Hooker@The Point

Hooker@The Point

Daca tot am descoperit un subiect ofertant de explorat intelectual si care, culmea, se potriveste si cu interesele mele, ca un profesionist care se respecta am inceput sa ma documentez. Asa am dat peste o serie de documentare marca HBO facute pe la inceputul anilor ’90, deci acum hahaaaa, despre viata prostituatelor din Hunts Point Bronx. De atunci au trecut fo 20jde ani, si din proiectului lui Chris Arnade – dupa cum vedeti totul se leaga de tot in capul meu, formand o mare retea (neuronala) 😉 intelegem ca situatia cartierului nu s-a imbunatatit.

Fara a face apel la ceva statistici oficiale, ci doar din punerea in oglinda a informatiilor din documentarul HBO cu cele din proiectul “Faces of Addiction”, conclud ca prostitutia e in floare, proxenetismul asisderea (undei-i prostitutie e si pimpin’ fara doar si poate), consumul de droguri e o normalitate, iar the over all crime rate e mare frate! Aseara in timp ce ma uitam la filmarile patinate de vreme ale lui Brent Owens care incercau sa ii transmita privitorului a glimpse of the surroundings, si m-am freakuit oleaca sa va spun sincer.

Fabrici care aratau parasite (nu stiu daca chiar erau), strazi de trecere fara nici un fel de copacel, verdeata sau element placut retinei, mult praf si o forfota umana continua pe timp de noapte. Curiozitatea m-a indemnat sa citesc un pic si despre istoria Hunts Point-ului, pentru ca una dintre credintele mele este aceea ca nici un cartier nu se “naste” as a rotten, criminal and dangerous one, ci anumite schimbari sociale si economice genereaza dezvoltarea de activitati de genul.

Cartierul, localizat in partea de Sud a peninsulei Bronx a inceput sa fie populata de europeni pe la 1663. Locul a atras mai multe familii instarite de la acea vreme care si-au construit case cumparand parte din terenurile disponibile. Intre 1850 si 1900 zona Hunts Point a cunoscut o ascensiune atat economica, cat si sociala, fiind un centru de intalnire a celor mai influente familii ale acelor timpuri. In perioada primului razboi mondial, elita orasului a disparut incet, dar sigur, conacele au fost inlocuite treptat de blocuri de locuinte, si o data cu construirea unei linii ferate Hunts Point-ul s-a transformat intr-un melting pot pentru patura de mijloc a societatii new-yorkeze.

Pe la inceputul secolului XX, Hunts Point a intampinat dezvoltari masive comerciale si industriale  cum ar fi deschiderea pietei de produse din New York (1967), inaugurarea pietei de carne Hunts Point (1974), cat si desemnarea zonei ca eligibila pentru a gazdui un parc industrial volant (1980). De pe la jumatatea secolului XX incoace shit went very bad, into a vicious crime-abuse spiral.

Cica prin anii ’60, ’70 si ’80 oamenii au inceput sa incendieze in masa locuinte din Hunts Point (Beats me, WTF?), fapt ce a generat si decizia a peste 2 treimi din populatia locala (fo 60,000 new-yorkezi) de a se muta din zona. Nowadays, Hunts Point ocupa locul intai cu coronita printre districtele cele mai sarace si periculoase, cu peste jumatate din populatia locala traind sub limita saraciei, si rata cea mai crescuta de criminalitate din New York.

Datorita notorietatii dobandite ca punct de drug dealing, un numar foarte mare dintre rezidentii Hunts Point-ului sunt dependenti de droguri, iar dintre junkies o proportie halucinanta s-au reconvertit profesional in prostituate si pesti. Si uite asa, dragii blogului, prin reputatia dubioasa dobandita de Hunts Point (odinioara verde si opulent) s-au gasit si oameni de media care sa il studieze, cum e cazul lui Brent Owens care in colaborare cu HBO a realizat o serie de documentare prin anii ’90, primul purtand sugestiv numele de “Hooker at the Point”.

