Tag Archives: viata de familie

Family of Choice

Family of Choice

Ce e aia o familie? Intrebare cu raspuns deschis.

Cei din care te tragi si cu care imparti casa, masa si mostenirile genetice.

Sau poate cei langa care alegi sa-ti petreci zilele si noptile pana la adanci batraneti, dupa care ajungeti sa mai impingeti si panselute impreuna.

Familie?
La ce bun?
De ce traiesc oamenii in cete familiale, cand ar putea la fel de bine sa traiasca singuri?

Pai unde-s doi puterea creste! Unde mai pui ca daca apar si ceva copii in peisaj brusc clanul se mareste si sentimentele de posesiune si apartenenta infloresc.

Stiti ca patalamaua-mi spune ‘psihoterapeut de cuplu si familie’, nu? Lesne de inteles ca ma preocupa subiectul de ceva zeci de ani incoace.

Ce face o familie sa fie familie?

Si mai cu seama ce desface o familie? Tot ce am citit pe tema relatiilor de orice fel se invarte in jurul catorva concepte mari si late: bunavointa, putere si dragoste.

Modul in care se manifesta treburile astea in interiorul familiei can make it or break it.

Acum daca ar fi sa va impui capul cu teorie despre ierarhii familiale, granite, roluri, scenarii de viata, diferentierea Sinelui si genograme sunt sigura ca nu m-as face inteleasa.

Asa ca atunci cand vreau sa vorbesc despre ceva important pentru mine, incerc sa imi aleg cuvintele cele mai simple.

Iti pasa sau nu-ti pasa?

Vrei sa ai dreptate sau vrei sa ai armonie?

Intelegi sau nu intelegi?

Incerci sau nu incerci?

Da sau nu?

Iubesti sau nu iubesti?

Care e oare scopul unei familii?

Sa traim fericiti pana la adanci batraneti… and beyond?

Cam complicat, presant si permanent…

Asa ca ce-ar fi sa desfacem scopul asta in lucruri mici.

Sa ne ascultam unii pe altii.

Sa avem grija unii de altii.

Sa ne cerem scuze unii altora cand o dam cu mucii in fasole.

Sa vorbim unii cu altii.

Sa ne lasam sa tacem unii pe altii.

Sa fim curiosi unii in privinta altora.

Sa ne iertam unii pe altii.

Sa radem unii cu altii.

Sa plangem unii cu altii.

Sa ne facem planuri unii cu altii.

Sa ne iubim unii pe altii.

Sa fim binevoitori unii cu altii.

Sa avem incredere unii in altii.

Sa cautam binele unii in altii.

Sa ne punem unii in papucii celorlalti.

Sa…

Parentaj deraiat

Parentaj deraiat

Nu-s parinte (inca!) si nici vreo usa de biserica, dar pot recunoaste din fericire sau din pacate de la o posta dinamicile familiale disfunctionale. Alea care reduc de cele mai multe ori copilul la un obiect asupra caruia se revarsa valurile uriase de frustrare ale parintilor. Mijloacele de transport in comun sunt intesate de parinti si copii care se duc sau vin sau stau.

Azi dupa-amiaza, pe cand misunam subteran dintr-o parte in alta a orasului, neuronul mi s-a oprit pentru cateva secunde parca scurt-circuitat. In aglomeratia de final de program, mi-am facut loc si am nimerit pe scaun avand in stanga un tip care se juca nush ce joc pe telefonul sau inteligent, iar un dreapta un nene care parea ca si-a lasat intr-un colt uitat comportamentul sau inteligent. Mai departe de atat nu mi-a dat prin gand sa ma uit.

Cu castile in urechi si multe elemente auxiliare in poala (a.k.a. geanta, umbrela, suc, etc.) incercam sa fac timpul sa treaca mai repede. La un moment dat, tipul din stanga mea isi opreste jocul, se apleaca usor inafara, ca si cum ceva undeva in partea dreapta i-ar fi atras abrupt atentia.

Fara a imi scoate castile din urechi, imi zic in sinea mea: Eh, probabil o fi vazut vreo grozavie. Nu cred ca-i ceva interesant pentru mine. Tipul se uita prelung, dupa care isi reasuma pozitia de joc. Mai sta ce mai sta, mai butoneaza un pic, dupa care iar se opreste si se uita in aceeasi directie.

