Category Archives: Me Likie!

The making of an anti-hero

The making of an anti-hero

KULTURA/ZOOM - Knjiga za kauè - Roman Ljudožder

Ieri m-am culturalizat. Nimic neobisnuit pana aici. Am patruns in Festivalul Filmului European cu premeditare. La Elvira, caci stiti prea bine cat de draga imi este. Dupa o atenta consultare a programului de sambata, am decretat: Ljudozder vegetarijanac, sa fie! Cu o subtila strangere de inima cum ca pelicula s-ar putea sa-mi disturbe peste masura zenul meu sabatic, am purces. Io fata-n fata cu realitatile croate. Unde-i arta cinematografica balcanica, se lasa cu jale, teroare si cinism.

Asta e o lectie pe care am invatat-o cu greu, examenul final fiind chiar vizionarea lui Srpski film pe care l-am digerat cu ajutorul unei nopti de adanca cujetare si cateva colebile. Intorcandu-ma totusi la drama croata, trailerul m-a infrigurat o tzara, iar premiile pentru cel mai bun actor, regizor si film castigate la Festivalul de Film din Pula (really!) mi-au starnit curiozitatea. Daca Pula a zis ca e de bine, atunci merita vizionat, mi-am zis!

Incepe filmul… Tare, repede si intr-o limba slava usor melodioasa. Ma intrebam in timp ce incercam sa tin pasul cu firul epic hiperactiv al peliculei, da’ unde-i graba domnule? Dupa ce m-am simtit fugarita de la un cadru la altul timp de vreo 30jde minute, am realizat ca ceea ce incerca sa ne transmita Branko Schmidt era ca protagonistul filmului, Danko Babić, a.k.a. the pussy mechanic cam asa isi ducea traiul.

0097007.48

Gonind intr-o cursa nebuna intre sectia de Obstetrica – Ginecologie, pe care ulterior ajunge sa o si conduca, intalnirile cu ceva capi ai lumii interlope si momentele de intimitate in apartamentul sau burlacesc. Fara a incerca sa va conving sa-l vedeti sau sa-l dati uitarii, va pot spune ca acest film, din punctul meu de vedere, da clasa intr-ale crearii de antieroi, care nu sunt neaparat “aia rai”. Pentru ca “aia rai” isi au sens doar in contextul existentei “unora buni”.

Ori in cazul de fata, stimatul nostru domn doctor canibal vegetarian nu prea are un echivalent eroic in film. Dar modul in care este pus cap la cap acest personaj merita fara doar si poate 1 ora jumate din vietile voastre. Asta daca va plac balcaniadele cinematografice. Daca nu, nu-i bai, ca-s filme pentru toate gusturile si starile. Danko este prototipul doctorului in plina manifestare a complexului sau de Dumnezeu.

SONY DSC

Asupra pacientelor pe care ori le salveaza, ori le pedepseste. Asupra colegilor de sectie pe care ii manevreaza fantastic in sensul satisfacerii propriilor sale interese. Asupra oamenilor dinafara sistemului sanitar cu care interactioneaza “fara de frica” astfel incat sa isi lege unele afaceri neterminate sau sa-si mai cumpere si el un Mertz ceva. Este barbatul carismatic si fatal. Pe care il vezi tragand la sala, dupa care uitand de sine prin cluburi, conducand cu muzica la maxim prin oras, bagand bani la pariuri sau alegand vreo dama de companie pentru a-si petrece noptile.

Cunostintele si abilitatile sale profesionale il fac sa se simta in elementul sau in sala de operatie si sa ia decizii in momentele cele mai critice. Lipsa sa de scrupule si uzura data de interactiunile haotice intre lumea medicala si cea interlopa il fac atat de real si fatal incat sunt scene din film cand parca il simti respirandu-ti in ceafa. Numai ca problema cu complexul de Doamne-Doamne e ca mai devreme sau mai tarziu te loveste in fata, pe tine, muritorul, care a avut indrazneala sa se creada mai presus de divinitate.

ljudozder_vegetarijanac

Si uite asa dom’ doctor incepe sa se grabeasca prosteste in spital si sa duca malpraxisul pe culmile succesului. Iar lumea infractionala il acapareaza precum niste nisipuri miscatoare din care cu cat incearca mai abitir sa iasa, cu atat il afunda mai tare. Blond, cu ochi albastri, imbracat invariabil in alb (in spital) si foarte colorat (inafara spitalului), plin de muschi si cu un regim alimentar vegetarian care il face ciuca batailor tuturor “partenerilor” sai de afaceri carnivori.

El, el este canibalul vegetarian. Cel care isi mananca de vii pacientele, cu suflet cu tot… dupa care musca cu pofta dintr-un mar verde.

Sideral tenderness

Sideral tenderness

levertov_oharahale_citypsalmWEB

I have seen you up front, when you were not looking.

I have talked you in and out of things as the friends that we were.

I have listened to your stories and worries, but did not fall back on them.

One day I just saw you with my own eyes and almost got blinded by your rays.

