Some thoughts are better dragged in a corner
Some inner voices might need to be heard out loud
Some faces of today can stick tomorrow too
Some dreams should be put to sleep
Some fillings do nothing more than to empty you
Some hopes will guide your way in as others your way out
Some things are better left
So save the best for last…
A fearing witch…
…with a twitch…
…made a switch…
…which ended with a stitch!
06:50 Prima alarma izbeste linistea cu un sunet de motor turat, dar e gatuita cu o dexteritate vinovata pentru 07:15. Lupa se intinde, ridica usor capul in semn de verificare.
Nu se trezeste. Face cum face ea de obicei. Nu inteleg de ce ii trebuie 3 alarme cu 3 sunete diferite ca sa se ridice din pat. Stiu de ce are nevoie, si ce o va trezi instant. Hihihi. Ma duc sa o pup. Pe toata fata. Si in nas. Si in urechi. Gata, m-am pornit! Cu cat ghearele zgarie parchetul, cu atat tinta se simte incoltita si isi trage patura peste cap in semn de rezistenta la santaj. Nu-i nici o problema. Am mai lins si paturi pana acum. Chiar crede ca daca se ascunde sub patura, eu nu stiu ca e acolo? E dimineata! Si vreau afara! Cat mai repede. Somnul dupa ora 7 mi se pare total inutil.
Pisi, sht! Culcat! Treci la locul tau! Dar… Sht! La locul tau!
Bineeee…Stiu ca nu esti persoana cea mai matinala asa ca te iert de fiecare data cand ma trimiti in coltul meu. Si ma duc. O sa mai lenevesc pana cand o sa te panichezi ca e prea tarziu si o sa sari din pat. De parca nu te stiu eu pe tine. Fazele astea sunt deja clasice.
07:15 A doua alarma perforatoare de minti si timpane se anunta ca un claxon strident. Victima abuzurilor sonore, deschide un ochi si il arunca pe geam. S-a luminat deja. E tarziu. Mai am timp de un snooze. Si in plus eram chiar in mijlocul unui vis pe care trebuie neaparat sa-l termin. Somn deci! Din coltul opus al camerei claxonate se aude o onomatopee tipica lupei.
Offf…Deja sunt fresh si vreau sa zburd. Numai ca n-am cu cine. Sigur! Cand mie mi-e somn de mi se duc ochii in fundul capului si mi se pleostesc urechile-n lateral ei o tin tot intr-o petrecere. Na, sa vada si ei cum e! Vreau afara! Acum! Bine, in curand, atunci! Hai sa ma intind un pic pe toate partile. Ce ma mananca in halul asta? Nuuuu! Purici? De unde? Ah stiu, de la aia mica alba. Dar, nu-i corect, eu vreau sa ma joc nu sa iau purici. Ah, l-am nimerit. E mort! Victorie, deci hai sa mai zac un pic pana se trezesc.
07:45 A treia alarma anunta inevitabilul. E evident de ziua. E tarziu. Trebuie sa ma ridic din pat acum sau o sa intarzii grav. Bun lista. Ce am de facut. Cu ce ma imbrac? Si ce bijuterii imi pun…Ale lui deja sunt pregatite. Hainele adica. Dus. Pisi. Si am plecat. Lupa rasare din mormanul ei de polar verde praz. Se intinde gratios ca o … Pisi, si vine agale spre capul patului.
Deci, carevasazica te-ai trezit. 
Neataaaaaa! Acum nu mai scapi. Trebuie sa ne pupam cum facem in fiecare dimineata. Si sa ma snotocesti un pic, si sa ma scaaaaarpini. Acolo! Exact acolo. Mama lui de puric. Sunt fericita. Opa, imi canta stomacul? Da, mi-e foame. N-o sa o grabesc ca si asa e teleghidata. A intrat in dus. Super! Pot sa ma joc un pic pana iese si apoi afaraaaaaa. Iar trebuie sa fug.
Cat e ceasul? 08:30. Bun, mancare pentru Pisi. Pus, pregatit. Da, fata. Si eu te iubesc dar sa nu incepem cu santajul emotional asa de dimineata. Stai sa ma incalt. Nu-i voie! Abia m-am machiat, pe bune! Pisi! La locul tau! Fara scancete subliminale, te rog. Sunt gata, hai afara.
