Monthly Archives: August 2012

Ulmer Street Art

Ulmer Street Art

Unul dintre sentimentele cele mai faine pentru mine este ala in care mergi pe strazile unui oras nou si pe masura ce tot inaintezi in lung si-n lat, orasul incepe sa iti spuna povestea. Prin chestii mici desenate pe pietre si aliniate ca niste indicii menite sa te faca sa il descoperi si sa ii patrunzi intelesurile.

Cam asa mi se intampla mie acum cu Ulm-ul. Fascinatia mea pentru street art-ul ulmean atinge pe zi ce trece cote maxime. Acum ma vezi mergand in ritm normal ca si cum chiar ar trebui sa ajung undeva la o ora anume (which I really don’t fie vorba intre noi), la 1 minut distanta ma vezi reaching for my Ipod in timp ce privirea fixeaza ceva scris/desenat/lipit pe vreun zid.

Am convingerea ca unele poze vorbesc de la sine si isi transmit mesajul. Depinde acum de privitor daca il intelege sau ba. Dintre miile de poze facute pana acum, si da, sunt mii, I just had to give something back to the world and so I did. 3 bucati cu piatra sau zid in ele. De departe cea mai graitoare mi se pare poza cu pantofiorul de bebe, dar hai sa le luam pe rand si sa va fac cunostinta cu fiecare dintre ele asa cum le-am vazut prin lentila voyeurista a fotografului amator.

Floarea neagra cu accente industriale spray-ata cu atata precizie pe o bucata de zid mi-a aparut in cale in timp ce ma plimbam nici agale, nici galopant prin centrul vechi al Ulmului. Capul meu deja transformat intr-un mic girofar care se roteste ca si cum nu ar fi atasat de o coloana vertebrala sau ceva s-a oprit din frematat o secunda pentru a o zari.

Statea neclintita pe un zid vechi sprijinit de o doamna localnica care manca tacticos un wurst. Hotarata cum mi-s intotdeauna cand vreau cu tot dinadinsul sa fotografiez ceva ma indrept cu pasi repezi catre zidul cu pricina, spre uimirea doamnei care nu stia sigur daca vreau sa o abordez sau sa o asaltez.

Si mai mare ii fu mirarea cand m-a vazut apropiindu-ma cu Ipod-ul de desenul inflorat incercand parca sa prind cadrul perfect. Nu stiu in ce masura l-am prins like a pro, ca sa nu uitam ca snapshot-urile sunt facute cu un Ipod, nici macar aparat foto propriu-zis, dar efortul a fost pe bune. Mi-a placut si am luat-o cu mine intr-un fel. La ceva zile distanta am zarit aceeasi floare pe un alt zid, semn ca ar fi semnatura vreunui grafittist in ascensiune. Bravo lui atunci ce pot sa spun. Tine-o tot asa si planteaza flori negre in piatra. Ai sanse mari sa devii un real succes.

Pe drumul meu spre casa dintr-un periplu de cateva ore pedestre prin Ulm, am dat peste o imagine pe care mi-a fost absolut imposibil sa nu o fotografiez. Mi s-a parut atat de expresiva captura incat mi-am zis in sinea mea: “Asta da poza conceptuala!”. Aproape ca mi se facuse si pielea de gaina. Aproape…

Printre subiectele de interes pentru Ipod-ul meu se numara ferestre, cutii postale, pietre, pomi, chestii din metal care parca rasar din asfalt, afise, etc. Cutia postala de fata nu parea sa aiba nimic deosebit inafara ziarului care la orele tarzii ale dupa-amiezei inca zabovea indesat in dansa. Nici lumina nu era extraordinara sa zici ca se reflecta soarele la apus in tabla alba a cutiei. Si totusi, ceva a facut ca poza sa prinda multa viata. Ceva numit o sandaluta roz de bebe pusa cu grija pe cutia postala. Genial, frateee!

Poate sunt inca sub imperiul feeling-ului de ieri, dar la vederea incaltarii celei micute am amutit. It was something like…baby-girl was here, leaving her mark. Parca imi si imaginez posesoarea pantofiorului. Micuta, dolofanica, blonda, cu ochii albastri si rumena in obraji de la mers prin parc impreuna cu tatal sau. Toata imbracata in roz (bebe desigur) si cu doua codite atent fixate pe laterale.