You are master of the sun, after all! And I, the evening moon for the perfect eclipse.

So different we are, you and me.

You’re an early bird. I’m a night bird.

You’re so fond of order. I find chaos utterly comforting and creative.

You burn my skin in your hot flashes. I’m pale and give you the chills.

You like to control my days. I like to control your nights.

You dream of heading off into the sunset. I dream of blue moons and red suns.

Your calm look helps my find my zone once more. My passionate drive is the gas to your inner motorbike.

But all in all, we are both stars that have the luck of meeting when the day turns into night. After a hard day’s work into a long night’s walk.

Does is ever get lonely up there without me? I sure know that I miss your warm embrace when I’m in the sky doing my moony duties.

The sun and the moon, the stars, are just like this in the end. Shining alone in the sky. You have the clouds. I have the stars and clouds.

In the nights in which I can’t seem to get any work done, I send you secret love messages on a trustworthy cloud. When morning comes and I have to go to bed, the cloud returns with a ray of sun in response.

This is what I have chosen and what I live by. It is how I started seeing the paradise in the dust of the street…

A fost odata dimineata…

A fost odata dimineata…

07:00 A.M. … Suna alarma! Afurisita de alarma care face o ditamai larma in linistea asternuturilor. Soare mi se insinueaza pe obraz confirmand ca e timpul… Timpul sa il trezesc. Ma rugase de cu seara sa il ajut sa se trezeasca. Ca sa faca lucruri serioase de oameni mari dis-de-dimineata.

Lasand gentiletea la o parte, ma intorc catre el, fara sa deschid prea bine pleoapele si incep sa-l zgaltai. In tot acest rastimp vocea-mi guturala repeta insistent: Trezeste-te! Trezeste-te! Trezeste-te! Din tandemul sonor al alarmei si al vocii mele razbate si imi sopteste cald: M-am trezit! Opreste, te rog, alarma…

O opresc si in drumul meu spre regasirea pernei, el deja sare din pat pregatit de viata. Soarele continua sa imi lumineze fata, iar undeva pe fundal se aud mieunaturi combinate cu apa de la dus curgand in ropote. In mintea mea semiadormita rasuna constatarea: E luni si nu trebuie sa ma trezesc dimineata! Asa ca… a fost somn de dimineata. Din ala care creste pofta de viata. Pana cand i-am simtit buzele pe obrazul meu incins de soare: Am plecat, draga mea!

Am deschis ochii si l-am privit indelung confuza. Mirosul gecii de piele si fata lui balaie ma faceau sa ma intreb daca sunt treaza sau in mijlocul vreunui vis grozav de dimineata pe care o sa il dau uitarii de indata ce ma trezesc (la realitate). I-am zambit, l-am pupat si-a plecat. El spre realitate, io inapoi spre vis inconjurata de pisici torcaitoare.

Nu stiu cat timp trecuse de cand ma reafundasem in somn, cand aud usa deschizandu-se cu putere. Tresar si ma uit fix. Cu casca pe cap, geaca pe el, genunchiere si manusi, balaiul imi spune razand in casca: Am uitat ceva! Atunci mi-am zis in gand: Asta clar e vis, prea seamana cu scena aia de poveste in care vine cavalerul in armura moto stralucitoare s-o trezeasca pe roscata adormita.

Dar stai asa un pic… nu exista nici o poveste cu scena asta, ma readuce la realitate una dintre vocile mele interioare. Ba da exista… si e mai aproape decat crezi, combate o alta. Numai ca o vezi drept ceea ce este cu adevarat doar atunci cand in tine se intalnesc visul si veghea.

In vreme ce mi-as fi dorit idilic ca al meu cavaler sa ma ia pe sus si sa vruuum-aim impreuna in cele sapte zari, am adormit la loc, iar el s-a dus la treburile lui de om responsabil si serios. Acum sunt perfect treaza. Oare am visat totul?

modern romance

My cats

My cats

by Charles Bukowski

image_1

I know. I know.
they are limited, have different
needs and
concerns.

but I watch and learn from them.
I like the little they know,
which is so
much.

they complain but never
worry,
they walk with a surprising dignity.
they sleep with a direct simplicity that
humans just can’t
understand.

their eyes are more
beautiful than our eyes.
and they can sleep 20 hours
a day
without
hesitation or
remorse.

when I am feeling
low
all I have to do is
watch my cats
and my
courage
returns.

I study these
creatures.

they are my
teachers.

image

Thank you, Charles Bukowski, for writing such a glorious poem! I discovered it just in the right moment…

Nume de cod: 647

Nume de cod: 647

The_Vision_by_ahermin

Pe buzele cititorilor electronici rasuna mai nou un singur nume: Gottman. Gottman? Gottman! John Mordecai Gottman… Care prezice divortul umbla vorba-n virtual mai ceva decat Pythia napasta. Printre atatea standardizari, imbutelieri si certitudini trebuia sa-si faca aparitia si o metodologie de predictie a divortului.

