Category Archives: Me Likie!

French autumn rain

French autumn rain

A sheer moment of log-off or two
May indulge me in what people usually do
When the rain lets them know
That November can as an autumn gift with a bow!

From my cozy cushioned cafe seat
I stare at the world outside and eat
Something sweet, something new
Not something borrowed or something blue…

The humming voices of people around
Suddenly fade out without the slightest sound
All is left for me to hear loud and clear
Is a French love song in my ear

The mind flies high as the soul deeply floats
Over sees and oceans and moats
To a land where there is no “must”
But only you, me and some good old trust

That you are here to stay. Ay?
That you won’t just get up and fly away. No way!
That I am mine and you are yours. For hours!
But all that’s in between will forever be ours!

That all we have lived together so far
Has its own special place up on a star
Which will guide us when the now gets dark
Or when I transform into freakin’ Joan of Arc

And you will your blazing, consuming heat
Burn me inside out until I turn into roasted meat
What will be, will be. Then so be it!
Maybe we wake up one morning and say “Beat it!”

We’ll know then our time is out
As we continue to scream and shout
Leaving all courtesy and common sense aside
Tenderness… care… forgotten side to side

But what if we don’t?
What if we are stubborn enough to utter “We won’t!”
What will come of us?
Will you be strong enough to stop making a fuss?

Will i be wise enough to let this one slide?
Can you imagine the surprise in our eyes?
Or how much we would enjoy such a rise?
From our ashes only to once again to stride… to ride…

A_kiss_in_the_rain_by_minotauro9

Pe loc repaus vocal

Pe loc repaus vocal

tumblr_ncvolusNbl1qzxzvao1_500

(M-)am ra(ta)cit
Am muci si merg tarsait pe langa uluci
Drumu’-mi pare atat de serpuit
Incat nici la viziune nu ma mai uit.

Graiesc ganduri grave si brave
Traiesc printre randuri emotionale
Plutesc spre tavane-nalte cu agave
Rostesc cele mai dintre cele.

Tac cand imi da tarcoale cate-un drac
Fac de cu zi pana-n miaza noapte
Rac mi-e pielea atunci cand ma prefac
Zac zile-ntregi sa ma refac in soapte.

Fara glas de-o sa raman curand
Prin semne va voi spune razand
Ca ceea ce am de zis si spus
Va razbate de la rasarit pana la apus!

Analiza pe text

Analiza pe text

El ii zise:
– Ceri mult.

Ea raspunse:
– Valorez mult!

Am citit o treaba blogaristica. Scrisa de o femeie. Titlul fara doar si poate sugestiv: “Conversatie cu o femeie inteligenta”. Adica care intelege multe si marunte.

Nu isteata.

Nu desteapta.

Nu agera.

Nu abila.

Nu breaza.

Nu priceputa.

INTELIGENTA!

Sa ma scuz in avans ca sa ma acuz? Ca io nu fac d’astea? Ca io nu sunt aroganta? Ca io nu-mi falfai inteligenta pe la nasurile straine? Ca io sunt mai breaza? C-o fi si c-o-mparti? Eh, nu prea pot, caci le fac pe toate. Sper ca nu in acelasi timp sau foarte des…

Caci atunci cand te crezi tu cea mai desteapta de pe aceasta planeta se poate spune ca esti intr-o stare modificata de constiinta care iti altereaza atat simturile, cat si procesele cognitive (inclusiv memoria!).

Nu-mi prea sta totusi in fire sa ma apuc sa despic in patru firele altor bloguri. Ca fiecare e cu pareri, nevoi si dorinte pe care pe blogul lui si le poate pune lejer in cui, precum izmenele. Dar in cazul de fata ceea ce am citit mi-a atins coarda feminista. Deci din punctul asta de vedere, si-a atins scopul partial. Am citit, am ruminat, acum scriu despre el. A provocat o reactie persistenta, generatoare de efecte pe termen lung, respectiv scrieri.

Pe de alta parte, am ras un pic citit finalul povestii (adica ala pe care l-ati citit la inceput), care bag seama ca era si morala povestii despre femeile inteligente.

Care stiu sa ceara mult, pentru ca valoreaza mult…

Cam cat valoreaza tabloul acela din vitrina?

2000 EUR.

Aha.

Si ceasul de perete?

300 EUR.

Patul?

1250 EUR.

Tu cat valorezi?

Mult!

Adica cat?

Mult.

5000 EUR?

Mai mult.

10000 EUR?

Maai mult!

100000 EUR?

Valoarea mea are muuuulte zerouri! 🙂

0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000… Atatea? 🙂 Sau mai multe?

