o poza. Parintii sai au dat din cap in semn de aprobare si in mai putin de-o secunda eram cu degetul pe butonul de foto pentru a prinde in imagini inocenta, gingasia si fastaceala Fionei.

Mi-am permis sa ii fac chiar doua poze pentru ca la prima incercare a inceput sa rada tare inchizand ochii si punandu-si manutele la gura. In a doua poza se uita doar cum ea stie (probabil…) spre obiectiv, de te lasa masca, uitandu-te si tu la ea. Chiar exista o fetita asa carismatica in carne si oase? Sau poate ceva din mine m-a facut sa o vad pe pustioaica intr-o lumina atat de puternica? Sau poate amandoua?

Dupa ce i-am facut pozele, instinctiv am inchis Ipod-ul si l-am lasat sa alunece in buzunar. Cu o oarecare urma de dezamagire si ofuscare, micuta domnisoara s-a apropiat de mine si mi-a spus ceva pe un ton bosumflat. Tatal traducator mi-a zis ca ar vrea si ea sa vada poza. Normal! Mi-am zis. Ea mi-a aratat poza cu mine si e logic ca si eu sa return the favor. Numai ca noi, adultii, ne prindem un pic mai greu uneori de lucruri absolut evidente pentru copii.

I-am aratat fatuca prinsa pe camera si a inceput sa cicoteasca semn ca s-a recunoscut si ii placea cum a iesit. Sunt foarte tentata sa fac publica una dintre cele doua poze, dar undeva in mine cred ca asta ar strivi corola de minuni a micutei printese asa ca lasati-va imaginatia sa zburde nestavilita si o sa v-o conturati in minte pe ea, Fiona. Intregul dialog pe care il purtam cu mini-nemtoaica ma uimea teribil, dar nu ma puteam opri. Trebuia sa vad ce mai are sa-mi spuna pe limba ei.

Fiona mi-a zambit si m-a intrebat cum ma cheama. I-am spus ca ma cheama Ioana si am prins debusolarea din ochii ei. Parca incerca sa caute in fisierele mintii ei numele asta, care nu se potrivea cu nimic din ceea ce auzise pana atunci. Tatal ei m-a intrebat daca sunt din UK si i-am raspuns rapid ca sunt din Romania in timp ce ma gandeam daca imi complimenteaza accentul sau ma asemuieste fizic englezoaicelor (bleah!). L-am intrebat si eu de unde sunt, iar el mi-a zambit cu subinteles ca si cum mi-ar fi spus: “Evident ca suntem nemti. Trebuia sa te fi prins dupa limba…” fara sa banuiasca de altfel ca eu eram interesata din ce oras erau mai exact.

Am ajuns si in varf! Mama ce priveliste si ce aer. I photographed everything like a mad woman pierzand-o o clipa din vedere pe Fiona care probabil facea si ea acelasi lucru asistata de parintii sai. Dupa ce m-am bucurat de reusita mea fara sa mai dau vreo importanta durerii de picioare, si dansand un dans al bucuriei inside myself mi-am zis ca trebuie sa o iau in jos pe scari si ca se asta data imi va fi mult mai usor.

Si cum topaiam treapta cu treapta aud in spatele meu o voce de copil strigand: “Halooo! Halooo, madchen? Halooo, madchen!” Fiind destul de concentrata pe coordonarea ochi – mana – picior esentiala pentru a nu imi rupe gatul pe scarile de piatra in spirala, nu m-am gandit la cine ar putea striga sau nici macar ca mi s-ar adresa mie.

Pana la urma de ce ar vorbi cineva cu mine in germana, atata timp cat eu nu stiam o boaba nemteste? Si apoi am auzit o voce de barbat spunand ceva de genul: “Nu o mai striga in germana, ca ea stie doar engleza…” si mi-a picat fisa. Era chiar printesa. Fiona. Ma striga pe mine. Mi s-a cam inmuiat sufletul si am intors capul sa o zaresc cum coboara pe scari. I-am zambit din nou, am salutat-o si parca am inceput sa cobor mai cu grija stiind ca este fix in spatele meu.

