Stau intr-o sala de legislatie auto in Titan pe dreapta si astept sa vina doamna psiholog eliberator de avize psihologice auto ca sa ma re-avizeze. Si cum stau asa usor infrigurata, caci caldura canci, ma gandesc sa continui sa scriu despre invatamintele celor 35 de ani de vechime.

Si pentru ca sunt cumva in ajunul parastasului pentru tata, zic asa: ai grija de mortii tai dragi. Indiferent de cand au murit, tine-i minte si ingrijeste-te mai intai sa le pastrezi amintirea povestindu-le oamenilor cu drag si dor despre ei. Du-te cand poti sa-i vizitezi si vorbeste cu ei. Sufletul tau nu inceteaza sa iubeasca oamenii care s-au dus, sa stii! Un pustan ma intreba la un moment dat daca bunicul lui se mai pune ca membru al familiei daca a murit. Voi ce credeti? Se pune sau nu? Mortii nu trebuie plansi pe vecie, ci doar pana  cand reusesti sa scoti durerea si deznadejdea din tine care simti ca te trage in jos precum un bolovan agatat de gat. Dupa care trebuie comemorati. Cand simti ca ti-ar prinde bine ritualul. Asa ca, poate data viitoare cand va amintiti de ceva hazliu legat de unul dintre ‘cei plecati’ impartasiti si cu altii. O sa va faca bine, va zic eu!

Urmatoarea idee pe care o am e despre invatat lucruri noi, dar care iti par atat de vechi, ca tot incerci, sub o forma sau altul sa te apropii de ele, dar de fiecare data apare frica si te saboteaza un pic combinata cu un pic de rationalozare ca: ‘Si asa am trait pana acum fara asta. Ce mi-o trebui acum?’. Incearca din nou, numai ca nu facand aceleasi lucruri. Incearca din nou gandindu-te ce te-a blocat prima data si concentreaza-te pe depasirea acelui obstacol, dupa care tine-te de treaba. In fiecare zi, in fiecare saptamana fa ceva care sa te ajute sa mai faci un pas in directia in care vrei sa mergi. Poti sa te si odihnesti, dar ai grija sa n-o faci prea din belsug cat sa iti piara tot cheful de a duce la capat ce ai inceput. Eu imi doresc sa conduc si sa inot anul asta. In ordinea asta. Si asa o sa si fac, pentru ca eu vreau aceste lucruri.

Ah si sa fac copii evident. Si legat de asta, sunt unele lucruri pe care ni le dorim tare-tare, numai ca nu avem control exclusiv asupra lor, asa ca trebuie sa exersam o combinatie aparte de rabdare, speranta si determinare. Pe care sa o dozam in functie de directia in care o ia mintea pe parcursul timpului. Am citit un articol foarte motivant despre oameni care au reusit sa faca niste lucruri trecuti de prima, a doua sau a treia tinerete, si asta da, chiar mi-a hranit zdravan speranta. Stiti voi zicala aia cu ‘toate la timpul lor’? Inseamna ca trebuie sa ai rabdare si sa trust the process, nu sa zici ‘baaaaai, nu mai merge, ca trebuia sa fi facut asta acum 10 ani, deci nu mai are nici un sens sa ma apuc acum’. Regrets suck! Cred ca am mai spus-o, asa ca in loc sa regreti, mai bine incerci.

Hai ca mi-a mai venit una, legata de data asta de animalute. Fii bland cu ele, daca alegi sa le primesti in casa ta si nu uita ca ele simt alaturi de tine si cand ti-e bine si cand ti-e greu. Vorbeste cu ele, ai grija de nevoile lor de baza si nu renunta la ele cand apare ‘ceva mai important’ in viata ta. Pentru ca animalutele nu sunt disposable. Chiar nu! Ele nu renunta niciodata la tine. Tu de ce ai renunta la ele? Si bucura-te cand isi arata afectiunea. Bucura-te cu reciprocitate.

Urmatoarea e despre perechea aia de pantofi din dulap pe care ii tii doar pentru ocazii speciale, aia cu tocuri inalte, pe care atunci cand ii incalti simti ca esti ‘on top of the world’, dar pe care nu poti sta multa vreme ca ti se cam rarefiaza aerul si ti se taie elanul de la durerea de picioare. Lasa-i unde sunt si cand ai nevoie de un boost de energie, pune-ti-i prin casa asortati cu rujul tau preferat si petreceti cateva clipe asa. Fie ca speli vase, scrii la un raport sau te uiti la un film cu omul tau, pantofii si rujul sunt fix acele lucruri mici de care ai nevoie din cand in cand sa iti reaminteasca ca esti pretty cool, chiar si atunci cand crezi ca nu esti.

Continues To Be Continued…