Tag Archives: diversitate

Despre toleranta si alti demoni

Despre toleranta si alti demoni

Am 33 de ani. La 8 ani am mers prima data cu avionul. Pana acum am calatorit in 18 tari. 14 europene si 4 asiatice. Aproximativ 10% din tarile lumii.

Am intalnit oameni din mult mai multe tari. Nu stiu exact cate, pentru ca uneori mi-a fost greu sa imi dau seama de unde vin.
Stiu sigur ca drumurile mi-au scos in cale argentinieni, columbieni, moldoveni, congolezi, chinezi, iranieni, olandezi, suedezi, japonezi, canadieni, americani, vietnamezi, thailandezi, australieni, rusi, kazahki, greci, unguri, sarbi, macedoneni, sloveni, polonezi si peruani.

23 de natii pe langa cele din tarile vizitate. Adica 41 in total, ceea ce creste procentul la circa 20% din lumea asta mare.
Calatoritul ar trebui sa fie un catalizator al tolerantei. Evident ca poti sa inveti intr-un mod mai natural geografia lumii daca te plimbi prin ea si ai ocazia sa si experimentezi senzorial locurile mentionate in carti.

Dar cum ramane cu oamenii? Cum ii inveti pe ei? Cum inveti sa traiesti cu ei? Sa ii accepti? Sa le intelegi obiceiurile si apucaturile? Sa le citesti limbajul non-verbal atunci cand limba nu te ajuta? Eu cred ca exista o limba universala care ne ajuta sa ne intelegem si aceea e limba tolerantei.

Suna a tertip? Probabil. Dezvoltarea abilitatilor de a-i tolera pe cei din jur ar trebui sa se invete in scoala. Asta pe langa dezvoltarea abilitatilor de a ne tolera pe noi insine.

Intelegerea celuilalt ne ajuta la adaptare si la supravietuire. La interpretarea corecta a unor semnale implicite care ne aduc confort si siguranta.

Ca oamenii nu sunt asa rai precum ii credem noi atunci cand ni se face frica de ei mai ceva decat de un ‘bau-bau’.

Ca oamenii nu sunt prosti doar pentru ca nu folosesc aceleasi modele de gandire pe care le folosim noi.

Ca oamenii nu sunt ciudati, doar pentru ca arata, se imbraca si se comporta diferit de noi.

Ca oamenii nu sunt fanatici doar pentru ca au principii, valori si credinte care ne par indepartate si depasite.

Ca oamenii nu sunt nesimtiti pentru ca au obiceiuri diametral opuse fata de cutumele noastre.

Ca oamenii nu sunt necivilizati doar pentru ca nu au avut ocazia sa fie expusi la alte culturi precum noi.

Intoleranta e un fenomen care se propaga mai rapid decat viteza luminii intr-o lume in care stirile false patrund adanc in mintile oamenilor activandu-le ideile preconcepute despre tipuri de oameni.

Romanii sunt cersetori.

Arabii sunt teroristi.

Francezii sunt jegosi.

Englezii sunt betivi.

Indienii sunt prosti.

Sa continui?

Astea sunt etichetele pe care le lipim unii pe spatele celorlalti. Si in functie de ele ne comportam intr-un fel sau in altul.
Oare daca crezi ca cineva e cersetor sau terorist sau jegos sau betiv sau prost, care sunt sansele sa ii dai o sansa? Sa il poti privi si sa poti relationa cu omul din fata ta intr-un mod nepartinitor si adaptat la realitatea din fata ta?

Minime, as zice!

Nu aspir la o pace idilica in care toata lumea se iubeste cu toata lumea. Nu trebuie sa iti placa de cineva ca sa il tolerezi.

Nu trebuie sa fii de acord cu obiceiurile cuiva ca sa i le intelegi. Nu trebuie sa aderi la valorile de viata ale cuiva ca sa le poti acorda un context integrant.

In lumea asta mare intotdeauna vor exista oameni care cer bani pe strada, oameni care fac rau manati de credinte extremiste, oameni care nu se spala prea des, oameni care beau mult si des si oameni carora le ia mai mult timp sa decodifice realitatea.

Poti fi chiar tu unul dintre ei. La un moment dat. Si asta e ok atata timp cat esti constient de faptul ca nu nationalitatea, apartenenta religioasa, orientarea sexuala sau alte daturi individuale sunt cauzele tuturor comportamentelor cu care nu te mandresti in mod deosebit.