Analitica pielea pe mine, m-am oprit asupra cuvantului “hooker” care personal mi se pare kinda rough and judgemental, dar pana la urma once you are in da hood you have to blend in and start to talk like the locals. Daca e sa il traduci mot-a-mot, semnificatia e mult mai inocenta decat conotatia, hooker insemnand nici mai mult nici mai putin decat o “agatatoare”. True, caci doamnele care patruleaza strazile Point-ului isi agata clientii (denumiti plastic tricks) de cele mai multe cu fraze standard gen: “Hey baby, goin’ out?” sau “Hey baby, looking for some fun?”.

Grooming-ul mi se pare foarte important pentru the making or breaking of the relationship between the ho’ and her trick. Si aici ma refer in primul rand la siguranta pentru ca pe parcursul peliculei aparea recurent problema sigurantei fetelor care lucreaza la strada. Una dintre intervievate zicea, si pe buna dreptate consider io, ca atunci cand “iesi la lucru” nu trebuie sa iti fie frica deloc. Daca iti e frica, you will probably end up dead. Deci asta lupta pentru supravietuire si selectie natuala, oameni buni!

Sa nu cumva sa deduceti din exclamatia anterioara vreo nuanta de exaltare care ar trada un posibil sentiment de intelegere profunda si acceptare a “deciziei asumate de a deveni prostituata”, ca nu am ajuns in stadiul ala inca. Nivelul meu de evolutie nu este atat de evoluat, din pacate sau fericire pentru mine. Oricat de normal ar fi fost redata realitatea strazilor din Hunts Point Bronx, prin venele mele circula inca niste valori si credinte personale de viata care ma impiedica sa cataloghez ca acceptabil ceea ce se intampla acolo.

One will do anything to survive, especially in a very dangerous environment. Da, de acord. Dar la un anumit punct, mic, minuscul, aproape imperceptibil, apare si alegerea. You always have a choice! Depending on how bad is the shit you are in, the choice made will haunt you or set you free. Intrebarea “Da’ de ce sa te faci prostituata?” rasare cand mi-e lumea mai draga asa ca am fost foarte interesata in a auzi fix din gurile femeilor new-yorkeze care s-au dus spre aceasta arie profesionala care ce sta la baza unei astfel de alegeri.

Lipsa de bani combinata cu rolul de sole family provider. Dependenta de droguri insotita si de pierderea reperelor personale. Un istoric de viata traumatic asezonat cu lipsa scolarizarii sau a vreunei calificari profesionale. Si mai sunt si cazurile femeilor care declarativ afirma, batandu-se metaforic cu pumnul in piept, ca “Ever since I was twelve I wanted to work in the business. I like the adrenaline rush. I have become a money machine.”.

Sa ma apuc oare sa intorc pe toate partile un statement de genul asta? Sa mai repet my stand on alegerea asumata si constienta de a deveni prostituata? Bine, here it goes: Nici o fetita in her right mind, coming from a functional family, nu se trezeste intr-o dimineata spunand: “Mami, eu vreau sa fiu prostituata cand o sa fiu mare”! Niciuna! Majoritatea vor sa fie doctorite, asistente, profesoare, dar niciuna, repet, niciuna nu viseaza la preacurvie.

De ce? Pentru ca acest element nu apare in lumea sa ca important sau ca o posibilitate. Insa, daca ai vreun parinte ale carui minti zburda pe campiile neglijarii si abuzului asupra propriului copchil, si care iti mai spune din cand in cand: “O sa ajungi exact ca ma-ta, o curva!” sau “Cum iesi asa imbracata pe strada. Arati ca o curva!” sau “De unde ai invatat apucaturile astea de curva?” atunci situatia se schimba radical. Si, copchila fiind, incepi sa te intrebi: “Bai, da’ care-i treaba cu curvia asta? Daca mama/tata zice ca sunt inseamna ca asa e”.

