Category Archives: WTF?!

Jul24

What are your motives? a.k.a. Da’ de ce ma?

Posted on by
What are your motives? a.k.a. Da’ de ce ma?

De ce bate vantul afara parca propunandu-si sa ne dezradacineze si sa ne poarte in cele 9 zari?

De ce tin musai sa miros aroma unei cafele bune ca sa ma pun in miscare?

De ce tot aman ora de culcare in fiecare seara ca o tanca ramasa lipita de ecranul televizorului care ruleaza desene animate?

De ce ma uit uneori la oameni si ajung sa vad parca prin ei, in ei?

De ce lucrurile mici spuse/facute la momentul potrivit inseamna mai mult decat orice maretie gesticulata la spartul targului?

De ce ma masori din cap pana-n in picioare fara sa imi dai si o traducere a privirii tale?

De ce ma topesc dupa prajiturile ale care-s spaima glicemiei?

De ce tin cu dintii de motivele, credintele si valorile mele atunci cand tu doar vrei sa ma tii in brate?

De ce nu ma pot opri din a intreba obsesiv “Da’ de ce ma? De ce?”

What if I just stopped questioning motives?

Would I still live and breathe the same air?

Jul15

To tattoo or tu nu tattoo

Posted on by
To tattoo or tu nu tattoo

Cica atunci cand ti se intampla sa tot vezi in jur ceva anume, cum ar fi oameni imbracati in roz, nu inseamna neaparat ca universul incearca sa iti transmita ceva simbolic, ci doar ca selectivititatea ta perceptiva ti-a activat drept criteriu rozul si cum e vorba cantecului “Roz este tot, si roz este lumea toata…”.

De o buna bucata de vreme tot mi se perinda prin campul vizual oameni care au crezut de cuviinta sa se deseneze pe corp. Tatuajul ca forma de expresie personala ma incanta tocmai pentru ca are o groaza de implicatii sociale, psihologice, fiziologice, etc. Imi ziceam nu demult in sinea mea: Nu toata lumea se tatueaza! parca incercand sa apar elitismul si onoarea oamenilor care fac aceasta alegere cu cap.

Crudul adevar e ca lumea se tatueaza de cand lumea. Fie ca se intampla la coltul blocului cu o sarma incinsa la flama unei brichete si imbibata in cerneala verde – albastruie folosita dibace de un “artist” autohton sau intr-un salon de prestigiu din centrul orasului in care mana si mintea creativa lucreaza in lumina reflectoarelor mondene. Cale lunga de la coltul blocului pana la salon, dar nu neaparat neumblata.

Motivele care stau la baza deciziei de a iti modifica oarecum ireversibil pielea sunt la fel de variate ca starile omenesti. Unii zic ca ar fi o forma de gestionare a vreunei suferinte pre-existente. Adica te doare pe undeva prin interior, si ca sa uiti de durere, aplici o durere fizica care sa se suprapuna cica, pentru ca in final sa te alegi cu un desen gigea, care cel mai probabil iti va aminti de durerea pe care vroiai sa o uiti. Da, mi se par usor puerile genul asta de explicatii, asa ca le cam descompun.

Altii, mai dastepti, fac apel la explicatia infrumusetarii corporale. Esteticul invinge intotdeauna simbolicul. Recte, forma fara fond. Astfel ca fluturasii – iepurasii Playboy nu tradeaza nicidecum vreo veleitate a posesoarei, ci doar vor sa arate bine, intocmai ca si posesoarea. Spune-mi ce tatuaje ai ca sa iti spun cine esti! Adevarata vorba de duh…

Mi se intampla din ce in ce mai des sa raman masca la ce le da oamenilor prin cap sa isi picteze pe ei. Asa ca din ciclul tu nu tattoo imi permit sa spicuiesc urmatoarele categorii de tatuaje (luati aminte ca nu ma voi lega de tatuajele care exprima apartenenta sociala la un anumit grup – puscariasi, marinari, banda, etc. pentru ca in cazul lor e cu totul alta poveste):

– stantele tribale pe care unele femei le dobandesc din zona lombara;

– tatuajele cu fluturasi, micuti, draguti, simpatici;

– tatuajele cu stelute stralucitoare mai mari sau mai mici care (pur si simplu sunt fara a descrie vreo constelatie anume);

– tatuajele cu draci, demoni, diavoli, etc.;

– tatuajele cu nume sau date.

Astea ar fi doar cateva din multele exemple care mie una imi starnesc rasul. Oricare ar fi motivul care impinge un om/o oama sa se tatueze cred ca ar trebui sa existe undeva in fundul mintii ascuns un checklist obligatoriu care ar putea arata cam asa:

– eu vreau cu adevarat sa ma tatuez sau merg doar pe mana altor oameni care mi-au dat de inteles ca ar fi super ok sa o fac;

– ceea ce vreau sa imi tatuez ma reprezinta? in fericitul caz in care chiar da, vreau sa imi scot la iveala “spre deliciul telespectatorilor” acea parte din mine?;

– omul care a fost desemnat sa implementeze operatiunea e curat la trup, suflet si ustensile?;

Si ca sa nu credeti ca I’m talking out of my ass, numai azi am vazut in decurs de 30 minute: o cobra dansatoare pe glezna unei distinse domnisoare, niste sirene pe gambele paroase ale unui cetatean care categoric nu le avea cu marinaria, un motto-ul indoielnic gramatical “Angels will guide over me” postat pe ceafa unui tanar – Ba, Gigi, ori zici “Angels will guide me” ori “Angels will watch over me” daca tot te-ai nascut poiet!

Tatuati-va in voie, dar folositi-va un pic creierul inainte de a o face. O fi tatuajul o forma de expresie a propriei personalitati, dar chiar trebuie sa spulberati din prima misterul IQ-ului vostru care pluteste in sistemul de valori lipsa?

Jul12

Bolerou’ da Ravel varianta 385

Posted on by
Bolerou’ da Ravel varianta 385

Mi s-a aratat, dimineata, la o ora care de obicei nici nu prea indrazneste sa isi faca aparitia pe cadranul ceasului meu (biologic), ca inspiratia poate aparea, din senin, in momentele cele mai banale aparent. Dar si cand se insinueaza, nu pot face altceva decat sa ii dau curs…si binete, in cuvinte. Nepotrivite, care descriu fapte si fapturi.

Se facea ca trebuia sa ajung intr-o parte a capitalii, cum altfel decat apeland la serviciile de nadejde ale transportului public in comun. Evident ca deja e suprasaturata toata lumea (incepand cu mine) de povesti despre cat de aglomerata si murdara poate deveni experienta RATB…uneori chiar extrema. Asa ca nu o sa ma apuc sa reinventez io gaura la macaroana (vorba unui bun prieten). Dar imi propun sa impart cu voi bucatica de cultura care mi-a fost harazita in plina calatorie cu 385u’. Nu de alta, dar asa ceva mai rar, bibicule!

Sedeam pe-un scaun, incercand sa nu ma ating de prea multe margini ale vehiculului “trasportator de cartofi, nu oameni” (striga mut gura lumii). Ma uitam stanga – dreapta incercand sa depistez gura de ventilatie care sa ma ajute sa ajung intr-o bucata la destinatie. Lumea statea si se citea caldura pe fetele tuturor. Si cum stateam io asa, semi-adormita, incalzita la maxim si scufundata-n propriile-mi ganduri statiile…Pac…Se deschid usile pentru statiaaa… O statie… Izvor, cred…

Incepe frecusul cu urcat, coborat, impins, impuns de lume. Nimic iesit din comun. Pana cand urechea palnie mi se facu la auzul unei melodii. Asta sa fie Gnarls Barkley – Smiley Faces? Parca asa suna. De la mine se aude? Nu de alta, dar chiar exista si aceasta posibilitate. Nu, nu se aude de la mine. Nu mi-am lasat din nou pornit playerul. Si atunci de unde? Trebuie sa recunosc ca am ramas impresionata de gusturile muzicale ale pasagerului cu pricina, si poate de aceea am inceput sa il caut frenetic cu privirea. De unde se aude frate?

N-a trebuit sa caut foarte mult, caci pasagera era fix in fata mea. Cum am dibuit-o, cum a terminat si Gnarls de cantat. Nu parea genul care sa asculte muzica in autobuz. Si cu atat mai mult, la telefon, fara casti, coca-style. O duduie trecuta de prima tinerete, machiata persistent (inclusiv la apa) cu negru la ochi, buze ciclam si unghii rosii. O sa imi permit sa am a girlie moment in care va marturisesc ca nu inteleg femeile care se dau cu ruj roz/ciclam si au unghii rosii. Gata. Atat cu esteticul.

Revenind la duduia inpricinata, unghiile sale lungi si rosii tineau strans telefonul cantator. Se vedea de la o posta ca tehnologia nu era prietena ei cea mai buna, de unde as putea deduce ca nu stia ca exista si optiunea de ascultat muzica la telefon… cu casti. Dar daca ar fi fost asa, eu n-as mai fi avut ce povesti cu atata elan patriotic. Am surprins-o umbland in telefon si mi-am zis: Gata, sa vezi ca si-a dat seama ca a lasat telefonul cu muzica pornita si il opreste, ca s-a urcat in autobuz.

Naivitatea nu mi-a fost rasplatita. Sau poate da, dar nu in felul in care ma asteptam. Da, inca mai cred/sper ca oamenii au bun simt si asta ma face uneori sa ma port naiv. Dar imi revin repede. In cazul de fata, rasplata a constat intr-o halca de cultura. Bagata cu forta in urechile auditoriului fara voie din 385. Materializata in nici mai mult nici mai putin decat… Bolerou’ da Ravel…in surdina. Ascultat cu sfiiciune, cat si nerusinare (daca e posibil asa ceva) de duduia melomana…

Really? Asa pe nemancate? In creerii diminetii? Muzica clasica? Ascultata la telefonul mobil? In 385? Ca sa ma umflu oleaca in pene, nu cred ca lumea s-a prins exact de “bucata muzicala”, sau pur si simplu nu le-au atras atentia inaltele cantaretei…Dar eu am stiut! Din prima! Asa ca timp de vreo 2-3 statii we rolled classic style. Pai si ma intreb cum sa nu te apuce rasul in hohote la o faza de genul asta? Este mult prea tare…oameni buni. Cultura impinsa din strada in RATB direct.

Dilema ramane: Oare te face mai putin cocalar(a) faptul ca asculti muzica clasica, in loc de manele, la telefonul mobil in RATB?

 

Jan9

V-o da phone?

Posted on by
V-o da phone?

Ne dati ori nu ne dati? Ne dati ori nu ne dati?! Ne dati ori nu ne dati, ne dati, ne daaaati! Io sunt userul migrator. Ala care s-a nascut in Romtelecom, a crescut cu Cosmote, a lucrat la Zapp, a fugit la Orange, pentru ca in final sa faca monumentala alegere de a isi vinde un rinichi si juma de suflet pentru un telefon inteligent in cea de pe urma retea a retelelor.

Unui user atat de neinspirat ca mine, clar ii trebuia un telefon care sa gandeasca oleaca. Si nu s-a dezis de la numele sau. Mi-a dat phone…Si ce mai phone. Face-ntr-o zi, cat altele-ntr-o viata. Luceste, sclipeste, clipoceste, beculeste si vorbeste. Genial.

Nu l-am botezat, dar mai am un pic. Deja nici nu mai pot fara dansul. Prinde si radio…guerrilla cum altfel. Cre’ca prinde si bulgarii daca ii cumpar o aplicatie pentru asta :)). Eh, io acum ma concentrez pe ceea ce merge. Pe partea insorita a alegerii mele nefericite.

Reteaua lu’ peste prajit mi-a mancat ficatii in mai putin de o luna. Si doar nu era sa fac uriasul pas in haul telefoniei mobile singura singurica. Noooo way! Trebuia cu barbat cu tot. De manuta in fata reactiunii.

Mama si ce ne mai tineam… (de vorba) unul pe altul in reprezentanta la V-o da phone cand ne-au spus trepadusii imbracati sugestiv in rosu ca tre’ sa ne vindem ceva organe interne doar pentru ca am avut tupeul sa vrem sa intram la ei in retea.

Dar asta n-a fost decat inceputul sfarsitului. Stat ore peste ore calare pe scaunelul clientului pentru interogatoriu date personale:

PING: Buletinul! …

PONG: (intinzand timid plasticul) Va rog…
PING: Mai e si altcineva din familie in retea? …

PONG: (contrariata) Da, chiar doi membrii…
PING: (Snop de hartii fara cap si coada aruncat sub nas) Semnati aici!…

PONG: (deranjant de interesata) Imediat dupa ce le citesc mai intai…
PING: Ati semnat?…

PONG: Da, dar exemplarul meu unde e?
PING: (Dand din colt in colt) Il primiti la final…

PONG: Ok
PING: Mai trebuie sa platiti o garantie ca n-o sa fugiti cu telefonu’ destept lasandu-ne cu ochii in soare…Nu e decat de XXX lei…

PONG: (scotand fum pe nas si urechi) Sa fac ce?! Cum adica? Eu vin in reteaua asta si tre’ sa platesc ca sa intru sau cum?
PING: Stiti asta e politica. Fara, nu se poate…

PONG: (scotand lava pe ochi si gura dupa mai bine de 2 ore de batait pe scaun) Nu pot si nici nu vreau sa platesc atat!
PING: Sa dau un telefon…

PONG PONG PONG (eu dandu-ma cu capul de tejgheaua la fel de rosie ca si scaunul pe care atarnam)…

Dupa un travaliu de mai bine de 2 ore juma, nervi intinsi cu placa, rasete pre-isterice si buget pradat am iesit invingatoare din magazinul ros consolandu-ma cu gandu’: Cine mai e ca mine acum? Cine are telefon mai dastept ca al meu? Io (se aude vocea barbatului). Bine mah, tu! Dar inafara de io si tu cine mai are telefoane ca ale noastre. Multi altii! :)) (tot el). Cum stie el sa spuna cuvintele care sa ma faca sa ma simt mai bine.

Pana la urma urmei, ne-a mancat, ne-am scarpinat si in groapa am picat. Bah, da’ groapa d’aia fara fund unde strigi si te aude toata lumea (de la call center), dar pur si simplu nu le pasa. Deloc! Ca esti proaspatul lor client politraumatizat. Ca parca ai vrea si tu oleaca de informatii si respect. Ca daca tot ai dat un ban si juma de suflet te astepti la un serviciu complet!

29.12.2011 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Mnazua! Portarea mea trebuia sa se faca azi…

EI: Pai stiti, ne scuzati, da’ a introdus un coleg datele gresit si o sa se faca pe 05.01.2012…

IO: Poftim? …

EI: Ne cerem scuze, dar se mai intampla…

05.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Nazua! E a doua oara cand sun…Stiti cu portarea…

EI: Va rog sa va identificati…IO: Alabalaportocala IO…

EI: Da, pai gata sunteti portata…

IO: Excelent, va multumesc, zi buna!

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Azua! E a treia oara cand sunt…Da, cu portarea…

EI: Pai aparent nu s-a finalizat, dar stati fara grije ca se rezolva azi…

IO: Sigur?…EI: Da, sigur ca da.

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei=>

IO: Zua! E a multa oara cand sun…De pe un alt numar acum pentru ca numarul meu nu mai functioneaza deloc…

EI: Pai s-a realizat portarea…

IO: Pai si de ce nu merge deloc telefonul…

EI: Pentru ca trebuie sa schimbati simul permanent cu cel temporar…

IO: Nu inteleg. Ala permanent mi s-a spus ca e pentru portare…

EI: Acum il aveti pe cel temporar de aia nu merge…

IO: Nu, il am pe cel permanent dat de colega din magazin…

EI: E temporaru’…

IO: E permanentu’….

EI: Tre’ sa-l schimbati….

IO: Si daca il aruncam pe ala asa-zis temporar….

EI: Trebuia sa mergeti la magazin pentru un altul….

IO: Aaaaaaaaaa! Nu pot sa cred asa ceva….

EI: Va mai pot fi de folos si cu altceva?…

IO: (scancind) Niu…

Morala: Cand mai ai vreun gand revolutionar de schimbat telefonu’ vechi si prost cu unu’ nou si dastept…Fa-o la liber! AMR: 1 an 11 luni 1 saptamana

Jan6

Lantul trofic care ne mananca zilele

Posted on by
Lantul trofic care ne mananca zilele

Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.

Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.

Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.

Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.

Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?

Da? Join za club!

Nu? Cudos to you!

Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.

Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.

Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?

Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!

Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.

Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.

Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.

Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.

Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.

Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.

Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.

Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.

Fericiti, cei fara de lant?