Monthly Archives: June 2014

Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

shoes_by_Autumntherose

To shoe or not to shoe is no longer a matter of choice. All that’s left is the almighty shoe. Shoe here, shoe there, shoe everywhere. Show thy shoes, for they will be the cause of your judgement! Shoes might be a girl’s best friends, together with diamonds, and if we’re talking about diamond shoes even better. But when it comes to a woman, shoes are her pedestal.

Flats, wedges, stilettos, pumps, boots, tennis shoes, sandals, it doesn’t really matter, because the magnitude of the heel is not the measure of the pedestal. Shoes go fairly well with style and even better with a little bit of attitude. You can’t just walk in the shoes. They’re yours only if you make them yours. Nobody else will do it for you, just so you know.

You can tell from a mile whether the relationship between a lady and her shoes is a long-term please & prance, or a just use & abuse (in)commodity. A pair of shoes will respect and care for you and subsequently your lovely feet, soles and toes as long as you show the same dignified respect. The non-believers, pragmatics and overly sarcastic bunches might think that this is a very good metaphorical joke. It actually isn’t!

Now let’s do an exercise of imagination, everyone.

Assume you are, hypothetically speaking, in a shoe store. And not the Al Bundy type of shoe store, but the bright lights, leather smell and well-organized facility. You are completely mesmerized by being surrounded by so many pairs of shoes. Elegant, casual, sport, it doesn’t really matter. It’s your moment on shoe symbiosis.

You try to keep it cool and avoid drooling on the exhibited shoes, but a good woman in “shoe fever” can only take so much. So you start trying them on, and on, and on. It’s a kinda magic, I shit you not! You even receive professional and sincere pieces of advice from the shoe rep.

Not those one. The soles are not looking very good. Ok! I’ll take your word for it, but the electric blue almost convinced me.

Again, hypothetically, you are there having your shoe orgy and he comes along to help you decide.

So which ones do you like best?

Well, the brown ones.

But don’t you have another two pairs?

I do.

So, you don’t need more, right?

Oh, but I do, I really really do!

You can see his face frowning with confusion and misunderstanding, while in your mind an idea is born: Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe! Not now, no ever! Amen!

In the end you buy both pairs of shoes. Because you can and you want them. You are smart and sensible enough to know that the whole “I need shoes” discourse meets your need for attention more than your need for shoes.

He is puzzled as you walk out of the store flaunting the shoe bags. You turn to him, smile trying to look for your zen which seems to have gotten lost in-between the shoe try-outs and the frowning, take him by the hand and walk towards right into the sunset. He will get it eventually… hypothetically speaking…

This is ridiculous!

This is ridiculous!

8e5d52f16335dac1e5cb6514bf0cd7b5-d4qigy8

Ieri, mult dupa asfintitul soarelui, pe cand luna gigantica lumina selenar cerul pe alocuri innourat, ne intorceam acasa, moi et mon mec. In autobuzul in care ne aflam, din inertie, pe la Afi asa se urca o domnita mandra tare impreuna cu domnul din dotare. Expresia de rata careia tocmai i s-a plasat ceva putrefact supt cioc o plasa pe tanara in categoria domnisoarelor care au impresia (gresita de altfel) ca un bot de genul impresioneaza sau mai mult decat atat, transmite un mesaj senzual. Nicidecum! Caci nu suntem rate, slava Domnului! Ci oameni, respectiv femei.

Dar e, bag seama, grea treaba asta cu asumarea feminitatii si purtarea ei in masura potrivita corpului fiecareia, precum si modularea ei in functie de ocazie si context. Anyway, dupa ce ma decid sa o scanez de sus in jos pe pustoaica de vreo 20jde ani, in plin proces de scan, pupilele-mi se blocheaza pe manusitele sale, care nu prea cadrau nici cu botul de rata anterior vizionat, cat nici cu apartenenta ei din oficiu la specia umana.

Am vazut multe la viata mea, dar asa ceva mai rar Bibicule, oricare m-ai citi acum! Stimabila avea in posesie 5 perechi de ghiare da plastec, aplicate la vreun salon da fitze a caror lungime individuala am aproximat-o intre 5-10 cm, mai mult spre 10, stimati cititori. Lungimea conta cu siguranta pentru tanara domnita, precum si forma de ghiara, adicatelea ascutita de puteai lua lejer indeajuns de multa sare sa-ti pui in salata, dupa gust. Ce-i drept, nu erau negre, asemenea ghiarelor autentice de animal, cat nici tocite la dimensiuni propice vanatului. Un lucru era cert: cu niste unghiute ca acelea, cam greu sa faci orice fel de job, if you know what I mean.

