Caldura mare, mon cher!

Caldura mare, mon cher!

Lume, lumeee! Nimic nu e mai amuzant, frustrant, cat si elegant decat sa iti propui tu de unu’ singur… sau in cuplu, sa calatoresti intr-o sambata dimineata pe la orele 9 si jumatate trecute fix, cu autobuzul 137 (sau sa fi fost 138) din calmul Drumului de Tabara pana in tzentrul cel mai tzentral. De ce spui asta? Pai ascultati sa vedeti ce grozavie am patit, demna, parol, de-o schita carageliana, ce mai…

Imi pusei hainele alea frumoase si curat apretate, imi lacuisem lacul gentii care stralucea si nu prea in norul gri al diminetii, ma inzorzonasem din cap pana-n picioare cum prea bine imi si place si mergeam agale spre statia de autobuz. Aia din intersectie, nu de la Complexul Comercial. Desi ar fi fost mai aproape cea din urma. Dar barbatul nu avea belet. Iar casa de belete era tocmai in intersectie. De unde si drumul pana acolo.

Luasem si umbrela. In caz ca ploo. Nu ploua inca. Dar daca…? Tre’ sa fim prevazatori, pe onoarea mea. Pentru caci erau nici mai mult nici mai putin decat doo case de belete in intersectie, una dupa semafor, pe malul opus celui de pe care veneam, si una inainte de semafor, dar mai mica, omul imi face semn discret sa astept pana se cinsteste ‘mnealui cu fo’ 6 calatorii asa. Se duce spre gheretutza gri spalacit, se apleaca politicos catre geamlacul de 3/3, ii intinde doamnei vanzatoare de belete un fisic considerabil de monede de 50 de bani impreuna cu cardul de calatorii soptind cald:

EL: Buna dimineata! Fiti va rog amabila, va rog sa imi incarcati si mie cardul cu 8,5 lei!
EA (uitandu-se in zeflemea la turnuletul de monede bronzulii): Numai astia v-au ramas? Altii nu aveti?
EL: Bineinteles ca mai am si altii, stimata doamna! De 10 bani… de 5 bani… Pe care ii preferati?
EA (incuiata de calmul englezesc si sarcasmul nonsalant): Cati sunt acolo? 8,50?
EL: Da… 8,50…
EA (ii numara zgomotos, usor deranjata ca in loc sa faca gestul reflex de numarat bancnote, este pusa in dificultatea de a numara monede dupa care executa operatiunea de reincarcare electronica a cardului): Poftiti!
EL: Multumesc, zi buna!
EA (inchide portita de 3/3 fara a avea satisfactia trantirii sale precum o mare usa in nasul impertinentului care avusese tupeul sa o deranjeze la prima ora a diminetii cu un toptan trivial de monede si continua sa se gandeasca la… nemurirea sufletului)

Traversam intersectia, trecem de cea de-a doua ghereta, de floraria ambulanta in coltul careia doo doamne cleveteau clandestin si ne indreptam spre statie. Tocmai ce pleca un autobuz dintr-nsa.

IO: Fir-ar! O sa intarziem la maman!
EL: Nu-i nimic, ca doar n-avem ora fixa…
IO: Pesemne ca nu o cunosti pe maman si ale sale metehne de punctualitate.
EL: Ei, as!
IO (uitandu-ma spre cerurile innourate): Ce-i drept, mamaie nu se grabeste nicaieri… Nu-i asa mamaie?
EL (zambind complice): Hai ca nu cred sa intarziem mai mult de 15 minute.

Imi mut geanta de pe un antebrat pe altul, ma uit inspre directie din care trebuia sa apara autobuzul, iar statia se umple dintr-o data cu oameni pusi pe fapte mari, sambata dimineata. O doamna soseste carand dupa sine o sacosa foarte mare si complecsa. Gri inchis cu manere din inox.

IO: Ia uite de sacosa mare! Imi plac manerele…
EL (intorcand capul discret spre doamna & sacosa): Mda, intr-adevar!

