Category Archives: Ruminez, deci exist!

Jun26

Histoires d’un Festival Electrique * CE e EC?

Posted on by
Histoires d’un Festival Electrique * CE e EC?

electric-castle

Pai ar putea fi foarte bine mersi un palindrom. Mai mult decat atat e o abreviere care aduce la ER, dar lesne de dedus ca nu are nici in clin nici in maneca cu vreo urgenta… cel putin nu medicala. Daca spiritul curios v-a mentinut cu ochii atintiti pe ecrane, fie ele mari sau mici, iar loialitatea fata de randurile de fata v-a pus frau dorintei de a cauta pe cont propriu despre ce e vorba in propozitie, ma declar magulita , cat si pregatita sa va sporovaiesc verzi si uscate despre Experienta Castelului celui mai Electric din zona Clujului.

Daca inca aveam dubii sau polemici interioare cu privire la diferentele culturale uriase dintre clujeni si noi cei “de la capitala”, va anunt pe aceasta cale ca mi s-au spulberat intru totul. Suntem precum apa si uleiul in majoritatea contextelor sociale si nu numai. Ceea ce e logic, frustrant pe alocuri, dar al naibii de provocator.

Stiti voi oamenii aia care preiau accentul locului la 5′ de la sosirea intr-insul? Ei bine, io mi-s una dintre ei. Si e chiar pe bune! Ioi si nu ca vreau sa ma scuz sau ceva, dar muzicalitatea regionala ma atrage mai ceva cum atrage un bec stralucitor o molie in miez de noapte. Asa ca numa’ ce-am pasit pe meleagurile clujene limba mi s-o impletit ardelenesc de se uita barbatul la mine intrebandu-se justificat de altfel, unde ii e muierea si cine-i creatura asta cu grai ciudat care tot misuna pe langa dansul.

Daca m-as apuca sa povestesc despre indragosteala ce m-a cuprins de Cluj am termina tastele masinariei care m-a ajuta sa imi astern frumusel gandurile la un loc. Asa ca am sa va spun doar doua lucruri: n-as ezita o secunda sa ma mut in Cluj pentru cativa ani, should the opportunity arise; voi reveni cat de curand pentru a reexperimenta sentimentul ca in propria ta tara te poti simti “ca in afara” fara a te simti totodata vinovat din ratiuni nationaliste.

Esti tare fain, tu, Clujule!

Jun24

Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

Posted on by
Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

shoes_by_Autumntherose

To shoe or not to shoe is no longer a matter of choice. All that’s left is the almighty shoe. Shoe here, shoe there, shoe everywhere. Show thy shoes, for they will be the cause of your judgement! Shoes might be a girl’s best friends, together with diamonds, and if we’re talking about diamond shoes even better. But when it comes to a woman, shoes are her pedestal.

Flats, wedges, stilettos, pumps, boots, tennis shoes, sandals, it doesn’t really matter, because the magnitude of the heel is not the measure of the pedestal. Shoes go fairly well with style and even better with a little bit of attitude. You can’t just walk in the shoes. They’re yours only if you make them yours. Nobody else will do it for you, just so you know.

You can tell from a mile whether the relationship between a lady and her shoes is a long-term please & prance, or a just use & abuse (in)commodity. A pair of shoes will respect and care for you and subsequently your lovely feet, soles and toes as long as you show the same dignified respect. The non-believers, pragmatics and overly sarcastic bunches might think that this is a very good metaphorical joke. It actually isn’t!

Now let’s do an exercise of imagination, everyone.

Assume you are, hypothetically speaking, in a shoe store. And not the Al Bundy type of shoe store, but the bright lights, leather smell and well-organized facility. You are completely mesmerized by being surrounded by so many pairs of shoes. Elegant, casual, sport, it doesn’t really matter. It’s your moment on shoe symbiosis.

You try to keep it cool and avoid drooling on the exhibited shoes, but a good woman in “shoe fever” can only take so much. So you start trying them on, and on, and on. It’s a kinda magic, I shit you not! You even receive professional and sincere pieces of advice from the shoe rep.

Not those one. The soles are not looking very good. Ok! I’ll take your word for it, but the electric blue almost convinced me.

Again, hypothetically, you are there having your shoe orgy and he comes along to help you decide.

So which ones do you like best?

Well, the brown ones.

But don’t you have another two pairs?

I do.

So, you don’t need more, right?

Oh, but I do, I really really do!

You can see his face frowning with confusion and misunderstanding, while in your mind an idea is born: Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe! Not now, no ever! Amen!

In the end you buy both pairs of shoes. Because you can and you want them. You are smart and sensible enough to know that the whole “I need shoes” discourse meets your need for attention more than your need for shoes.