Si probabil de la atata zbantuit si alergat prin parc si pe strada alaturata a venit si inevitabilul moment in care pantofiorul drept al blondinei a zburat fara a i se da de urma de catre posesoare sau tatal acesteia. Un bine-voitor care din intamplare a dat peste chauceur-ul roz l-a pozitionat cu grija pe cutia postala presupunand poate ca va fi la depistat cu usurinta de his owner. Mai ceva ca a modern Cinderella story in care protagonista e o pustioaica care abia poate sa ajunga cu privirea la nivelul unei mese. Nu-i asa ca ma pricep la tricotat povesti? 😀

Cum ma preumblam eu pe alei necunoscute incercand parca sa imi dau seama daca pot merge si pietonii pe acolo, sau este un drum exclusiv pentru biciclete, m-am uitat in jos. Pe asfalt. Si am vazut un cerc. Imperfect si roz. Care ca orice cerc care se respecta incercuia ceva. Combinatia cromatica de gri si roz m-a castigat instant asa ca dintr-o miscare simpla si agera deja aveam Ipod-ul gata de pozat.

Sa ma apropii mai mult, mi-am zis, ca sa prindem in poza si ce scrie pe capacul de metal infipt in asfalt. Stadtvermessung?! Google Translate it! Dupa traducatorul neindemanatic mentionat anterior cica ar insemna “City Surveying” which I am not so sure I really know what it means.

Mie personal imi semana mai mult a un capacel din ala de la o teava de gaze, dar se prea poate sa gresesc. Ceea ce stiu este ca arata bine si trebuia pozat. Acolo si atunci pe asfalt, intre blocuri. Acum, revizuit poza, am observat ca are si ceva frunzute verzi iesite din asfalt which makes it even more cute.

Astea nu sunt decat 3 exemple de ce poti gasi prin Ulm, “urban culture”-wise. Poate daca imi mai vine cheful de disecat poze pe sensuri si semnificatii o sa fie si o continuare la toate aceste povesti… In the meantime I kinda have to get dressed and go take some more pictures :)).

 

It’s like riding a bike…

It’s like riding a bike…

Pornind de la premisa ca majoritatea lucrurilor facute in copilarie nu se prea uita atat de usor s-a inaltat si concluzia ca it’s like riding a bike. Once you start moving you cannot go back to when you were just static. Un nene cu infatisare funky si minte brici zicea una si mai tare: “Life is like riding a bicycle. To keep your balance, you must keep moving”.

Si io care credeam ca echilibrul presupune sa iti concentrezi toate energiile (re)creatoare pentru a ramane nemiscat, intr-un soi de imponderabilitate magica. Ne miscam, ne miscam dar in ce directie si sens? Stanga unu, dreapta doi, c’-asa-i viata pe la noi. Ne miscam doar de dragul de a ne misca, sau exista si ceva underneath it all?

Basically, cand simtim ca we’re losing ground si tend to fall deep with the extended possibility of serious injury instinctul nostru de autoconservare zice “Move or die!”. But what else is there besides that? Stam vreo secunda sa ne gandim in ce directie sa o apucam sau ne lasam purtati de goana pentru supravietuire doar ca sa ne trezim la un moment dat intr-un loc pe care parca nici nu il recunoastem ca al nostru, inconjurati de oameni noi, dar cu care ne e greu sa inchegam o conversatie?

Avem la dispozitie momentul T0 in care shit goes bad, you are losing control big time si realitatea iti urla din toti rarunchii ca trebuie sa te misti ca sa faci o schimbare. Te uiti stanga – dreapta numai ca nu prea poti sa o iei prin papuris, cuz you have your walking shoes on and are not willing to give them up. Macar atat! Daca tot ai ramas priponit in mijlocul drumului, ar fi culmea sa ramai si descult.

Picioarele tale au batut ceva drum pana sa ajunga in T0, deci au memoria lui T-1, T-2….T-n, si ar putea de indata sa faca stanga-mprejur si sa mearga inapoi in galop. Intr-un loc cu lumina si verdeata, in care viata avea sens si era frumoasa. Si ca sa mai scot niste psihologisme din mine, aia se numeste fix regresie frate! Which I am not quite very fond of. E ca si cum de fiecare data cand viata te-ar impunge un pic sa vada daca sangerezi, tu ai fugi speriat(a) la tata mamii unde stii ca nimic nu te poate atinge.

Weeeeeell, things are not always so simple so you might as well learn to deal with reality in a way which does not involve your mom’s boobies. Zic si io! On the other hand poti sa ramai priponit in T0 sperand, asteptand ca forta di vina pentru all your grief and sorrow sa vina frumusel si sa te scoata din rahatul existential. But you do realize that waiting is a nasty bitch si cu atat mai mult cu cat nu ai certitudinea ca acea forta iti va sari in ajutor making it all better.