Apare in peisaj un domn, nici prea inalt, nici prea scund, nici prea slab, nici prea gras, dar nebun sadea. Lesne de inteles dupa uitatura-i pierduta in spatiu. Tragea dupa el un carucior doldora cu treburi. Ce treburi? Nu stiu, caci capacul caruciorului era atent inchis… ermetic aproape. Se invarte de doo ori cu ale sale doo roti, se uita la mine insistent de fo’ cateva ori si se priponeste anxios langa stalpul galben murdar al statiei.

EL (aplecandu-se usor catre mine in ton jovial si sarcastic): Ce te mai plac nebunii…
IO (uitandu-ma zambind la el): Stiam asta deja. De fiecare data cand ma imbrac in rosu primesc aceeasi reactie. Deja m-am obisnuit.
EL (surprins de raspuns): Cum asa?
IO (explicativ-interpretativa): Pai rosul e o culoare care atrage atentia. Pentru oamenii decompensati, atrage si mai abitir. Se simt atrasi ca de un magnet…
EL (curios): Nu stiam asta!
IO (incapatanata): Dar io ma imbrac in rosu in continuare, ca-mi place… Am zis!

Vine 137le. Ne urcam. Valideaza. Ne plasam strategic langa un geam deschis pentru a ne asigura ca in caz de aglomeratie nu vom sucomba prin asfixie. Se porneste magaoaia pe multe roti. La fiecare semafor franele-i sunt atat de bruste, ca in doo statii reuseste sa ne amestece pe toti de la un capat la altul. Sa fii fost franele puternice? Inertia matinala? Somnul neterminat? Toate la un loc, poate? Nu vom stii niciodata…

La Afi coboara lumea… Raman venerabilii batrani, cateva fete neridate… si noi. Pe locurile din fata locurilor pe care ne asezam tacticos poposea un batran. Durdolan, ingrijit, curat, proaspat tuns si prezent in timp si spatiu. Privirea-i cam fugea de la un geam la altul, cu usoare urme de debusolare. Trecem de Academie si ochii i se atintesc pe piata volanta de la poale. Se uita-mprejur si identifica o doamna, cam de aceeasi etate cu a domniei sale, pe care o si interpeleaza repejor.

EL (zambitor): Cum or fi preturile in piata asta?
EA (complianta si incarcata cu bagaje de piata): Cum sa fie… Ca de piata…
EL (perseverent): Da, dar macar produsele… Produsele sunt de la tarani?
EA (argumentativa): Asta este un avantaj in sine. Ca macar stii ca vin direct de la tara, nu le iei din magazin.

Cei doi isi continua dialogurile pe tema pietzaresti. Autobuzul ajunge pe la Sala Palatului. Se mai urca niste batrani. Mai coboara niste batrani. Noi persistam. Intr-o harababura de sexagenari o doamna se trezeste intreband:

EA (usor anxietata): Ajunge la Universitate?
Cealalta EA (care statea de vorba cu EL despre piete si produse ii raspunde negresit): Da, sigur ca da…
Auzind o grozavie ca asta o alta doamna se baga in conversatie incercand sa redreseze informatia furnizata eronat:
O a treia EA: Ba nu!
Cealalta EA: Cum adica, nu?
EA (de-a dreptul anxietata): Pai si unde ajunge atunci?
A treia EA (specifica si victorioasa): La Dunarea…
Cealalta EA (bufnind in ras): Pai si Dunarea nu e la Universitate, doamna?
A treia EA (adancita in specificitate): Ba da, dar nu ajunge IN FATA la Universitate. E o diferenta…
Cealalta EA (razand de-a binelea in timp ce cauta din priviri aprobarea interlocutorului sau masculin cu privire la ridicolul discutiei): Era sa raman bouche-bee cand am auzit ca nu ajunge la Universitate
EL (chicotind complice): Eh, dar Dunarea chiar e langa Universitate…
EA (strutand cuplul pus pe sotii ironice): Hmmm, ma rog!

Ne pregatim sa coboram. Unde? La Universitate… Pardon! La Dunarea! Parol!

EL-ul meu: Ia uite! Ce bine ca ai luat umbrela, draga mea! O sa avem nevoie de ea…
IO (crezand ca ma ia peste picior vantur umbrela amenintator prin aer dupa care imi dau seama ca chiar ploo si o deschid zambind incurcata): Ah!