Pentru cititorii mei mai pudibonji, scuzati-mi retrospectiv franchetea, dar asta mi-s, oameni buni. Impopotonate cu sclipiciuri fel de fel si lacuite pana la Sfantu’ Petru si-napoi, ghiarele poseseroarei se odihneau pe bara autobuzului, incercand sa nu stea prea mult in calea mainii care primise comanda de la cortexul ascuns al domnisoarei sa se tina ca altfel pica si-si strica frumusete de manichiura. Simtindu-se privita, juna s-a intors brusc catre noi, ne-a aruncat si domnia sa o privire dojenitoare, dupa care a bolborosit ceva despre cum “bine ca nu v-ati uitat si la nush ce…” in timp ce incerca, mititica, sa-i aseze gluga de la vesta barbatului cu care calatorea.

Incercarea morte a avut, caci poznasa gluga nici ca s-a lasat intoarsa pe partea cealalanta asa cum tot se chinua protagonista noastra sa intreprinda. A renuntat in cele din urma la a-l aranja pe barbat, dar botul persista parca si mai arcuit. Of Doamne, mare ti-e gradina, si multe fete pe post de pseudorate baga spaima in bietele ratuste autentice care sfarsesc cu ditamai criza de identitate! Soseaua era lina, stopurile verzi si uite-asa a ajuns mandra domnita la statia destinata.

A coborat, lasand o urma de regret si dorinta de a explora pe viitor specimene asemanatoare. Noi, am ramas de prosti in post, leganandu-ne gravitational de bara si cu o urma metafizica de baluta in colturile gurii.

La nici cinci secunde distanta, focoasa nucleara (recte io) izbucneste: Bai, pe bune?

Balaiul replica: Pe bune ma, pe bune!

Continui inflacarata: Io cred ca in cuplu, daca tii la persoana de langa tine, si nu e vorba de un one-night-stand, ca partener ai obligatia de a-i spune omului de langa tine cand e ridicol, frate! Nu se poate asa ceva!

Am reusit, si de data asta, sa-mi cufund barbatul intr-o dilema conceptuala. Fara sa graiasca imediat, mintea lui a inceput sa construiasca rationamente in cod binar: Adica stai oleaca… Ea isi pune unghii lungi precum prajinile, ca asa ii plac ei, iar el e vinovat ca nu-i spune: Auzi draga, ia mai termina cu prostiile astea ca esti ridicola!

Dupa care blondul isi comuta focusul de pe dialogul interior spre dialogul exterior si plaseaza o intrebare intrebatoare: Tu vrei sa-mi spui ca ai vrea ca de fiecare data cand io consider ca faci/porti ceva ridicol, sa-ti atrag atentia?

Io deja alimentata cu benzina furnizata de Rusia chinezilor, zic: Pai, uite daca cei doi parteneri de cuplu fac o intelegere in sensul asta, si tipa il intreaba pe tip: Bai, imi sta bine sau sunt ridicola? atunci da, e ok. Dar nu asa din oficiu, ca atunci poate fi perceput ca agresiv.

Codul binar din capul balaiului tocmai se crapa sub greutatea spuselor mele si conchide apoteotic: Soooo, daca tu (te) porti (ceva) ridicol, io ar trebui mai intai sa astept sa ma intrebi tu daca cumva e ridicol, dupa care sa iti spun ca e ridicol. Altfel nu!

La care io, candida: Da, pentru ca relatiile de cuplu ar trebui bazate pe sinceritate intotdeauna…

Analizand retrospectiv discutia noastra de aseara pot spune cu mana pe inima ca femeile sunt o specie rara, fie ca aleg sa-si puna unghii kilomentrice, fie ca te invita languros sa pasesti in lumea lor intortochiata cu valori si mesaje duble pe care niciodata nu pari sa le poti deslusi cum trebuie. Astea suntem, frate! Dar cum ramane cu ridicolul? De el cine are grija?

In cautarea unei definitii obiective a termenului, m-am repezit spre DEX care zice-asa: RIDICOL = care starneste rasul sau batjocura; foarte mic, neinsemnat, derizoriu, caraghios. Nu mi-a fost deajuns, caci am vrut si ceva sinonime pentru RIDICOL. Si-am gasit: comic, rizibil, absurd, derizoriu, fara importanta, minor, burlesc, grotesc, glumet, hazliu, satiric, caraghios, hilar, neserios, de nimic, fara valoare, ilariant.