So, avem de-a face cu o doamna de poveste care ne istoriseste despre cu ea poate sa le faca pe toate singurica. Aproape toate. Caci e mare si tare… independenta! Ea este subiectul vietii ei. Ea isi este siesi de ajuns intr-o mare de barbati care fie nu o apreciaza, fie nu ii implinesc nevoile.

Fie! Si dupa ce respectiva reprezentanta a sexului independent ii face apologia barbatului perfect unui barbat imperfect care a avut nesansa sa o invite la o cafea, prezentandu-se ca eminamente subiect, la final, o da artistic cu mucii in fasolea proverbiala. Caci gliseaza de la a fi femeia independenta, subiectul propriei sale vieti, la a fi femeia dependenta, obiectul vietii celui care este dispus sa o cumpere.

Caci ea VALOREAZA mult! Culmea e ca in desteptaciunea si aroganta domniei sale, doamna cu pricina nici nu cred ca s-a prins ca-i atarna un muc fix in fasoalea pe care i-a pregatit-o cu atata istetime domnului pe care dorea sa-l imbarlige. Nu prea ai cum sa umbli cu cioara vopsita ca “Dom’le io sunt io! Io sunt femeie independenta! Io fac totul de una singura!” (Ce bucurieeeee! Ce bucurie???) dupa care s-o trantesti pe aia cu valoarea.

N-ai cum! Ca iti dai cu stangu’-n dreptu’, iar omul din fata ta o sa se uite crucis la tine. Ceea ce declari este total contradictoriu. Valoarea ta nu valoreaza nimic valoros daca o scoti aurit la inaintare precum fata mare la maritat….

Cer mult? Cer mult! Bine… Sunt o femeie high-maintenance care stie ce si cum vrea, modificare “genetica” generata fix de dinamica relationala a vremurilor actuale. Cer mult pentru ca dau mult. In directia asta s-ar fi putut indrepta negocierea relationala ca sa aibe si oleaca de sens pentru ambii participanti, cat si logica pentru oricine i-ar “citi” ulterior.

Echitatea relationala intre ce dai si ce primesti sau ce dai si ce ceri is a bitch! Pentru ca noi toti credem ca meritam, ca ni se cuvine, ca-i musai sa primim, or else. Suntem ca niste pustani care striga din toti rarunchii ca voooooor cevaaaaaaa acuuuuuuuuuuum! Complementaritatea in satisfacerea nevoilor si dorintelor intre partenerii de cuplu e cu dus si-ntors de cele mai multe ori.

Speli tu vasele si duc io gunoiul? Sigur dragostea mea!

Fac io patul si aranjezi tu hainele? Cum sa nu, sufletelul meu!

Stau io acasa cu copilul si pleci tu la munte cu prietenii? Mda, dar doar de data asta… draga!

Iti dau io sex si tu imi cumperi lantul ala pe care l-am vazut ieri? Mhm, dar vreau sex acum… draga!

Imi satisfaci mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale? NU! Imi satisfaci TU mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale!

Care pe care… in care… gonind catre finish-ul oamenilor pe deplin satisfacuti de partenerul de cuplu. Frustrare zero! Toleranta la frustrare zero!

Ieeeei! Felicitari! Ati reusit sa va faceti bula voastra de perfectiune temporara care se va sparge facand un zgomot foarte mare (precum o bula de sapun… zgomotos) la prima urma de frustrare sau neintelegere…

Acum, cum era treaba aia cu valoarea si inteligenta? 😉

Bubbles__by_MellyBaldin

Despre calatorii initiatice…

Despre calatorii initiatice…

Vara trecuta am avut o revelatie, si cam ca toate revelatiile mele, s-a napustit peste mine, luandu-ma total pe nepregatite. S-a instalat frumusel in teasta si m-am trezit ca planul cu care plecasem io de acasa spre salonul de tatuaj nu mai era acelasi. In loc de triunghiuri complementare, am decis sa rune.

Draga mea artista care se inhamase in a ma tatua, once more, zice razand in hohote:

Esti sigura? Ieri discutasem cu totul altceva!

Si atunci a fost fix momentul in care ceva mai adevarat despre mine nu as fi putut grai:

Da, dar am avut o revelatie, si asa o sa fie. Eram in metrou si mi-au aparut in cap rune. Deci rune vreau! 11… Rosii… Pe spinare…

Unii isi iau picioarele la spinare, io mi-s cu runele… Mi-a luat fix 5 minute sa mi le aleg din marea de simboluri nordice.