Morala: Asa cum Sapientii 11Bis nu vor fi niciodata Pacientii 11Bis, asa nici Universitatea nu va fi Dunarea. Poate doar daca vorbim de Universitatea Dunarea din Galati… 🙂

F(r)ight!

F(r)ight!

Does fighting make us grow up or… grow apart? Probably the question which comes to my mind every time I fight with… somebody meaningful in my life! I believe there is the art of couple fighting. as there is an art of war or an art for love. Fighting comes somewhere in-between love and war, so technically anything goes…

Technically! When chairs start flying in the thick tense air you just know that you have reached a brand new rock bottom. But maybe I rushed a bit into the whole “chairs flying through the air” situation, because it couples rarely start their fighting routines so abruptly. Each couple has it and they see it coming while they’re sitting in a crowd and one of them does something “unforgivable” in the other’s big staring eyes.

And from there forward, things just start building up. Mean looks, passive-aggressive remarks, pitch-black somehow offensive jokes, bitter couple uncalled for self-irony, flirting with third parties, vengeance hook-ups, guilty mornings, stereotypical “I’m sorry” dozen of roses, one-night stand pregnancy scare, self-loathing, self-pity… until you end up all by yourSELF. This can pretty much sum up the “growing apart” scenario.

We want passionate, consuming love! We thrive for it, but it has never come to our narrow minds that passion comes in the custom settings of our partner. Whether (s)he’s passionate while giving us the orgasm of our life-time or by ticking off the shit out of us, it’s still passion!

I am one of the women who will never settle for a neat and cozy romance scenario. I WANT PASSION! And modesty aside, when I set my mind to get something, I usually end up getting it! For the best or worst…

I have experienced both cases and concluded that I like the first most. Passion, just like any other intense emotion, can be quite addictive! If you get too much, you want more. You want more, you get more. You get more, you want even more. And your partner can rise up to the occasion and give it to you, because you are on the same wave length or feel frustrated by your unearthly demands and show you a bit of the dark side of passion.

What’s the dark side of passion anyway? Abuse of any kind: constraint to do/not do certain things (permission-interdiction power games), heavy recurrent screaming, insulting, beating, humiliating, threatening, forced sex (a.k.a. couple rape!). Oh, but the love, the love is soooo strong! Hmmmm, no it’s not! IT’S JUST BLIND IRRATIONAL PASSION! But it feels so intense that you almost mistake it for love. Love does not look like that. It’s passionate, but it’s also kind…

491

Can you have love without passion? Yes! Been there, done that! Felt disappointed, frustrated and sad…

Can you have passion without love? Yes! Been there, done that also! Felt outraged, angry and vengeful…

Can you have love and passion all together?

Only if you’re goddamn lucky, if you stubbornly persevere and you keep at all times, irrespective of your level of inner-frustration, your… humanity, trust and respect your beloved. Giving him/her the benefit of the doubt, when you are experiencing the strongest doubts of your life. A leap of faith in a sea of uncertainty. Swimming injured in an ocean filled with hungry sharks.

Can you do this? I understand that you want it all, but are you willing to give your all to have it all?
If not, don’t even bother dreaming it… cuz you’re not worthy of such a big dream…
If so, show it, believe it and do it! If you dream it that means that you can do it…

Attention aux jumeaux!

Attention aux jumeaux!

Saptamana care tocmai se incheie a fost densa, ca o ceata pe care nici cu vreun cutit iscusit nu o poti razbate. Cam asa stau lucrurile atunci cand te duci in plina scoala de vara si ai de-a face cu o grupa mare formata exclusiv din baieti… mari. Caci ei sunt grupa cea mai mare, iar parte dintre ei vor schimba gradinita pe scoala din toamna, in vreme ce o alta parte vor mai creste un pic in gradinita pentru a fi pregatiti de stat in banca si facut teme.

Aflati dragii si dragele mele ca m-am distrat teribil inconjurata fiind de baieti pestriti, pentru ca am avut posibilitatea din plin sa ii observ (dar nu cum observa un pustan nastrusnic furnici cu lupa in soare arzator), sa ma joc cu ei de-a orice voiau mariile lor, sa intervin cand pumnii o luau pe dinaintea vorbelor, sa consolez atunci cand genunchii devenisera roz sangeriu de la atata joaca fara de liniste si sa zambesc cu gura pana la urechilor lor ori de cate ori prindeam cate un fragment de discutie serioasa de joc in care flacaii puneau tara la cale.