He is puzzled as you walk out of the store flaunting the shoe bags. You turn to him, smile trying to look for your zen which seems to have gotten lost in-between the shoe try-outs and the frowning, take him by the hand and walk towards right into the sunset. He will get it eventually… hypothetically speaking…

Jun9

Dor de viata

Posted on by
Dor de viata

Imi place sentimentul care ma cuprinde la sfarsitul unui weekend plin de viata. In care totul a fost un du-te-vino, cu planuri multe si marunte, cu lume diversa si aleasa, cu clipe intense de viata personala si sociala. Cam asa fac sa mi se intample de vreo cateva saptamani bune incoace. Pentru ca am decis ca daca tot o sa-mi petrec asumat vara urban, o sa profit de orice moment de non-work. Sa imi infiltrez viata in doze mici, dar tari, printre crapaturile zidului de studiu, munca si vocatie.

colorful_clouds_by_andrework-d7dmps5

Caci fiecare zid are si el nevoie de crapaturile sale pentru a putea respira un pic, cat si pentru a se mai incolaci vreun fir de verdeata. Griului ii sade bine niste verde viu. Deja sunt mai mult decat impacata cu gandul ca vara asta nu va fi una de relaxare si vacante exotice, dar contrar disfunctionalitatilor cognitive care mi-ar fi napadit mintea acum vreo cativa ani in care m-as fi conformat pasiv-agresiv ca ori e vacanta ori nu-i (whatever that may mean), acum mi-s oleaca mai inteleapta si semeata (culmea!).

jellyfish_by_andrework-d79x0rv

E loc pentru de toate atata vreme cat stare e. Si va anunt de pe acum ca sunt foarte in stare. De de toate. Nu in acelasi timp, ca nu-s si nici nu-mi propun a fi vreodata multitasking, caci la drept vorbind nu mi-ar prea conveni sa fiu unul dintre multitask-urile cuiva. O sa fie secvential. Munca. Vocatie. Noi. Ei. Vocatie. Munca. Studiu. Ei. Noi. Si tot asa. O vara-ntreaga, cat e ziulica de lunga si noaptea de animata.

lampions__in_sky_wallpaper_by_andrework-d7akf9t

Si oboseala-mi va fi din aceea datatoare de energii nebanuite care sa-mi alimenteze setea de cunoastere si vrerea de a ma face utila prin ceea ce stiu si-mi place sa fac. Pana acum am fost intr-un roadtrip brasovean cu ploaie torentiala, serpentine, barbat calare pe mobra si situatie (asta in acelasi timp, caci el, dragul de el, poate cu multitasking-ul), filme animate, atitudini ardelenesti si soare muntenesc.

the_lovely_bones_by_andrework-d7bgo2b

Si-am mai fost la un concert supt ape bucurestene, cu plete ude in vant si ruoc cat cuprinde, urmat de vreo doua zile de relas campenesc la un conac cu oameni putini, dar cum rar iti e dat sa intalnesti in viata asta. Dupa care a venit navalind sfantul weekend prelungit. Sfant pentru ca a interpus o zi intre sambata si duminica, respectiv luni-ul rusaliesc, resimtit pana in maduva oaselor precum o duminica, iar duminica asemenea unei sambete. Sambata unei pre-sambete, iar vineri va fi intotdeauna vineri.

the_up_by_andrework-d79rxoj

S-a lasat cu nunta pe meleaguri medgeniene. Nu a noastra. Dar genul de eveniment care iti lasa un after-taste atat de rafinat incat il stocheze repejor in memoria de lunga durata, nu cumva sa-ti scape printre sinapse. Cu eticheta, emotie si voie buna. Combinatie inedita care iti resusciteaza viata sociala pe alocuri si dorinta de traditii pe ici pe colo prin partile esentiale.

Si pentru ca fura trei zile si nu doo, a treia a fost moto. Ca nu se poate si nici nu se cade fara. Si-am incalecat pe-o Aprilica si-am plecat in tromba catre zarile bulgaresti intr-o scurta, dar cuprinzatoare preumblare. Paradoxul voiajului a fost ca la Jilava eram cum nu se poate mai uscata si mai curata. Pe podul Giurgiu-Ruse un nor poznas s-a gandit sa ne arunce trei stropi la deruta, dar am bagat a patra si-am fugit de el catre soare.

Iar soarele a fost generos cu noi. Curbele line si largi. Companionii de calatorie deschizatori de drumuri. Gropile vizibile, adanci si zgaltaitoare. Mancarea bulgareasca gustoasa si indestulatoare. Servirea grabita si aroganta. Aposteriori, bacsis nexam. Intoarcerea aglomerata si precipitata. Seara calma, prieteneasca si carteriasca.

In concluzie, sunt sigura ca aceasta nu este decat inceputul unei relatii de lunga durata intre mine si aceasta vara.