Daca vreti sa stiti in detaliu ce si cum se ascunde simbolic pe spatele meu, luati de cititi o postare pe care am scris-o pe cand inca eram cu Bepanthen-ul la purtator si dormeam pe burta sa nu cumva sa… : https://mytwitchoftheday.ro/2013/remembrance-from-another-life/. A noua runa din sirul meu rosu nordic este cea care se leaga numai bine de conceptul de calatorii initiatice.

raido

E pe mine, e de bine, e in fabrici si uzine, deci tre’ sa fie ceva legat de Sine. Sau sine (d’alea de tren). Expresia de “calatorie initiatica” ma duce cu gandul instant la basmele “Povestea lui Harap Alb” si “Fat Frumos din lacrima”. Io am invatat la scoala ca barbatii, acesti Feti Frumosi si Harapi Albi, la un moment dat in viata, tre’ sa strabata lumea-n lung si-n lat, sa-si dovedeasca fortele si putintele, sa treaca prin foc si para, pentru a fi demni de mana unei tinere si preafrumoase domnite, al carei tata e cu geana pe ei.

Every move they make, every breath they take, her daddy gonna be watching them… Ati observat ca mamele de printese, cat si barbati incercati de soarta nu prea apar in cele doua basme la care m-am incumetat sa fac referire? [Creanga si Eminescu cred ca se distreaza copios uitandu-se cum ce-au scris ei acum mai bine de 130 de ani este dat drept referinta intr-un blogpost despre “fugit cu banii de paine”.]

Tatii sunt cei care taie si spanzura. Care isi pregatesc fiii si isi apara cu determinare fiicele. Cei care discuta cu eventualii pretendenti ai fiicelor, cat si cei care ii trimit la incercari de initiere pe fiii lor.

Asta se intampla in basme, stimati, cat si stimate cititori & cititoare. Viata bate filmul, adica ceea ce ar trebui sa se intample in teorie – tati prezenti, implicati, atenti la nevoile odraslelor lor, in realitate se cufunda in normele de aplicare… care practic se reduc la sloganul “care pe care”. Imi permit sa vorbesc de generatia mea, respectiv de oamenii care acum au 25-35 ani.

Nu voi face nicidecum apologia tatilor absenti, neimplicati, pe alocuri agresivi, inadecvati, neasumati, dar ma avant sa spun ca si tatii nostri au avut si ei tatii lor. Care i-au (ar fi trebuit sa ii fi) invatat meserie. Arta si meseria de a fi tata… Aoleu muica si cu puica! Everyone’s got some good ol’ daddy issues! Mana sus cine zice ca n-are…

Pe de alta parte toti suntem niste membrii onorabili, functionali si platitori de taxe ai acestei patrii. Cu our daddy issues cu tot. Partea de-a dreptul amuzanta e ca atunci cand vine vorba de calatorii initiatice, amintirea tatilor trecuti reapare sa ne bantuie oleaca.

Prima oara cand am mers.

Prima oara cand am mers pe bicicleta.

Prima oara cand am plecat intr-o excursie.

Prima oara cand am luat contact cu apa marii.

Prima oara cand am plecat in vacanta cu familia.

Prima oara cand am fost la volanul unei masini.

Prima data cand ne-am urcat pe un motor.

Intrebarea pe care vi-o lansez acum e: Unde era tata atunci?

Era prin preajma fara sa ajute?

Era si ne spunea cat de prosti/nepriceputi suntem?

Era langa oferind tot sprijinul si suportul?

Era in cu totul alta parte fara sa stie macar de ceea ce faceam?

Nu era din motive obiective?

Si-ar fi dorit sa fie?

Boooon. Anii trec, noi crestem, tatii caruntesc si ne apar in cale provocarile initiatice.

Dat cu parapanta.

Dat cu parasuta.

Dat cu motorul pe 3 roti, 2 roti, 1 roata, nicio roata… :))

Plecat in calatorii dubioase in tari vecine sau total straine.

Plecat de nebun cu alti nebuni la fel ca tine in vederea regasirii si confirmarii statutului de om care poate.

Plecat cu bicicleta pe Dunare insotit de toate urgiile meteolologice posibile.

Plecat cu motoreta prin tara la deal si la vale.

Plecat cu vitezana pe piscuri de munte.

Plecat cu mobra in lumea larga prin vant, burnite si ploi.

Vino tata sa ma vezi, stau in unitate! vorba cantecului. Unii fac stagiul militar, altii dau militaria jos din pod si mai sunt si aia, total sariti, care isi fac propria lor armata. Ca sa demonstreze ca pot. Eu pot. Eu stiu. Eu vreau. Eu sunt. Eu gandesc. Eu simt. Me! Pick me! Me! Mee! Meee!

Nu mai sunt ala mic, neajutorat si prost. Is mare, capabil si prost destept. Da ma, sunt destept! M-am desteptat singur si-am invatat sa suflu in iaurt ca si iaurtul frige cateodata.

