Azi-noapte mi s-a intamplat cel mai ciudat lucru. M-am culcat tarziu dupa o zi lunga. Pe drumul capului meu din pozitie verticala catre orizontul pernei deja eram in forced shut-down. A venit si m-a sarutat de noapte buna. Imi amintesc ca am baiguit ceva dupa care blank.
Of to the land of sleep and dreams. Undeva pe parcursul noptii mintea mea a inceput sa viseze. Iar in vis facea calcule matematice. WTF? Niciodata n-am fost buna la matematica, si totusi cand mi-e lumea mai draga eu vreau sa-mi demonstez mie, inconstient, ca ma pricep?!
2018 – 2003 = 15. 15? 15. 15 ani de cand am terminat liceul. Fuuuuck! Si nu e fuuuuck-ul din ‘Fuuuuck me, I’m old!’, ci mai degraba din ‘Fuuuuck, ce departe pare etapa aia a vietii mele, numeric vorbind!’.
Promotia 2003 a Colegiului National ‘Cantemir-Voda’ cu clase de la A la H. Io am fost la D, dupa ce m-am transferat de la Grupul Scolar Industrial Traian (actualmente ridicat in rang la nivelul de Liceu Teoretic).
Picatul la admiterea de la liceu a fost primul meu fail existential major. Initial nu simteam ca o sa am vreodata ce sa invat din el, dar a trebuit doar sa treaca ceva timp si sa mi se dilueze emotiile ca sa realizez ca uneori obstinatia nu-i tocmai cea mai indicata cale spre nimic.
Si cum totul se leaga de tot, motivul pentru care am picat artistic a fost ca evident am busit examenul la mate’ siiii nu am vrut sub nici o forma sa sustin examen si la romana pe care l-as fi luat fara probleme, dar as fi intrat la uman.
Dar io nu si nu! Mate-Info! Ionut e la mate-info, trebuie sa fiu si io tot la mate-info. Looking back, e un caz clasic de sora mai mica care vrea sa isi urmeze fratele mai mare pana in panzele albe pierzand din vedere ca nu e la fel ca fra’-su.
Quite the opposite actually! E atat de amuzant cum traitul te ajuta sa cresti mental, asta dupa ce te dai cu capul de toti peretii pe care ii gasesti in cale. Ca doar esti adolescent.
Acuma fie vorba intre noi, I never stopped being one and I don’t intend to any time soon. Dupa o perioada inca blurry in capul meu de plans, izolat de lume si dat cu fundul de pamant, am scos capul din cotet precum puii aia de curca: cu ochii beliti, parul zburlit si cu angst-ul ca io acum ce am sa fac cu viata mea.
And it went something like this. O saptamana am mers la Grupul Scolar Industrial Traian. Cu 70-ul pana la Armeneasca, dupa care 5-ul pana la Lacul Tei, dupa care pe jos la stramba la dramba si gata.
Eram la… mate-info. Misto, nu? Inca din prima zi am realizat ca io, repet, io eram cea mai buna la mate din clasa mea. Nu stiam daca sa ma reintorc la plansul in cascada sau sa optez pentru ras isteric pentru ca situatia era de rasu’-plansu’.
Adica io, care picasem examenul de admitere la mate la Cantemir ma aflam acum in postura unei eminente cenusii intr-ale matematicilor. Asta a fost un push si mai mare care m-a indarjit sa nu stau prea mult pe acolo.
Un lucru pe care il am de cand ma stiu e simtul dreptatii si al echitatii, cu componenta de auto-critica inclusa. Voiam sa invat, nu sa fiu batuta pe umar pentru cunostintele mele in contextul in care stiam clar ca sunt sub nivelul marii. Marii in care voiam eu sa inot.
Dupa o saptamana de elogiu al prostiei mele parte dintr-o piesa de teatru absurd, m-am transferat la Cantemir. Maaaaama ce rush! Tin minte si acum ca atunci cand am ajuns la liceu era ca si cum as fi fost acolo dintotdeauna.
Imi era cunoscuta incinta de la examen asa ca sa zicem ca m-am orientat decent in spatiu. Vizualizez traiectoria mea de la autobuz in clasa. Coboram din 226 la Piata Gemeni, faceam dreapta, mergeam drept inainte, traversam spre liceu, tot inainte, dupa care stanga. Intram pe poarta, mergeam drept pana in laboratorul de info, dupa care o luam in diagonala prin curte ca sa ajung la usa elevilor. Intram, dupa care stanga. Prima clasa era C-ul, dupa care urma Biblioteca, dupa care clasa noastra.
In prima mea zi de Cantemir tin minte ca am ajuns in clasa cu pricina si am dat peste un tip, inalt, uscat, cu ochelari si sacou visiniu. Arata ca un profesor asa ca i-am vorbit cu dvs.
Era de fapt a XII-a. Rookie mistake. M-a intrebat ce ora am si i-am raspuns scurt si la obiect: Engleza. A zambit si mi-a zis ca Engleza se face la subsol in ‘laboratorul lui Tom’. Tom = profesorul de engleza care imi era mai nou si diriginte.
Ruta din clasa in laborator nu v-o mai pot reda pentru ca… blank. Tot ceea ce imi aduc aminte este ca era un chiosc tot acolo pe nivel, o alta clasa si gramajoare de otrava din aia roz pentru sobolani. Oh, the memories!
Tom a avut grija ca inca de la inceput sa isi faca simtita prezenta apasatoare, spiritul anti-pedagogic si valoarea umana indoielnica. Ii placea sa tina discursuri si sa umileasca elevi in for deschis si asta a facut dintr-a IX-a pana-ntr-a XII-a la ultimul clopotel.
