Cerul e gri. 20% șanse de ploaie la început de lună mai. Hmmm… parcă trebuia să vină un val de căldură nemaiîntâlnită de prin Spania și să ne prăjim la 35 – 40jde grade în weekend-ul care se apropie. Să ne hotărâm o dată, oameni buni!
Se trezește Dimi, îl îmbrac frumușel, îi pun salopeta de ploaie, nu că ar ploua sau ceva, că doar așa îmi zice Romica Jurcă AI, îmi pun geaca de blugi și încălecăm pe-un cărucior înspre parc. Dau să ies din bloc, simt un vânt cam răcoros și îmi zic în gând: ‘Tre’ să ne întoarcem să luăm căciula omușorului și geaca de ploaie a mă-sii’.
Zis și făcut. Nici nu apucăm să facem trei pași pe alee că începe ploaia. 20% șanse, nu? E ok… Nouă ne place ploaia, iar el, el e de-a dreptul înnebunit după tăvăleala în nisipul ud de la groapa cu nisip și în lins apă de ploaie din te miri ce cotlon de parc.
Ajungem la locul de joacă după un sprint prin parc. Când mai aveam vreo 50m până la locul cu pricina văd că se mișcă leagănele. Îmi zic, tot în gând: ‘Dom’le, ce noroc pe capul nostru că avem și companioni de joacă pe vremea asta!’ Nu că ar fi fost cine știe ce urgie a apelor, dar experiența mi-a arătat că ne putem trezi singuri cuci la groapa cu nisip și dacă bate un pic vântul și sunt 3 nori pe cer.
Intrăm, parcăm căruciorul și ne uităm la cine mai era pe acolo. O fată și un băiat se dădeau în leagăne de copii mari. Fata pleacă repede, fiind încurajată de mama dumisale și rămâne băiatul. Îl pun pe Dimi la groapa cu nisip și îi dau regulamentarele lopată, greblă, gălețoaie și basculantă. Puștiul se uită prelung la noi.
Io (zâmbind): Bună!
El (clefăind o gumă): Bună!
Io: Singurel?
El: Mda…
Io vorbesc cu Dimi vrute și nevrute despre nisip, vremea de afară și ce urmează să facem în ziua respectivă.
El se uită curios la noi și continuă să se dea în leagăn.
Dimi se uită la el ca la un zeu care poate să facă atâtea lucruri pe care el nu le poate face încă.
El observă că e privit și se umflă în pene. Se duce spre învârtitoare fredonând ceva și începe să se învârtă cu forță.
Dimi se uită mai abitir, căci are o fascinație pentru învârtitoare.
El: Ce se uită la mine!
Eu: Da. E curios să vadă ce faci.
El se oprește din învârteală și se apropie de groapa cu nisip. Se uită de jur împrejur, ia o stropitoare și pleacă. Se întoarce peste câteva secunde cu ea plină și stropește nisipul deja ud.
Dimi îl studiază cu atenție.
Io: Merge cișmeaua?
El: Huh?
Io: Apa, ai luat-o de la cișmea sau e apă de ploaie?
El (pufnind în râs): De la cișmea. Cum să iau apă de ploaie? și pleacă să reumple stropitoarea.
Eu îi explic lui Dimi ce se petrece mai ceva ca un comentator sportiv înfocat.
El se întoarce și zice arătând spre Dimi cu o moacă pusă pe șotii: Îi e sete?
Io ridic privirea spre el și zic: Nu. E bine. Tu de obicei bei apă din stropitori?
El se regrupează și se duce să umple găleata cu nisip.
Io: Cum te cheamă?
El: Ianis. Pe el cum îl cheamă?
Io: Dimi
El: E băiat sau fată?
Io: Băiat. Tu ești fată sau băiat?
El (la ‘șto): Fată… Băiat bineînțeles.
Io: Mama ta unde e?
El: (pauză)
Io: Ceva frați surori?
El: Da
Io: Cam câți să fie așa?
El: Ghicește
Io: 3
El întoarce privirea brusc spre mine în semn de aprobare și zice: Ghicește cum le cheamă!
Io: Maria, Denisa și Laura
El: Cristina, Lavinia și Jacqueline
Dimi se duce spre un leagăn.
El se duce către același leagăn.
Io: Du-te și tu pe leagănul de copii mari ca să-l pun pe Dimi pe cel de copii mici.
El se conformează mândru că aparține speciei denumite generic ‘copii mari’.
Io: Câți ani ai?
El: 6
Io: Mergi la școală?
El: Nu
Io: De ce?
El: O să merg din toamnă. El câți ani are?
Io: Unu.
El: Unu?
Io: Unu
El: Arată ca o maimuță. Ia uite! Se și strâmbă la mine! De ce te strâmbi mă la mine?
Io: Și tu arăți ca o maimuță, numai că mai mare.
El zâmbește și zice: Ghicește câți ani au surorile mele!
Io: Habar n-am! Zi-mi tu!
El: 25, 17 și 4.
Io: Uau… Două dintre ele sunt deja domnișoare.
El: Pot s-o iau în brațe pe sora mea mai mică și s-o ridic, dar nu pot să o pun în leagăn.
Io: Ești puternic, dar nu trebuie să o ridici ca să nu te lovești din greșeală.
El: Tu câți ani ai?
Io: Ghicește!
El: 100!
Io: Pe-un picior…
El: 200?
Io: Păi da! Dacă am 100 pe un picior și am două picioare, înseamnă că am 200 de ani. Babă bătrână cu dinții de lână…
El zâmbește, continuă să se dea în leagăn și zice: Merge la grădi?
Io: Nu încă.
El: Când o să meargă?
Io: Din august. Tu ai fost la grădi?
El: Nu
Eu: De ce?
El îți schimbă postura, mimica și vocea și spune pe un ton serios: Știi, noi suntem țigani…
Io: Mi-am dat seama, dar ce are a face țigănia cu grădinița?
El: Păi nu suntem de pe aici.
Io: Dar de unde sunteți?
El: De la Ploiești și tre’ să fii de aici ca să te poți duce la grădi sau la școală. Adică să fii mutat aici, dar din toamnă o să merg și eu la școală!
Dimi îmi zice că vrea jos, îl prind de mâini, îl dau jos din leagăn și se reîntoarce la groapa cu nisip.
El: E atât de mult nisip în groapa aia ca în deșert.
Io: Ai fost în deșert vreodată?
El: Nu. Tu?
Io: Nu
El: E așa cald în deșert. De aia pinguinii nu pot trăi acolo.
Io: Dar pinguini să știi că am văzut!
El: Unde? În desene animate?
Io: Nu. Pe o insulă cu pinguini.
El: Unde?
Io: În Argentina, o țară care e departe de aici.
Ploaia se întețește și deodată se aude peste picurii de ploaie, peste trafic, peste foșnetul copacilor, peste gardul parcului, direct din stația lui 69: Ianiiiiiiiis!
El țâșnește din leagăn și fuge în direcția sunetului. La mama lui…
Dimi rămâne cu mama lui și se bucură de ploaia torențială dându-se pe tobogan pe burtă și lingând apă de ploaie de pe rampa circuitului.
Copiii au nevoie de cineva în preajmă ca să poată fi copii.
