Category Archives: Existential Dilemmas

E timpul sa…

E timpul sa…

time_effect__by_lostknightkg-d4q9i9u

… mai stam un timp si sa intoarcem timpul pe toate fetele. Timpul sta in loc. Timpul curge.. in amonte, in aval, la munte si la mare, in orice imprejurare. Timpul se contracta si se dilata. Timpul nu iarta, dar te si ajuta sa (te) ierti.

Putem sa batem timpul pe loc sau sa traim intr-un an cat altii-n sapte. Venim la timp. Intarziem. Procrastinam. Venim cu mult mai devreme. Trec pe nerasuflate secundele din minutele orelor in care ne e bine. Nu avem timp. Sau avem de nu stim ce sa facem cu dansul. Cum ce sa il umplem si de ce sa il golim pe vecie. Ne facem timp sa gandim in paradigma noastra ca stapani atotputernici ai timpului. E timpul nostru.

Timpul meu nu seamana cu timpul tau. Poate s-au intersectat pe la si jumate dar n-a durat mult pana cand traiectoriile le-au devenit brusc divergente. Timpul costa bani. Nu ne permitem sa-l irosim asa pe orisicine. Timpul bate, nu razbate. Ne ducem pe carari in cautarea timpului pierdut intr-o incercare de a-l retrai, de a-l dubla.

Avem termene limita de timp pentru absolut orice. De la platitul facturilor, pana la programarea in pasi marunti a existentei. Chiar si cei care se duc catre polul opus al “trairii fara de grija timpului” ajung la un moment dat in criza irosirii timpului. O stiti pe aia? Uneori ma gandesc ca nici nu ne dam seama cam ce putere avem de a dinamiza cat si a dinamita timpul din jurul nostru. Putem fi deschizatori de drumuri si timpuri.

Putem sa rupem timpu’-n doo ca pe o scrisoare pe care vrem s-o dam uitarii, pentru a o lua de la capat. De la secunda 0. Tu cum erai in ultima ta stare initiala? Galopai in caruselul tau temporal interior sau te miscai agale de pe un picior pe altul in cercuri, triunghiuri si patrate?

Tu esti din ala de gandeste repede si face lent? Sau poate din ala care gandeste lent si face repede? Sa fii oare cel care gandeste repede si face si mai repede? Ori… nici… nu… gandesti… repede…si…nici…nu… faci… repede… Asa cum unii sunt lacomi in infulecarea timpului, altii is molcomi in digerarea lui.

Dar dragul de el, timpul, este asemenea unui material incolor, inodor si insipid, care are mai multe stari de agregare decat avem noi capacitate sa le cuprindem.

Tu ce faci bun, util si frumos cu timpul tau? Il simti? Ca daca il simti ca parte din tine cu usoare nuante posesive, inseamna ca te cuprinde si un oarecare iz de responsabilizare in utilizarea lui cu cap, trup si suflet. E timpul sa las timpul sa ia o pauza.

times_square_by_lostknightkg-d4su5pi

Tara, tara, vrem ostasi!

Tara, tara, vrem ostasi!

Modern_War_by_ahermin

Suna cunoscut, nu? Mai ales momentul ala cand ne tineam de maini incercand sa tinem piept ostasului strigat la datoria patriotica…

– Tara, tara, vrem ostasi!
– Pe cine?
– Pe Vasile (you know who you are…)!

Si-atunci Vasile tasnea din randul armatei sale si se napustea in flancul inamic cu intentia vadita de a-l dezbina pentru ca in final sa i se alature. In cazul in care nu isi dovedea puterea de a dezlega randurile inamice, Vasile trebuia sa se intoarca cu coada intre picioare in armata sa si sa mai faca ceva sectoare si plantoane, doar doar o mai prinde niste forta pentru urmatoarea strigare.

Those were the days! Cand ieseam afara dupa-amiaza si uitam de toate, angrenati intr-o joaca nebuna fara de sfarsit. In care nu ne gandeam la ce s-ar putea intampla mai rau, nu ne era nici frica nici scarba de praf si nu conta marca pantalonilor pe care ii purtam. Prieteniile se formau in libertatea grupurilor din spatele blocului, nu sub atenta supraveghere a mamelor si tatilor.

Iar stop-jocul era dat invariabil de o voce familiara care te striga de la balcon sa “treci in casa”. Si atunci incepea sirul de negocieri: Mai lasa-ma 5 minute! Dupa care inca alte 5 minute! Si la finalul ciclului de vreo 6 ori 5 minute, stiai ca nu mai ai cum sa te eschivezi. Retragerea trupelor devenise iminenta.