Piciorusele sale se miscau agil pe scari si nu avea nici cea mai mica problema sa coboare pe partea mai ingusta care parca se potrivea mai tare cu marimea talpilor sale. Am tresarit si mai abitir cand tzanca m-a apucat de mana zdravan hotarata parca sa nu imi mai dea drumul pana jos. I-a dat drumul tatalui sau si uite asa am inceput sa coboram impreuna, de mana, pe scarile turnului. Ma inundasera tot felul de simtaminte faine si ma simteam mandra ca ma alesese pe mine dintre toti oamenii cu care ar fi putut sa se imprieteneasca.

Si am tot coborat vreo cateva sute de trepte pana cand tot vroia sa o ia in fata mea ceea ce ar fi facut oarecum imposibil ca eu sa o pot tine de mana in continuare. Asa ca i-am aratat non-verbal ca trebuie sa stea in spatele meu si s-a conformat ca un copil strengar si cuminte.

Am trecut on the way down printr-o zona destul de intunecata si am auzit-o maraind ca si cum ar incepe sa planga. Indicator cert al faptului ca i se facuse un pic teama, dar nu atat de tare incat sa inceapa sa planga de-a binelea. Tatal ei a asigurat-o in germana ca sunt chiar in spatele ei, ea m-a apucat si mai strans de mana si am trecut cu bine prin intunericul turnului… spre lumina.

Pe la ultimul calup de scari ea s-a oprit pe o treapta situandu-se cam la aceeasi inaltime cu mine, s-a uitat rugator la mine si a intins bratele, spunandu-mi fara cuvinte ca: “Am obosit! Vreau in brate!” Si nu orisicum, ci chiar la mine in brate. Tata-su chiar incepuse sa rada de-a binelea, iar eu mi-am asumat rolul de caretaker ca atare. Am luat-o cu grija in brate si am zambit spunand: “That’s fitness alright!”

Agatata ca o maimutica de gatul meu, mica printesa Fiona nu mi-a dat drumul pana cand nu am ajuns la parter. La destinatie, am pus-o jos cu aceeasi grija cu care o ridicasem in brate si ne-am luat ramas bun. In continuare surprinzatoare, pustioaica m-a strans de genunchi semn al unui strans in brate pentru inaltimea ei si si-a tuguiat buzele. Mi-am apropiat obrazul de buzele ei si am fost usor ventuzata. Parintii ei radeau in timp ce eu ii faceam cu mana si ieseam pe poarta catedralei.

Si am plecat, lasand-o pe micuta Fiona cu parintii ei destupati la cap prin catedrala. Cu cat ma indepartam de Munster cu atat gandurile mi se fixau pe copila balaie care reusise prin naturaletea si veselia ei sa imi faca ziua cu mult mai insorita. In timp ce mergeam am auzit un tipat scurt, ascutit si expresiv. M-am intors si-am zarit-o pe Fiona agatata de fantana de langa catedrala incercand fara mari sorti de izbanda sa ajunga la apa. De unde si tipatul de frustrare adresat tatalui ei care trebuia sa fie un tata bun pana la capat si sa o cocote pe fi-sa pe marginea fantanii ca sa se balaceasca un pic dupa bunul sau plac.

Nu ma puteam opri din zambit cu atat mai mult cu cat o fetita de numai 3 ani putea sa fie atat de comunicativa si sociabila cu cei din jur. And that, my friend, is how I met a real princess…;)

Morala: Parinti, cresteti-va copiii frumos si curajos! Nu va lasati dominati de propriile frici si sperante, ci lasati-va puii sa descopere lumea inafara bulei de hiper-protectie. Asa aveti sanse ca ei, copiii, chiar sa invete sa se descurce pe cont propriu si sa isi doreasca sa va fie in preajma nu pentru ca au nevoie de voi, ci pentru ca asa simt si vor…

Aug18

Live Transcripting from Ulm

Posted on by
Live Transcripting from Ulm

Trebuia sa o fac si pe asta. Sa imi iau inima in dinti, e-notes-ul la purtator si sa ma asez intr-unul dintre cele mai circulate locuri din centrul vechi al Ulm-ului si… sa scriu despre ceea ce vad si imi place.

Tocmai m-a acostat domnul Gazda sa imi spuna ca incercarea de a inchiria bicicleta pentru domnisoara sora a doamnei Gazda se dovedeste a fi chiar o incercare. Fiind sambata in plin sezon turistic, cu mic cu mare, tot turistul sau neamtul fara de biciclu se aduna precum albinele la stup in centrele de inchiriere pentru a se putea deplasa in voie pe strazile, stradutele, aleile si malurile indicate.

Truly inspiring if you ask me!

