Jan6
Monthly Archives: January 2012
Jan6
Lantul trofic care ne mananca zilele
Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.
Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.
Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.
Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.
Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?
Da? Join za club!
Nu? Cudos to you!
Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.
Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.
Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?
Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!
Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.
Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.
Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.
Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.
Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.
Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.
Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.
Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.
Fericiti, cei fara de lant?
Jan5
Points of Authority
Si-asa-mi vine cateodata sa dau cu autoritatea-n piatra… Mai ales cu aia nascuta din senin sau asumata din zbor. Si cu aia care vrea sa starpeasca, nu sa pliveasca. Dar mai ales cu aia suprareactiva.
Iar am inceput promitator cu un limbaj eliptic, parca tricotat. Dar nu va asteptati sa va servesc chiar asa pe tava zvacurile mele pulsionale, nu? Trebuie ambalate mai intai frumos in cuvinte conotative mari si mici.
Si totusi de ce tin unii oameni cu dintii de conceptii exclusiviste… totalitariste… si nerealiste? De ce li se inclesteaza maxilarele cand delega, coordoneaza sau evalueaza?
Dragi autoritarieni, oriunde v-ati afla, luati aminte o seama de cuvinte: Nu va puteti astepta ca persoana din fata voastra sa va respecte, admire sau perceapa ca autoritate fara sa dati nimic la schimb!
Si aici nu ma refer la ordine si directive… ci la… interes real pentru om.
Invatati sa ii apreciati pe cei care va-nconjor un pic peste valoarea lor reala. Asta le va da aripi intotdeauna si le va inunda plamanii cu aer proaspat…Puteam fi mai metaforica de atat?
Jan4
Fericirea-i un lucru mic…
Azi, at the mere crack of dawn if I may say so, in timp ce domesticeam agale prin casa in sunet de radio mi-a ajuns la urechi o stire. Relatia mea cu mass-media este una foarte selectiva in prezent din motive de igiena mentala, deci pana si simplul fapt ca ascultam stiri poate fi catalogat drept o intamplare fericita.
Era vorba despre fericire. O stire matinala despre fericire, daca va vine sa credeti! Cand totul e pe dos, cand se aud doar recesiuni, calamitati sau maceluri, rasare ceva legat de fericire, mi-am zis in sinea mea. Merita ascultat cu precizie. Si asta am si facut. Am ciulit urechile, bulbucat ochii si redus zgomotul de fond din camera pentru a putea sa cuprind toata semnificatia stirii despre fericire.
La finalul celor 30 de secunde informative, din nefericire mi s-a reconfirmat o tema mai veche a mea legata de modul in care sunt realizate si distribuite stirile si anume ca everything is freaking distorted for enhancing mass anxiety. Tanti de la radio nu a facut altceva decat sa interpreteze ca o stirista blazata un recent studiu realizat de Worldwide Independent Network of Market Research – Barometer on Happiness 2011.
Ideea cuantificarii si operationalizarii unui concept precum fericirea este sa zicem indrazneata. Daca n-ai instrumentele, ipotezele si esantioanele necesare, risti sa cazi in derizoriu fiind amintit in istoria stiintifica drept “aia care au incercat sa faca ceva cu fericirea“.
Suspicioasa din fire, cat si cu ceva accente de hiperexactitate la activ, a trebuit sa ma informez right away despre ce era vorba cu adevarat. Chiar nu poti avea incredere in orice voce pe care o auzi la radio. Tre’ sa sapi pana dai de substanta, de esenta. Sunt scormonitoare de fel, mai ales cand vine vorba de abstractiuni ca cea in discutie :)).
Dupa ce mai ca mi-am tocit lopata am dat peste niste chestii basic despre studiul in cauza:
– 58 de tari;
– 52,913 respondenti;
– distributie cvasi-egala pe sexe;
– o medie de varsta cuprinsa intre 30 – 50 ani pentru respondenti;
– venituri medii spre mici pentru majoritatea respondentilor;
– studii medii ca si forma predilecta de invatamant a respondentilor;
– majoritatea crestini;
– lupta crancena intre respondentii care pot/stiu sa citeasca in engleza si cei carora le este total straina.
Ceea ce mi s-a parut cu adevarat refreshing si cat se poate de direct la toata mega-cercetarea asta, fara a avea pretentia ca am cuprins-o pe toata in sapaturile mele a fost introducerea din comunicatul de presa, care suna ceva la maniera:
“Even though we are gloomy about the economy and expect our economic well-being to worsen, we are still “happy” going into 2012. 53% of the world is happy compared with 13% who say they are unhappy.”