A karma in need is a friend indeed, but you can never really call karma your friend, can you? She’s more on a frienemy. In concluzie, looking back with nostalgia and longing nu prea se pune. Gripping on the present nu prea da bine la portofoliul stimei de sine.

Ar mai ramane partea cu moving on-ul. Aoleo! Muica! T+1?! Pai stai asa dar habar nu am ce presupune sa mergem chiar inainte pe drum curatandu-ma de the shit I have just been stuck in for a while now.

Daca nu mai stiu sa merg ce fac?

Daca ceilalti oameni pe care ii voi intalni se vor uita la mine si vor rade de mersul meu ciudat?

Sau de pantofii mei de oras?

Daca o sa ma fac de cacat?

Daca n-o sa fie bine?

Daca o sa fie un dezastru complet?

Daca o sa le dau si altora din starea mea dobandita in T0?

Sau….

Daca o sa vad drumul mai clar ca niciodata?

Daca o sa mi se para a piece of cake walking on it again?

Daca o sa descopar ca pot merge in doua picioare, pe vine, topai intr-un picior, cu spatele in fata (mai ceva ca Michael Jackson)?

Daca o sa dau peste oameni noi care apar cu un scop si sens pe drumul meu?

Daca o sa fiu fabuloasa just being me?

Daca imi fac totusi prea multe griji?


In fond si la urma urmei, living is like riding a bike, right? And I sure love riding them bikes…

Paradocs

Paradocs

Iar am luat o tranta fix in genunchi. A doua in interval de cateva luni. Neobisnuit pentru mine. Chiar daca nu stapanesc arta activitatii fizice intense, pot afirma cu certitudine ca mersul biped imi e familiar. Si mi-am zis io in sinea mea: “Imi trece pana m-oi marita!”.

Pe de alta parte, intelepciunea populara zice ca daca iti julesti genunchii, femeie necasatorita fiind, sansele sa te casatoresti cresc exponential. Mai ceva ca bursa de pe Wall Street.

Si totusi, daca nu este in planurile mele de prezent sau viitor apropiat aceasta activitate, putem concluziona trist ca n-o sa mi se vindece bubele din genunchi?! 😉

Pack like a Pro!

Pack like a Pro!

Packing loves company! Cel putin pentru mine asa. Si de cate ori am de realizat aceasta operatiune care necesita my unconditional attention si undivided commitment mintea mea se apuca sa faca liste si listute. Cu multe foi pe care ulterior le rupe in bucatele mici bodoganind: “Ce-a fost ma in mintea ta de ai vrut sa iti iei si asta in bagaj?”. Bantuita perpetuu de “pai si daca o sa am nevoie de…” ma trezesc uneori indesand tot felul de chestii inutile in bagaj care sfarseste prin a arata ca un bazar explodat in care lucrurile nu sunt asezate neatly in a specific order, ci inghesuite unele in altele fara neaparat a avea vreo legatura intre ele. Cu cat voiajul e mai lung cu atat agonia impachetatului se prelungeste secatuindu-ma de puteri.

Eh, dar ce vorbesc ca nici macar nu m-am apucat efectiv de pus lucruri in valiza. Ar trebui sa imi caut valiza for starters, ca sa am corpul fizic pe care sa il pot maltrata umplundu-l pana la refuz cu my shit. My precious shit! Unde mai pui ca nici vremea nu prea tine cu mine, deci chiar e cazul sa fac apel la my brain si pack like a pro. Fara neaparat sa imi propun, tocmai ce am dat peste un articol funky pe un site de muieri care se intituleaza boldly “10 Top Tips to Pack you Backpack like a Professional”. Wow! Holy mother of God! Ia sa vedem ce zice acolo si sa luam notite, pe bune de data asta, ca listele mentale au devenit brusc so last year.

Trecand peste the obvious fact that I will not carry my whole luggage in a huge backpack, but a troller, m-am avantat in marea de tips & tricks poate oi invata si io cum sa imi fac bagajul rapid, corect si eficient. Dat fiind ca gandirea mea critica nu ma lasa nici la bine nici la greu, am avut tupeul sa comentez si chestionez fiecare sfat pentru a vedea daca mi se potriveste truly sau e doar o abureala trista ca sa umple golurile virtuale.