Acum vreo 5 minute in timp ce ma plimbam prin centru, atentia imi fu atrasa de un duet de… acordeoane care intretinea publicul stradal cu felurite melodii energice ca de o sambata la pranz.

Multitudinea de stimuli faini m-a cucerit, asa ca m-am asezat pe-o piatra in timp ce vantul imi misca jucaus cateva suvite de par, soarele imi lumina fata facandu-mi ochii miiiici mici, iar sunetul galopant al acordeoanelor ma imbia.

What a feeling!

Si sa nu mai pomenim si faptul ca fix in fata am magazinul preferat. Hmmmm, ce ispita! Dar nu! And that is final. Enough is enough! Si in timp ce mai arunc cate un ochi la trecatori ma gandesc where will my nomad feet take me today.

In drum spre piatra pe care sed acum, am trecut prin Munsterplatz unde, ca in fiecare weekend, intreg spatiul e ocupat de agricultorii din orasele invecinate care vin sa isi vanda nestaviliti produsele.

Nu prea sunt la curent cu logistica comertului cu produse alimentare din Germania, dar un lucru e cert: legumele, fructele, branzeturile si carnurile expuse arata delicios si sanatos. Intr-un scuar alaturat e piata de flori. Culorile si mirosurile te poarta parca hipnotizat pana aproape de standurile cu blumen.

Au plecat acordeonistii. Vantul inca ma mangaie lin.

O doamna la vreo 2 pietre distanta isi aseaza tacticos rosiile in sacosa de piata. Si apropo de piata, un lucru foarte simpatic e ca lumea de pe aici merge cu cosul propriu la cumparaturi. Sunt tot felul de forme si culori de cosuri, si sincer, arata foarte sic.

O batranica s-a asezat in apropiere de mine, pentru a-si odihni picioarele probabil.

Simt in aer un iz de parfum… si nu e al meu.

Urechile mi se ciulesc cum aud ceva dialoguri in germana poate or intelege si ele ceva. Oricum sunt realmente surprinsa de cat de multe inteleg in germana. As avea sanse reale sa prind din zbor sau chiar de pe loc nitel grai nemtesc.

It is a thought indeed!

Mi-e sete! O sa beau niste apa din Padurea Neagra dupa care ma voi desfata cu niste cafea home-made la pachet.

Am vazut o lupa. Mica… Cam la fel de mica cum era si a mea cand am primit-o in dar. Alearga copilaresc dupa porumbei.

O copchila de vreun an sau doi urla ca din gura de sarpe in timp ce o strange pe muma-sa la piept.

O alta doamna isi ia pranzul… tot pe aceleasi pietre. Destule pietre pentru toata lumea, ce pot sa zic. Se aude mai nou un instrument suflator care incearca timid un La Cucaracha.

Oamenii locului sunt foarte zambitori si prietenosi. De ce nu ar fi pana la urma? Turistii sunt o sursa de energie a orasului, cat si una de dezvoltare economica.

Un hipster cu castile pe urechi, Vans in picioare si Ray Ban-uri la ochi trece tragand nonsalant dintr-o tigara. E o vreme atat de frumoasa, numai buna de stat si creat ganduri, povesti si bucurat simturi.

Un carnat desenat pe o rulota de profil imi face cu ochiul. Ce-i drept, de cand am venit in Ulm nu am mancat wurst. Dar nici nu imi prea arde. E mult prea cald.

Un pustan imbracat la costum (?) taie piata cu mersu’i apasat. Uite un om care stie ce vrea, inclusiv sambata la amiaza.

Doua blonde pitzi de Ulm se opresc in plina strada pentru a-si verifica una alteia machiajul. Coafura rezista! Don’t worry, there’s no sugar, sugar! ๐Ÿ˜‰

O doamna (ce pana ei?!) fluiera mai ceva ca un birjar incercand sa capteze cu undele sonore interesul unui cunoscut, poate.

Doi cate doi, cuplurile mai tinere sau mai patinate de vreme se indreapta de mana sau la brat impreuna… undeva. Aproape ca nici nu mai conteaza unde atata timp cat o fac in diada.

Schon! Sehr schon!

Aug17

La vanatoare de vrabii

Posted on by
La vanatoare de vrabii

Unul dintre primele accente urbane care mi-a ramas intiparit in minte cand am facut cunostinta cu Ulm-ul a fost reprezentarea vrabiei. Sculpturile si statuetele cu vrabii dau orasului marca personala si m-au determinat pe mine ca turist sa ma lansez intr-o adevarata vanatoare de vrabii, arma fiind, fara doar si poate, aparatul foto.