Lucrurile erau atat de simple pe atunci… Explorarea (im)posibilului era o nazuinta zilnica, iar limitele parintesti, desi intoarse pe toate partile de mintile noastre de copii, erau respectate. Acele timpuri ne-au dat certitudinea ca putem, speranta ca intotdeauna e loc de mai bine si umilitatea in fata mai marilor. Actualmente suntem o haita de adulti responsabili, care stiu ca au facut toate copilaroseniile la timpul lor, dar care nu se satura de joc fara a cadea in infantilisme inutile.

Dar cu razboiul cum ramane? Cu ostasii? Cu armata? Cati dintre voi au facut armata? Dar cati dintre voi a trebuit sa va invoiti de la scoala intr-a doispea ca sa mearga la recrutare dupa ce primiserati biletelul aferent? Mai tineti minte momentele alea in care stateati in fundul gol (+/- ciorapi) intr-un sir, in timp ce un nene va scruta cu privirea? You have been weighed, you have been measured, but how many of you have you been found wanting?

Dupa lupte seculare cu medici de familie, relatii si telefoane in stanga si-n dreapta ati rezolvat-o si p’asta! Da’ de ce sa faceti armata? Ca sa stearga un plutonier cu voi pe jos si sa va puna sa frecati WC-urile cu periuta de dinti? Mai bine asa! Mai bine asa?

In unele culturi baietii inghit bete de bambus pentru a-si dovedi vrednicia de barbati, in altele se joaca de-a armata, caci stagiul militar in vremuri de pace este varianta romanticizata a ceea ce se intampla cu adevarat pe timp de razboi. In unele tari (printre care si Elvetia daca nu ma insel), stagiul militar e cam obligatoriu. Cat si tragerile lunare. Daca-i musai cu placere!

Nu-i asa ca-i cel putin bizar ca o tara “atat de neutra” precum Elvetia ar avea o politica de acest gen? Poate stiu ei ce stiu… Ca pacea se defineste printre altele ca absenta razboiului. Cum era lumea in perioadele de razboi? Disperata? Da! Vigilenta? Da! Concentrata pe supravietuire? De trei ori da! Mai disponibila la a pastra relatii, nu la a le da la schimb? Poate! Mai atenta in pretuirea momentelor de bine? DA!

Mi-a fost dat sa vad zilele trecute un documentar graitor despre o doamna care si-a cultivat si mentinut pofta de viata pana si in cele mai vitrege conditii. Si i-a iesit pe de-a-ntregul… Si acea doamna vorbea despre toatele experientele nefaste de viata prin care trecuse (inclusiv despre razboi si deportare) ca despre experiente de crestere interioara. Ce defense adaptative are aceasta doamna! mi-am zis in sinea mea.

Oare ce fac razboinicii pe timp de pace? Isi creaza propriilor lor batalii in care se arunca cu gandul de a cuceri noi teritorii. Apara ce este al lor si ce le este drag cu pretul propriei integritati fizice. Gandesc tratate de pace atunci cand ostilitatile evolueaza in directia nefavorabila.

Sa rostesc si nespusul: Ucraina is slowly falling… Where do you stand?

DISCLAIMER: This is not a call to arms, but a call to some personal reflection…

De parte aproape

De parte aproape

Sunteti rugat sa mentineti o distanta regulamentara fata de aproapele dvs. Asta daca tineti la integritati… fizica, emotionala si relationala. Orice incercare fortuita de incalcare a acestui ordin de restrictie va fi pedepsita conform normelor relationale nescrise aflate in vigoare.

Care este distanta de care e nevoie ca sa ne simtim in siguranta si confortabil intr-o relatie? O masuram in centrimetri, in minute, in batai ale inimii sau in altceva pe care nu putem sa-l denumim asa lesne?

Oare ce lungime medie are cordonul ombilical? Nu pot sa exclud in start relatia mama – copil atunci cand vine vorba de atasament si relatii, asa ca voi avea indrazneala sa fac o paralela.

Ce-ar fi daca atunci cand am intra intr-o relatie stabila, am capata si un “cordon relational” ca sa se asorteze cu noul statut? Un cordon mic ar implica faptul ca am cam gravita cam aproape fata de aproapele. Pe cand un cordon generos ne-ar da libertatea sa zburdam de colo pana colo, cu posibilitatea de a retine intotdeauna drumul spre casa.

Ce se intampla daca am trage de cordon in speranta de a-l lungi sau scurta? Ceva imi spune ca lucrurile pot deveni cam incalcite pana la a fi de-a dreptul innodate.