Nonetheless, mai sunt si situatiile in care prostitutia e vazuta ca singura cale de sustinere financiara pentru o minora care fuge de acasa in the attempt to make a statement. Dar si aici, fata nu fuge de bine de acasa, ci tot de rau. Asa ca ce-ar fi stimati cititori, sa incetam sa mai vorbim despre functionalitatea alegerii de a deveni prostituata. Da, este o realitate. Da, este o ocupatie cu its dos and don’ts, dar este motivata de o treaba traumatica. Poti sa zici ca e chiar un mecanism de coping.

Din testimonialele prostituatelor din Hunts Point intelegem ca once in the business, putine femei sunt indeajuns de puternice sa quit it, asa cum nu reusesc nici sa drop the drug addiction. Devine ca o rutina care intretine o groaza de nevoi – printre care cea mai importanta este cea de a face rost de the daily fix(es), care implica un efort foarte mare if you would ever wanna quit it. Inca ma mai mira unele marturii, desi by this time, ar trebui sa fiu indeajuns de calita de ceea ce am vazut in jurul meu.

Dar cu siguranta nu am ajuns in punctul in care sa fiu blazata de aceste realitati ne-normale si sa zic: “Asa si ce? E junkie…Si? Ah si se prostitueaza ca sa faca rost de bani sa se injecteze…Si? Si a ramas fara casa si serviciu din cauza dependentei? Asa si mai ce? Si nici bani de prezervative sau seringi noi nu are cateodata…”.

Stateam aseara, cuibarita in fotoliul meu, cu ochii atintiti in monitor, urmarind cu mare atentie marturiile femeilor intervievate in documentar pentru a extrage logica faptelor lor. Si mi-a trebuit ceva sa ma prind de logica, aceasta fiind dictata in mare parte de regulile impuse de ho’-ing on the streets of Hunts Point.

Ca sa fac o scurta contabilizare a prostituatelor pe care le-am auzit vorbind ar fi cam asa: Angel aka The School Teacher, Cindy the Spanish speaking red-head, Brandy the Hazelnut Eyes Pimp, Cleo the 18-years in the business ho’ si inca o pustoaica blondina, cu fata de Southern doll, care m-a impresionat prin cavalcada de non-verbalisme prin care comunica mesajul ca “She hates doing this job, and that every day it get harder for her”.

Pentru un documentar realizat in the ’90s e extrem de graitor, astfel incat deja nu mai conteaza pe ce pelicula s-a filmat, ce cadre s-au capturat, etc. O scena m-a cam strepezit asa un pic, ducandu-ma cu gandul la transformarea brusca a documentarului intr-un mainstream movie inspired from real facts, si anume cea in care Angel, Cleo si Cindy stau si ele ca fetele la un midnight breakfast de vorba despre their tricks and earnings. Atunci chiar mi s-a parut ca parca ii vedeam pe Seinfeld, Elaine si George in the dinner talking about small stuff.

Printre statement-urile care mi-au izbit mandibula de podea, au fost cele ale lui Brandy si ale blondinei sudiste (Cum pana mea o chema, frate?!). Brandy era o aparitie interesanta din mai multe puncte de vedere. Fizic aveam in fata ochilor o negresa, slabuta, cu tzatze mici si buze mari date cu un gloss mov, hazelnut eyes, parul carliontat fixat cu o bentita elastica groasa si unghiile foarte lungi si false.

Psihic, aveam a ghetto girl with an attitude which almost always got her into trouble, serious authority issues, care isi punea din cand in cand probleme etice si morale (nu foarte des) legate de faptele sale, cu o dictie exploziva si care urmeaza patternul victimei care se transforma in agresor to be able to regain control and power over her own life.

Transformarea lui Brandy din prostituata in proxenet a fost facuta vizibil si cu o schimbare de look: de la par saten inchis si carliontat si bodystoking-uri, fata noastra a evoluat catre par blond intins cu placa si blugi stamti cu geaca de vinilin waist-lined.