Pe unde nici cu gandul nu gandeste te trezesti survolat de un pasaroi din piatra/metal/plastic. Chiar devine un scop in sine sa urmaresti the sparrow trail in the city si sa vezi unde te duce. Nu am facut un inventar al exponatelor fara suflare, dar al caror suflet a ramas incapsulat in pozele mele.

Asta nu m-a oprit sa ma documentez asupra numarului existent de vrabii which to my astonishment ajunge pana la 43. 43 I tell you! Daca e sa ma intrebi pe mine the numbers are huge, cu atat mai mult cu cat fiecare inaripata a fost creata urmand o anumita tema. Si nu m-am lasat! A trebuit sa stiu care sunt, dar partea si mai amuzanta e ca on the mighty www nu gasesti si coordonatele spatiale ale fiecarei statui, ci doar poze si denumiri.

Si mai misto e ca la nivelul societatii civile exista o implicare considerabila in mentinerea in forma a vrabiilor existente, cat si de promovare a acestora ca trade-mark-uri ale Ulmului. Tipic nemtesc if you ask me si bravo lor pentru treaba asta. Vederea acestor pasari atarnate de diferite cladiri, chiar imi fac ziua mai simpatica. Dar eu ma entuziasmez si la iarba care creste din piatra, so maybe I’m not such a good point of reference after all.

La un studiu mai atent al vrabiilor ca exponate ale regnului aluia cu aripi, pene si cioc, am aflat ca sub aspect comportamental these little birdies have a dust bathing ritual care nu este intalnit la foarte multe animale. In principiu, se balacesc in praf sau nisip, culmea, pentru a se curata de parazitii cuibariti intre penele proprii. Desi curatatul cu praf pare o contradictie in termeni, it kinda makes sense for them to choose dry cleaning over wet cleaning la ce nat bate pe aici :)).

Lasand toate astea la o parte, cat si faptul ca mi-au trebuit ceva verificari online pana sa ma conving ca sparrow means vrabie si nu randunica care cica ar fi swallow (really?), nu pot sa imi las cititorul (pentru ca in continuare am impresia ca am maxim unul) sa plece nelamurit de la mine din batatura virtuala.

Asadar si prin urmare, lady or gentleman, I give you the summary of the 43 Ulmer Spatzen:

Abschleppspatz โ€“ Vrabia cu calti (adica scame…cred… limba romana, asemenea limbii germane e grea dom’le! :P)

Hirschi โ€“ Vrabia cerb (Now that’s a weird ass combo!)

Greif nach den Sternen โ€“ Vrabia care atinge stelele (Now that’s romantisch! :D)

Coco – Vrabia Coco (Chanel presupun ca e alba si de o eleganta simpla)

Frech Spatz โ€“ Vrabia obraznica (Oh, ja! Your naughty sparrow! :)))

Objekt Spatz โ€“ Vrabia obiect (Din ciclul femeia subiect vs femeia obiect avem si vrabia obiect pe care unde o muti acolo sta. Avand in vedere ca e o statuie, that’s not actually a bad thing ๐Ÿ˜‰ )

Hotel Spatz โ€“ Vrabia hoteliera (mai ospitaliera ca niciodata)

Blau Spatz โ€“ Vrabia albastra (cu ceva tendinte depresive, noroc ca poate sa zboare, deci nu exista pericolul sa se arunce de pe vreo cladire)

Michel – Vrabia Mihai (Viteazul? :))))

Blumen Spatz mit Herz โ€“ Vrabia floare cu inima (Gigeeeea!)

Letterspatz โ€“ Vrabia scrisoare (care ii face concurenta acerba porumbelului calator)

Kaffee Exotic Spatz โ€“ Vrabia cafea exotica (e un specimen mai rar care are un zbor agitat dat poate de cantitatea de cofeina ingerata zilnic)

Charlotte Spatz – Vrabia Charlotte (totusi nu cred ca se refereau la personajul din Sex and the City, dar ar fi fost o treaba. Sau poate e vrabia sarlota…Yummy! And no, I am not a sparrow eater…I only eat chicken and turkey….No sparrows! )

Malocher Spatz โ€“ Vrabia muncitoare (aka Vrabiuta Harnicuta)

Fliegender Fridolin โ€“ Vrabia fridolina zburatoare (Habar n-am ce-i aia o fridolina. Mie imi suna a mandolina, dar sunt convinsa ca nu prea are legatura cu realitatea. Poate ma lamuresti, cititorule! :D)

Homage en Gurstav Klimt – Vrabia Klimt (Now that’s what I call kunst, man! Faina ideea, cu atat mai mult cu cat suntem in anul Klimt)

Faraday – Vrabia Faraday (And again my mind is blank…:-??)