Calatorului ii sade bine cu drumul. Si cu libertatea ca daca vrea, poate sa incalece pe-o sa si sa isi traiasca povestea-asa. Si ca dupa ce se va fi luptat cu balaurii adevarati, cat si inchipuiti se va intoarce acasa pentru a recuceri reduta care de fapt e tot a lui. Reduta primordiala. Unde se simte bine, mai ceva ca la tzatza mamei.

Cu mama stai, cu tata te duci. Dar intotdeauna te intorci. Unde iti este cel mai bine. Unde sufletul se simte ca la el acasa. Unde inima se ancoreaza fara vreun gand de relocare. Unde ii vezi fata dimineata pe perna de langa tine si-ti vine sa te tot uiti asa, ca nu cumva s-o uiti. There is a time for travelling alone, as there is a time for travelling together.

Nu uitati ca tre’ sa pleci din cand in cand pentru a te putea intoarce. Dorul si distanta isi au si ele rostul lor in viata asta. Vei gasi cu siguranta drumul inapoi…

The Humiliation of a Hummingbird

The Humiliation of a Hummingbird

Huberta was one astonishing looking hummingbird. Honestly, there was little chance of finding another bird with a similar colour pattern. She was one of a kind. And quite kind to all the birds around her. Humming from dawn til dusk, prancing in flight from flower to flower, relentlessly working in the midst of the pollination season. Huberta loved the gentle way in which the August hot breeze caressed her wings and tiny beak. If this is not freedom, I don’t know what is, she whispered in the back of her head.

The fall was near and all the hummingbirds were getting ready and steady for the cold season. Huberta had forgotten all together what day it was, or how much she had worked that day. The only thing roaming in her sight was that “everything must be done by the beginning of fall, or we will all fall apart“. It was not pressure she was intimidated by, because she got thrills from racing into doing all the preparations.

Usefulness was her middle name.

Huberta Usefulness Hummingbird.

Yes, sir!

While she was setting up all the details which would make every hummingbird feel safe, nice and warm during the rain and snows, Huberta sang her big heart out. Humming this, humming that, humming up, humming down, humming all around.

Harriet was not your usual hummingbird, although she was… a hummingbird. Let’s just say that instead of humming melodies of past bird lives, Harriet was extremely fond of hammering other birds over things they hadn’t done or had done wrong. That’s why, she earned herself the nickname of Harriet the Hammeringbird. Huberta had recently settled in what was known as “Harriet’s Territory” so obviously, she had no idea about the ways of the place.

So she told herself: If I work with all my heart and soul as I have until now, everything will be alright.

Oh how Huberta’s dreams would all fall and crumble just before the beginning of fall.

It was in deed the beginning of the fall. The fall of happy humming, unstoppable passion for the hummingbird way of life and understanding of the hummingbird sense of fairness. With each day that passed, Huberta felt more and more as if she were walking on broken glass, although she did not walk at all. She flew, flapping her green-violet-ish wings back and forth.

In Harriet’s eyes, Huberta was nothing more than an inexperienced scary humble freshman. And all the hummingbirds were humming and rumouring about how the freshmen are initiated on “Harriet’s Territory”. One sunny summer day, while Huberta was flying around with worry that she had yet a lot of things to get done by sunset, Harriet appeared in the picture.

Huberta’s work was put under Harriet’s scrutiny and Harriet’s x-ray vision could burn right into almost anything she set her mind to burn to the ground.

This is NOT right!

That SHOULDN’T BE like it is!

I DID NOT tell you to do this LIKE THAT!

WHAT have you done all day long?

You ARE NOT LISTENING to me at all, are you?

HOW MANY TIMES do I need to tell you to do something?

I DON’T NEED your excuses!

I DON’T CARE that you had other things to do!

The sound of hammering could be heard for miles and miles and soon all the hummingbird colony found out what had happened between Huberta and Harriet. The sun was setting like molasses in the sky and so was hope for better days in Huberta’s uneasy soul. She had never felt so humiliated in all her hummingbird life and this weariness started spreading like a pest from her lambent eyes, to her humming beak, fluffy wings, gripping little claws all the way to the bottom of her heart.

But she promised herself to stand tall through the storm and the rain. No hammeringbird would bring Huberta Usefulness Hummingbird to her knees, that’s for sure! The taller Huberta stood, the hammering Harriet became. Huberta had just a glimpse of the respect she once had for Harriet’s work in the territory. As she was preparing to go to sleep one starry night, a thought just popped in her head: Succeed in managing yourself and you will lead the world! And this is exactly what she did…

cute-beautiful-hummingbird-photography-9