Ieeeeei. Vant, si viscol, si pipiiiii grav. Mama ce l-am tinut. Ar fi cazul sa stie ca nu-i bine sa ma tina cu vezica plina pana mi se bulbuca ochii. Acum pot sa alerg in voie. Uite-o si pe alba. Saluuuut! Bai ce purici mi-ai dat ieri. Daca mai faci din astea eu nu mai mai joc cu tine sa stii. Joaca, joaca, dar daca ii umplu pe ai mei de purici parca vezi ca ma trezesc in cada. Si nu stiu daca ti-am zis cat de mult urasc eu cada. In fine, hai sa te alerg un pic ca n-am timp foarte mult. Ea pleaca si eu am un bufet de bucatarie de finisat.
Treci in tarc!
Ah, da am uitat de asta. Gata, l-am facut.
Pisi, aici! Hai inapoi in casa. Uite si mancarea. Sunt absolut impresionata de pofta ta de mancare din ultima vreme. Bravo, fata! Am plecat, pa.
Si uite-o cum pleaca. Paaaaa! Stai sa vad in ce directie o ia. Hop pe pervaz. Aha, in stanga. Paaaa! Deci ce ziceam ca mai cioplesc azi?
Mamaia mea imi spunea ca Omul se cunoaste dupa cautatura si multa vreme m-am intrebat ce-o fi aia “cautatura”. De fiecare data cand vorba asta de duh capata graiul ei, imi dadeam seama ca trebuie sa fie ceva serios pentru ca doar situatiile speciale o faceau sa se duca cu vorba in directia “cautaturii”.
Poate merita sa va spun ca mamaia mea a fost cea mai tare mamaie de pe aceasta planeta si e unul dintre modelele mele in viata. Cum altfel decat femeie in toata puterea cuvantului si multifunctionala in viata. De o frumusete si un farmec aparte, total naturale si autentice. Am petrecut ceva timp impreuna noi doua si cand mi-era lumea mai draga, aparea si emblematica “cautatura”.
Dupa lupte seculare, ce-au durat mai bine de ceva ani mintea mea s-a revigorat brusc si mi-am zis in sinea mea: “Mah oare cautatura inseamna privire?”. Evident ca n-am vrut sa ma uit prin vreun dictionar sau vreo alta sursa inafara relatiei noastre asa ca am luat decriptarea mesajului ca pe un “personal quest” pe care eu trebuia sa-l duc la bun sfarsit. Daca ea m-a putut intelege inca din prima clipa avand drept material un bot de om si niste scancete, eu de ce n-as putea sa o inteleg pe ea, mamaia mea inteleapta?
Si dupa acest declic monumental, am gonit s-o intreb daca e asa…si asa a fost. Izbavisem! Ha! Bine bine, dar acum trebuia sa merg mai departe cu decodificarea. Mare maestra a interpretarilor si asumptiilor cum mi s-a spus mai in gluma mai in serios inca din generala, am inceput sa eman o droaie de related-thoughts.
Deci plecam de la ipoteza ca “Omul se cunoaste dupa cautatura…”. Omul adica io, tu, inclusiv mamaie. Se cunoaste? El se cunoaste pe Sine? Sau e cunoscut de altii? Sau amandoua? Dupa cautatura, adica spune-mi cum privesti ca sa-ti spun cine esti.
Si aici o s-o dau din abstract in concretul profan punandu-mi o intrebare tampa: Io am strabism, deci “cautatura” mea e cu defect din start/nastere. Lumea prin ochii mei se vede diferit. Ochii sunt oberlihtul sufletului se aude tot de prin popor.
Si atunci de ce ne e atat de greu sa ne privim unii pe ceilalti in ochi?
Sau mai am inca una: De ce credem ca e total irelevant sa ne privim in ochi de fiecare data cand ne reflectam in vreo oglinda?
Ochii pentru mine sunt purtatori de povesti nemuritoare. Ochii pot striga de bucurie si urla de durere, totul intr-o singura privire. Izvorata dinlauntru. Nu vreau sa ma bag in vreun body language statement, ci doar sa imi aduc aminte ca da, ochii spun totul. Dar nu e suficient sa spuna totul daca nu sunt intelesi. Ochii se pot piti sau inchide.