Si-am mai gasit si termeni de definire ai FEMEII RIDICOLE = paiata, marioneta, momaie, sperietoare, paparuda, laiata, zdrentaroasa. UAU! Aceste cuvinte ne doare, chiar daca nu ne identificam cu dansele, dar ne doare din principiu.

Sa fie oare ecourile materne care se tot aud in urechea interna recurent: Trebuie sa ai simtul ridicolului! Daca ma vezi vreodata ca devin ridicola, te rog sa-mi spui! Din cand in cand, dupa o varsta e bine sa te mai si uiti in buletin inainte de a te imbraca intr-un fel, ca s-ar putea sa fii ridicola si sa nu-ti dai seama? Tot ce se poate, dar ridicolul feminin e un lucru de ocolit daca se refera la neinsemnare, batjocura, fara de valoare, neseriozitate.

Daca vorbim insa de ilar, comic, burlesc, grotesc, hazliu, satiric sau caraghios, atunci lucrurile se schimba in cazul meu, intrucat nu am nici cea mai mica problema in a jongla cu aceste stari de agregare ale fiintei mele interne si externe. Chiar deloc! Ba mai mult, cred ca pentru a invata mai multe despre cum esti, cand esti intr-un anumit fel, e chiar indicat sa te pui in cat mai multe posturi de aceasta factura.

Morala: Dragi doamne, domnite si domnisoare, rogu-va nu va luati foarte mult in serios caci viata e destul de serioasa si asa, dar nici nu va duceti spre tenebrele paparudesco-momaiesti, caci e cam greu sa va scoateti la lumina cu capul sus dupa aceea.

Ridiculous_by_Hadiya

Dor de viata

Dor de viata

Imi place sentimentul care ma cuprinde la sfarsitul unui weekend plin de viata. In care totul a fost un du-te-vino, cu planuri multe si marunte, cu lume diversa si aleasa, cu clipe intense de viata personala si sociala. Cam asa fac sa mi se intample de vreo cateva saptamani bune incoace. Pentru ca am decis ca daca tot o sa-mi petrec asumat vara urban, o sa profit de orice moment de non-work. Sa imi infiltrez viata in doze mici, dar tari, printre crapaturile zidului de studiu, munca si vocatie.

colorful_clouds_by_andrework-d7dmps5

Caci fiecare zid are si el nevoie de crapaturile sale pentru a putea respira un pic, cat si pentru a se mai incolaci vreun fir de verdeata. Griului ii sade bine niste verde viu. Deja sunt mai mult decat impacata cu gandul ca vara asta nu va fi una de relaxare si vacante exotice, dar contrar disfunctionalitatilor cognitive care mi-ar fi napadit mintea acum vreo cativa ani in care m-as fi conformat pasiv-agresiv ca ori e vacanta ori nu-i (whatever that may mean), acum mi-s oleaca mai inteleapta si semeata (culmea!).

jellyfish_by_andrework-d79x0rv

E loc pentru de toate atata vreme cat stare e. Si va anunt de pe acum ca sunt foarte in stare. De de toate. Nu in acelasi timp, ca nu-s si nici nu-mi propun a fi vreodata multitasking, caci la drept vorbind nu mi-ar prea conveni sa fiu unul dintre multitask-urile cuiva. O sa fie secvential. Munca. Vocatie. Noi. Ei. Vocatie. Munca. Studiu. Ei. Noi. Si tot asa. O vara-ntreaga, cat e ziulica de lunga si noaptea de animata.

lampions__in_sky_wallpaper_by_andrework-d7akf9t

Si oboseala-mi va fi din aceea datatoare de energii nebanuite care sa-mi alimenteze setea de cunoastere si vrerea de a ma face utila prin ceea ce stiu si-mi place sa fac. Pana acum am fost intr-un roadtrip brasovean cu ploaie torentiala, serpentine, barbat calare pe mobra si situatie (asta in acelasi timp, caci el, dragul de el, poate cu multitasking-ul), filme animate, atitudini ardelenesti si soare muntenesc.

the_lovely_bones_by_andrework-d7bgo2b

Si-am mai fost la un concert supt ape bucurestene, cu plete ude in vant si ruoc cat cuprinde, urmat de vreo doua zile de relas campenesc la un conac cu oameni putini, dar cum rar iti e dat sa intalnesti in viata asta. Dupa care a venit navalind sfantul weekend prelungit. Sfant pentru ca a interpus o zi intre sambata si duminica, respectiv luni-ul rusaliesc, resimtit pana in maduva oaselor precum o duminica, iar duminica asemenea unei sambete. Sambata unei pre-sambete, iar vineri va fi intotdeauna vineri.