Fischerstechen โ€“ Vrabia pescareasca (De fapt in traducerea mot-a-mot Fischerstechen ar insemna un turnir al pescarilor in apa which sounds quite interesting and difficult at the same time)

Gartner Spatz โ€“ Vrabia gradinar (in fond they do eat seeds, they might as well plant them too)

Bergsteigerspatz โ€“ Vrabia muntomana (care probabil canta si iodlere la nevoie if she gets lost from the stol)

Kolibri Spatz โ€“ Vrabia Colibri (Interracial love! You can’t fight it!)

Faceteen Spatz โ€“ Vrabia fatetata (care straluce mandra in soare. La soare te poti uita, dar la dansa ba!)

Koch โ€“ Vrabia bucatar (sau Cum a ajuns vanatul sa devina vanator?)

Marienkaferspatz โ€“ Vrabia Buburuza (Misto culorile, dubioasa impreunarea. How does a sparrow end up mating with a ladybug?!)

Frau Pfau โ€“ Vrabia Paunita (Well hello there, gorgeous! What are you feathering about?)

Spatzen Chor Spatz โ€“ Vrabia cantareata in cor (I’ve always had a thing for choir sparrow! They sing it like their lives depended on the tune…)

Orka โ€“ Vrabia Orca (Duuuude! Acum am inteles buburuza. Am inteles si cerb. Dar orca?! That for me is inter-species fuck-up! :)))

Martin Luther – Vrabia Martin Luther (probabil are si o biblie ascunsa sub o aripa)

Peugeot Spatz – Vrabia Peugeot (a little bit too commercial for me…)

Rohr Spatz โ€“ Vrabia cu pipa (vajnica insotitoare a lui Sherlock Holmes si Watson)

WC Spatz โ€“ Vrabia WC (Saraca! Probabil are aceeasi intrebuintare ca biata gasca din White Cat, Black Cat. Leave’em birds alone! Stop wiping you asses with’em for the love of God! :)))

Albrecht Berblinger – Vrabia Albrecht Berblinger (inca un omagiu fain adus unui om de stiinta ulmean care prin 1700 si ceva s-a gandit sa inventeze o masina zburatoare, supranumit si “Croitorul din Ulm”)

Schlafmutze โ€“ Vrabia somnoroasa (probabil o pasarea ratacita care a sleep-flew din Ipotesti tocmai pana in Ulm dupa care a adormit agatata de o cladire)

Heureka โ€“ Vrabia Evrica (Arhimede ar fi mandru ca pana si vrabiile exclama “Evrica!” atunci cand descopera ceva)

Storchenspatz โ€“ Vrabia Barza (care are un pact cu Barza Barza in transportul de copii catre Ulm :P)

Breitensportspatz โ€“ Vrabia sportiva (pe care o poti vedea dimineata pe racoare lucrandu-si gambele la un jogging pe malul Dunarii)

Che Spatzeuvara โ€“ Vrabia Che Guevara (daca tot suntem zburatori, macar sa facem si ceva activism politic while wearing a funky beret)

Spatzen Duett โ€“ Vrabiile in duet (sunt in numar de 4, nu 2 cum te-ar face sa crezi denumirea si se balacesc intr-o groapa cu nisip langa Munster. Un spatiu foarte atragator pentru copiii care le incaleca zi lumina)

Spektralfarben 3 โ€“ Vrabia Spectral Color 3 (Que?! Nu stiu…Nu cunosc…Sunt ignoranta la vrabia asta)

Spatz im Frack โ€“ Vrabia cu frac (adica deghizata in randunica, nu? :D)

Wollwanner – Vrabia cu lana Wanner (The devil wears Prada once in a while, and the sparrow wears Wanner wool when windy…)

Welt Spatz โ€“ Vrabia Lumii (Imi imaginez – caracteristic mie de altfel – o vrabiuta care tine in carca toata lumea mai ceva ca Atlas)

Kas Spatzle โ€“ Vrabia care papa paste cu branza (Yummy! Come to think of it as manca si eu niste good ol’ macaroane cu branza :))

Aaaaand that about sums all 43 birds up! A fost ceva chinuiala sa imi storc mintile sa le traduc, dar a meritat cu varf si indesat. Pentru cultura generala a publicului meu cititor, cel mai tare imi plac Vrabiile in Duet.