Boooon! Primul si cel dintai sfat e sa imi selectez itemii cu grija. Cica tre’ sa imi propun sa iau cu mine un anumit numar limita de itemi?! Si cum oare as putea face asta stau si ma zbat intelectual? Sfatul continua in forta cu amendamentul ca totusi nu tre’ sa uiti sa iti iei toate lucrurile absolut necesare pentru conditiile meteorologice. Ah si cica, sa nu imi iau lucruri pe care le pot lua de exemplu de la fata locului. Weeell, my budget will have a problem with this particular piece of advice, dar in mare e ok sa iti pui o limita la cate lucruri iti iei cu tine proportional cu numarul de zile pe care vrei sa il petreci away. Pot inclusiv sa ma gandesc sa imi si spal chestii while abroad, ca doar nu ne ducem in jungla amazoniana, ci la civilizatie dom’le!

Sfaturile continua in avalansa cuuuu…Ia-ti cu tine lucruri care nu sunt scumpe! Pe bune?! Adica inteleg ca in vacanta ne relaxam si ne flendurim, si uitam de griji, si ne regasim spiritual and all that, dar we have to do it always with a pinch of style. La laptop am renuntat dupa ce gazda mea mi-a bagat-o pe aia: “Las’ ca iti dau io laptop daca vrei musai!”. Buna gazda! 😀 On the other hand, n-o sa ma apuc acum sa imi lucrurile cele mai ieftine, sau sa nu imi iau my briz-briz-uri. You can ask me anything, but I will not give up my briz-briz-uuuuuuri! O sa evit sa imi iau “diamantele” cu mine, dar I really must have daily accesories to brighten up my mornings. That, and a lot of coffee! Plus niste gadgeturi minime gen telefon si aparat futo. Si nu, refuz sa imi iau un Kodak de carton pe care apoi sa il arunc doar de frica ‘otilor. They might as well watch their backs, cuz I’m a fighter! :)) I know tae-bo! 😛

Pe locul trei in topul sfaturilor utile de impachetat zace una tare, respectiv aia cu trusa de prim ajutor, care dupa domnii sau duduile care au scremut acest articol trebuie sa contina: dezinfectant lichid, pastile de diaree, advil si pastile de malarie. Duuuudes! Deci, hai s-o lamurim si pe asta! In primul rand io nu plec in tari exotice, deci pastilele anti-malarie cad din start. Been there, done those, not amused at all! Nu planuiesc nici sa urc munti si vai sau sa fac escalada gen Vertical Limit, si daca totusi sunt indeajuns de talamba incat sa ma impiedic de propriile-mi picioare si sa ma trezesc pe trotuar in 4 labe, am toata increderea ca prietenii cu care voi merge, dupa ce se vor opri din rasul bine-meritat imi vor da o mana de ajutor si nitel iod sau apa oxigenata ca sa imi fac rana blonda. La Furazolizon si Algozone nu comentez ca alea chiar sunt mandatory. Nothing’s worse then to have a terrible head-ache while shitting your guts out! Asa ca sa ne pazim! 🙂

Si ca tot suntem in zona medicatiei, e de dorit sa nu uit ceva medicamente pe care le iau zilnic, and I can think of two at least. Replicile de genul: “Ce ma, iar ai uitat sa iti iei pastilele?” se aplica cu varf si indesat la mine, deci e de dorit sa nu le uit. Si ca sa eliminam si glumele despre memorie, nu, nu i-au pastile de memorie, deci nu ar fi chiar atat de amuzant daca as uita sa imi iau pastilele de memorie… Mai zice ceva la gazeta, destul de pertinent (culmea!). Ca cica sa nu scoti pastilele din ambalaj ca sa nu trezesti suspiciuni la frontiera. Mama, si la cat de suspiciosi sunt nemtii parca ma si vad deja butt-naked intr-o camera obscura on my way to getting an enema. Nu! No! Nicht! Deci pastram ambalajele, am inteles!

The top 10 keeps getting better my the minute! Sfatul numarul 5 deja imi induce o stare de brain-death. Ca sa fim cei mai eficienti de pe planeta asta while travelling pot sa imi iau doar 2 seturi de haine pe care sa le port alternativ pe principiul “Wash one, wear one!”. Not my style, at all! Nu iubesc planeta atat de tare. I love myself more, and I need to look good if not at my best. Singurul mod in care as accepta un asemenea sfat ar fi doar daca acolo, la fata locului, as face shopping ca sa imi intregesc garderoba. Asta ar fi o treaba chiar faina. Scuza cu “nu am destule haine cu mine” ar functiona de minune pentru constiinta mea deja incarcata cu muuulte haine cumparate si nepurtate. Dar parca o sa incerc sa fiu a nice little camper this time. No tricks! Just tips! 😉