the_up_by_andrework-d79rxoj

S-a lasat cu nunta pe meleaguri medgeniene. Nu a noastra. Dar genul de eveniment care iti lasa un after-taste atat de rafinat incat il stocheze repejor in memoria de lunga durata, nu cumva sa-ti scape printre sinapse. Cu eticheta, emotie si voie buna. Combinatie inedita care iti resusciteaza viata sociala pe alocuri si dorinta de traditii pe ici pe colo prin partile esentiale.

Si pentru ca fura trei zile si nu doo, a treia a fost moto. Ca nu se poate si nici nu se cade fara. Si-am incalecat pe-o Aprilica si-am plecat in tromba catre zarile bulgaresti intr-o scurta, dar cuprinzatoare preumblare. Paradoxul voiajului a fost ca la Jilava eram cum nu se poate mai uscata si mai curata. Pe podul Giurgiu-Ruse un nor poznas s-a gandit sa ne arunce trei stropi la deruta, dar am bagat a patra si-am fugit de el catre soare.

Iar soarele a fost generos cu noi. Curbele line si largi. Companionii de calatorie deschizatori de drumuri. Gropile vizibile, adanci si zgaltaitoare. Mancarea bulgareasca gustoasa si indestulatoare. Servirea grabita si aroganta. Aposteriori, bacsis nexam. Intoarcerea aglomerata si precipitata. Seara calma, prieteneasca si carteriasca.

In concluzie, sunt sigura ca aceasta nu este decat inceputul unei relatii de lunga durata intre mine si aceasta vara.

Confuzzleness

Confuzzleness

puzzle_by_amrodel-d5k5yfe

Cateodata am niste stari… care nu seamana intre ele, dar nici cu alte stari pe care le-am avut. Tind sa devin posesiva cu ale mele stari. Bune sau nebune, un lucru e cert: ale mele is! Intr-un moment neinstarit, adica fara de stari, mintea-mi umbla hai-hui la definitii pentru ciudateniile emotionale pe care nu prea imi vine sa le incadrez niciunde.

Si asa mi-am adus aminte de unul dintre cuvintele inventate de spumosul Max Horowitz din animatia “Mary and Max” pe care l-am vazut la editia de anul acesta a Anim’est-ului. Un cuvant care pare sa se cam potriveasca uneori cu plasmuirile mele emotionale auto sau heterogenerate. Confuzzled! A vivid combination of the feeling of being confused and puzzled at the same time.

Nedumerire si confuzie intr-un melanj deranjant de simtitor. Ce-i de facut cu o astfel de stare? Oare cand mi-s confuzzeled, mai sunt in stare de a accesa acea doza de claritate a mintii salvatoare? Sau cu cat incerc mai abitir sa ma abat de la my confuzzelness, cu atat ma trage intr-insa? Simt ca trebuie sa operationalizez un pic termenul, ca sa nu par a vorbi despre cai verzi pe pereti.

E ca si cum iti fuge pamantul de sub picioare. Numai ca nu-i disperare. Si nici furie. Pentru ca exista o doza de control pe care il autoaplici precum alifia pe sale ca sa diminuezi orice simtaminte extreme din triunghiul disperare-furie-tristete. Asa ca sentimentul secund ramas, e ca gustul dulce-amarui de dupa gustarea unei ciocolate amare-amare. Habar n-ai cum ar trebui sa reactionezi.

Parca nici nu ti-ar veni, dar stii undeva in adancul tau ca trecerea la actiune e iminenta pentru supravietuire. E atunci cand crezi ca stii ceva, de fapt cand esti aproape sigur de ceva, si dintr-o data afli ca nu prea e asa. Numai bine zicea un prof’ de-al meu impresionant de intelept pentru varsta sa ca nu-i ok sa te atasezi foarte tare de de convingerile si credintele tale.

Intrucat asta nu face altceva decat sa-ti incetoseze privirea. Si uite asa aparu si confuzzelness-u’ de care va tot sporovaiesc de vreo cateva randuri incoace. Ca o naluca mi-a aparut amintirea auditiva a unei melodii noi de la Luna Amara care canta despre metamorfoza oamenilor in relatii si disponibilitatea lor, a oamenilor, de a investi efort in a se (re)cunoaste si iubi unul pe celalalt. In spite of it all! De a mentine viu sentimentul ala puternic care i-a facut sa isi doreasca mai presus de orice sa fie impreuna pe o perioada nedeterminata.