Aveam impresia inedita ca ma aflu in mijlocului unui Turn Babel, intrucat dintre cei 16-17 prescolari, vreun sfert erau din tari straine, iar din acel sfert jumatate nu vorbeau decat limba lor nativa, respectiv franceza sau kazakha. Asadar in supa delicioasa made in Romania, Polonia, Kazakhstan si Franta, intelegerea nevoilor, dorintelor si planurilor colegului de joaca devenea o materie de studiu in sine, daca se intreaba cineva care a fost castigul educational cel mai de pret al acestor pui de om pe parcursul intregii saptamanani de explorare, joc si creatie.

Fara doar si poate ca au pornit la drumul cunoasterii impreuna sa descopere Americile, noile Indii, impreuna cu Christopher Columb si ale sale trei barci Santa Maria, Pinta si Nina. Ca au facut bandane de indieni americani colorate, pline de pene si motive traditionale indigene, ca au exersat secventialitatea lucrurilor realizandu-si propria reteta de hamburger si ca au aflat pe propria lor piele ce inseamna cu adevarat sa fii cercetas.

Dar la finalul zilei faptul ca au trebuit sa gaseasca o modalitate sa lucreze impreuna pentru a se intelege in privinta jocului a fost castigul major. Needless to mention momentele recurente in care unul dintre ostasii cei viteji era trimis ca sol de pace la Miss ca sa ii spuna pe a sa limba ca nu intelege de ce colegii lui nu fac ceea ce ii roaga el si ca e foarte suparat din acest motiv. Replica invariabila a lui Miss, culmea, era sa gaseasca o modalitate sa se inteleaga cu prietenii sai. Dar cum? Franceza nu stiu! Kazakha nu stiu! Poloneza nu stiu! Engleza nu stiu! Aoleo si vai de mineeee!

Rezultatul acestei saptamani presarata cu frustrari lingvistice si joc dezlanat a fost ca tocmai baietii care initial nu mai stiau pe unde sa scoata camasa vorbitului pe aceeasi limba, erau cei mai buni prieteni. Din perspectiva unui pedagog care a vazut multe la viata ei, trebuie sa recunosc ca factorul de noutate din decursul acestei saptamani a fost fix interactiunea cu o pereche de gemeni vorbitori de limba franceza.

Numele lor nu sunt importante in acest context, caci nu doresc sa le expun vietile pe tapet cu sau fara de (ne)voie, ci doar sa impartasesc cu voi niscaiva invataminte pe care le-am tras de pe urma interactiunii cu ei. Gemenii, mai ales cei bivitelini, respectiv non-identici mi se par fascinanti, pentru ca desi sunt nascuti in acelasi timp, nu arata la fel, nu se comporta la fel si sansele sa fie confundati intre ei de catre lumea care ii stie bine-bine sunt foarte slabe spre nule. Un alt lucru de o factura surprinzatoare cand vine vorba de gemeni este predominanta unuia sau a altuia, intrucat se zice ca din doi unul e dominant. iar celalalt nu.

Ei dragii mei, aflati ca in cazul de fata, cei doi pustani si-au dovedit atat dominanta, cat si non-dominanta in raport cu ei insisi, Miss-e si ceilalti colegi de grupa. Intr-o franceza graseiata impecabila, fiecare geaman s-a desfasurat in legea lui. Unul se juca cu baietii construind navete spatiale, iar celalalt se uita cu interes peste niste carti in limba engleza. Unul raspundea dezinvolt la intrebari despre numere, in vreme ce al sau frate era atras de litere si jocul spanzuratoarea.

Unul picta fara sa depaseasca conturul de creion trasat initial tot de el, iar celalalt era mai ceva la pictorii post-moderni in folosirea pensulei peste tot pe foaie. Unul avea o mima grava si serioasa atunci cand se concentra sa duca la bun sfarsit o sarcina de lucru, in vreme ce fratele sau, la fel de atent si concentrat, avea o mima de copil mic cu gurita intredeschisa si limba un pic iesita inafara fix precum bebeii care asteapta momentul in care vor fi pusi la san de mame si totul va fi bine.