La sfarsitul zilei e tare fain sa constati ca prin acel cordon circula substante magice care mentin tonusul relatiei si ca nu e doar pe post de latz. Dar ce te faci cand ajungi sa te strangulezi singur cu al tau cordon relational?

Am solutia salvatoare: v-ati ascunselea in cuplu! Dar din ala ludic si autentic, nu pasiv-agresiv… 😉

1534389_303143306504496_4937203945149747021_n

O stangace in cautarea dreptatii

O stangace in cautarea dreptatii

QuoteYourDharma

Nu stiu cum fac, dar ma procopsesc ciclic cu o sete de dreptate de nici nu prea mai stiu pe unde sa scot camasa. Si cum unde-i dreptate e si nedreptate, se porneste circul unde maestra de ceremonii sunt chiar io. Stangacea in cautarea dreptatii. La vanatoare de nedreptati cu sulita sa magica.

Am stat la o cafea cu mine zilele trecute si imi apareau mental scene in care io aveam indreptarul. E drept asa? Da’ ma intreb cine m-a pus tocmai pe mine vigilenta-sefa? Experienta imi tot da exemple concrete in care dreptatea nu prea are a face cu realitatea. Sunt de-a dreptul divergente. La sfarsitul zilei tot ceea ce conteaza e sa fii impacat ca ai facut ceea ce trebuia , cand trebuia, cu cine trebuia, unde trebuia si cat trebuia. Din punctul asta ma consider de moda veche, caci modelul asta nu se mai fabrica de prin ’85.

Ceea ce mi se pare ciudat e ca daca stai sa te uiti la un copil care a primit cat de cat ceva repere de-acasa (nu neaparat cuantificate in ani) vei observa ca in relatie cu adultii din viata lui in situatiile de “prins cu matza-n sac” vor aparea invariabil expresii de genul: Nu-i corect! sau Nu-i drept!

Echitate inainte de toate. Caci pentru copii intr-un grup (fie ea si fratrie) conteaza sa fie tratati in mod egal, la fel. Diferitul e greu de dus si acceptat. Prin urmare… nedrept. Din perspectiva oamei care are si un frate mai mare la activ imi amintesc de discutiile despre cum: El e mai mare si baiat, deci poate sa…

Pe vremurile acelea demult apuse ma iritam (fireste!), dar ulterior le-am dat dreptate alor mei. Daca si-ar fi tratat copiii de varste diferite, sexe diferite si preocupari diferite la fel, atunci ar fi contribuit la crearea unor ditamai confuziile legate de ce ti se cuvine si cam in ce conditii.

Revenind la zilele noastre cele de toate zilele, tema dreptatii imi apare cu precadere in contexte formale, in care incidenta subiectivismului ar trebui sa fie scazuta. Si totusi realitatea bate dreptatea pana o lasa lata pe coridoarele obscure ale fiintei noastre. In concluzie, cu stangacia din dotare promit sa ma indrept! 😉

Omule!

Omule!

Nu te apropia prea mult de lumea mea, nu-ti face viata grea…

Imi transpira palmele si nici nu m-am apucat de scris despre un om care imi e tare drag. Parca nici nu imi gasesc cuvintele, futu-i!

Mi-ai aparut in cale intr-un moment al vietii mele in care parea ca strunesc caii carului alegoric in care ma aflam spre calea cunoasterii a tot si toate, atunci si acolo. Si de atunci a inceput sa se lege intre noi ceva care acum e de nedezlegat asa cum simt io. Bai, si inca cum mai simt!

Daca va ganditi la romantisme voi cei care sunteti martorii voiti ai acestei incercari de expresie, nu-i cazul… pentru ca e altceva. Omul de care va vorbesc in soapta si umilitate imi e maestru calauzitor.

Da, ai auzit bine: MAESTRU CALAUZITOR! Mi-ai fost alaturi cand fugeam zvapaiata spre linia orizontului incercand s-o ating. Si atunci cand cerurile mi-au cazut sfaramand tot ceea ce credeam ca stiu si simt. Si acum cand simt ca ma primesti sa-ti fiu si io alaturi, asa mica ucenica cu idei marete si experienta ioc.

Io ii spun tata din cand in cand, si acum e un cand: Iti multumesc tata Andrei pentru ca esti in viata mea si o faci cu mult mai dificila, dar insemnata! Te pupa fi-ta aia dusa cu pluta pe Rio de la Plata in cautarea incasilor. Ma inclin cu toata fiinta…

Father_and_Daughter_by_sowerp