Stiti cum e aia cu elevului caruia ii place o materie datorita profesorului. I loved English in spite of Tom. Scriam eseuri din placere, ma luptam cu timpurile verbale si aspiram sa dau examenul Cambridge Advanced.
Toate astea in ciuda unui profesor care ne reamintea la fiecare ora cat de praf suntem si ca o sa ramanem cu totii corigenti la Engleza.
As putea scrie lejer o carte despre cei patru ani petrecuti in Cantemir pentru ca nu as duce lipsa de amintiri.
Laboratorul de informatica unde incercam la propriu sa invat pe dinafara programe in C++ pentru ca nu intelegeam absolut nimic din ce se intampla acolo.
Baietii care jucau fotbal sau baschet in curtea liceului.
Holul de la intrarea principala unde l-am vazut pe frati-meu de mai multe ori desfasurandu-se artistic in piese de teatru care sfarseau invariabil prin a oripila auditoriul profesoral datorita limbajului pe alocuri… licentios.
Scarile laterale simetrice care plecau de la bustul buclat al lui Dimitrie Cantemir si se opreau in pod.
Laboratorul de fizica cu banci lungi din lemn ca intr-un amfiteatru de facultate.
Laboratorul de chimie cu faianta pe mese si profa de chimie cu sutien cu cupe ascutite ca un soi de dessous semnat Jean Paul Gautier purtat de o doamna inspector de varsta mijlocie.
Laboratorul de bio din podul cu parchet scartaitor, cu mese in U si orele interminabile de bio in care profa simtea nevoia sa o tot asculte pe Ionescu.
Sala de sport unde stateam pe banca (scutita fiind) si ma uitam la orele de sport.
Culoarele lungi si scarile cu balustrade din lemn.
Ursus-ul, Lucky-ul si Rothmans-ul sau unde sunt elevii cand ar trebui sa fie la ore.
Imi amintesc si de profi. Fie ca au fost buni sau rai, mintea mea de adolescenta nu i-a uitat pentru ca totul se raporta la ei. La catedra, la catalog, la tabla, la note, la medii si la teme.
Profa de istorie a fost unul dintre cadrele didactice cele mai elegante in exprimare si calme pe care le-am intalnit vreodata. Il cunostea pe frati-meu ca pe-un cal breaz si tragea nadejde ca si sor-sa o sa fie la fel de pasionata de istorie ca si el. Ei bine, nu! Invatam de rusine la istorie. De rusine ca nu cumva sa se prinda profa ca nu-mi place deloc si sa i se destrame iluzia cu fratii Ionescu, pui de istorici.
Profa de franceza era de-o versatilitate care alterna intre umor spumos si crize ca unii stiam franceza, pe cand altii erau lemn tanase.
Profa de romana cu ochelari mari si carare blonda pe mijloc voia cu orice pret sa ma trimita la olimpiada dupa ce a realizat ca imi place sa scriu si sa comentez. In general, dar si texte literare.
Profa de logica si psiho care se tot juca cu verigheta in timp ce ne povestea de silogisme.
Profii de info care se schimbau de la un an la altul, de nu mai stiai exact ce si cum se intampla cu tine la materia asta.
Profele de mate care se schimbau si ele, dar toate pareau a avea ceva in comun: stiau ca oricat s-ar cazni, Ionescu tot nu o scoate la capat cu matematica. Ea incearca, dar e ca melcul ala care tot incearca sa scape cu viata in timp ce se toarna sare pe el.
Profele de fizica. Una preda fizica cu accent moldovenesc si avea o fixatie pentru grupul de litere SC flancat de vocale, pe care il pronunta cel putin ciudat. Cealalta era operata de tiroida, hartuia eleve spunandu-le diferite aberatii de genul ‘Ce par frumos ai. Pun pariu ca nu-i al tau!’ si isi pusese in gand sa ma lase corigenta inainte de bac. Mi-am pus si eu mintea cu ea, asa ca nu i-a prea iesit combinatia.
Profa de filosofie patrula holurile precum un ofiter Gestapo in cautare de potentiali evrei sub acoperire.
Profa de chimie repeta obsesiv sa nu mirosim sau sa nu bem din eprubete.
Profa de bio cu ochii ei verzi si migdalati neasortati irecuperabil cu niste haine largi de baba.
Despre proful de engleza v-am povestit si ma voi rezuma la doar atat. Diringinte nu ne-a fost nici unuia dintre noi, cei din D-ul promotiei 2003, pentru ca nu ne-a indrumat asa cum ar trebui sa o faca un profesor diriginte.
Proful de sport era mereu in forma si mereu in mijlocul baietilor din echipa de baschet. Nu-mi mai vine nimeni in minte. Cam astia au fost.
Cat despre elevi, sunt multe de spus. Daca inchid ochii imi vin flash-uri de viata de liceu.
Ascuns in baie calare pe toalete. Dat cu banca pe scari. Ascultat muzica pusa de radio-ul scolii in pauze. Drame, intrigi, prietenii, iubiri, gelozii, imaturitati si ierarhii.
Stiu catalogul pe dinafara, dar asta mi s-a intamplat si cu cel din generala. Cred ca le-am auzit pe amandoua strigate atat de des incat mi s-au implantat in creier.
Cu unii cantemiristi pastrez legaturi stranse inca, cu altii ne dam like-uri pe Facebook. Cu unii nu mai vorbesc de mult, iar de altii nu-mi amintesc atat de clar. Oricum ar fi m-am gandit de cateva ori ca mi-ar placea sa ne revedem, la liceu. Same place, different us.
Noi am fost generatia aia care a dat bacul in Scoala Centrala si prima generatie de ‘admis/respins’ la examenele orale. Ne-am dus unde ne-a facut viata carare. La 15 ani de la terminarea liceului ar fi fain sa ne revedem.
Cum ar arata asta, oare?