Ai mei cauta prin definitie. Deci am o cautatura cautatoare… 
De surse de interes. De energie. De zel si sens. Si din cand in cand se mai atintesc spre ceva/cineva. Nu-i frumos sa te holbezi! Asta faceam? Nici nu mi-am dat seama. Ochii mei vor sa vada… pana in punctul in care isi imagineaza nevazutul si tintesc sa vada luminile orbitoare pentru ca doar atunci vor fi stiut ca le-au vazut pe toate. Ochii tai ce vad?
Deci sa ne fie clara treaba: Imi place iarna! Aia viscolinda, cu nameti pana-n gat, cu trolee blocate si straturi multe de haine precum foile de ceapa.
Poate pentru ca-s nascuta iarna, sau poate pentru ca intr-o viata anterioara am fost vreun pui de eschimos. Cert e ca imi da o stare aparte lupta asta cu natura.
Drumul catre fabrica brusc capata sensuri conexe atunci cand trebuie sa opun rezistenta vantului care tine mortis sa te salte-n primul stalp. Invat tehnici noi de slalom printre babe, mosi, balti, masini oprite pe trecere, cretini. Mi se reconfirma ca nimic nu se compara cu o cafea fierbinte garnisita cu un colt de geam prin care pot vedea lunecand din cer fulgi mari de zapada.
Intotdeauna mi-am zis ca n-as putea trai intr-un loc fara zapada. Pentru ca nu vreau sa ma privez de bucuria de a ma arunca in zapada in incercarea de a face ingeri de zapada, care la final arata ca niste creaturi extraterestre. Pentru ca mi-e drag sa ma bulgaresc cu cine mi-e drag.
Si mai ales pentru ca descopar cu fiecare zi de ninsoare cam cat de incantata e lupa de tot albul care o inconjoara. N-am vazut fiinta mai expresiva in a se bucura de viscolul de afara cum e lupa. Sa fi fost ea oare tot intr-o viata anterioara vreun lup care imi tragea sania mea de eschimos?
Asa ca oameni de pretutindeni, ghiciti ce? A venit iarna pe ulitele patriei!
Haideti sa haidem in nameti…
Sa ne snopim cu bulgari…Sa facem oameni de zapada…
Sa scuturam crengi de copaci unii pe ceilalti…
Sa ne alergam ca bezmeticii prin viscol pana cadem lati si fara suflu…
…The time is now always!
Imi vine si nu-mi vine sa scriu. Dar o sa merg pe prima varianta pentru ca am observat ca ma linisteste. Printr-o operatiune total necunoscuta a creerului meu, de indata ce ma pun la scris cuvintele tasnesc din mine. Si ca intr-o pictura post-moderna care arata ca un suc varsat pe un perete, asa ma (re)vars si io pe hartie de ajunge omu’ cititor ori cu dendritele-nnodate ori isi baga picioru’ dupa primele randuri citite.
Mai nasol e cand chiar ma preocupa ceva si ma apuc sa scriu despre asta. Noroc ca acus sunt comfortably numb, deci insiruirea de litere pe blog e doar ca sa arat publicului ca inca nu am aruncat steagul. Io nu voi fi o bloggaritza de-o seara, da? ) Am si eu standardele mele si sa nu mai vorbim de supapele care tre’ desfundate periodic. Alea interioare, naturlich! Azi sunt ghetto girl. Scriu cum imi vine la gura. Imi bag si-mi scot idei din cap sa vedem ce iese.
M-am trezit intr-o dimineata cautand frenetic ceva. Aveam un sentiment straniu ca imi lipseste grav ceva. Ca pot mai mult, mai bine. Bai, si-am cautat ceva nu gluma. Pe masura ce cotrobaiam prin toate colturile camerei, ma apropiam din ce in ce mai mult de tragica concluzie ca n-o sa gasesc ce caut.
Asa se intampla cand “pui lucrurile la locul lor”. Sfarsesti prin a nu mai gasi nimic si te umpli de nervi. Poate va intrebati ce cautam cu atata patos… Sau poate nu… O pereche de cercei. De negasit aparent. Si intreg ritualul meu algoritmic de a ma pregati de inca o zi s-a dat peste cap pentru o clipa.