Confuzzelness-ul meu are o legatura concentrica cu mesajul melodiei. Ca am si io o varsta si incep a-mi pune intrebari pe care nu mi le-am mai pus pana acum. Din alea non-retorice, dar cu un ecou emotional naucitor.

Oare mai stii cine sunt?
Cum sunt?
Oare vezi ca m-am schimbat?
Oare mai vrei sa ma cunosti asa cum sunt acum?
Oare imi mai amintesc de tine, cel de altadata?
Cum erai tu?
Oare pot accepta ca te-ai schimbat?
Oare mai vreau sa te cunosc acum cu aceeasi dorinta cu care te-am sorbit dintr-o inghititura atunci?

Dar stii care-i partea cea mai buna a starii mele confuziv-derutate? Ca ma duc spre dansa cu capul inainte pentru a iesi mai apoi cu capul sus! Intotdeauna cu capul sus si speranta cat cuprinde! What can I say, I fucken love puzzles man, especially the confusing ones!

Puzzle_by_anice1994

Cronica unui concert de cod galben

Cronica unui concert de cod galben

Concert_Alternosfera_Omul_cu__4QrGmFPZK6

Avusesem o saptamana preaplina. Joi deja bateriile incepeau sa-mi semnalizeze nevoia de reumplere energetica. Munca-i strasnica pentru minte, suflet si corp, in proportii echitabile cu perioadele de relaxare si zvac social. Asa ca mi-am zis: ceva trebuie facut. Ca de stat si dormit neintors, am tot intreprins. Si ii fain pana cand nu mai e. Ca ma trezesc duminica dupa-amiaza gandindu-ma frustrat unde mi-a fugit tot weekendul. Dormim, dormim, dar ne mai si zbantuim…

Asa ca joi dupa-amiaza, la scurt timp de la (s)coborarea mea din tramvai, ochii-mi zabovesc o clipa jumate pe un afis care zicea cam asa: concert… rock… arene… 30 mai… Pfffff! Gand la gand cu bucurie si la noi sa fie. Hai la moseala! Hai la rocareala! Hai la pancareala! Deja imi imaginam cum decibelii din boxele imense imi ridica parul pe tot corpul, iar capul incepe a mi se misca inainte si-napoi fara sa-mi dau seama prea bine. Zis si facut!

Ajung acasa entuziasta nevoie mare, ca omu’ sa-mi dea un reality check, resimtit ca un croseu de dreapta: Draga mea, stii ca o sa ploo furtunit tot weekend-ul incepand de vineri? Ba ca nu! zic io. Ba ca da! insista el. Si ce daca! Nu-mi pasa! replic reactiv. Io vreau la concert, io la concert ma duc! Omu’ se uita la mine precum la o adolescenta neiesita din casa inca de la Pasti si imi transmite o pupatura in vant. O primesc… Ii dau si io… Ma mai potolesc oleaca din agitatia-mi interna. Scopul persista: must rock! Cooptez prietena doritoare. Ea zice: biensur! Houston, we’ve got lift-off! Asta-i frate! Bilete? La intrare, ca ne permitem, doar vineri e zi de salariu…

Ziua de vineri a fost incununarea unei saptamani depline. Am inceput-o, am continuat-o, am dus-o pana la final blazing. Cand am iesit pe poarta unitatii, mi-am umplut plamanii cu nitel aer proaspat si umed, ca inainte de ploaie, si mi-am luat picioarele la spinare spre Arenele Romane. Sun pe drum complicea ruoc. Ca o fi, ca o-mparti, ca tre’ sa treaca pe acasa sa faca nush ce. Ii comunic in stilu’-mi caracteristic ca orice intarziere va fi drastic amendata. Rade si imi zice sa chill ca n-o sa fie cazu’. A intarziat 6′. Pe aceasta cale i-am compus o poezioara pe care i-am trimis-o in dar.