Nu am nici cea mai mica indoiala ca in contextul in care copiii imi sunt o provocare zilnica in materie de crestere interioara, autocontrol al emotiilor si flexibilitate a gandirii pe care o primesc ca cel mai frumos dar pe care am putut sa mi-l fac cadou fix la momentul potrivit, copiii gemeni vin cu un plus de inedit prin specificul existentei si interactiunilor dintre ei si mediul inconjurator.

Finalment, je vous remercie pour cette semaine et pour me permetter d’entrer un peu dans votre universe interieur, mes cheries! Soyez heureux et ne oubliez pas rire avec tout votre couer!

What makes a teacher?

What makes a teacher?

15713-who-dares-to-teach-must-never-cease-to-learn

Do you remember any of your teachers? Who? What did he/she teach? How? Where, in which moment of your life were you? Where you a toddler? A school kid? Or maybe a rebel teen? An aspiring young adult? Perhaps a tired grown-up looking for a new horizon of knowledge? A wise old man/woman trying to keep up with the challenges of modern life?

I keep questioning things as a part of my reasoning and critical thinking processes. This is who I am, might I be annoyingly specific at times. One the one hand I WANT to know, and on the other hand, I KNOW already some things.

Since I started working with teachers, as a teacher, and not only, one question reappeared recurrently in mind, just like a vulture who is flying in circles to find its prey. What makes a teacher truly be… A TEACHER?

For sure not a bottle of Teacher’s, although once in while it might seem like the appropriate strategy in the face of multistressful situations. But then WHAT? I have read so many job descriptions that by now you would think I know exactly what makes a teacher. In reality, the duties and responsibilities of a teacher, moreover meeting them, does not necessarily make a teacher.

Do you believe that your students will bring you up fondly when conversing with their friends over time, because you did such a great job meeting all your deadlines and you were such a responsible teacher? You have to have been GREAT to become a memory for your students, and this greatness can go back and forth.

You can either be GREATly challenged as a human being & professional and communicate this unwillingly to all your students, making them loath your guts, or GREATly appreciated for your wits, jokes, humanity & intelligence that you seem to pass on to anyone you teach with so much gracefulness and ease.

What makes a (wo)man will most certainly make a teacher! Humbleness, humanity, humour, hospitality, honour. What breaks a (wo)man will break a teacher! In terms of breaking, the possibilities are endless, as we turn out to be creative not only in the good, but also in “the bad, the ugly and the evil”.

Far and foremost, I strongly think that decency should be a pre-requisite for anyone who wishes to travel on the rocky path of teachinghood. But what does decency exactly mean?

Does it refer to appearance? Partly…
Does it encompass a specific way of viewing life, people and children, most of all? Naturally!
Does it have anything to do with the ways in which you head towards your goals and objectives? Of course!

I love teaching because it always gives me the opportunity of hearing fresh ideas from growing brains!
I love teaching because it’s a team sport. It’s no fun if you do it all by yourself, just you with “your” children!
I love teaching because I learn from children everything that I’m missing!

Love it too, but keep an open and sincere mind on whether you have what it takes to be a teacher, and not just another teacher, but THE teacher. The one your students will remember over time with nostalgia and a smile on their face. A GREAT TEACHER!

Einstein_Mindlab

Bistarii Regelui

Bistarii Regelui

lana_del_rey_by_dukeofmercator-d4nslf4

Am dormit de dupa-amiaza cu Lana, mai pe romaneste Leana, cu cea mai desavarsita lene inventata vreodata de corpul si spiritul omenesc. Nu reusesc sa imi dau seama ce-i in capul meu, ca de fiecare data cand o savurez pe domnisoara del Rey, ma gandesc la Natural Born Killers, si implicit la Juliette Lewis. Dupa mintea mea, cele doo gagici seamana, numai ca-s la o generatie distanta, Lizzie avand fo’ 28 de ani (iacata ca suntem de-o seama mai Lizuca casta si anancasta), iar Juliette a sarit deja de 40.

Si daca ar fi sa o descos nitelus pe demoazela Grant as incepe cu faptul ca ceea ce ne arata ea noo e ca un soi de personaj creat de propriile-i manute, care poa’ sa faca, zica, simta ce vrea pana domniei sale, fara a se asocia direct cu facaturile, zicalele si simtamintele persoanei reale, pe care o cheama, in cazul in care nu stiati asta deja, Elizabeth Woolridge Grant. Ce nume lung si intesat de semnificatii!

Let’s break it down a little bit, doar de dragul recapitularii cunostintelor de lingvistica, bibliologie si istorie (pe alocuri). Elizabeth vine de la numele ebraic אֱלִישֶׁבַע care nu inseamna nici mai mult nici mai putin decat “my God is an oath”. In varianta ebraica a Vechiului Testament, Elisheba este nevasta lui Aaron (fratele mai mare al lu’ Moise), in timp ce in varianta elenica a Noului Testament, Elizabeta este mama lui Ioan Botezatorul. Unde mai pui si faptul ca Sheva in ebraica e numarul 7, deci alt misticism, alta distractie…

Exodus 6:23 “And Aaron took him Elisheba, the daughter of Amminadab, the sister of Nahshon, to wife; and she bare him Nadab and Abihu, Eleazar and Ithamar.” American Standard Version 1901.

Pentru cine are cunostinte minime de engleza si acces la un site de traducere, decriptarea numelui compus Woolridge devine o joaca de copii.

Woolridge = Wool + Ridge.
Wool = lana
Ridge = coama.
=> Woolridge = Coama de lana

Cat despre Grant, mie imi cam seamana cu Grand, care se refera la ceva maret. Lingvistic, grant e cam verb sau substantiv, si inseamna acordare, admitere, alocare, cesiune, transfer, incuviintare, permisiune, bursa si tot asa. In principiu este despre dat, nu despre luat. Astfel, dragii babei, avem de-a face cu o domnita cu nume de mare preoteasa, caci Aaron a fost unul dintre primii mari preoti/profeti care propovaduiau invataturile lui Hristos in randul iudeilor, si implicit nevasta-sa era prin asociere si prestanta, si ea o Mare Preoteasa.

In aceste conditii Elizabeth Woolridge Grant este o Mare Preoteasa cu Coama de Lana care Da celor din jur.

Ce da? Treaba ei… Dar din moment ce ale sale sound-uri sunt cunoscute worldwide in prezent am primit cu varf si indesat ce ne-a dat. Si am si dat mai departe, caci nu suntem chiar atat de egoisti. Sau poate nu am putut cuprinde tot ce avea domnuca sa ne dea?

She seems like a Heroin Chic Powercase, cu o voce care te (ma) duce cu gandul la cantecele sirenelor care ademeneau marinari pe mare tocmai pentru a le pune capac, sau cu cantecele ielelor care ademeneau barbati in padurile intunecate pentru ca acestia sa nu se mai intoarca inapoi de unde au venit, fiind absorbiti de trilurile divine pe care fapturile acelea ireale le cantau cu atata gratie.

Acum ca am dezbracat-o de identitatea sa reala, incercand sa o patrundem pana in adancurile celor mai obscure intelesuri si asocieri, ma duc si spre aliasul sau atat de cozy de Lana del Rey. Nu m-am documentat inainte cu privire la motivatiile care au stat la baza adoptarii unui astfel de alias, deci imi voi da cu parerea in absenta oricaror informatii anterioare pe aceasta tema, asa ca fasten your seatbelts, please! 😉

Lana del Rey imi suna sud-american, pentru simplul fapt ca “lana” este un jargon folosit in America (atat de Sud, cat si de Nord – Mexic) pentru bani, adica se traduce pe linia bistari, lovele, parai, cascaval, malai sau parale. Del Rey e un genitiv… roial, care se traduce lesne, pentru cine are muzicalitate lingvistica hispanica, sub forma “a regelui”. Care rege? Pai daca e rege si nu-i print, mintea mea psihanalitica se duce spre taramul cu daddy issues, si daca ati ascultat versurile catorva dintre melodiile lui Lizzie, puteti deduce ca ceva-ceva tot exista pe acolo-sa in relatia fiica-tata.