Noroc ca in materie de reorientare estetica sunt maestra. Zic unii, nu io. Mai e pana incep sa-mi ridic statui singura…un pic, ce-i drept, dar nu am ajuns acolo inca. Ma declar o fana inraita a briz-briz-urilor de toate felurile. Cine m-a vazut de cel putin doua ori stie ca daca n-am cercei sau vreun alt biju cu siguranta s-a intamplat ceva.
Sa zicem ca este o marca personala. Asa cum fetita cu chibrituri avea chibrituri, scufita rosie avea si o fata supt dansa, asa si io ma auto-proclam: Fomeea cu Briz-Briz-uri. Deja am in proiect sa imi mesteresc un cufar unde sa-mi bag cu varf si indesat toate podoabele. Lada de zestre ce mai incolo-incoace.
Dar cred ca tre’ sa ma fac inteleasa: imi plac anumite zdranganele. Nu toate. Lumea zice ca-s dubioasa din punctul asta de vedere. Prietenii cu siguranta stiu de ce…Daca am io sa nu mai aiba nimeni. Daca printr-o eroare (judiciara) cineva mai are, artefactul tre’ modificat dupa chipul si asemanarea propitarei ca sa compensam scaparea.
Sa zicem ca e printre modurile mele preferate de exprimare da sine. Ostentativ, (re)creativ si feminin. Eternul feminin. Numai ca pana sa ajung io la concluzia ca toata impopotonarea asta poa’ sa fie si un semn de ceva fomee care vrea sa iasa la iveala mai ceva ca Alien-ul din mine a trebuit sa imi ung un pic neuronii.
Si culmea e ca desi nu cred ca am apucat sa port de doua ori toate atarnatorile pe care le posed pentru urechi, maini sau gat imi tot cumpar unele noi. Sa fie asta oare un semn al dorintei perpetue de auto-actualizare a lui je? Ca fomee? Simbolic vorbind acum? Sau sa fie explicatia cu nevoia de control? Si asa ma pierd eu in propriile mele debitatii psihologice.
Pot sa ma mandresc cu faptul ca mania cu bijuurile este mostenita din neam. Pazea ca venim noi femeile barbate si impopotonate. Ai putea sa te gandesti ca este si un cover-up perfect pentru a ascunde ce zace-nlauntrul unei femei. Nu te astepti niciodata de la o femeie cocheta, aranjata si accesorizata sa ti-o dea…artistic.
Si-o sa inchei asa cum v-am obisnuit printr-o cujetare retorica: Ma gandeam sa-mi iau un inel din ala format din doo inele sudate, poate chiar doo inele din alea. O fata cu un box pe mana e feminina? 
Ne dati ori nu ne dati? Ne dati ori nu ne dati?! Ne dati ori nu ne dati, ne dati, ne daaaati! Io sunt userul migrator. Ala care s-a nascut in Romtelecom, a crescut cu Cosmote, a lucrat la Zapp, a fugit la Orange, pentru ca in final sa faca monumentala alegere de a isi vinde un rinichi si juma de suflet pentru un telefon inteligent in cea de pe urma retea a retelelor.
Unui user atat de neinspirat ca mine, clar ii trebuia un telefon care sa gandeasca oleaca. Si nu s-a dezis de la numele sau. Mi-a dat phone…Si ce mai phone. Face-ntr-o zi, cat altele-ntr-o viata. Luceste, sclipeste, clipoceste, beculeste si vorbeste. Genial.
Nu l-am botezat, dar mai am un pic. Deja nici nu mai pot fara dansul. Prinde si radio…guerrilla cum altfel. Cre’ca prinde si bulgarii daca ii cumpar o aplicatie pentru asta ). Eh, io acum ma concentrez pe ceea ce merge. Pe partea insorita a alegerii mele nefericite.
Reteaua lu’ peste prajit mi-a mancat ficatii in mai putin de o luna. Si doar nu era sa fac uriasul pas in haul telefoniei mobile singura singurica. Noooo way! Trebuia cu barbat cu tot. De manuta in fata reactiunii.
Mama si ce ne mai tineam… (de vorba) unul pe altul in reprezentanta la V-o da phone cand ne-au spus trepadusii imbracati sugestiv in rosu ca tre’ sa ne vindem ceva organe interne doar pentru ca am avut tupeul sa vrem sa intram la ei in retea.