Astia din articol clar au vorbit cu oamenii care ma asteapta la destinatie si din partea carora am primit directive clare sa imi iau costumul de baie cu mine. Daca tot insista toata lumea atat o sa il iau. Nu conteaza ca abilitatile mele de supravietuire in mediul acvatic sunt jalnice, important e sa arat bine in timp ce ma ia valul. Ramane doar sa sap pana gasesc costumul de baie si sa ma asigur ca este inca willing and able to accompany me…

Din lista de “things not to take” ar fi cica: blue jeans, tricourile cu mesaje politice sau cu injuraturi. Noroc ca nu am blue jeans, ci navy blue pants which I intend to take with me, cuz they look fabulous on me! There you have it! 🙂 Cat despre tricourile mele cu mesaje politice sau injuraturi promit cu mana pe rosu ca imi las acasa, cuibarit la loc sigur in dulap tricoul meu cu “Off! Fuck off!” pentru ca imi propun sa ma imprietenesc cu localnicii, not go at war with them. Plus ca pot sa imi exprim parerile politice sau antisociale si intr-o maniera extrem de sociala. I do have that gift which I unwrap once in a while and take it out for air.

Revenim la subiectul bijuteriilor care cica nu au ce cauta in bagajul de vacanta according to these Nazis. Cum sa nu port bijuterii? Are you for real? Hai ca ceasul pot sa il las acasa fara probleme, dar cerceii, gat-legau-urile sau inelele trebuie sa calatoreasca cu mine. Nu le pot lasa acasa singure. Daca se supara pe mine? Promit din nou ca imi las “diamantele” in seiful casnic, dar atat. Nu ma pot compromite mai mult de atat. It is too much for me to bear! :))

Nu se poateeee! Asta e mega-ultra-hiper-super bestiala! Cel mai tare sfat ever care merita despicat pe toate partile. Zice asa, si trebe cu quote ca sa patrundem cu adevarat intelesurile absconse: “There are some countries where females can feel threatened by local men if they are seen as single and vulnerable, especially if travelling alone. Some opt to include a fake wedding ring in their packing, so that they are seen as married and therefore not available for male advances.” Deci o verigheta falsa de apara de barbatii care vor sa iti faca rau ca te vad ei asa singura si vulnerabila. O sa imi permit sa imi bag piciorul meu fin si feminist in acest sfat, chiar daca dpdv cultural il inteleg. Adica ce ma? Daca sunt single sunt si vulnerable? Si daca am o saiba pe dejt o sa ma apare de cele rele? Ah, stiu! Vine Gigi Duru strainezul la mine sa ma agreseze si io ii arat degetul, dar nu ala mijlociu, ci inelarul spunandu-i cu tupeul meu de turista: “Fuck off mister, cuz I am a (fakely) married woman and my (fake) husband who is currently not with me will come (in a million years) and kick your abusing ass!” Needless to say ca nu o sa imi iau o verigheta falsa pe care sa o folosesc ca o arma de aparare impotriva rau-facatorilor. Tupeul, atitudinea si my tae-bo skills will get me through the day as they always have. Mai ales tupeul, cat casaaa.

Pe final o dam in igiena intima si foarte intima. Asa ca sub nici o forma nu trebuie sa imi lipseasca din bagaj sapun, sampon, crema, s.a.m.d. nu de alta dar nu e prea sexi sa fii inconjurata de un roi de muste care parca iti zumzaie in urechi: “Du-te si fa un duuuus!”. Si pentru ca I am not travelling light, si am un bagaj de picior o sa pot baga in ala la lichide atent ambalate de toate felurile incepand de la parfum pana la demachiant and so on.

Dar culmea, nu spune nimic de rochia de seara, sau ochelarii de soare, sau a good book. Ca doar nu o sa fii tot timpul cu ochii in 4 site-seeing while away on vacation. Poate mai vrei si tu sa stai cu tine adancit intr-o carte. Zic si io, nu dau cu paru’! Cert este ca am o groaza de facut pana plec, inclusiv cantarit bagaje.

Dragii mei, acestea fiind spuse, ma intorc catre voi si va spun doar atat: So long, farewell, auf wiedersehen, goodbye! Migrez in tarile mai putin calde pentru spalari de minti, reanimat de spirite si reincarcat de baterii. And fun I shall have if it is the last thing I do (which for sure it won’t be)…