Apare ca o floare de mai, cu paru’-n vant si jecuta de piele la purtator. Io deja eram invesmantata cu ceea ce credeam io in naivitatea mea a fi un impermeabil. Ulterior m-am elucidat ca era fix apa de ploaie… la propriu. Intram in arene. Cu bratari, cu rucsaci verificati cu tot. Lume relativ putina si rasfirata. Muzica de warm-up faina. Ska-punk, punk-punk, rock, alternativ… de toate pentru toti. Mi se parea cam tare volumul asa ca am realizat ca incep a ma rozini un petit peu. Acu’ 5 ani nu aveam problema asta, frate! Duduia muzica si timpanul meu vibra fara sa comenteze. Acu’ tre’ sa ma duc mai in spate.

Uof! Hai ca am inceput bine. Batea un vant razlet, norii fugeau pe cer, dar nici urma de vreo ploaie. Incepe concertul. Primii: Niste baieti. Auzisem de dansii, dar nu-i auzisem propriu-zis niciodata. Slagare ska-punk! Ce tare, mi-am zis. Exact ceea ce am nevoie. M-am batait, m-am izmenit, m-am schimonosit. A mea tovarasa de concert se uita la mine incercand sa nu o bufneasca rasul prea tare. Ii zic pancaresc: Ce ba, ti-e rusine cu mine? Ea razand in hohote: Nu, nu, de ce zici asta? Adevarul e ca stiam versurile de la acele slagare. There, I said it! And I am not ashamed…

Ma gandeam ce bestial ar fi sa cante baietii astia si Salcia de Mihaela Mihai in varianta punk. N-a fost sa fie, dar i-am apreciat pentru vocea brici, simtul umorului si combinatiile inedite de sunete si cuvinte. Next! Ploaie, ploaie si inca ceva ploaie. Apare si omu’. Usor under the weather. Las’ ca vine acus trupa doi sa ne alunge gandurile innorate. Si aud acorduri de Asfalt. Inima-mi tresalta si incepe o regresie interioara spre vremurile in care ascultam dimineata, la pranz si seara Luna Amara.

Ma inseninez. Il iau de mana pe om si ne indreptam spre scena. Si chiulim urechi, cantam din toti rarunchii si dam din pleata prin fasul de ploaie. La Rosu Aprins deja parul mi se zbarleste de placere. Cant sa se auda in cele noua zari. Ploaia continua. Vine si ultima piesa: Happiness Provider. Incep sa rad necontrolat. Imi dau gluga pe spate, despletesc parul si incep a imi roti pletele roscovane prin aerul umed. Energia piesei combinate cu ploaia si miscarile corpului meu au facut ca momentul sa fie fara de cusur.

Se gata Luna. Ploaia nu. Mainile-mi sunt stafidite ca dupa o baie lunga si rece. Mi-s uda in cap, la trup si la subtioara. Apar O.C.S. Omu’ se revitalizeaza. Incep cu In Zbor. Imi zic ca daca tot am renuntat la gluga, iar de-om continua cu datul din cap. Dupa niste panc haios, oleaca de ruoc politic, alternativul cu inflexiuni psihologice ale celor de la Omul cu Sobolani pica la marele fix. Frigul imi intra incet in oase si imi aduc aminte de weekendul trecut in care ne-a tot plouat si imi zic ca tre’ sa fie ceva putred la mijloc. Io, in curand, daca mai stau mult in apa. O sa intru la apa. In aer pe langa umedul ploii persistente, narile-mi detecteaza niste iarba. Doar un pic. De asteptat, ca doar e concert cu pustime.

Dupa mai bine de 4 ore de concert, apar pe scena si mult-asteptatii serii. Headline-rii… Moldovenii de la Alternosfera. Sound impecabil. Organizare brici. Live act genial. Accent adorabil. Versuri poetice. Mi-a atras atentia piesa asta. Incercam sa deslusesc versurile, dar muzicalitatea m-a cucerit definitiv. Frigul isi continua calatoria printre diferitele mele straturi de haine, piele, organe interne…

Dupa vreo ora de delicatese auditive moldovenesti, am capitulat. Am luat decizia grea, dar necesara de a pleca inainte de terminarea concertului pentru a avea sanse reale de a prinde un taxi spre casa in timp util. Inca o ora pe strazile inundate in cautarea unui taxi liber, era deja de neconceput. Am iesit in intersectie la Carol si precum triunghiul Bermudelor am gasit un taxi pe care l-am si acaparat dintr-o sorbitura. Si-am ajuns si acasa. Safe, under the influence of rock sounds and wet, wet, wet. Love was in deed all around us.

Dupa cel mai lung si fierbinte dus din viata mea, venit dupa cel mai lung si ud concert din viata mea, am pus capul pe perna si-am visat in culori panc-ruoc-alternative. Friday rocked!