Dar asta n-a fost decat inceputul sfarsitului. Stat ore peste ore calare pe scaunelul clientului pentru interogatoriu date personale:
PING: Buletinul! …
PONG: (intinzand timid plasticul) Va rog…
PING: Mai e si altcineva din familie in retea? …
PONG: (contrariata) Da, chiar doi membrii…
PING: (Snop de hartii fara cap si coada aruncat sub nas) Semnati aici!…
PONG: (deranjant de interesata) Imediat dupa ce le citesc mai intai…
PING: Ati semnat?…
PONG: Da, dar exemplarul meu unde e?
PING: (Dand din colt in colt) Il primiti la final…
PONG: Ok
PING: Mai trebuie sa platiti o garantie ca n-o sa fugiti cu telefonu’ destept lasandu-ne cu ochii in soare…Nu e decat de XXX lei…
PONG: (scotand fum pe nas si urechi) Sa fac ce?! Cum adica? Eu vin in reteaua asta si tre’ sa platesc ca sa intru sau cum?
PING: Stiti asta e politica. Fara, nu se poate…
PONG: (scotand lava pe ochi si gura dupa mai bine de 2 ore de batait pe scaun) Nu pot si nici nu vreau sa platesc atat!
PING: Sa dau un telefon…
PONG PONG PONG (eu dandu-ma cu capul de tejgheaua la fel de rosie ca si scaunul pe care atarnam)…
Dupa un travaliu de mai bine de 2 ore juma, nervi intinsi cu placa, rasete pre-isterice si buget pradat am iesit invingatoare din magazinul ros consolandu-ma cu gandu’: Cine mai e ca mine acum? Cine are telefon mai dastept ca al meu? Io (se aude vocea barbatului). Bine mah, tu! Dar inafara de io si tu cine mai are telefoane ca ale noastre. Multi altii! ) (tot el). Cum stie el sa spuna cuvintele care sa ma faca sa ma simt mai bine.
Pana la urma urmei, ne-a mancat, ne-am scarpinat si in groapa am picat. Bah, da’ groapa d’aia fara fund unde strigi si te aude toata lumea (de la call center), dar pur si simplu nu le pasa. Deloc! Ca esti proaspatul lor client politraumatizat. Ca parca ai vrea si tu oleaca de informatii si respect. Ca daca tot ai dat un ban si juma de suflet te astepti la un serviciu complet!
29.12.2011 Outcoming call de la Io catre Ei =>
IO: Mnazua! Portarea mea trebuia sa se faca azi…
EI: Pai stiti, ne scuzati, da’ a introdus un coleg datele gresit si o sa se faca pe 05.01.2012…
IO: Poftim? …
EI: Ne cerem scuze, dar se mai intampla…
05.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>
IO: Nazua! E a doua oara cand sun…Stiti cu portarea…
EI: Va rog sa va identificati…IO: Alabalaportocala IO…
EI: Da, pai gata sunteti portata…
IO: Excelent, va multumesc, zi buna!
09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>
IO: Azua! E a treia oara cand sunt…Da, cu portarea…
EI: Pai aparent nu s-a finalizat, dar stati fara grije ca se rezolva azi…
IO: Sigur?…EI: Da, sigur ca da.
09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei=>
IO: Zua! E a multa oara cand sun…De pe un alt numar acum pentru ca numarul meu nu mai functioneaza deloc…
EI: Pai s-a realizat portarea…
IO: Pai si de ce nu merge deloc telefonul…
EI: Pentru ca trebuie sa schimbati simul permanent cu cel temporar…
IO: Nu inteleg. Ala permanent mi s-a spus ca e pentru portare…
EI: Acum il aveti pe cel temporar de aia nu merge…
IO: Nu, il am pe cel permanent dat de colega din magazin…
EI: E temporaru’…
IO: E permanentu’….
EI: Tre’ sa-l schimbati….
IO: Si daca il aruncam pe ala asa-zis temporar….
EI: Trebuia sa mergeti la magazin pentru un altul….
IO: Aaaaaaaaaa! Nu pot sa cred asa ceva….
EI: Va mai pot fi de folos si cu altceva?…
IO: (scancind) Niu…
Morala: Cand mai ai vreun gand revolutionar de schimbat telefonu’ vechi si prost cu unu’ nou si dastept…Fa-o la liber! AMR: 1 an 11 luni 1 saptamana