Numai ca prima mea reactie la o veste de acest gen e de oarescare revolta. In calitatea mea de om, nicidecum psiholog. Poate pentru ca am pretentia ca oamenii au un nivel de control considerabil asupra propriilor existente incat sa devina constienti atunci cand una dintre cele mai importante relatii ale lor risca sa se duca. Si ca n-ar avea nevoie neaparat de un interviu in urma caruia sa afle misteriosul deznodamant al mariajului.

Pun oare carul inaintea boilor, respectiv dezavantajele unui astfel de demers stiintific inaintea beneficiilor sale? Permiteti-mi sa nu confirm, precum nici sa infirm o astfel de posibilitate… 🙂 Dar daca tot mi-a starnit curiozitatea acest domn cu ale sale gaselnite de cercetare merita sa culeg clandestin cateva informatii. Ca sa am ce diseca cu bisturiul meu critic.

Omul a luat-o pe drumul cercetarii psihologice a maritisului si a divortului acum vreo 16 ani, deci a vazut cate ceva la viata sa… sa zicem. De asemenea este fericitul beneficiar al unei relatii stabile soldate in caznicie cam de 20jde ani. Unde mai pui ca e si american, fapt care implica automat prevalenta unei gandiri pragmatice folosita in directia cercetarii psihologice.

Acestea fiind spuse, sa trecem la numere si clasificari: 6 predictori ai despartirii, 4 calareti ai apocalipsei (relationale), 7 principii care pot ajuta casnicia sa reziste in timp… Sa mai zic sau v-am convins ca omului ii plac numerele si pe alocuri referintele catre filme din anii ’60?

Ia sa vedem cum e cu despartirea. Care ar fi unitatea de masura a despartirii? Cearta zice el, si n-are sens sa ma impotrivesc acestei logici. Asa ca in functie de cum se cearta cuplurile, John isi ia notite, acordand o atentie sporita:

1) modului in care incepe cearta,
2) prezentei/absentei celor 4 calareti ai apocalipsei (desi ma bufneste rasul de cate ori scriu sintagma, am zis sa mentin licenta poetica a autorului de dragul autenticitatii),
3) saturatiei,
4) limbajului corporal,
5) incercarilor esuate de impacare si
6) amintirilor neplacute.

Dar care-i treaba cu calaretii? Care-i aia? Pai criticismul, dispretul, atitudinea defensiva si lipsa de colaborare (a.k.a. stonewalling).

Dintre toti patru, dispretul este cel care m-a pus pe ganduri. Dispretul asta e o emotie secundara care apare la intersectia furiei cu dezgustul (care impreuna cu tristetea, bucuria, frica, surpriza constituie emotiile primare). Hmmmm, ce combinatie volatila! Cocktail Molotov anyone?

Un nene interesat de studiul dispretului, pe numele lui Robert Solomon, il plasa pe un continuum alaturi de ranchiuna si furie. Diferenta esentiala dintre cele trei constructii emotionale este ca in vreme ce ranchiuna este directionata de obicei catre indivizi cu un statut perceput ca superior, iar furia catre indivizi perceputi ca egali in statut, dispretul se indreapta catre indivizi cu un statut perceput ca inferior.

Oh, and the plot thickens! So basically, momentul in care ajungi sa iti dispretuiesti partenerul de viata e fix ala in care e cazul sa te intrebi unde vrei sa ajungi sau daca e timpul sa arunci prosopul. Daca la intrebarea “Mai simti ceva pentru el/ea?” raspunsul tau e “Da, dispret”, e cazul de stop joc.

Si ca tot veni vorba de emotii simt nevoia sa va spun ceva ce poate parea contra-intuitiv: emotiile primare nu au cum sa fie bune sau rele, pozitive sau negative. Ele pur si simplu sunt, avand rolul lor specific in reglarea psihicului.

Hai sa avem un hopeful (not necessarily happy) ending la toata aceasta poveste despre relatii, despartiri si predictori apocaliptici, ce ziceti? Sa incheiem cu rezistenta, durabilitate si rezilienta in casnicie. Cu principii. Sapte la numar dupa cum urmeaza:

1) Fii la curent cu istoricul de viata, scopurile, grijile si sperantele partenerului tau;
2) Cultiva afectiunea si admiratia pentru partenerul tau;
3) Recentrati-va periodic pe partenerul dvs – emotional, romantic, pasional, sexual…;
4) Permiteti-i partenerului sa va influenteze;
5) Rezolvati-va problemele rezolvabile;
6) Depasiti blocajele relationale;
7) Creati un scop major comun.

Ajunsa la finalul expunerii gottmaniene, imi mentin parerea ca daca avem naivitatea sa consideram relatiile interumane atat de simpliste incat sa poata fi incadrate in scheme logice de genul daca faci asta => vei divorta, iar daca faci ailalta => vei avea o casnicie de succes, putem sa ne culcam linistiti… pe-o ureche. Noapte buna, oameni buni!

P.S.: Nu divortati inainte de a va casatori… 😉