Tag Archives: frici

Once you get married…

Once you get married…


… your whole life will be officially over! You can say “Good-bye!” to all your midnight downtown escapades with your friends. From now on it will be just lovey-dovey stay at home cooking breakfast, brunch, lunch, supper, dinner, snacks, meals for the godparents, grandparents and parents. Any time out you will have will be used wisely for food shopping.

Endless hours lost in commercial centers looking for the milk SHE likes, the bread HE likes, cleaning products and maybe, just maybe some clothes once in a while. Yes, your clothes shopping rituals with your girls/guys will shrivel and die in a great deal of pain. Only to be substituted by grabbing plain T-shirts and tights on your way to the cashier and throwing them on the pile of food and detergents. You really needn’t worry, cuz things will go for the best.

More time spent with your parents and his/her parents. Romantic nights doing dishes, laundry and cleaning every single inch of your “love nest”. Intimate discussions about rent, bills and monthly bank fees. Going to work as a respectable married person, flaunting your wedding band to all your friends and then taking it off when driving, eating, washing hands, writing, breathing, cuz it disturbs you a little bit.

You will eventually forget it on a sink counter, it will slip down the drain and end up in the sewage together with your whole life. You will feel suffocated by so many changes, choked by the person you have become, appalled at the single thought of even bearing/having an offspring with the person that lured you into such a deceiving trap and then it will happen. Two lines. Big belly. Hormones through the roof. Arguing day in and day out. Getting fat due to pregnancy or simply due to beerancy.

Waking up at night in cold sweat thinking about what are you gonna offer to your child. Feeling alone and helpless. Feeling irritated and surrounded by idiots. And one day in the future you will stop for a second, sit down and think out loud: Whatafuck am I doing with my life? Where did I disappear in all this shit?

Well, my darling, irrespective of your gender, you disappeared in moment you gave in to social pressures, personal fears and daily routines letting them shape the way you view yourself, long-term commitment and nonetheless, marriage. So, before you start rambling about the “shitty institution of marriage”, ponder how much of what will go out from your mouth is yours truly and how much comes from other sources that you have managed to “swallow” and not digest them properly… 😉

Dreptul la diversitate

Dreptul la diversitate

Aud atat de frecvent actiuni in numele drepturilor omului, incat ma intreb (cu o naivitate premeditata) cum de inca mai avem dificultati, noi oamenii, in acceptarea acestor drepturi pentru noi si mai ales pentru cei din jurul nostru. Fundamentul legal al tuturor acestor manifestari este fara doar si poate Declaratia Drepturilor Omului, in vigoare de vreo 65 de ani.

Dar nu vreau sa ma leg de ea, pentru ca nu-s avocat, ci vreau sa-mi indrept discursul asupra drepturilor din perspectiva asertivitatii umane, si asupra Declaratiei Drepturilor Asertive ale Omului. Asertivitatea, pentru cei care se intreaba acum “Ce-i aia?”, e o forma de comunicare, flancata de-o parte de comunicarea agresiva si de cealalta de comunicarea pasiva.

Dictionarul Medical al lui Dorland o defineste ca:

“comportament caracterizat prin afirmarea sau declararea increzatoare a unei asertiuni fara nevoia de a o dovedi; aceasta se refera la dreptul persoanei de a avea un punct de vedere care sa nu ameninte agresiv drepturile celor din jur (asumand o pozitie de dominare) sau sa le permita in mod submisiv celorlalti sa ignore sau refuze dreptul persoanei de a avea un punct de vedere”.

Suna bine, nu? Dar cam greu de pus in practica, ziceti? Unde-i asertivitate, apar si o serie de drepturi asociate acesteia, pe care imi propun sa le pitrocesc un pic azi. Cu voia dumneavoastra, cititori ingaduitori! 😉 Sunt 10 la numar (comercial, dar usor de tinut minte…), si suna cam asaaaa:

1. Dreptul la a avea si a exprima adecvat emotii si opinii proprii, completat de dreptul ca aceste opinii si emotii sa fie luate in serios de ceilalti;

2. Dreptul de a cere ceea ce iti doresti;

3. Dreptul de a spune “NU” fara a te simti vinovat;

4. Dreptul de a fi tratat cu respect si de a fi apreciat de cei din jur;

5. Dreptul de a nu oferi justificari sau scuze;

6. Dreptul de a-ti stabili propriile prioritati;

7. Dreptul de a face greseli;

8. Dreptul de a te razgandi;

9. Dreptul de a lua singur decizii si de a-ti asuma consecintele implicate de acestea;

10. Dreptul de a alege sa nu te exprimi.

Toate aceste drepturi se invart in jurul libertatii pe care oricare dintre noi o are sa fie el insusi in timp ce continua sa ii respecte pe ceilalti. Dintr-un motiv sau altul, socialmente vorbind, la ora actuala exista o groaza de oameni care considera ca pot sa faca inferente la adresa drepturilor si libertatilor semenilor lor (lor, lor, lor) manifestand totodata o nevoie de control irationala asezonata cu lipsa de respect cat carul (ala mare, nu ala mic).

Mai trist e ca parte din acei oameni au si influenta in luarea deciziilor la nivel macro, si drept urmare, n-au nici o problema in a permite parerilor lor personale sa interfereze cu punctul de vedere oficial, care ar trebui sa vina in ajutorul maselor, nu sa satisfaca dorintele ascunse ale actorilor decizionali.

De aceea, io cred ca trebuie sa marsaluim. Cat mai des, cat mai multi, cat mai ferm…

Ca sa ne aparam dreptul de a fi noi insine, evident fara a aduce atingere libertatilor celorlalti…

Sa marsaluim pentru a ne mentine dreptul de a vorbi liber…

Sa marsaluim pentru a ne apara convingerile in raport cu rolul femeii in societate…

Sa marsaluim pentru schimbarea unor legi care nu ne fac cinste…

Sa marsaluim pentru dreptul de a fi diferiti, noi intre noi…

Diversitatea naste frici grave in promotorii uniformizarii maselor. Ceea ce nu o face cu mai putin naturala. Daca am fi toti la fel, lumea nu ar mai avea nici un farmec, nu credeti?

Ma declar mandra ca sunt diferita (in felul meu :P) si ca nu ma sfiesc sa comunic asta lumii in fiecare zi.

Cum ar fi sa incepem pe indelete, cu pasi de pitic, sa ne acceptam diferentele individuale, si sa nu le mai consideram un constant atac la propria persoana, bunul-mers al societatii sau traiectoria umanitatii?