Jun1

Cronica unui concert de cod galben

Posted on by
Cronica unui concert de cod galben

Concert_Alternosfera_Omul_cu__4QrGmFPZK6

Avusesem o saptamana preaplina. Joi deja bateriile incepeau sa-mi semnalizeze nevoia de reumplere energetica. Munca-i strasnica pentru minte, suflet si corp, in proportii echitabile cu perioadele de relaxare si zvac social. Asa ca mi-am zis: ceva trebuie facut. Ca de stat si dormit neintors, am tot intreprins. Si ii fain pana cand nu mai e. Ca ma trezesc duminica dupa-amiaza gandindu-ma frustrat unde mi-a fugit tot weekendul. Dormim, dormim, dar ne mai si zbantuim…

Asa ca joi dupa-amiaza, la scurt timp de la (s)coborarea mea din tramvai, ochii-mi zabovesc o clipa jumate pe un afis care zicea cam asa: concert… rock… arene… 30 mai… Pfffff! Gand la gand cu bucurie si la noi sa fie. Hai la moseala! Hai la rocareala! Hai la pancareala! Deja imi imaginam cum decibelii din boxele imense imi ridica parul pe tot corpul, iar capul incepe a mi se misca inainte si-napoi fara sa-mi dau seama prea bine. Zis si facut!

Ajung acasa entuziasta nevoie mare, ca omu’ sa-mi dea un reality check, resimtit ca un croseu de dreapta: Draga mea, stii ca o sa ploo furtunit tot weekend-ul incepand de vineri? Ba ca nu! zic io. Ba ca da! insista el. Si ce daca! Nu-mi pasa! replic reactiv. Io vreau la concert, io la concert ma duc! Omu’ se uita la mine precum la o adolescenta neiesita din casa inca de la Pasti si imi transmite o pupatura in vant. O primesc… Ii dau si io… Ma mai potolesc oleaca din agitatia-mi interna. Scopul persista: must rock! Cooptez prietena doritoare. Ea zice: biensur! Houston, we’ve got lift-off! Asta-i frate! Bilete? La intrare, ca ne permitem, doar vineri e zi de salariu…

Ziua de vineri a fost incununarea unei saptamani depline. Am inceput-o, am continuat-o, am dus-o pana la final blazing. Cand am iesit pe poarta unitatii, mi-am umplut plamanii cu nitel aer proaspat si umed, ca inainte de ploaie, si mi-am luat picioarele la spinare spre Arenele Romane. Sun pe drum complicea ruoc. Ca o fi, ca o-mparti, ca tre’ sa treaca pe acasa sa faca nush ce. Ii comunic in stilu’-mi caracteristic ca orice intarziere va fi drastic amendata. Rade si imi zice sa chill ca n-o sa fie cazu’. A intarziat 6′. Pe aceasta cale i-am compus o poezioara pe care i-am trimis-o in dar.

Apare ca o floare de mai, cu paru’-n vant si jecuta de piele la purtator. Io deja eram invesmantata cu ceea ce credeam io in naivitatea mea a fi un impermeabil. Ulterior m-am elucidat ca era fix apa de ploaie… la propriu. Intram in arene. Cu bratari, cu rucsaci verificati cu tot. Lume relativ putina si rasfirata. Muzica de warm-up faina. Ska-punk, punk-punk, rock, alternativ… de toate pentru toti. Mi se parea cam tare volumul asa ca am realizat ca incep a ma rozini un petit peu. Acu’ 5 ani nu aveam problema asta, frate! Duduia muzica si timpanul meu vibra fara sa comenteze. Acu’ tre’ sa ma duc mai in spate.

Uof! Hai ca am inceput bine. Batea un vant razlet, norii fugeau pe cer, dar nici urma de vreo ploaie. Incepe concertul. Primii: Niste baieti. Auzisem de dansii, dar nu-i auzisem propriu-zis niciodata. Slagare ska-punk! Ce tare, mi-am zis. Exact ceea ce am nevoie. M-am batait, m-am izmenit, m-am schimonosit. A mea tovarasa de concert se uita la mine incercand sa nu o bufneasca rasul prea tare. Ii zic pancaresc: Ce ba, ti-e rusine cu mine? Ea razand in hohote: Nu, nu, de ce zici asta? Adevarul e ca stiam versurile de la acele slagare. There, I said it! And I am not ashamed…

Ma gandeam ce bestial ar fi sa cante baietii astia si Salcia de Mihaela Mihai in varianta punk. N-a fost sa fie, dar i-am apreciat pentru vocea brici, simtul umorului si combinatiile inedite de sunete si cuvinte. Next! Ploaie, ploaie si inca ceva ploaie. Apare si omu’. Usor under the weather. Las’ ca vine acus trupa doi sa ne alunge gandurile innorate. Si aud acorduri de Asfalt. Inima-mi tresalta si incepe o regresie interioara spre vremurile in care ascultam dimineata, la pranz si seara Luna Amara.

Ma inseninez. Il iau de mana pe om si ne indreptam spre scena. Si chiulim urechi, cantam din toti rarunchii si dam din pleata prin fasul de ploaie. La Rosu Aprins deja parul mi se zbarleste de placere. Cant sa se auda in cele noua zari. Ploaia continua. Vine si ultima piesa: Happiness Provider. Incep sa rad necontrolat. Imi dau gluga pe spate, despletesc parul si incep a imi roti pletele roscovane prin aerul umed. Energia piesei combinate cu ploaia si miscarile corpului meu au facut ca momentul sa fie fara de cusur.

Se gata Luna. Ploaia nu. Mainile-mi sunt stafidite ca dupa o baie lunga si rece. Mi-s uda in cap, la trup si la subtioara. Apar O.C.S. Omu’ se revitalizeaza. Incep cu In Zbor. Imi zic ca daca tot am renuntat la gluga, iar de-om continua cu datul din cap. Dupa niste panc haios, oleaca de ruoc politic, alternativul cu inflexiuni psihologice ale celor de la Omul cu Sobolani pica la marele fix. Frigul imi intra incet in oase si imi aduc aminte de weekendul trecut in care ne-a tot plouat si imi zic ca tre’ sa fie ceva putred la mijloc. Io, in curand, daca mai stau mult in apa. O sa intru la apa. In aer pe langa umedul ploii persistente, narile-mi detecteaza niste iarba. Doar un pic. De asteptat, ca doar e concert cu pustime.

Dupa mai bine de 4 ore de concert, apar pe scena si mult-asteptatii serii. Headline-rii… Moldovenii de la Alternosfera. Sound impecabil. Organizare brici. Live act genial. Accent adorabil. Versuri poetice. Mi-a atras atentia piesa asta. Incercam sa deslusesc versurile, dar muzicalitatea m-a cucerit definitiv. Frigul isi continua calatoria printre diferitele mele straturi de haine, piele, organe interne…

Dupa vreo ora de delicatese auditive moldovenesti, am capitulat. Am luat decizia grea, dar necesara de a pleca inainte de terminarea concertului pentru a avea sanse reale de a prinde un taxi spre casa in timp util. Inca o ora pe strazile inundate in cautarea unui taxi liber, era deja de neconceput. Am iesit in intersectie la Carol si precum triunghiul Bermudelor am gasit un taxi pe care l-am si acaparat dintr-o sorbitura. Si-am ajuns si acasa. Safe, under the influence of rock sounds and wet, wet, wet. Love was in deed all around us.

Dupa cel mai lung si fierbinte dus din viata mea, venit dupa cel mai lung si ud concert din viata mea, am pus capul pe perna si-am visat in culori panc-ruoc-alternative. Friday rocked!

May21

Economia relationala

Posted on by
Economia relationala

Dau si primesc… Cum stii ca ai investit indeajuns de mult intr-o relatie? Incat sa merite…

Sa merite ce? Timpul? Efortul? Deschiderea?

Oare societatea moderna ne indeamna pe nesimtite sa ne raportam la relatiile semnificative din vietile noastre ca la niste tranzactii consumeriste? S-a terminat una… Incepe alta… Nu e bine sa ramai pe sec. Asa cum iti schimbi telefonul o data pe an ca devine “so last year” ar trebui sa-ti revizuiesti si atitudinea in raport cu your (in)significant other?

Daca ma sprijin pe-un axon sprintar pot deduce oarecum logic ca relatiile de cuplu implica un give & take constant.

Acum proportiile acestui raport dau muzica pe care se joaca meciul de putere.

Dai prea mult + Primesti prea putin => Ti-o iei.
Dai prea putin + Primesti prea mult => Te sufoci.
Dai prea putin + Primesti prea putin => Karma.
Dai prea mult + Primesti prea mult => Sufocare la patrat.
Dai cat trebuie + Primesti cat trebuie => Jackpot.

Cat trebuie pentru cine? Pentru tine… pentru celalalt? Pai la dat ar fi cazul sa te gandesti la nevoile celuilalt, cat si la (ne)putintele tale. Foarte adesea dam sub auspiciile altruismului relational, care ascunde de fapt un snop de nevoi proprii al caror termen limita de satisfacere a trecut de mult.

Cred in echitate inainte de toate. Si mai cred in dragoste mare si tare care kicks economy’s ass. Si da, chiar ne sta mai bine zambind. Sa nu facem economie la asta!

Sunset_and_moonrise_by_ahermin