Sunt de o frumusete si simplitate dezarmante. Sperand ca nu v-am supus la chinuri groaznice, care se vor solda in cosmaruri cu vrabii, mai ceva ca in Pasarile lui Hitchcock, va doresc lectura placuta in continuare!

P.S: M-am luat cu vrabiile si am omis sa va spun de unde se trage toata trebusoara cu vrabia ca simbol al Ulmului. Of, cata uituceala! Cica pe la 1800 orasul si-a insusit voit (na ca aveau branding si marketing si pe atunci, middle ages style of course, but still) o legenda conform careia o vrabie i-a ajutat pe muncitorii care transportau barne din lemn pentru construirea Munster-ului.

Barnele aparent erau prea lungi pentru a putea incapea prin portile inguste ale orasului. Legenda spune ca muncitorii au fost iluminati la vederea unei vrabii care a intors invers niste paie pe care le transporta pentru construirea propriului cuib. De aici deducem ca vrabia e o pasaruica foarte inteligenta si ca muncitorii erau cam dang! dang! la capitolul generating alternative solutions.

Desi legenda dateaza de pe la 1800, simbolul vrabiei a fost asociat Ulm-ului inca din 1573. Cica prin 1530 o sculptura cu o pasare a fost observata pe acoperisul Munster-ului, si se presupune ca ar fi fost acolo inca din 1471. Mai tarziu fu reinterpretata ca vrabie si inlocuita in 1840 cu o sculptura din piatra a unei vrabii, un motiv arhitectonic neobisnuit pentru o catedrala in acele timpuri. Vrabia din piatra a suferit numeroase inlocuiri, pentru ca in forma finala sa fie o vrabie din cupru placat cu aur inaugurata in 1889.

Na, ca am spus-o si pe asta. Acum chiar ca e cu … ze end! Va ajunge si ma cam dor dejtele to tell you the naked truth. ๐Ÿ˜‰

 

 

 

Aug16

Ulmer Street Art

Posted on by
Ulmer Street Art

Unul dintre sentimentele cele mai faine pentru mine este ala in care mergi pe strazile unui oras nou si pe masura ce tot inaintezi in lung si-n lat, orasul incepe sa iti spuna povestea. Prin chestii mici desenate pe pietre si aliniate ca niste indicii menite sa te faca sa il descoperi si sa ii patrunzi intelesurile.

Cam asa mi se intampla mie acum cu Ulm-ul. Fascinatia mea pentru street art-ul ulmean atinge pe zi ce trece cote maxime. Acum ma vezi mergand in ritm normal ca si cum chiar ar trebui sa ajung undeva la o ora anume (which I really don’t fie vorba intre noi), la 1 minut distanta ma vezi reaching for my Ipod in timp ce privirea fixeaza ceva scris/desenat/lipit pe vreun zid.

Am convingerea ca unele poze vorbesc de la sine si isi transmit mesajul. Depinde acum de privitor daca il intelege sau ba. Dintre miile de poze facute pana acum, si da, sunt mii, I just had to give something back to the world and so I did. 3 bucati cu piatra sau zid in ele. De departe cea mai graitoare mi se pare poza cu pantofiorul de bebe, dar hai sa le luam pe rand si sa va fac cunostinta cu fiecare dintre ele asa cum le-am vazut prin lentila voyeurista a fotografului amator.

Floarea neagra cu accente industriale spray-ata cu atata precizie pe o bucata de zid mi-a aparut in cale in timp ce ma plimbam nici agale, nici galopant prin centrul vechi al Ulmului. Capul meu deja transformat intr-un mic girofar care se roteste ca si cum nu ar fi atasat de o coloana vertebrala sau ceva s-a oprit din frematat o secunda pentru a o zari.

Statea neclintita pe un zid vechi sprijinit de o doamna localnica care manca tacticos un wurst. Hotarata cum mi-s intotdeauna cand vreau cu tot dinadinsul sa fotografiez ceva ma indrept cu pasi repezi catre zidul cu pricina, spre uimirea doamnei care nu stia sigur daca vreau sa o abordez sau sa o asaltez.