Daca o luam la puricat dupa data nasterii, ne iese ca Lizuca noastra cea frumos cantatoare e la granita dintre Gemeni si Rac, fiind nascuta in ultima zi de Gemeni. Subiectiv vorbind (si sa ma scuzati Racilor pe aceasta cale, rogu-va!), io zic ca-i mai bine s-o consideram Gemeni. Ca duala e, dedublata e, histrionica e, talentata muzical e si frumoasa pana peste poate. Dar profunzimea interioara de Groapa Marianelor, emotionalitatea covarsitoare, dubioseniile bondage-dominance-sadism-masochism sau combinatiile artistice inedite o duc clar catre Rac. E o pereche de Gemeni-Rac, ca sa impacam si bondage-ul cu disciplina, sadismul cu masochismul, cat si capra cu varza…

O stim de cand “s-a nascut pentru a muri”, iar de atunci nu a incetat sa compuna si sa se descompuna in fata noastra, a publicului laaaaarg deschis la sugestiile sale muzicale mai ceva ca picioarele unei doamne respectabile la controlul ginecologic de rutina.

Discografia sa include 3 albume MARI si lateeeeee:

– Lana del Rey – 2010;
– Born to Die – 2012;
– Ultraviolence – 2014.

Din doi in doi ani, pana in fund la taxatoare.

Pe langa cele 3 albume, femeia mai are:

– 4 Extended Plays: Kill Kill, Lana del Rey, Paradise & Tropico;

– 18 Single-uri:

Video Games – okish, nu m-a prins foarte tare;
Born to Die – l-am ascultat pe repeat pana cand am zgariat Youtube-ul;
Off to the Races – nu-l stiu dupa nume;
Carmen – smooth and kinky, just the way I like my music and… other things;
Blue Jeans – de-o muzicalitate obsesiva;
Summertime Sadness – venit tocmai intr-o vara in care emotionalitatea fluctuanta era la ordinea zilei si soarelui;
National Anthem – hmmm, okish;
Blue Velvet – David Lynch would be proud;
Dark Paradise – dark and kinky… ;
Ride – brain-splashing, nerve-convulsing & soul-searching;
Burning Desire – cool and silky;
Young and Beautiful – foarte potrivita pentru OST-ul de la varianta psot-moderna a lui “The Great Gatsby”;
2 Remix-uri ale lui Cedric Gervais dupa Summertime Sadness & Young and Beautiful – nu stiu, nu cunosc;
Once Upon a Dream – modern fairytale-like;
Shades of Cool – daca din asta nu reies her daddy issues, poate trebuie sa ascultati si “You can be the boss”;
Ultraviolence – excelenta S&M;
Brooklyn Baby – urban-ghetto-fabulous-vicious.

– 16 Music Videos:

2011: Video Games, Blue Jeans, Born to Die;
2012: Blue Jeans, Carmen, National Anthem, Summertime Sadness, Blue Velvet, Ride;
2013: Burning Desire, Chelsea Hotel No. 2, Summer Wine” (with Barrie-James O’Neill), Young and Beautiful, Tropico;
2014: West Coast, Shades of Cool.

Pe tot parcursul tastarii sacadate, in fundal am avut asta. Ultraviolence este, ca mai toate albumele ei, o stare de spirit si de fapt. E bestial si bestiar in acelasi timp. Am dormit pe el, m-am trezit pe el, am creat pe el. E tare fain si presimt ca-l voi mai asculta si de acum incolo, cam la fel de… constiincios. E greu sa-mi aleg some of my favourite songs, dar raportandu-ma doar la Ultraviolence as zice Cruel World si Old Money.

Where have you been? Where did you go?
Those summer nights seem long ago,
And so is the girl you used to call,
The Queen of New York City.

But if you send for me you know I’ll come,
And if you call for me you know I’ll run.
I’ll run to you, I’ll run to you, I’ll run, run, run.
I’ll come to you, I’ll come to you, I’ll come, come, come.

My father’s love was always strong,
My mother’s glamour lives on and on,
Yet still inside I felt alone,
For reasons unknown to me.