De data asta curiozitatea m-a luat pe sus asa ca mi-am extras o casca din urechi sa “vad” care-i treaba. Si cum io demult nu ma mai aplec in incercarea de a imi spiona vecinii de bancheta, ci pur si simplu ma zgaiesc in reflectia geamului de vizavi, asta am facut si in situatia de fata.

Ochii vecinilor de pe bancheta de vizavi erau bulbucati fara precedent, iar gurile stranse ca si cum s-ar fi abtinut de la a spune ceva. Si cum imi mijeam io ochii in geamul de peste culoarul de trecere, am vazut o prostie mare, ca sa ma exprim in cuvintele unui copil de 4-5 ani. Si am continuat sa o vad si aud impreuna cu ceilalti oameni din proximitate vreo 5 minute.

(Mama cu o privire tulbure si o voce gajaita catre fiica ei pubera) Sa stii ca m-ai suparat foarte tare azi!
(Fata muta de nedumerire si cvasi-vinovatie) ?
(Mama rotindu-si ochii spre obiectul supararii ei) M-ai facut de ras in fata lu’ X-uilica!
(Fata parea a cauta in minte evenimentul cu pricina)
(Mama fixand-o pe fiica cu un ochi din cei doi pe care ii avea in dotare) Si iti promit ca data viitoare cand ma mai faci de ras iti trag o mama de bataie chiar acolo, de fata cu X-ulica!!!
(Fata strangandu-si umerii si picioare semn ca deja isi imagina viitorul sumbru) Dar…
(Mama prinzand si mai mult curaj) Ce-i aia nu vreau? Nu exista nu vreau! Sa nu te mai aud vreodata ca zici nu vreau ca te pleznesc!
(Fata intr-o resemnare plata) Bine.

Trec vreo 2 minute si fetiscana negricioasa cu carare pe mijloc si camasa alba incepe sa manance un pateu… merdenea… bucata de ceva luat de la o patiserie de la metrou dintr-o punga de plastic transpirata.

(Mama imputernicita din scena precedenta in care se dezlantuise asupra odraslei nevrednice, continua mitralierea verbala…) Nu ti-am spus ca atunci cand mananci, sa mananci tinand de punga, nu de pateu, proasto? Nu mai sta si molfai cu mainile alea murdare. Ia-te si sterge-te pe maini cu ea si poti s-o mananci dupa. Cu microbi cu tot. Ca esti si curata tare!
(Fata repozitionandu-si mainile pe plastic ca un copil ascultator continua sa isi manance pateul intr-o tacere dureroasa)

Se mai scurge un minut dilatat de cuvintele de duh pe care mama i le adresase fiicei, cand prima conchide apoteotic:

Cand ne dam jos, tu o iei inainte prin spate spre casa si vin si io dupa.
(Fata afisandu-se usor speriata de ideea de a merge singura spre casa) Dar pe unde?
(Mama taios) Pe acolo prin spate. Io o s-o iau prin fata ca am un pic de treaba si ne intalnim acasa.
(Fata tacand si parand ca intelege) Mhm.

Metroul tocmai se apropia de statie cand cele doua s-au ridicat pentru a merge “cat mai in fata”. In spatele lor tacerea persista vascos. Noi, martorii oculari ai acestui spectacol ieftin si revoltator ramasesem uitandu-ne in gol ca prostii de parca tocmai ce fuseseram loviti cu leuca in moalele capului.

Gandurile apareau a ni se fi unit intr-un nor gri de furtuni si ploi moraliste care ar fi vrut s-o trazneasca pe mama cea reprobabila. Usile s-au deschis si cele doua protagoniste se facura pierdute in spatiul statiei de metrou care forfotea de lume. Oamenii s-au reintors la preocuparile lor mentale si usile s-au inchis cu repeziciune.

Urmatoarea oprire: Undeva unde mamele au habar despre cum sa le vorbeasca copiilor lor, si fac mai mult bine decat nebine.
Nota Bene: Uneori copiii au nevoie doar de o mama, nu de o mama de bataie…