Si mai mare ii fu mirarea cand m-a vazut apropiindu-ma cu Ipod-ul de desenul inflorat incercand parca sa prind cadrul perfect. Nu stiu in ce masura l-am prins like a pro, ca sa nu uitam ca snapshot-urile sunt facute cu un Ipod, nici macar aparat foto propriu-zis, dar efortul a fost pe bune. Mi-a placut si am luat-o cu mine intr-un fel. La ceva zile distanta am zarit aceeasi floare pe un alt zid, semn ca ar fi semnatura vreunui grafittist in ascensiune. Bravo lui atunci ce pot sa spun. Tine-o tot asa si planteaza flori negre in piatra. Ai sanse mari sa devii un real succes.

Pe drumul meu spre casa dintr-un periplu de cateva ore pedestre prin Ulm, am dat peste o imagine pe care mi-a fost absolut imposibil sa nu o fotografiez. Mi s-a parut atat de expresiva captura incat mi-am zis in sinea mea: “Asta da poza conceptuala!”. Aproape ca mi se facuse si pielea de gaina. Aproape…

Printre subiectele de interes pentru Ipod-ul meu se numara ferestre, cutii postale, pietre, pomi, chestii din metal care parca rasar din asfalt, afise, etc. Cutia postala de fata nu parea sa aiba nimic deosebit inafara ziarului care la orele tarzii ale dupa-amiezei inca zabovea indesat in dansa. Nici lumina nu era extraordinara sa zici ca se reflecta soarele la apus in tabla alba a cutiei. Si totusi, ceva a facut ca poza sa prinda multa viata. Ceva numit o sandaluta roz de bebe pusa cu grija pe cutia postala. Genial, frateee!

Poate sunt inca sub imperiul feeling-ului de ieri, dar la vederea incaltarii celei micute am amutit. It was something like…baby-girl was here, leaving her mark. Parca imi si imaginez posesoarea pantofiorului. Micuta, dolofanica, blonda, cu ochii albastri si rumena in obraji de la mers prin parc impreuna cu tatal sau. Toata imbracata in roz (bebe desigur) si cu doua codite atent fixate pe laterale.

Si probabil de la atata zbantuit si alergat prin parc si pe strada alaturata a venit si inevitabilul moment in care pantofiorul drept al blondinei a zburat fara a i se da de urma de catre posesoare sau tatal acesteia. Un bine-voitor care din intamplare a dat peste chauceur-ul roz l-a pozitionat cu grija pe cutia postala presupunand poate ca va fi la depistat cu usurinta de his owner. Mai ceva ca a modern Cinderella story in care protagonista e o pustioaica care abia poate sa ajunga cu privirea la nivelul unei mese. Nu-i asa ca ma pricep la tricotat povesti? ๐Ÿ˜€

Cum ma preumblam eu pe alei necunoscute incercand parca sa imi dau seama daca pot merge si pietonii pe acolo, sau este un drum exclusiv pentru biciclete, m-am uitat in jos. Pe asfalt. Si am vazut un cerc. Imperfect si roz. Care ca orice cerc care se respecta incercuia ceva. Combinatia cromatica de gri si roz m-a castigat instant asa ca dintr-o miscare simpla si agera deja aveam Ipod-ul gata de pozat.

Sa ma apropii mai mult, mi-am zis, ca sa prindem in poza si ce scrie pe capacul de metal infipt in asfalt. Stadtvermessung?! Google Translate it! Dupa traducatorul neindemanatic mentionat anterior cica ar insemna “City Surveying” which I am not so sure I really know what it means.

Mie personal imi semana mai mult a un capacel din ala de la o teava de gaze, dar se prea poate sa gresesc. Ceea ce stiu este ca arata bine si trebuia pozat. Acolo si atunci pe asfalt, intre blocuri. Acum, revizuit poza, am observat ca are si ceva frunzute verzi iesite din asfalt which makes it even more cute.

Astea nu sunt decat 3 exemple de ce poti gasi prin Ulm, “urban culture”-wise. Poate daca imi mai vine cheful de disecat poze pe sensuri si semnificatii o sa fie si o continuare la toate aceste povesti… In the meantime I kinda have to get dressed and go take some more pictures :)).