Tag Archives: viata

Time to Say “Haidi pa!”

Time to Say “Haidi pa!”

 

And so it came the time to say good-bye. Could not escape it as much as I wanted to. So badly! Good things come for those who wait and all good things must come to an end.

Oricat mi-am repetat cu vocea mintii ca e ok, o sa mai vin, o sa o mai vad, nu e un capat de tara, my inner voice sat silent waiting for the train to just leave the station and just go.

Cuz the more it stayed, the more intense the feeling of longing became. Zoe fu barbata si ca ea multe alte femei.

Si eu, pana la un punct in care ochii au inceput sa imi luceasca dubios si mucii incercau din rasputeri sa siroiasca. Eram o copila care isi lua ramas bun de la prietena ei draga dupa ce tocmai petrecuse un snop zdravan de zile de joaca impreuna. The heart knows few reasons and they are far from being reasonable. Privirea parca mi se lipise de geamul compartimentului de tren.

De partea cealalta, ea, prietena, ajunsese in punctul in care isi sufla mucii, pentru ca sa ii traga devenise inutil. Si cum ni se intalneau ochii, cum toata treaba se transforma intr-o boceala colectiva.

Din dorinta de a ne imbarbata una pe cealalta, ne aratam fioros pumnul spunand fara vorbe la unison ca “Daca mai plangi ti-o iei artistic!”. So what? Nici una dintre noi nu a plans at her full extent, intrucat no Ulmer would have liked a flood at the end of summer.

Oh and what a marvelous German summer it was! Comprimata in 10 zile de stat impreuna… mancat bunatati impreuna dupa care simtit vinovate ca they would go straight to our thighs cum altfel decat impreuna… vorbit despre viata impreuna… glumit tot despre viata si tot impreuna si cel mai important… de enjoyed each others company so much that words became unnecessary. 

In every friendship comes a point where distance is futile, cuz the bonds are so tight that no mountain high or valley low can break them. Si e tare socant atunci cand realizezi ca esti unul dintre protagonistii unei astfel de legaturi.

Parca simti ca prinzi super-puteri atunci cand you join forces with your friend developing into some sort of mythical creature who thinks, feels and acts alike. 

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic teama de primele clipe de revedere. Daca o sa fie ciudat si stanjenitor si nu o sa ne gasim cuvintele? Dupa o colosala cascada de “daca”-uri m-am linistit singura, fiindu-mi clar ca ma confruntam doar cu niste ganduri parazite obsesive which would only be fed by my fear. Mama, ce psihologic am dat-o pe asta! Din adancurile superficiale ale unei minti hiperanalitice.

The first lines of dialogue came as natural as she walked into the train station looking for us. Desi am avut impulsul de a-i sari de gat acoperind-o cu pupaceli copilaresti, dar foarte sincere, mi-am asteptat randul. Si-am pupat-o. Si-am strans-o tare in brate in timp ce ii simteam zambetul luminandu-mi ceafa. Cat de dor mi-a fost de tineee! Nici nu ai idee!

Noi nu ne prea spunem chestii marete de genul asta, dar si atunci cand ne scapa cate una, it hits us like a freaking emotional bomb!

We had our share of emotional roller-coaster which we wisely decided to leave behind and jump on a smooth train instead. And we’ve been riding it ever since. Together, in our own way.

Si asa cum trenul asta ma duce din Ulm in Munchen, asa si trenul ala al nostru ne duce si aduce impreuna oriunde am fi in lumea asta larga! Am devenit brusc prea cheesy? Sa ma opresc oare? Dar nu imi prea vine, sa o zic pe aia dreapta. Imi vine sa tooot vorbesc despre how much fun we had and still manage to have together.

Intr-una dintre seri, chiar de ziua ei, am iesit la bere. Era o ocazie care a cerut implicare si sarg din partea mea. Si chiar am reusit sa beau… un sfert de pahar de bere cu cola in vreo ora jumate. :))

As the night was dawning ne-am apucat sa depanam amintiri ca niste babute din alea rozinite care povestesc din vremea razboiului. Si cat de amuzant a fost, nici nu va puteti inchipui! E chiar o dovada de maturitate (relationala) sa ajungi sa vorbesti cu lejeritate si sa faci tot felul de glume despre evenimente care were far from being amusing at that moment in time.  

E semn ca people grew smart enough not to let themselves get too serious about themselves. When you start taking yourself too seriously, then you should probably make a change of perspective. Get out and let the air flood your nostrils straight into your brain. Si dupa un timeout de acest calibru, lucrurile vor capata cel mai probabil alte intelesuri.

Vorba poietului: Totul va fi bine! Sau in varianta nemteasca pocita de my lack of knowledge: Alt ist gut! Si cum ni se imbarligau amintirile unor clipe traite impreuna, timpul se scurgea, iar cei din jurul nostru, desi vag informati cu privire la intamplari, nu puteau patrunde in poveste asa ca noi.

All good friends have secrets which they treasure and safely keep for always and forever. Nu stiu daca o fi fost berea de vina, sau poate atmosfera foarte relaxata si familiara, dar la finlul intoarcerii noastre in trecut I felt much lighter and happier.

Era genul ala de satisfactie pe care nu ti-o poate da decat o discutie cu un vechi prieten. Si la partea cu vechimea bag seama ca lucram din greu.

Ea deja are ceva avans de cateva luni. We are currently in the race for our thirties. Cine ajunge prima, aia e! 😛 Sau cine ajunge prima, o asteapta si pe cealalta ca sa poata face misto una de cealalta ca li se apropie mid-life crisis-urile.

Parca ne si vad pe la 60+ ani de vorba despre totul si nimic whatsoever la o cafea intr-o terasa cocheta din centrul orasului (fie al meu, fie al ei). But we do still have time, good ol’ friend! I have the feeling that time will always be on our side.

Si daca te-a apucat plansul citind postul asta…Da-ti doua palme de revigorare! Daca nu… Tot da-ti doua palme!…Preventiv! 🙂 Ai grija de tine ceea ce imi doresc si mie pana data viitoare…

More than Words

More than Words

Today was a great day. Just as last year and the year before that. Let’s just call it the 8th of January tradition.

Went to sleep early… in the morning. Woke up late in the afternoon. Probably snored in a chorus. No fancy night dreams as all of them caught shape in plain daytime.

It’s just the kind of beautifully imperfect day. That’s probably the reason for which my stream of thoughts meant to describe it just fades in the face of the obvious feelings surrounding it.

It is curious how sometimes things just fall right into place. And when that happens all you should do is shut up and enjoy yourself. So shhhh! 😉

Lantul trofic care ne mananca zilele

Lantul trofic care ne mananca zilele

Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.

Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.

Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.

Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.

Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?

Da? Join za club!

Nu? Cudos to you!

Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.

Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.

Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?

Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!

Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.

Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.

Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.

Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.

Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.

Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.

Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.

Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.

Fericiti, cei fara de lant?