In momentul de maxima destainuire, domnisoara prostituata la acea vreme (viitoare pestioaica) a povestit cu traire si patos un incident in care un peste a batut-o, dupe care ea s-a dus pe strada in cautarea unui altul pentru protectie, a dat peste un peste care o curta demult, a fost cucerita de entuziasmul cu care za pimp i-a spus: “Brandy, oh my God, I cannot believe it! Are you saying that you are ready to come work for me girl? I’ve wanted you for such a long time…”, dupa care s-a cam cacat pe ea cand domnul peste dupa cateva zile de tandrete a luat-o la pumni pe his boot-bitch (fomei-sa) care mai era si insarcinata pe deasupra si a decis sa o bata si ea (tot bine) pe the boot-bitch care ii stricase reputatia pe strazi si sa plece in lume avand singura grija de propriul derier.

Ceea ce m-a socat a bit fu ca atunci cand povestea de bataia cu cealalta doamna a strazii, Brandy a tinut sa mentioneze in self-defense desigur ca ea nu ar fi vrut sa o bata sau sa ii dea in burta ca stia ca e insarcinata, dar aia era a crazy junkie care incerca sa ii strice reputatia pe strazile Point-ului. Huh? Pe bune? Survival over morals, always, dar is your line so thin and red?!

Blondina sudista se afisa ca un soi de teen-age crackhead scank desi demult nu mai era minora. Fizic ochii mari si albastri ascundeau o privire gol-goluta, rezultat al anilor de smoking crack, parul blond platinat cu breton incadra o fizionomie de papusica, undeva prin capul pieptului avea un tatuaj mic care contrasta simpatic cu tenul sau foarte alb, iar unghiile mici si rosii tradau un alt nasty habit: rosul unghiilor.

Psihic, fatuca era pierduta in spatiu, ochii i se miscau frenetic in orbite parca incercand sa scape de realitate sau de ochiul judgemental al obiectivului camerei de filmat, iar cuvintele rostite se rostogoleau intr-un discurs intrerupt si incoerent pe alocuri, dar spiced-up de o atitudine superioara, de fata care, spre deosebire de altele care vor sa lucreze pe strada si ar face orice pentru 1 $, uraste ceea ce face, si stie ca o face doar pentru a-si plati her crack addiction.

Printre nenumaratele situatii si teme de viata descrise de papusica junkie, aparea recurent o credinta de viata menita sa justifice faptul ca ea a ales sa lucreze pe strazi ca prostituata dupa ce a devenit dependenta de crack si a ramas si fara casa: “Toate femeile se vand barbatilor. Fie ca o fac in the closet sau out in the open pe strada, pentru o cina, o rochie sau 50 $, it all comes down to this”.

O credinta disfunctionala menita sa faca functionala o realitate greu de inghitit pentru blondina. Si culmea, exact acelasi punct de vedere l-am intalnit si la Cleo, the single mother ho’ care lucra pe strazile Bronxului de mai bine de 18 ani. Cleo inca mai nuanta un pic aceasta credinta adaugand ca: “Macar eu stiu de ce fac asta si o fac out in the open. Eu sunt o mama singura care nu a vrut sa accepte nimic de la tatal copiilor ei care era traficant de droguri, asa ca a trebuit sa fac bani in felul asta. Spre deosebire de femeile ale caror facturi sunt platite de catre barbatii cu care they are ho’-ing in the closet, eu iau bani de la clientii mei cu care imi platesc singura facturile. Nimeni nu trebuie sa imi plateasca mie facturile”.

Ziceti voi ca nu e si asta o nuanta? Un adevarat empowerment of the prostitute who is also a single mother. Nu m-am prins din context daca Cleo era junkie, pentru ca if that was the case atunci my perspective would shift a bit.

Bottom-line e ca recomand documentarul sufletelor tari (vorba lu’ Camil Petrescu) care prefera sa afle chestii noi despre dinamica sociala a anumitor grupuri. Unii se uita la documentare despre incalzirea globala sau industrializarea secolului XXI, eu la documentare despre junkies, pesti si prostituate. Diversitate, mon cher! Diversitate! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *