Tag Archives: Centrul Filia

Protestul duminical

Protestul duminical

Erau deja doua ore trecute de amiaza. Cerul gri tinea companie norilor de toamna. Oameni, majoritatea trecuti de cea de-a doua tinerete se indreptau grabiti sau neobisnuit de molcomi catre o destinatie numai de ei stiuta. Ma grabeam teribil. Urasc sa intarzii, cu atat mai mult cu cat asteptasem cu nerabdare evenimentul.

Asa ca goneam pedestru spre statia de autobuz care avea sa ma duca in Piata Presei Libere. Am ajuns la locul de asteptare R.A.T.B.-ista si asteptam in timp ce privirea mi se plimba de jur imprejur. Mi se parea mult prea populata zona pentru o duminica de noiembrie, dar poate asteptarile mele erau un pic prea idilice. N-a trebuit sa zabovesc foarte mult ca autobuzul a si sosit. Aglomerat. Multa lume mergea spre Piata Presei.

Poate pentru ca era final de targ de carte si voiau sa prinda pe ultima suta de metri vreo editie livresca speciala. O tipa, nici doamna, nici domnisoara, dar nici tanti se incapatana sa stea in dreptul usii de la mijloc, parand a nu o deranja faptul ca la fiecare deschidere era un pic… stransa cu usa, la propriu. In timp record deja eram fata-n fata cu cladirea care aduna mai multe trusturi media, cat si cu statuia post-moderna din fata edificiului.

Nici nu apucasem bine sa ma obisnuiesc cu Lenin-ul contemporan, cu multitudinea de maini care cereau ceva (numai ele stiu ce!), sau cu constructia mana-picior rosie, ca m-am trezit uitandu-ma lung la o alta sculptura un pic cam prea abstracta pentru gusturile mele in materie. Era frig si lumea incepea sa se adune intr-o forfoteala ca inainte de o manifestare mareata.

M-am dus sa-mi iau un tricou si o pancarta. Am ales-o pe cea care spunea: “Vrem jurnalism etic!”. Nu stiu exact de ce m-am dus fix spre ea. Nu era nici mai colorata decat altele, si nici nu avea bat de sustinere. Dar mi-a placut tare mesajul. Sunt o fana a eticii in diverse domenii. Cat si a oamenilor care daca tot s-au adunat sa faca o treaba, stiu ca trebuie sa o faca cu responsabilitate si perseverenta.

Nu-i mai vazusem pe multi dintre oamenii prezenti de mai bine de un an, cand protestam de zor in fata Guvernului pentru modificarea legii care incrimina violenta domestica in sensul aprobarii unui ordin de protectie pentru victime, examinari I.M.L. gratis si cresterea numarului de adaposturi pentru victimele violentei.

Fete noi si fete vechi, toate la un loc stiau de ce se afla laolalta. Ca sa protesteze cu voce tare la adresa mass-media care transforma pe zi ce trece fiecare stire de violenta impotriva femeii intr-o poveste senzationala, normalizand-o prin simplitatea analizelor in direct, sau prin punerea sub acuzatie publica a victimelor actelor de violenta. Ne-am foit, ne-am (re)organizat si cu o oarecare timiditate in ganduri si simtiri am demarat protestatar.

De la o portavoce au inceput sa curga prin aerul rece de toamna bucati din manifestul realizat de organizatiile gazduitoare. Oamenii erau asezati intr-un semicerc cu mime grave la auzul diverselor modalitati in care mass-media prezinta actele de violenta impotriva femeilor.

De la talk-show-uri in care victimele infractiunilor de gen sunt disecate si judecate, la show-uri de divertisment care profita de disponibilitatea exacerbata ale unor femei pentru a face audienta, la ziare care catalogheaza crimele din cuplu drept “crime pasionale”, pana la promovarea femeilor in media ca ficusi (si imi permit aici sa adopt cu drag sintagma folosita de Andreea Molocea de la Centrul Filia).

De indata ce s-a deschis rana purulenta a lipsei de etica in jurnalism, au inceput sa tasneasca si exemplele de emisiuni in care audienta era motorul investigatiilor jurnalistice, nicidecum realitatea obiectiva. Pe langa toate cazurile de abuz in familie, hartuire stradala, hartuire la locul de munca, pe care mass-media romaneasca le relateaza cu normalitate si un pic de umor, exista si satirele unor publicatii saptamanale care incearca o abordare pseudointeligenta, dar de fapt la fel de sexista, scriind cu mult “umor” despre niste evenimente cum nu se poate mai serioase cu care se confrunta societatea romaneasca a zilelor noastre. Si mai cu seama femeile dintr-insa.

Jurnalismul, independent de forma sa de manifestare, ar trebui sa respecte o serie de principii, nicidecum sa satisfaca exclusiv dorinta de circ si senzational ai patronilor de trusturi mass-media. Ar trebui! Si uite asa treceau minutele si protestatarii isi dadeau frau liber glasurilor in militarea pentru stiri corecte, show-uri care respecta femeile si editoriale care sesizeaza opinia publica cu privire la infractiunile de gen, nu le satirizeaza.

Pe masura ce auzeam oamenii din jurul meu vorbind despre experiente personale legate de violenta, cat si despre chestiuni de principiu, zvacul de a merge spre portavoce crestea. Asa ca am intrerupt semicercul si m-am dus sa le povestesc si io oamenilor ce ma doare. Si atunci nu puteam sa ma gandesc decat la lipsa de etica a jurnalistilor doritori de senzational care ademenesc victimele actelor violente sa dezvaluie cat mai multe informatii publicului telespectator, independent de necesitatea pastrarii confidentiale ale unor aspecte.

Rezultatul de cele mai multe ori este supraexpunerea victimelor, judecarea acestora si generarea fenomenului de retraire a experientei traumatice. Totul in numele obtinerii unui reportaj cu toate datele si sangele victimei in platou (va rog!). Si am mai tinut sa ma duc si spre cei care se presupune ca trebuie sa formeze specialisti in domeniul masurilor de asistenta si protectie pentru victimele violentei.

Si sa mentionez ca titlul universitar nu va justifica niciodata adoptarea unui punct de vedere eminamente personal si sexist cu privire la femeile care “si-o cauta cu lumanarea”, care “ar trebui sa stie cum sa urce in lift” sau care “n-ar trebui sa umble noaptea teleleu pe strazi”. Cu atat mai mult cu cat emitentul acestor aberatii afirmatii este autorul unor lucrari de victimologie.

Dupa mai bine de doua ore de furtuni cerebrale intre barbatii si femeile de la protestul organizat cu ocazia zilei internationale impotriva violentei asupra femeii (da, au fost si barbati prezenti!), aerul parca devenise mai proaspat si usor de respirat. Ne externalizaseram toate nemultumirile, doleantele si frustrarile de pe urma modului in care mass-media romaneasca alege sa prezinte cazurile de violenta impotriva femeii.

Si doar atunci am putut fi liberi… in Piata Presei Libere.

Agresivitate, violenta & abuz

Agresivitate, violenta & abuz

Se apropie 25 noiembrie. E chiar dupa colt. Mai trebuie sa dormim o noapte si ne vom trezi maine in zorii unei zile mari: Ziua Internationala de Combatere a Violentei impotriva Femeii a.k.a. Ziua Internationala impotriva Violentei asupra Femeii a.k.a. Ziua Internationala de Lupta impotriva Violentei asupra Femeii etcetera, etcetera, etcetera.

Dintre toate denumirile cea mai putin potrivita mi se pare cea care include termenul de lupta, pentru ca stau io asa si cuget ca daca tot vrei sa ai o initiativa anti-violenta, ar trebui sa adopti si un vocabular care nu cuprinde lupte, razboaie, confruntari, rascoale, arme si alte notiuni conexe. Nici n-am inceput bine si deja despic firu’-n mini-fire, nu?

Aparent nu chiar orice invat are si dezvat in cazul meu… 😉 Anul trecut pe vremea asta participam alaturi de Centrul Filia la un protest de proportii reduse, dar cu impact crescut colea in fata Guvernului. Cu tricouri pictate cu mesaje sugestive, pancarte graitoare si machiaje din colectia “snopeala domestica” am simtit cu adevar ca aduc o contributie. La toate masurile de prevenire a violentei asupra femeii. Vreau sa merg si maine unde ma vor indruma promotorii acestei miscari care mie mi se pare absolut esentiala, cu atat mai mult in Romania anilor 2012.

Si ca sa continui sa de-spic spicele gandurilor mele ma amuzam cu ghilimelele de rigoare la ideea ca violenta intre partenerii de cuplu poarta denumirea de violenta domestica. Cum adica domestica? Ca o pasare domestica? Din aia careia nu ii prea mai place in salbaticie si s-a aciuat pe langa gospodaria omului si si-a cumintit instinctele pradatoare? Violenta privita din perspectiva asta nu are nimic domestic intr-insa, ci e manifestarea cea mai autentica a instinctelor noastre de pradatori.


Am simtit nevoia sa imi pun in ordine fo trei concepte pe care le vad interconectate cand vine vorba de snopeli mai mult sau mai putin domestice, si anume: agresivitate, violenta si abuz.

Agresivitatea la un nivel foarte bazal nu este altceva decat un comportament sau predispozitie comportamentala spre folosirea fortei, ostilitate sau atac. Se poate manifesta atat sub forma de represalii, cat si fara existenta unei provocari anterioare. Daca punem un pic lupa pe agresivitate, stiintele sociale o vad ca pe o intentie de a provoca vatamari sau un act menit sa creasca dominanta in relatiile sociale.

Violenta e definita de O.M.S. ca uzul international de forta fizica sau putere, sub forma de amenintare sau actiune directa, impotriva unei persoane, unui grup sau comunitati, care are ca rezultat provocarea de vatamari, moarte, daune psihologice, dificultati in dezvoltare sau deprivare.

Abuzul apare ca folosirea inadecvata sau interventia cu un scop nefast, care genereaza castiguri pe nedrept sau intr-un mod inadecvat. Abuzul se poate intinde de la abuz verbal, vatamari, agresiuni sexuale, practici si obiceiuri nejuste, jigniri pana la crime de toate tipurile si pentru toate gusturile. Va reamintesc ca una dintre defensele mele preferate e umorul (negru) asa ca puteti sa va coborati sprancenele deja ridicate la citirea unor expresii ale acestuia, pentru ca o supapa majora am si io si intentionez sa o folosesc oricat de socant ar parea unor terti.

Ok, acum ca am separat cognitiv agresivitatea de violenta si de abuz, intrebarea urmatoare e: Care-i buna si care-i rea? Impartirea celor trei in doua categorii e aproape automata in mintea mea: (-) violenta & abuz, (+) agresivitate. Ar fi un pic prea simplist din partea mea sa zic clar si raspicat: Dom’ne toate-s rele! N-avem nevoie de ele! Oamenii nu s-au nascut sa fie agresivi, abuzivi sau violenti. Societatea i-a facut asa! Ar fi ca si cum as lasa loc doar conditionarilor si influentelor sociale in dezvoltarea de comportamente asociate agresivitatii. Ori nu-i chiar asa.

Pentru ca din punct de vedere genetic exista niste substante care sintetizeaza al naibii de simpatic dand foc fitilelor agresive. Mai precis daca pui un pic de testosteron, combinat cu ceva feromoni, glucocorticoizi si dehidroepiandrosteron vei obtine o frumusete de potiune care cand mai regleaza, cand mai sare in aer impulsurile agresive.

Imaginati-va cum ar fi sa fim eminamente non-agresivi! Nu s-ar mai produce selectia naturala, nu ar mai exista masculi si femele alfa si beta, si de aici nici competitivitate si ne-am indrepta spre… un loc cu caldura si verdeata. Toti, claie peste gramada, ca intr-un joc de lapte gros in slow-motion la care participa toti reprezentantii speciei, nu numai cei care dovedesc prin forta ca pot supravietui pe cont propriu. Ne-am parazita unii pe ceilalti, fara sa ne jucam de-a hotii si vardistii, sau lapte gros (ca tot l-am adus in discutie mai devreme). Fara sapuniri in zapada. Doar eternal bliss.

O doza optima de agresivitate la casa omului ajuta la perfectarea speciei! Si aici chiar vorbesc serios. Agresivitatea rafinata canalizata spre manifestari pro-sociale cum sunt sporturile, jocurile agresive ale copilariei, activitatile de aparare nationala, face minuni si nu prea putem supravietui fara ea. Lucrurile incep sa se complice in momentul in care interiorul tau e ca o bomba cu ceas care sta sa faca KA-BOOM in orice clipa si cam da din colt in colt, iar exteriorul fie nu-ti permite fie nu e interpretat ca un mediu propice pentru externalizarea agresivitatii intr-un mod corect din punct de vedere social.

Si de aici pornesc uraturile de parinti, sfinti si zile onomastice, macelurile (dez)organizate, tocaturile la ceas de seara despre ce ai facut (de ce?) si despre ce n-ai facut (de ce?), footootul la cap pe toate partile si din toate directiile, sau toate la un loc. Fie in acelasi timp, fie secvential, dar recurent. Pentru ca ne sta in fire sa ne luam unii de altii. Fie ca e vorba de control, putere, dominare, frustrare, sado-masochism, cam asa suntem noi construiti. Sa fim agresivi.

De curand am trait un moment foarte interesant care a avut ca si coordonata centrala agresivitatea care plutea in aer. Nu am sa neg vreodata ca atunci cand simt agresivitate din partea unei persoane, fie ca e verbala sau fizica, nu raspund cu reciprocitate (adaptata la propriul meu sistem de valori). Pentru ca demult mi-am clarificat io cu mine ca sunt o muiere dominanta. Adica din aia care nu prea pleaca capatana de teama sa nu-i fie retezata. N-o pleaca, ci o fereste dupa care revine in forta pentru represalii. Nu-i nici bine, asa cum nu-i nici rau. Este ceea ce este!

Reactiile mele fizice si emotionale la simtirea unui val de agresivitate care se indreapta vertiginos spre mine sunt dintre cele mai variate, dar daca e sa aleg dintre cele 3 strategii majore de gestionare a unei astfel de situatii (fight, flight, freeze), I’m a fighter, baby! Usually I fight back with words and small gestures. Nu sunt adepta violente fizice, never have been, never will be. Dar asta nu inseamna ca in interiorul meu nu bolborosesc chimic niste trebusoare care transmit un mesaj (chimic) catre oponentul meu cum ca: Bring it on, mofo!

Pana acum pare-se ca mi-am dozat (in)constienta astfel incat sa nu ma trezesc cu physical marks of aggression pe mine. Si totusi imi revine in minte situatia recenta in care am facut schimb chimic de mesaje agresive cu… un oponent. Adicatelea ne-am opus unul altuia. Fain, frumos si finalmente ridicol. Pentru ca intentiile mele initiale erau dintre cele mai mature si onorabile. Dar pana la urma urmei you have to speak the same language to get your message through to the other side.

Si de aici am inceput sa leg neuronal situatiile in care am simtit aproape pericolul agresiunii si m-am transfigurat un pic. Pentru ca guess what: nu-i chiar usor sa simti momente de genul asta. Si cu atat mai mult sa le si traiesti pe viu. Adica sa experimentezi durerea fizica care se arata ca si rezultat al semnificativului care se gandeste sa te iubeasca cu palma sau pumnul. Nu pot stii cum e, insa imaginatia-mi fuge spre tot felul de variante de raspuns.

Ne-pu-tin-ta.

U-mi-lin-ta.

Du-re-re.

Re-sem-na-re.

Te-roa-re.

Pa-ni-ca.

Dis-pe-ra-re.

Auto-mu-ti-la-re.

Spi-ta-li-za-re.

Os-tra-ci-za-re.

Dez-u-ma-ni-za-re.

Gol.

Vid.

Ni-mic.

GA-TA!

Pentru ca maine e 25 noiembrie, si pentru ca numai la gandul violentelor pe care femeile de pretutindeni le traiesc voit sau total aleator, imi indrept spatele, imi ascut vorbele cu privirea inainte, fix in ochii vostri si va spun:

Femeile nu sunt saci de box!

Femeilor nu le e frica sa riposteze!

Femeile merita respect si consideratie!

Aviz celor care inca aleg in locul limbajului articulat, graiul pumnilor. A-TAT!

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Si-a mai trecut un an de trafic de persoane. Cat si de masuri si proceduri si proiecte anti-trafic.

De preventie in scoli si informare corecta si interactiva a grupurilor vulnerabile.

De combatere a retelelor de criminalitate organizata care acapareaza ca intr-o panza oameni de toate felurile, nivelurile de educatie, mediile de provenienta sau convingerile personale.

De asistenta a supravietuitorilor acestor experiente de exploatare – sexuala, prin munca, constrangere la comitere de infractiuni, mixta, etc.

A inceput sa imi displaca profund termenul de victima, desi sunt perfect constienta ca este folosit cu un scop utilitarist, respectiv acela de a sensibiliza autoritatile, cat si opinia publica cu privire la persoanele care reusesc sa iasa intr-o bucata dintr-o astfel de experienta.

Cat am lucrat direct cu adolescente, femei in toata firea, adolescenti, cat si barbati in toata puterea cuvantului care tocmai ce se intorsesera one way or another din tari straine dupa ce fusesera supusi la diverse activitati, am realizat ca unii dintre oamenii astia erau eroi in viata. Din aia care reusesc sa ramana in viata (fizica si psihica) dupa un razboi crunt. Suna dramatic, stiu, dar cred ca un pic de dramatism face bine, cu atat mai mult in preajma unei zile precum cea de 18 Octombrie – Ziua Internationala Impotriva Traficului de Persoane.

Mi-as fi dorit foarte mult sa fiu prezenta la flash-mob-ul organizat skillful si strategic de catre Centrul Parteneriat pentru Egalitate si sustinut de ONG-urile de profil (printre care si cel caruia am fost afiliata o buna bucata de vreme), cat si de ONG-urile care activeaza in sfera violentei domestice, si a promovarii drepturilor si libertatilor femeiesti in Romania.

Si totusi ma bucur ca independent de prezenta sau implicarea mea (nula) la eveniment, populatia care a trecut intamplator sau voit prin centru pe la orele dupa-amiezii au vazut o desfasurare de forte moderna: un flash-mob “ca cele dinafara” in care oameni mai mari sau mai mici protestau in tacere comunicand publicului larg prin pancarte sugestive ca traficul de persoane nu numai ca exista, dar poate fi chiar next door.

Bravoooo! Bravo CPE, ADPARE, Centrul Filia si restul partenerilor mai vocali sau mai silentiosi. Excelenta initiativa si un pic mai proaspata in comparatie cu deja desuetele conferinte “cu tinuta obligatorie” pe tema masurilor anti-trafic in Romania.

Fenomenul exista in strada, si mi se pare normal ca masurile sa fie duse in strada. Cat mai aproape de oamenii care pot fi implicati in vreun fel sau altul in aceasta activitate infractionala. Si cat mai aproape de oamenii care au reusit prin forte proprii sau cu ajutorul organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale sa iasa din aceasta situatie.

Despre trafic de persoane numai de rau ca intotdeauna. Se pot spune multe. Dar am tot spus. Asa ca ma rezum la a aplauda la scena virtuala blogosferica initiativa flash-mobica si sa sper la mai multe la care eventual voi avea timpul necesar sa particip! 😉