Dreptul la diversitate

Dreptul la diversitate

Aud atat de frecvent actiuni in numele drepturilor omului, incat ma intreb (cu o naivitate premeditata) cum de inca mai avem dificultati, noi oamenii, in acceptarea acestor drepturi pentru noi si mai ales pentru cei din jurul nostru. Fundamentul legal al tuturor acestor manifestari este fara doar si poate Declaratia Drepturilor Omului, in vigoare de vreo 65 de ani.

Dar nu vreau sa ma leg de ea, pentru ca nu-s avocat, ci vreau sa-mi indrept discursul asupra drepturilor din perspectiva asertivitatii umane, si asupra Declaratiei Drepturilor Asertive ale Omului. Asertivitatea, pentru cei care se intreaba acum “Ce-i aia?”, e o forma de comunicare, flancata de-o parte de comunicarea agresiva si de cealalta de comunicarea pasiva.

Dictionarul Medical al lui Dorland o defineste ca:

“comportament caracterizat prin afirmarea sau declararea increzatoare a unei asertiuni fara nevoia de a o dovedi; aceasta se refera la dreptul persoanei de a avea un punct de vedere care sa nu ameninte agresiv drepturile celor din jur (asumand o pozitie de dominare) sau sa le permita in mod submisiv celorlalti sa ignore sau refuze dreptul persoanei de a avea un punct de vedere”.

Suna bine, nu? Dar cam greu de pus in practica, ziceti? Unde-i asertivitate, apar si o serie de drepturi asociate acesteia, pe care imi propun sa le pitrocesc un pic azi. Cu voia dumneavoastra, cititori ingaduitori! 😉 Sunt 10 la numar (comercial, dar usor de tinut minte…), si suna cam asaaaa:

1. Dreptul la a avea si a exprima adecvat emotii si opinii proprii, completat de dreptul ca aceste opinii si emotii sa fie luate in serios de ceilalti;

2. Dreptul de a cere ceea ce iti doresti;

3. Dreptul de a spune “NU” fara a te simti vinovat;

4. Dreptul de a fi tratat cu respect si de a fi apreciat de cei din jur;

5. Dreptul de a nu oferi justificari sau scuze;

6. Dreptul de a-ti stabili propriile prioritati;

7. Dreptul de a face greseli;

8. Dreptul de a te razgandi;

9. Dreptul de a lua singur decizii si de a-ti asuma consecintele implicate de acestea;

10. Dreptul de a alege sa nu te exprimi.

Toate aceste drepturi se invart in jurul libertatii pe care oricare dintre noi o are sa fie el insusi in timp ce continua sa ii respecte pe ceilalti. Dintr-un motiv sau altul, socialmente vorbind, la ora actuala exista o groaza de oameni care considera ca pot sa faca inferente la adresa drepturilor si libertatilor semenilor lor (lor, lor, lor) manifestand totodata o nevoie de control irationala asezonata cu lipsa de respect cat carul (ala mare, nu ala mic).

Mai trist e ca parte din acei oameni au si influenta in luarea deciziilor la nivel macro, si drept urmare, n-au nici o problema in a permite parerilor lor personale sa interfereze cu punctul de vedere oficial, care ar trebui sa vina in ajutorul maselor, nu sa satisfaca dorintele ascunse ale actorilor decizionali.

De aceea, io cred ca trebuie sa marsaluim. Cat mai des, cat mai multi, cat mai ferm…

Ca sa ne aparam dreptul de a fi noi insine, evident fara a aduce atingere libertatilor celorlalti…

Sa marsaluim pentru a ne mentine dreptul de a vorbi liber…

Sa marsaluim pentru a ne apara convingerile in raport cu rolul femeii in societate…

Sa marsaluim pentru schimbarea unor legi care nu ne fac cinste…

Sa marsaluim pentru dreptul de a fi diferiti, noi intre noi…

Diversitatea naste frici grave in promotorii uniformizarii maselor. Ceea ce nu o face cu mai putin naturala. Daca am fi toti la fel, lumea nu ar mai avea nici un farmec, nu credeti?

Ma declar mandra ca sunt diferita (in felul meu :P) si ca nu ma sfiesc sa comunic asta lumii in fiecare zi.

Cum ar fi sa incepem pe indelete, cu pasi de pitic, sa ne acceptam diferentele individuale, si sa nu le mai consideram un constant atac la propria persoana, bunul-mers al societatii sau traiectoria umanitatii?