Deci, globally speaking, shit happens, but people still find a way to be happy. Si aici intervin si noile mele achizitii in materie de gandire critica si interpretare, respectiv: simplitatea si orientarea catre ceea ce merge in viata asta. Desi tentatia de a ma apuca sa disec in lung si-n lat toata tesatura asta academica in bucatele mici pe care sa le impung mai apoi sa vad daca mai misca vreuna, este foarte mare, n-o voi face. No more over-thinking and hyper-analyzing for me, please! I wanna feel the zen and see the big picture!
Si acum sa trecem intr-un registru oleaca mai down to earth si non-academic. Pentru in fond si la urma urmei, lumea care a participat la studiul asta a trebuit sa raspunda la o intrebare cat se poate de simpla: “So far as you are concerned, do you personally feel happy, unhappy or neither happy or unhappy about your life?”. Aceasta este intrebarea, dragii mei! Do you? Acum incerc sa fiu foarte concreta cand zic ca asta cu filingul da hepines este tricky rau.
As per my non-expertise, cu cat mintea ti se duce peste mari si tari, sa faci conexiunile lu’ peste despre sensul vietii, valori, credinte, experiente de viata, asteptari and so on, cu atat filinguiala se ofileste si cade ea singura. Si nici nu se mai oboseste sa-ti dea vreun semnal corporal de: Da, bah, esti fericit, ca uite ce s-a zbarlit paru’ pe tine si de ia cu valul de caldura! pentru ca tu esti inchis in capul tau. Oh, si ce-ti mai place s-o faci pe intelectualul! Zic asta, pentru ca si mie imi place.
Si accept si faptul ca nu sunt un respondent tocmai confortabil. Sunt aia care stie cum se fac testele, cum se coreleaza si tot asa. Ba mai mult, sunt aia care are nevoie ca la un anumit nivel sa fie calare pe situatie. Most of the time…si in ce a mai ramas din timp lucrez cu partea aia din mine pentru care miscarea de rezistenta impotriva mintii mele este la ordinea zilei. Deci, mai incercam o data…
Ma scutur de fo doo ori, pun mintea pe stand-by si ma auto-intreb: Viata ta de pana acum te face sa te simti fericita, nefericita sau bleah…? Opa. Stai asa ca incepem sa avem niste reactii corporale consistente. Sa le lasam sa fie. Vorba lu’ Jacques Salome: Daca m-as asculta, m-as intelege! Raspunsul a venit din prima, dar nicidecum generat de mintea mea…ci de corpul meu. Da, frate, sunt! Se aude? Si acum cu zambetul tamp si senzatia de bine o sa keep doing what I do best. Live! Cica, living is the best way to make the fear go away…
Jan3
Peace and Quiet
Uneori, acum mai mult ca in alte dati simt nevoia sa keep it low and simple. Este absolut incredibil pentru mine sa ma dedublez si sa-mi arunc niste priviri cand in loc sa merg drept, aleg sa o iau prin munti si vai. Si ghici ce, la final tot acolo ajung.
Diferenta? Ah da, multa oboseala, febra musculara si oaresce simtaminte initiatice de femeie pierduta in salbaticie. Toata situatia asta poate sa fie la fel de bine o metafora, cat si o forma concreta in care mi se intampla sa ma intamplu. Nush sigur daca e doar a matter of preference sau alegere constienta si asumata, sau mai intra si niste flash-uri inconstiente.
Din (ne)fericire pentru mine atunci cand sunt prea concentrata pe cum sa trec catre urmatoarea vale, restul peisajului dispare si se instaleaza o activare energetica in care I just have to get there no matter what it takes. Nu ma intelegeti gresit…stiu si cum e pe drum drept, lin si neted. E fain, numai ca nu va puteti astepta de la o viata de vai-munti, vai-munti, vai-munti trecerea si la drum drept si neted sa fie una lina.
Ca in primul moment stai nedumerit si te intrebi: Ok and where’s the fun in that? The fun part am descoperit io 😀 ca ar fi tocmai aia cu admiratul peisajului. Poti vedea vai si munti, in timp ce mai vezi s-o floare, o pietricica, un omulete si tot asa. Drumul drept, lin si neted apare pentru mine in ultima vreme ca datator de peace and quiet.
Ce-i mult strica, imi spunea cineva odata si sa stiti ca bine zicea. Asa ca puteti sa ma numiti muntomana de ocazie: a vazut ca poate escalada vai-munti, dar nu o deranjeaza cu nimic sa mearga pe drumuri forestiere line si drepte once in a while. Atentie! Nu am mentionat sosele sau trotuare, de unde se poate deduce ca si peace and quiet-ul meu sunt relative. Fiecare cu sistemul propriu de referinta, dragul de el.
Sau cum zic invatatii, fiecare are povestea sa dominanta. In capul meu postul asta chiar are sens, ceea ce nu implica neaparat ca va avea (acelasi) sens fie pentru voi, oricare m-ati fi citind. Bottom-line: I shall try not to make things complicated, where simplicity prevails!